Dragostea bolnavă

MANUAL DE IUBIRE-Firea dragostei
Părintele Filothei Faros
Editura Egumenita

Dragostea bolnavă

Mitologia greacă ne spune că Afrodita şi Ares au avut parte de mulţi copii frumoşi. Fiul lor cel mic, Eros, a fost desemnat ca zeu al dragostei. Deşi a avut parte de o grijă plină de tandreţe din partea mamei, cel de-al doilea copil al celor două zeităţi nu creştea ca şi ceilalţi fraţi, rămânând mic, îndesat, cu aripi fragile şi faţă dolofană. Neliniştită de felul în care evolua dezvoltarea lui, mama a cerut sfat Themidei, care i-a răspuns într-un mod profetic: „Eros nu poate creşte şi nici nu se poate dezvolta fără pasiune”.

Erosul (dragostea) perioadei clasice era o putere creatoare, constituind o punte între oameni şi zei. Acest eros „sănătos” s-a preschimbat însă odată cu trecerea timpului. Concepţia lui Platon despre dragoste este o formă intermediară dintre concepţia despre dragoste a lui Hesiod, pentru care dragostea constituia creatorul primordial, atotputernic, şi ceea ce va apare mai târziu ca o dragoste cu chipul schimbat, având înfăţişarea unui copil bolnav. Cele trei chipuri ale dragostei sunt reflectări exacte ale unor arhetipuri psihologice, fiind legate de felul în care omul poate trăi iubirea la nivel personal. Până la urmă orice om poate experimenta dragostea în diverse momente ale vieţii sale ca un creator, ca un om comun şi ca un playboy vulgar. Epoca noastră este în mod sigur prima care a cunoscut într-o aşa de mare măsură vulgaritatea în dragoste, descoperind totodată că fără pasiune pentru celălalt dragostea se ofileşte (îmbolnăveşte) cât de curând.

Din numeroasele relatări cu tâlc ce pot fi culese din mitologia greacă, am văzut că în vechime grecii reuşeau să exprime, într-un limbaj al mitului – care are menirea să surprindă o mai adâncă esenţă a lucrurilor –, anumite observaţii ce ţin de arhetipurile sufletului omenesc. Eros, copilul lui Ares şi al Afroditei, nu s-a dezvoltat ca şi ceilalţi copii, rămânând doar un copil mic, rozaliu şi îndesat, având aripi fragile şi o faţă bondoacă şi vicleană.

După ce mitul ne face cunoscut răspunsul dat neliniştitei mame de către oracol, răspuns în care se ascunde şi o umbră de reproş în faptul că „Eros nu poate creşte fără patos”, ne este prezentat traseul ulterior al vieţii lui, cu destule întâmplări edificatoare în ceea ce priveşte caracterul său.

În zadar zeiţa a încercat să priceapă înţelesul mai tainic al acelui răspuns profetic ce l-a primit, el i se va descoperi cu adevărat doar după ce se va naşte Anteros – zeul pasiunii. Atâta timp cât Eros a stat împreună cu fratele său, a crescut şi i-a mers bine, ajungând un tânăr zvelt şi frumos, cu singura menţiune că, atunci când se întâmpla să se despartă de acela, îşi redobândea dintr-o dată chipul din copilărie, precum şi obiceiurile scandaloase.

Din toate aceste naraţiuni dezarmant de simple, prin care grecii antici obişnuiau să îmbrace înţelepciunea lor cea mai adâncă, putem desprinde destule înţelesuri folositoare chiar pentru problemele cu care ne confruntăm astăzi. Ceea ce aflăm, în primul rând, este faptul că Eros este copilul lui Ares (Marte) şi al Afroditei, ceea ce înseamnă că dragostea era inseparabil asociată cu spiritul războinic.

În epoca lui Hesiod ni se prezintă în schimb un alt chip al Erosului, înfăţişat ca un creator atotputernic, cel care a făcut ca pământul sterp să se umple de verdeaţă şi prin care omul a primit duh dătător de viaţă. El va ajunge însă odată cu traversarea unor perioade istorice, doar un copilaş rozaliu, mărunţel şi bondoc, o creatură poznaşă şi vicleană. Sub un chip molatic ni se va arăta deseori jucându-se cu arcul şi săgeţile lui. Îl vom vedea de asemenea reprezentat cu această înfăţişare degenerată şi lascivă în atâtea şi atâtea din operele secolelor XVII şi al XVIII, sau chiar din perioada elenistică. Dacă în arta clasică Eros era reprezentat ca un tânăr frumos înaripat, pe măsura scurgerii timpului, tinde, însă, să devină tot mai tânăr, ajungând ca în perioada elenistică să capete doar înfăţişarea unui prunc. În pictura alexandrină decade chiar la stadiul unui copil de-a dreptul scandalos. Trebuie să fi existat ceva în natura dragostei care să fi provocat această degenerare, întrucât ceva părea să fie anticipat deja de mitul posterior erei lui Hesiod, înainte de decăderea civilizaţiei greceşti.

Ne întoarcem astfel din nou la întrebarea ce s-a întâmplat cu dragostea de a ajuns să fie denaturată într-o aşa de mare măsură, să îşi piardă pasiunea pentru celălalt şi să devină în cele din urmă atât de insipidă, puerilă şi vulgară. Cum se întâmplă de obicei, mitul descoperă o stare critică, de conflict, la rădăcina fiecărei experienţe umane, care era pe atât de reală pentru grecii antici cât este şi pentru noi. În general noi nu încercăm decât să evadăm de sub flacăra atotputernicei iubiri – care este izvorul vieţii – în sex, care nu este decât o joacă cu trupul de-a dreptul vulgară. În zilele noastre erosul este redus la imaginea unei chelnăriţe atrăgătoare cu decolteu pronunţat, care lasă să i se întrevadă linia pieptului atunci când serveşte la mese o anumită marcă de bere la care se face reclamă. Ceea ce se cultivă în acest cadru sunt doar dulcegăriile sentimentale, viaţa fiind limitată doar la voluptăţi ieftine. Iubirea nu mai reprezintă acea putere creatoare şi fecundă, atât din punct de vedere trupesc cât şi spiritual, ci ţine mai mult de o satisfacere grabnică a simţurilor surescitate şi, mirabile dictu, descoperim cu uimire că mitul nu face decât să descopere exact starea de fapt a zilelor noastre, căci am ajuns să ne confruntăm cu o dragoste care până la urmă îşi pierde interesul chiar şi pentru sex. La un moment dat mitul relatează faptul că Afrodita îl căuta de zor pe Eros pentru a-l îndemna să-şi facă datoria, răspândind dragoste printre oameni. Îl găseşte însă sub chipul tipic al unui adolescent pierde-vară, jucând cărţi cu prietenul său Ganimede, pe care încerca de altfel să-l trişeze la joc.

O astfel de dragoste a pierdut atât duhul vieţii care a însufleţit la început chipul de lut al omului, cât şi patosul dionisiac extatic, pe care nu-l mai pot oferi în niciun fel nici chiar narcoticele unei epoci mecaniciste ca a noastră. Dragostea a ajuns acum doar un playboy care se îmbată cu Pepsi-Cola.

Acestea să fie oare întotdeauna efectele civilizaţiei? Dragostea trebuie neparat să fie îmblânzită pentru a putea sluji establishment-ului  unei societăţi care se găseşte într-o încercare disperată de a supravieţui, pentru că este lipsită de acea putere care cândva determina naşterea pasiunii, premisă necesară pentru crearea unor idei şi forme de existenţă înnoitoare? Trebuie ca ea să fie slăbănogită până la a înceta să mai fie o putere creatoare, care să poată sparge vechile tipare pentru a crea altele noi? Sau e îmblânzită (dragostea) în aşa fel încât să poată servi aspiraţiei spre o acomodare continuă la dulcegăria senzuală a modernităţii, precum şi la euforiile trecătoare de tot felul, aducând după sine o accentuată stare de indiferenţă?

Ajungem în aceste condiţii să ne confruntăm cu noua şi deosebit de ardenta problemă a epocii noastre: cu războiul dintre tehnicism şi dragoste. Descoperirile moderne în materie de tehnică medicală dau posibilitatea ca practicarea sexului să fie într-o cât mai mare siguranţă, desfăşurându-se corect şi satisfăcător, fiind ajutat, spre exemplu, de pilula anticoncepţională, precum şi de tehnicile promovate de manualele de „specialitate”, de „cum s-o faci într-un mod cât mai plăcut”. Sexul şi tehnica îşi dau mâna pentru a încerca „adaptarea” omului modern la solicitările tot mai intense la care acesta este chemat într-o lume mecanicistă, oferindu-i, cel puţin în week-end, o relaxare deplină de toate tensiunile acumulate peste săptămână, pentru ca prima zi de lucru să-l găsească cât mai proaspăt şi mai docil la eforturile care-l aşteaptă fără întârziere.

Nu suntem încă destul de lămuriţi că dragostea e de neconciliat cu tehnica, neputând fiinţa fără să se afle într-un conflict permanent cu ea. Asemenea poetului, îndrăgostitul reprezintă un dezastru economic pentru sistemul de producţie industrial. Dragostea este chemată permanent să nimicească vechile forme, să creeze altele noi, ceea ce constituie, fireşte, o ameninţare pentru universul sau lumea tehnicii, care pretinde o încadrare fără abatere de la programul de lucru, anticipând cu exactitate rezultatele planificate sub ticăitul nemilos al ceasornicului de perete din hala de producţie.

Adevărata dragoste neîmblânzită luptă încă împotriva tuturor planurilor şi a limitărilor impuse de timp, constituind în realitate acel impuls care a dus la crearea marilor civilizaţii. Civilizaţia de astăzi se întoarce însă împotriva părintelui ei, încercând să-i disciplineze focul lăuntric, singurul care putea fi folosit spre o creştere şi o lărgire a conştiinţei de sine. Pasiunea în dragoste poate şi trebuie să aibă, desigur, un anumit control. Evanghelia „exprimării libere” (fără prejudecăţi) a tuturor impulsurilor iroseşte de fapt posibilitatea unei experienţe reale în dragoste, fiind asemănătoare unui râu fără de maluri, a cărui apă curge la vale, pierzându-se pe măsură ce înaintează în toate direcţiile.

O rânduială (disciplină) în dragoste poate trasa cadrul cel mai potrivit în care ea se poate manifesta, dezvoltând şi ducând la împlinire intenţia ei de fond, păzindu-ne astfel de nelinişti ulterioare greu de suportat. Freud avea convingerea că disciplina în dragoste este necesară oricărei civilizaţii; civilizaţiile se nasc din cumpătarea şi idealizarea dragostei.

A venit însă un moment – provocarea cu care se confruntă omul apusean contemporan -, în care exacerbarea şi glorificarea tehnicii a dus la dispariţia sentimentului şi la slăbirea pasiunii, ştergând identitatea personală pe care ar putea-o da manifestarea unei iubiri autentice. Îndrăgostitul potent din punct de vedere „tehnic”, este măcinat de contradicţia pe care o poartă în sine relaţia trupească  ce este lipsită în realitate de orice sentiment de iubire autentică; relaţie care, în final, nici măcar nu mai poate fi numită împreunare sau reunire a firii, „îndrăgostitul” eşuând în neputinţă (impotenţă) sentimentală , în ciuda efemerei reuşite trupeşti.

Îndrăgostitul modern şi-a pierdut capacitatea de a mai fi fascinat (încântat)  de celălalt, ştie numai să facă foarte bine ceea ce şi-a propus dorindu-şi cel mai mult, adică sex. În aceste momente, tehnica vine în ajutorul lui îngustându-i conştiinţa de sine şi pervertindu-i sentimentele de dragoste. Instrumentul „dragostei” care e partea trupească nu-şi mai aduce aportul la o lărgire a conştiinţei de sine, ci devine un substitut (surogat ) al ei şi tinde în realitate la limitarea ei [în timp şi spaţiu], fapt care pur şi simplu o mutilează.

Trebuie, oare, ca civilizaţia să vină mereu să îmblânzească dragostea pentru a fi evitată disoluţia societăţii? Hesiod a trăit veacul al şaselea al cosmogoniei antice, mai aproape de izvoarele civilizaţiei, de momentele gestaţiei şi naşterii ei, când forţele creative se găseau la paroxism, pentru că omul trăia într-un haos căruia trebuia să-i dea o anumită formă. Însă cu trecerea timpului, printr-o nevoie mai crescută de stabilitate, elementele explozive şi tragice (stihiale) au ajuns să fie supuse. Putem descoperi în acest fapt o înţelegere mai adâncă a felului în care au decăzut civilizaţiile. Se poate constata cum a sucombat epuizată spiritual civilizaţia Atenei sub nişte macedoneni mai primitivi, iar aceştia, la rândul lor, în faţa romanilor; cei din urmă căzând în faţa hunilor. În faţa căror popoare mai primitive şi mai sălbatice urmează, poate, să se împlinească şi cu noi aceeaşi lege, lăsându-ne cuceriţi?

Dragostea este centrul de vitalitate al unei civilizaţii, inima şi sufletul ei; atunci când relaxarea ia locul dragostei creatoare, prăbuşirea civilizaţiei respective este ca şi sigură.

Acest articol a fost publicat în Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s