Sfinţii Pulheria şi Marchian

aa.jpg
Din „Căsătoria , cale spre sfinţenie”
Ed. Sophia 2001

17 februarie Constantinopol, sec. V

Sfânta Pulheria, născută în 399, a fost sora mai mare a împăratului Teodosie al II-lea, care s-a născut cu doi ani mai târziu. în 408, tatăl lor, împăratul Arcadie, a murit, lăsându-i orfani şi moştenitori ai tronului. Dându-şi seama că de acum va avea de jucat un rol însemnat în administraţia Imperiului Bizantin, Pulheria s-a dăruit cu tot sufletul lui Hristos, punându-şi darurile şi rangul în slujba imperiului şi mai ales a Sfintei Biserici a Iui Hristos.

Nespus de înţeleaptă, descurcăreaţă şi plină de sârguinţă pentru credinţa ortodoxă, Pulheria vorbea şi scria curgător în greceşte şi latineşte. în 414, deşi nu avea decât cincisprezece ani, a primit titlul de Augusta din partea Senatului, încredinţându-i-se ocrotirea fratelui ei mai mic, împăratul, până ce va fi destul de mare spre a domni de unul singur.

În această vreme Pulheria a făcut legământ de feciorie veşnică, pe care 1-a pecetluit punând să se facă o minunată masă de aur şi pietre nestemate pentru catedrala din cetatea de scaun a Constantinopolului. Amândouă surorile ei, Arcadia şi Marina, au făcut şi ele legământ de feciorie, încât să nu-şi ia niciodată bărbaţi care să poată pretinde tronul imperial de la fratele lor Teodosie.

Una din Vieţi zice despre Sfânta Pulheria: „Era orfană de la nouă ani, dar educaţia ei s-a potrivit cu însuşirile firii sale, iar isteţimea, virtutea şi iscusinţa ei întru chivernisire erau de pe atunci coapte. înlocuia lipsa de experienţă prin înţelepciune şi iuţimea înţelegerii”.

Prinţesa Pulheria supraveghea educaţia fratelui ei şi-i sprijinea creşterea duhovnicească în credinţa creştină. Ea a fost aceea care a orânduit căsătoria lui Teodosie cu Atenais, frumoasa şi desăvârşita fiică a unui filozof atenian păgân, pe nume Leontie. Atenais a primit de bunăvoie creştinismul şi a devenit soţia împăratului, luând numele de Evdochia.

Dar lucrul cel mai însemnat, Pulheria era gata întotdeauna să apere interesele Bisericii. Pe cât era cu putinţă, ea se asigura că palatul împărătesc este chivernisit după temeiuri deplin creştine.

După ce Teodosie a început să domnească de sine, ea şi cu cele două surori au rămas în palatul împărătesc, ducând o viaţă aspră. A continuat să-şi sfătuiască fratele în chivernisirea împărăţiei şi, datorită iscusinţei ei şi nepăsării fratelui în ce priveşte treburile statului, ea avea de fapt înrâurirea cea mai mare în ocârmuire.

Astfel, la îndemnul ei, împăratul Teodosie a convocat Sinodul Bisericesc de la Efes, din 431 – care s-a dovedit a fi cel de-al treilea Sinod Ecumenic. Acest sinod a osândit erezia nestoriană şi a dat oficial titlul de Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) Maicii lui Hristos.

În 438 ea a lucrat împreună cu Sfântul Proclu, Patriarhul Constantinopolului, spre a asigura readucerea triumfală a moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur în capitala imperială. Aceasta a dus la reîmpăcarea cu Biserica Ioaniţilor – cei ce s-au ridicat împotriva surghiunirii silnice a lui Gură de Aur în 404 şi care nu voiau să recunoască pe urmaşii săi ca patriarhi ai Constantinopolului. în acest chip ea a ajutat la ispăşirea păcatelor părinţilor ei, împăraul Arcadie şi împărăteasa Eudoxia, care avuseseră rolul principal în osândirea nedreaptă şi surghiunirea Sfântului Ioan Gură de Aur.

Sfânta Pulheria a avut şi fericirea de a ajuta la aflarea moaştelor celor Patruzeci de Mucenici din Sevastia (9 martie), ce fuseseră ascunse într-un loc necunoscut vreme de o sută de ani. Ei i s-au arătat într-un vis Sfântul Thirs împreună cu cei Patruzeci de Mucenici şi i-au descoperit locul unde se aflau moaştele lor.

Pe la anul 440, Evdochia a reuşit să-1 întoarcă pe soţul ei împăratul împotriva Pulheriei, care a fost surghiunită la moşia ei de la Hevdomon. Unul din izvoare scrie că ea „privea retragerea ei ca pe un dar ceresc şi îşi dăruia tot timpul lui Dumnezeu în rugăciune şi faceri de bine. Nu se plângea de nerecunoştinţa fratelui, de împărăteasa care-i datora totul sau de nedrepţii lor dregători”.

Spre sfârşitul vieţii sale, împăratul Teodosie, continuând să nu primească sfatul surorii sale Pulheria, a căzut sub înrâurirea următoarei erezii ce avea să tulbure Biserica: eutihianismul, o formă radicală de monofizism. El a convocat sinodul de la Efes din 449 care a întărit această erezie. Acest sinod a fost numit de Sfântul Leon cel Mare, papa Romei, „sinodul tâlhăresc”.

Însă în anul următor împăratul a căzut de pe cal şi a murit. Această întâmplare neaşteptată a adus-o pe Pulheria pe tronul împărătesc ca împărăteasă. După cum se cuvenea, ea s-a căsătorit cu un cinstit şi vârstnic general şi senator din Tracia, pe nume Marchian, spre a domni împreună cu el. Deşi au rânduit de la început să trăiască ca frate şi soră, au fost cu adevărat alături unul de altul, fiind într-un gând în dăruirea lor faţă de Hristos şi în dorinţa de a cârmui împărăţia în chip creştinesc. Ea a fost aceea care 1-a încoronat împărat, în faţa Senatului, Ia 24 august 450. Apoi a rostit aceste cuvinte: „Este de datoria nostră să ne îngrijim de neamul omenesc”.

Împreună au pornit degrabă să repare stricăciunile făcute de sinodul tâlhăresc, convocând marele Sinod de la Chalcedon, din 451. Acest sinod, al patrulea Sinod Ecumenic, a anulat cu totul hotărârile sinodului tâlhăresc şi a proclamat cu tărie credinţa ortodoxă. Părinţii de la Chalcedon au cinstit-o pe împărăteasa Pulheria, strigând cu glas mare: „Mulţi ani trăiască binecinsti-toarea împărăteasă, iubitoarea de Hristos. Mulţi ani trăiască! dreptslăvitoarea”.

Sfânta Pulheria împreună cu chibzuitul şi virtuosul ei soţ, Sfântul Marchian, au lucrat într-un gând, folosindu-şi averea spre a zidi case pentru săraci, spitale, biserici şi mănăstiri. Pe lângă datoriile şi nevoinţele lor administrative şi filantropice, se îndeletniceau şi cu privegherea, postul, rugăciunea şi învăţarea altora.

Sfânta Pulheria a mai trăit doi ani. Ea a murit la 10 septembrie 453 şi a fost îngropată cu multă cinstire. Şi-a lăsat toată averea săracilor.

Sfântul Marchian a continuat să domnească singur, apărând cu înfocare hotărârile Sinodului de la Chalcedon şi sporind belşugul imperiului printr-un şir de reforme financiare. Era cunoscut ca „un ostaş ce iubea pacea fără a se teme de război”. El a refuzat să plătească tribut hunului Attila, însă a scăpat de război prin moartea lui Attila.

Sfântul Marchian s-a dus cu pace la odihna veşnică în Hristos, în anul 457. Patruzeci de ani mai târziu, slăvită sa amintire era încă aşa de vie pentru bizantini, încât atunci când la tron a venit Anastasie, poporul a strigat: „Să cârmuieşti precum Marchian”.

Biserica cinsteşte pe Sfinţii Pulheria şi Marchian în această zi, iar pe Sfânta Pulheria singură, la 10 septembrie.

Acest articol a fost publicat în Sfinţi căsătoriţi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s