Două pricini, sunt pentru care s’au instituit căsătoria: ca să fim curaţi şi ca să ne facem părinţi; dar din aceste două cea mai de preţ (însemnată) este curăţenia

Studii omiletice asupra celor trei cuvantari ale Sf Ioan Chrisostom despre căsătorie cu traducerea lor – AICI
Teza pentru licenta de Niculaie Marinescu
Bucuresti
Lito-Tipografia L. Motzatzeanu
1908

PRIMA  OMILIE

Despre vorba apostolului. – Din pricina aprinderei fiecare să-şi aibă femeia sa. 

ANALIZA:



1)   Efectele cuvintelor sfinte. —Trebue să ştii să-fi stăpâneşti limba.
2)  Săvârşirea căsătoriei. – Relile care o însoţesc.
3)  Diavolul ia parte la aceste rele. — Ce are instituirea căsătoriei.
4)  Respingerea greşelei prezente  cu privire la adulteriu.
5)  Pedeapsa soţului adulter şi în această lume şi în cealaltă.

1) Către izvoarele de miere voesc să vă îndrumez astăzi, mierea neavând nici odată saţiu. Aşa este firea cuvintelor Sfântului Apostol Pavel şi toţi câţi îşi răcoresc (umplu) sufletele lor din aceste isvoare, găsesc prin puterea duhului sfânt, sau mai de grabă dulceaţa mierei o întrece cu totul plăcerea (voluptatea,) cuvintelor dumnezeeşti.

Profetul arată aceasta zicând : «Cât de dulci sunt cerului gurei mele cuvintele tale, mai mult de cât mierea gurei mele» (Psal. 118, V. 103). Dar farmecul cuvintelor divine întrece în dulceaţă nu numai mierea, dar sunt mai de preţ de cât aurul şi orice piatră şi mai curate de cât argintul. «Cuvintele Domnului zice acelaşi, cuvinte curate, argint cu foc lămurit; ispitit pământului, curăţit de şapte ori»    (Ps. XI, V.  6).

Pentru    aceia şi un înţelept   zicea : « A mânca miere multă nu este bine, iar cuvintele cele mărite trebue a le cinsti» (Prov. 25, V. 27). În adevăr din acea vin adesea boli, pe care nu le avem, dar prin acestea putem să înlăturăm şi slăbiciunea pe care o avem şi încă mierea în mistuire se distruge dar cuvintele dumnezeeşti, când s’au mistuit atunci se fac mai plăcute şi mai folositoare, şi celor ce le au (gustu) şi la alţi mulţi. Şi cineva îmbuibându-se cu îndestulare dintr’o masă încărcată (bogată, luxoasă), dacă apoi se îngreţoşazâ (vărsa) se face neplăcut oaspetelui său ; dar acela care răsuflă (râgâe) de învăţătură spirituală, împrăştie vecinului său mult miros plăcut.

David care se împărtăşi mereu din astfel de mâncare, a zis : «Inima mea a răspândit miros de vorbă bună» (Ps. 44, 2).

Căci este şi vorbirea rea care se răspândeşte. Şi după cum la mesele aţâţătoare calitatea mirosului se face după felul mâncărilor, tot aşa şi la puterea vorbelor, cum se primesc tot aşa şi le răspândesc mulţi dintre oameni.

De pildă, dacă te-ai dus la teatru şi ai auzit cântece destrăbălate, tot de acestea vei răspândi peste tot împrejurul tău ; iar dacă ducându-te la Biserică, ai fost părtaş la vorbele spirituale, de acestea vei şi răspândi (vorbi).

De aceia şi profetul a zis : «Inima mea răspândeşte miros de vorbă bună», arătându-ne hrana (mâncarea) mesei, la care a fost părtaş. De aceasta şi Pavel fiind convins, ne-a îndemnat zicând : «Nici un cuvânt rău să nu iasă din gura voastră, ci numai cuvânt bun spre edificare după trebuinţă, ca să împărtăşească har celor ce aud» (Efes 4. 29).

Şi care este cel urât, întreb? Dacă ai învăţat pe cel bun atunci cunoşti şi pe cel rău, căci pentru deosebirea aceluia, l-a pus pe acesta. Deci, care este bun, n’are nevoe să înveţe de la mine, căci chiar el ne-a arătat nouă firea lui. Căci când a zis; «dacă ceva bun» a adăogat, «pentru întărirea bisericeii», arătând că acela este bun care întăreşte pe aproapele.

Deci, după cum cel care întăreşte este bun, tot aşa cel care distruge este rău şi condamnabil.

Şi tu deci, prea iubitule, dacă ai ceva de acest fel de spus, care ar putea să facă mai bun pe ascultător, să nu închizi cuvântul în clipa mântuirei; iar dacă nu ai nimic de acest fel, ci vorbe rele şi distrugătoare,  taci să  nu  acuzi pe aproapele, căci aşa  este  cuvântul,  nu întăreşte pe ascultător ci-l abate. Căci dacă se îngrijeşte de virtute, adesea se ridică  în   mândrie şi dacă este neîngrijitor, se face   mai    uşuratec.    Dacă   îţi vine pe buze o vorbă rea (ruşinoasă) şi plină (îndemnătoare) la râs, taci. Căci acel   cuvânt   care   face   lasciv (pornit   la desfrânare) şi pe vorbitor şi pe   auditor,   este   rău şi deş-teaptă în om pofte urâte.

Şi după cum lemnele sunt instrumentul şi materia focului, tot aşa sunt vorbele pentru gândirile rele.

De aceia nu trebue să vorbim toate câte ne vin  în  minte,  dar trebue  să  ne  nevoim a  goni din  minte chiar poftele şi orice cuget ruşinos.   Iar   dacă   cumva fără voia noastră am primit gânduri   (judecăţi)   rele,   să   nu le  arătăm nici odată cu limba, dar să   le  sufocăm în tăcere.

Uitaţi-vă  la fiarele şi  târâtoarele căzute în   laţ,    daca   au găsit   vre-o   scăpare,  eşite la larg   se   fac   mai   crude iar dacă rămân acolo închise pentru totdeauna, în tot chipul se distrug uşor şi pier, tot aşa şi poftele rele dacă găsesc vre-o scăpare prin gură şi vorbire,  flacăra ascunsă se  aprinde (măreşte), iar dacă le-ai  închis pe acestea în tăcere, repede pier din minte. Încât dacă te-a cuprins vre-o poftă rea, să nu  vorbeşti vorbă   urâtă,   chiar   dacă   ai   muri de plăcere (de a o spune).

N’ai cugetul curat ? Cel puţin gura să fie curată şi să nu dai afara noroi, cu care să mânjeşti şi pe altul şi pe tine însuţi. Căci nu numai acei care vorbesc dar şi cei care ascultă capătă multe neplăceri când alţii vorbesc lucruri ruşinoase.

Într’adevăr vorbele ruşinoase mânjesc nu  numai  pe  cei  ce le pronunţă, dar şi  pe cei ce le ascultă. De aceia te rog şi te sfătuesc, nu numai să te abţii de a vorbi, dar chiar de a asculta   pe   alţii   vorbind, şi şă rămâi lipit de legea dumnezeească.

Pe   un astfel de om şi  Profetul îl fericeşte, zicând :  « Fericit  bărbatul carele n’a umblat în sfatul necredincioşilor,   şi   în calea păcătoşilor nu a stătut, şi pe scaunul perzătorilor nu a şezut : ci în legea Domnului voia lui, şi   in   legea  lui va  cugeta ziua    şi noaptea»  (Psalm I.  1,  2).

2. În convorbirile din afară (din veacul acesta,) chiar dacă se streroară câte ceva bun, dar într’o mulţime de necuviinţe abia dacă mulţimea vorbeşte un cuvânt sănătos ; la sfintele scripturi este cu totul opus ; nu vei auzi nici un cuvânt urât, dar pe toate pline de mântuire şi de multă înţelepciune cum sunt de pildă, cele ce s’au citit astăzi. Care sunt acestea ?

«Cât pentru cele ce mi-aţi scris, zicu, că bine este omului să nu se atingă de femee. Dar spre a preîntâmpina desfrănarea, fiecare să’şi aibă femeea sa, şi fiecare femeie să’şi aibă bărbatul său». (I Cort. VII. 1-2).

Pavel legiueşte despre căsătorie şi  nu se ruşinează, nici nu roşeşte şi pe bună dreptate. Căci dacă chiar Domnul a cinstit căsătoria împodobind-o cu prezenţa şi cu darul său (căci a adus la nuntă darurile cele mai mari, schimbând firea apei în vin), cum servul s’ar fi roşit să legiuiască căsătoria ? Rău lucru nu este căsătoria, dar este urât adulteriul, urâtă aprindere : Căsătoria este un leac contra aprinderei.

În ce chip să se sarbătoreescă căsătoria. Este vrăşmaş al pompelor destrăbălate ale căsătoriilor.

Să  nu o  necinstim deci cu serbări (pompe) diavoleşti, dar cum au făcut cei din Cana Galilei, tot aşa să facă şi cei ce îşi iau acuma femei, să aibă pe Hristos în mijlocul lor.

Şi cum se poate faţe aceasta întrebi tu? Prin preoţi, căci zice : «Cine vă primeşte pe voi, pe mine mă primeşte. » Dacă ai îndepărtat pe diavolul, cânticele destrăbălate, şi melodiile (poeziile) dulcegi şi jocurile imorale şi vorbele ruşinoase şi pompa diavolească şi sgomotul şi râsul din toată inima, dacă în şfârşit  ai  îndepărtat orice  necuviinţă  şi ai  introdus pe sfinţiţi    servitori ai lui   Hristos,  şi Hristos    va  fi  cu    ei,   negreşit, cu muma şi fraţii săi.

Căci zice:  «Că oricine va face voia Părintelui meu celui din ceruri, acela îmi este frate, soră şi mumă» (Mat. XII. 50 ). Şi ştiu că greu şi supărător se vor părea  unora  că sfătuesc acestea şi  că tai (desrădăcinez) un vechiu obiceiu. Nu mă îngrijesc de loc de aceasta căci n’am  nevoe de bunăvoinţa (aprobarea) voastră, dar  de folosul vostru am nevoie, nu de aplaude şi laude ci de câştig şi de învăţătură.

Să nu’mi spue cineva: apoi  este obiceiul a$â ; unde să făptueşte păcatul, să nu pui înainte obiceiul. Dar daca cele făptuite sunt rele (urâte) chiar dacă obiceiul ar fi. vechiu, să 1 distrugi; iar dacă nu este râu, chiar dacă nu i obiceiul, adu-1 şi îl implantează (sădeşte). Că obiceiul de a necinsti lucruri de aşa fel, nu erea vechiu   dar că a tost introdus încoace, adu-ţi amiute   cum a   luat  în   căsătorie Isac pe Rebeca, cum   Iacob pe Rachel.

Scriptura   aminteşte  de  aceste căsătorii şi povesteşte  cum au fost duse acestea în  casele mirilor lor şi nu aminteşte nimic de acest fel. Numai băutura şi mâncarea  au fost mai bogate (strălucite), ca de obiceiu şi au chemat pe rude la nuntă;  iar flautele, fluerile,   chimvalele şi danţurile   de beţivi şi tot cea ce este în mare  cinste astăzi au fost date afară (înlăturat).

Iar oamenii din vremea de astăzi,  cântice în  cinstea  Venerei  cântă săltând şi  adulterii  multe, şi desfaceri de căsătorii   (distrugeri)   şi dragoste   nele-gitimată şi  împreunări neîngâduite (monstruase) şi alte  multe  cântece pline de   nerespect şi de ruşine  cântă în aeea  zi şi  după beţie şi atâta  ruşine (necinste) însoţesc   pe mireasă în public cu vorbe murdare.

Cum mai ceri de la ea cinste (curăţenie,  modestie),  spune-mi, când din prima zi ai dus-o într’atâta neruşinare şi te-ai îngrijit în   faţa ei    şi să  spui şi  să faci  de  acelea la  care nu au drept, să   asculte nici  sclavii cinstiţi ?

Atâta vreme s’a muncit tatăl  cu mama îngrijind de fecioara lor, încât nici să nu opue, nici se auză pe altul zicând vre-o vorbă   necinstită,  a îngrijit   de    pat, camere deosebite, păzitori, uşi,   zăvoare şi plimbările spre  seară şi să  nu  fie văzută de  nimeni,  nici chiar de rude şi de altele multe mai mari îngrijindu-se, şi tu venind ai vărsat toate acestea, într’o singură zi şi-ai pregătit-o  să se facă  neruşinată prin acea  pompă  necinstită (destrăbălată) şi  ai vărsat în sufletul  miresei   cuvinte omorâtoare  (de  pierzare)?

Nu vin  d’aci relele  următoare? Nu d’aci adulterile şi gelozia? Nu d’aci sterpiciunea, şi văduvia  si  moartea fără vreme a părinţilor ? Când  chemi pe demoni prin  cântece,  când  umpli  pofta  lor prin  vorbe    urâte,  când   bagi   în  casă   mimi,  histrioni şi întreg   teatrul, când  umpli  casa de desfrânate şi îngrijeşti  să   se  desfăteze acolo toată    ceata   demonilor, ce    mântuire    mai   aştepţi ? Spune-mi.   Pentru ce   mai  aduci   şi preoţi,    când  a doua zi    ai să   săvârşeşti   astfel   de    fapte?

Vrei să arăţi binefacere aducătoare de câştig ? Cheamă danţuri de săraci.

Te ruşinezi   şi te   roşeşti ?   Şi ce   mai   vrei de cât această necumenţenie, când băgând pe  diavolul   în casă, nu crezi că faci rău iar când e vorba de intrat Hristos  te   ruşinezi ?

După cum la intrarea săracilor Hristos priveşte, tot aşa în mijlocul mimilor şi infamilor diavolul ia parte la serbare. — Şi din acea cheltuială nu este nici un câştig, dar se naşte un mare păcat, însă din aceste cheltueli repede vei dobândi un mare câştig.

Dar nimeni din oraş n’a făcut lucrul acesta : începe tu, sileşte-te, să fii începătorul acestui frumos obiceiu, pentru ca urmaşi să te laude. Dacă vre unul te urmează, daca imitează acest obiceiu, nepoţi şi strănepoţi vor spune celor ce vor cerceta origina (obiceiul): Cutare cel dintâi a introdus acest frumos obiceiu.

Dacă pentru jocurile publice, la mese, cei care au întreţinut cu măreţie aceste servicii nefolositoare, sunt lăudaţi (sărbătoriţi) de toată lumea, cu mult mai mult toţi vor lăuda pentru acest serviciu spiritual şi vor aduce mulţumiri celui dintâi, care a introdus acest început bun (strălucit) şi îi va fi aceasta şi ca dărnicie şi ca câştig.— Sigur, dacă alţii vor urma această pildă, tu, care ai aruncat sămânţa, vei lua preţul rodurilor; prin acesta te vei face repede şi tată, el va fi de ajutor copiilor tăi, şi va chibzui ca mirile (soţul) să îmbătrânească cu soţia lui. După cum celor ce păcătuesc Dumnezeu îi ameninţă zicând: «Şi vor fi femeile voastre văduve şi fii voştri săraci de părinţi» (orfani.) (Exord. XXII. 24 ) tot aşa celor ce se supun lui în toate, făgădueşte că le va da o bătrâneţe fericită şi toate bunurile împreună cu ea.

3. Pavel iarăşi ne învaţă despre aceasta când zice că morţile grabnice vin adesea din mulţimea păcatelor. «Pentru aceasta, zice el, între voi mulţi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi dorm» (I Cor. XI. 30). Dar hrana dată să-racilor împiedică de a se întâmpla de acestea şi chiar dacă se întâmplă ceva neaşteptat, aduce o îndreptare repede a lui, aceia ce se poate afla din istoria fecioarei din Ioppe. Pe aceasta zăcând moartă, săracii hrăniţi de ea o înconjurau: lacrămile lor o deşteptară şi o aduseră la viaţă. (Faptele Sf. Apostoli IX. 36).

Rugăciunea văduvelor şi săracilor este mult mai folositoare decât râsul şi orice danţ. Aci pentru o singură zi este desfătarea, acolo este veşnic câştigul. Gândeşte-te cât de mare lucru este atâtea binecuvântări unite pe capul soţiei, atunci când intră în casa soţului său. Ce coroane mai demne (respectate) de cât acestea ? Ce bogăţie mai folositoare?

Pe  când  obiceiul de acum este o nebunie curată.

Dacă nici o pedeapsă, nici un chin nu ameninţă pe cei ce se port aşa de necinstit, gândeşte-te cât chin este să primeşti atâtea blesteme în public, de la oamenii beţi şi cu mintea întunecată (perdută), pe când toată lumea ascultă. Săracii când primesc ceva, binecuvintează, se roagă (îţi urează) (pentru) mii de bunurii ; aceia însă după beţie, după mâncare, aruncă toate murdăriile pe capetele soţilor, şi parcă fac între ei o luptă (întrecere) drăcească, ca şi cum ar fi vrăşmaşi cei ce se întâlnesc, aşa rudele lor se luptă între ele, care să spue vorbe permise şi nelegiuite pentru cei ce se unesc (căsătoresc) imitând pe adversari; şi întrecerea acestora între iei umple pe mire şi mireasă de ruşine.

Toate acestea se fac din îndemnul diavolilor. Depărtează pe mimi şi danţatori de la căsătorii.

Oare vom căuta altă probă, spune-mi, că deavolii mişcă sufletele lor, şi că acestea se fac şi se spun de către ei ? Cine de acum înainte va sta la îndoială că diavoli mişcă sufletele lor şi că toate acestea se fac şi se spun de ei ? Nimeni de sigur căci darurile diavolului sunt acestea: înjurii (glume proaste), beţie, zăpăcirea minţei. Iar dacă vreunul ar prevedea rău din faptul că chiamă pe săraci în locul acestora şi ar zice că aceasta este semn de nenorocire, să afle şi aceasta, că nu nutrirea săracilor şi văduvelor este semnul relilor înmiite şi al oricărei ruşini, ci stricaţii şi femeile destrăbălate. Adesea chiar din această zi desfrânata dintre prietini, răpind pe soţul captivat, s’a dus şi ia distrus dragostea pentru soţie, ia sucit bunăvoinţa, i-a sfărâmat (stins) iubirea înainte da a o aprinde şi a aruncat sămânţa adulteriului. Ar trebui ca părinţii să se teamă de acestea, chiar dacă n’ar fi altceva, şi să împedice intrarea (aducerea, prezenţa,) mimilor şi jucătorilor la nunţi.

Căsătoria este înfiinţată nu ca să ne stricăm, nici ca să ne pângărim, dar ca să fim curaţi.

Ascultă pe Pavel cum zice: «Din pricina aprinderei fiecare să-şi aibă femeea sa, şi fiecare bărbatul său».

Două pricini, sunt pentru care s’au instituit căsătoria; Ca să fim curaţi şi ca să ne facem părinţi; dar din aceste două cea mai de preţ (însemnată) este curăţenia.

Când a intrat pofta, a intrat şi căsătoria ca să tae obiceiul cel neînfrânat şi să convingă ca să   ne    mulţumim cu o   singură   femee.

Căci pentru naştere de fii nu căsătoria face atât cât acel cuvânt al lui Dumnezeu, care zice: «Creşte-ţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul». (Gen. I. 18).

Şi martori sunt câţi au fost căsătoriţi şj n-au avut copii. Aşa că pricina adevărată este aceea a curăţeniei şi mai cu seamă acum când tot pământul este plin de neamul omenesc.

La început era de dorit să ai copii, pentru ca fiecare să lase amintire şi urmă (rămăşiţă) a vieţei sale. Fiindcă nu era nici o nădejde de înviere, ci moartea era puternică şi cei ce mureau socoteau că sunt distruşi cu totul după aceasta viaţă, a dat Dumnezeu această mângâere, făcerea de copii, ca să rămâe chipurile vii ale celor ce mor (se duc) şi ca neamul nostru să se păstreze şi ca să pregătească pentru cei ce mor şi pentru familiile lor, o mângâere foarte mare în lăsarea de urmaşi.

Şi ca sa înţelegi că mai ales pentru aceasta au fost doriţi copii, ascultă de ce se plânge după toate suferinţele lor, femeea lui Iob: «Iacă zicea ea, a perit amintirea după pământ, şi fii tăi şi ficele talei» (Iob XVIII 17). Şi iarăşi, Saul către David : « Acum dară jură-mi pe Iohova, că, tu nu vei extermina sămânţa mea după mine, şi că tu nu vei nimici numele meu din casa părintelui meu». (I Reg. XXIV, 22).

Dar, fiindcă învierea este la uşă şi moartea nu înseamnă nimic, dar ne îndreptăm spre altă viaţă cu mult mai bună, este zadarnică munca pentru acestea. Dacă doreşti copii, cu mult mai buni şi mai folositori poţi să do-bândeşti acum, când îmbrăţişări spirituale ni s’a adus şi naşteri (faceri) mai bune şi toege de bătrâneţe mai folositoare.

Deci o singură pricină are căsătoria, să nu ne pângărim şi de aceia s’a găsit acest leac. Iar dacă ai de gând şi după căsătorie să te pângăreşti de prisos şi în zadar ai venit la căsătorie; ba încă nu numai în zadar şi de prisos, dar chiar spre nenorocirea ta.

Căci nu este acelaşi lucru dacă te pângăreşti neavând soţie şi dacă având soţie faci iarăşi acest lueru. Căci aceasta nu este aprindere ci adulter. De şi se pare lucru de necrezut cea ce am zis totuşi aşa este în adevăr.

4. Adulter se comite chiar cu o femee liberă. — Ştiu că mulţi socotesc adulter numai când au înşălat pe o femee cu bărbat; eu zic că: fie cu o desfrânată de rând, fie cu o servitoare, fie cu ori ce femee nemăritată, are relaţie, când  are  femeea  lui,  zic că  este adulter.

Nu numai după cei înşelaţi dar şi după cei ce înşală se socoteşte greşala de adulter. Să nu-mi pui înainte acum legile publice, care duc la judecată pe femeile publice şi cer să fie pedepsite, iar pe bărbaţii însuraţi şi care îşi bat joc de servitoare nu i pedepsesc, eu îţi voiu citi legea lui Dumnezeu, care se supără, de o potrivă şi pe femee şi pe bărbat şi numeşte lucrul adulter, zice : «Şi fiecare femee să’şi aibă bărbatul său», adaugă «Bărbatul să dea femeei dragostea cuvenită». (I Cor. VII, 3).

Ce a voit să înţeleagă prin aceasta ? Oare să nu-i prăpădească veniturile ? Să-i păstreze zestrea neatinsă ? Să-i procure haine scumpe ? masă încărcată cortegiu strălucit ? Servitori numeroşi? Ce zici? Ce fel de dragoste cauţi (ceri) ? Căci toata acestea sunt semne de dragoste ?

Nimic nu cer de felul acesta, zice el, dar cer înfrânare şi curăţie.

Trupul bărbatului nu-i al bărbatului ci al femeei, deci să-i păstreze neatinsă această proprietate, să nu o micşoreze, să nu o strice.

Dintre servitori acela se numeşte iubitor de stăpân, care primind bani de la stăpânul său nu ascunde nimic din ei. Deci, fiindcă corpul bărbatului este stăpânirea (zestrea) femeei, bărbatul să fie binevoitor pentru această avere. Că aceasta înţelege, când zice : «Să-i arate dragoste», ca întărire este adaosul : «Femeea nu este stăpână pe trupul ei ci bărbatul : tot aşa şi bărbatul nu este stăpân pe trupul său ci femeea» (I Cor. VII, 4).

Deci dacă vei vedea vreo adulteră că te momeşte, că-ţi întinde curse, că se atârnă de tine, zi-i ei: Nu este al meu trupul, este al femeei mele : nu îndrăznesc să abuzez de el, nici să-l dau altei femei. Aceasta să facă şi femeea.

Mare este această potrivire de cinste (a amândorora), deşi în celelalte Pavel acorda multă superioritate bărbatului când zice : «Deci dară şi voi în parte fiecare aşa să’şi iubească pe femeea sa; iar femea să (se teamă) respecte pe bărbat». (Efeseni C. V, Ver. 33) şi «Bărbatul este cap femei» şi «femeia să se supună bărbatului» (Efes. V. 22, 23). Şi tot aşa în  Vechiul Testament:    «Şi la bărbatul   tău, ajutorul   tău, şi el te va stăpâni» (Gen. III 16).

Cum a hotărât aci deci o egală împărţire (recompensă) de sclavie şi de stăpânire? Când a zis: «Femeia nu este stăpână pe trupul ei ci bărbatul, tot aşa bărbatul nu-i stăpân pe trupul său ci femeea», a stabilit o potrivită îndrituire (o mare egalitate) şi după cum acela este stăpân al trupului ei, tot aşa şi ea este stăpâna trupului lui.

Pentru ce a făcut atâta cinstită împărrţire ?

Pentru că în toate celelalte, superioritatea bărbatului este necesară; şi unde este vreme de dragoste şi curăţie, acolo bărbatul n’are nimic mai mult de cât femeea dar de o potrivă să pleacă ei dacă a călcat legile căsătoriei, şi pe bună dreptate. Căci nu pentru aceasta a venit la tine nevasta ta, şi a părăsit pe tatăl, mama şi toată casa sa, ca să o batjocoreşti, ca să o înlocueşti cu o păcătoasă de sclavă, ca să-i faci anumite neajunsuri; ai luat-o ca însoţitoare, ca tovarăşe a vieţei, ca liberă, ca deopotrivă în cinste cu tine.

Oare nu este absurd, când ai primit zestrea ei, să-i arăţi toată atenţia şi să nu o micşorezi întru nimic iar cea ce este mai preţios de cât toată zestrea, adică respectul şi curăţia şi trupul tău însuşi, care este bogăţia ei, să-l distrugi şi să-l pângăreşti?

Dacă i-ai mâncat zestrea vei da socoteală socrului tău; dacă ai micşorat respectul, te va pedepsi Dumnezeu, care a înfiinţat căsătoria şi ţi-a dat femee. Şi că aceasta este adevărat, ascultă ce zice Pavel despre adulter : «Drept aceea cel ce nesocoteşte (acestea) nu nesocoteşte pe om, ci pre Dumnezeu, care ni a şi dat Spiritul cel sfânt» (I Tes. IV, 8).

Iată prin ce cuvinte a arătat că adulteru se face, nu numai când ai necinstit pe o femee cu bărbat, dar şi pe ori ce desfrânată, acela care are femee. Căci după cum noi numim pe femee adulteră, fie că păcătueşte cu un sclav, fie cu ori şi cine, tot aşa zicem că bărbatul se pângăreşte dacă are femee, fie că îşi face poftele cu o servitoare, fie cu orice femee publică. Să nu despreţuim deci mântuirea noastră şi nici să dăm diavolului sufletul nostru prin acest păcat. Căci de aci se nasc nenumăratele distrugeri de case, nenumăratele certe; din această pricină se stinge gingăşia, din acestea piere dragostea.

După cum nu e posibil ca un om cinstit să uite şi se despreţuiască pe femeea sa, tot aşa nu e posibil ca un om  neînfrânat şi libidinos să-şi iubească pe femeea sa, chiar dacă ar fi cea mai frumoasă între toate.

Din curăţenie se naşte dragostea, din dragoste nenumăratele bunătăţi.

Socoteşte pe toate celelalte femei ca pietre, ştiind că după căsătorie, dacă te vei uita cu ochi poftitori la vreo femee, fie desfrânată, fie măritată, te-ai făcut vinovat de crimă de adulter.

Şopteşte-ţi ţie în fiecare zi aceste vorbe; şi dacă vei vedea că s’a născut în tine pofta pentru o altă femee şi prin asta femeea ta ţi se pare neplăcută, intră în casa ta, deschide această carte, şi luând pe Pavel ca ajutor, stingeţi flacăra repetându-ţi neîncetat aceste vorbe.

Nimic mai înjositor de cât un bărbat desfrânat (pângărit). Şi aşa femeea iarăşi îţi va fi plăcută când nici o poftă nu va scădea bunăvoinţa ta către ea; şi nu numai soţia îţi va fi mai plăcută, dar şi tu te vei arăta mai cinstit şi mai respectat. Căci nimic nu este mai ruşinos de cât un bărbat căsătorit, care să mânjeşte (se pângăreşte). Nu numai în faţa socrului şi a prietenilor şi a oricărui om întâlnit, dar chiar în faţa servitorilor se roşeşte. Şi nu numai acesta este răul, dar mai mult încă, casa lui se pare mai grozavă de cât orice închisoare când o zărăşte pe cea iubită şi îşi întoarce gândul mereu spre chipul celei stricate.

5) Vrei să pricepi bine cât de mare este acest rău ? Gândeşte-te ce fel de vieţă duc cei ce îşi bănuesc femeile, cât de fără gust le pare mâncarea şi băutura. Masa le pare încărcată cu otrăvuri omorâtoare şi ca de o molimă plină de toate relele, aşa fug de casa lor. N’au somn, noaptea nu le este liniştită, n’au întâlniri cu prietenii, nici chiar razele soarelui nu mai lucesc pentru ei ; cred că îi supără şi lumina, nu când au văzut pe soţie pângărindu-se, dar numai când au bănuit-o. Gândeşte-te că şi femeea sufere acestea, pând aude de la vreunul sau numai bănueşte că te-ai dat pre tine vreunei femei stricate (păcătoase), judecând acestea să fugi nu numai de adulter dar chiar şi de bănueli şi chiar dacă eşti bănuit pe nedrept împacă-o şi o asigură.

Nu din ură sau din nebunie, dar din grijă face aşa şi din teama prea mare pentru averea sa.

În adevăr averea ei este, cum am spus mai sus, trupul tău, avere mai de preţ decât toate celelalte. Să nu o vatămi pe ea în ce are mai scump şi nici să pricinueşti rană omorâtoare. Căci dacă o dispreţueşti pe ea, să te temi de Dumnezeu răzbunătorul unor astfel de fapte şi  ameninţătorul cu pedepse neindurate pentru astfel de păcate.

Acelora, care stâruesc în aşa fapte le zice : « Unde vermele lor nu moare, şi focul nu se stinge»(Marcu IX, 48). Dacă nu te pişcă prea mult viitorul, temete cel puţin de prezent. Mulţi din aceia, care se alipesc de destrăbălate, chiar în această viaţă vor pieri ca răi cu rău, apucaţi de cursele femeilor destrăbălate. Acelea luptându-se să-l depărteze de la soţia legitimă şi luată prin căsătorie, să-i împresoare cu totul în dragostea lor de fermece, se îngrijesc de băuturi vrăjite şi ţes multe curse, apoi astfel aruncându-l în vre-o boală grea şi ducându-l spre perzare, şi înconjurându-l de o lungă putre-ziciune şi de nenumărate rele, îl răpesc din această viaţă.

Dacă nu te temi de Gheena, omule, teme-te de fermecele lor. Căci când vei fi lipsit prin această destrăbălare de ajutorul lui Dumnezeu şi vei fi despuiat de ajutorul de sus, destrăbălata luându-te pe tine cu îndrăzealâ şi chemând în ajutor demonii ei, adăogând amuletele, punându-ţi pedici, cu multă uşurinţă alungă mântuirea ta făcându-te de ruşine şi de râs tuturor locuitorilor oraşului, în cât nici nu se îndură de tine care suferi de toate relele. — Căci zice : « Cum se va îndura de fermecatul muşcat de şearpe şi de toţi care se apropie de fiare» (Ecles. 12-13?

Las la o parte perderea de bani, bănuelile zilnice, aroganţa, îngân-fârea, certele urâte din pricina femeilor destrăbălate ne-nbţuie, care sunt mai crude de cât toate morţile. Şi de la \ femeea ta nu suferi adesea nici o vorbă grea spusă, dar 1 te închini în faţa desfrânatei care te tae (distruge). Nu te ‘ruşinezi, nu te roşeşti, nu doreşti ca să se despice pământul suţb tine ? Cum poţi ruga pe Dumnezeu cu aceiaşi gură cil care ai sărutat o femee conruptâ ? Şi nu te temi, nu te înspăimânţi, spune-mi, că o să cază pe capul tău ruşinat (necinstit) vreun fulger trimis de sus? Chiar dacă r te ascunzi de femeea ta nedreptăţită, dar de ochiul cel neadormit nu te poţi ascunde nicăeri,   căci   acelui   destrăbălat care zicea :   «întuneric şi   ziduri  mă înconjoară, de ce să mă tem»  (Eclis. C.  23, V.  26)? Înţeleptul a răspuns că: «Ockii Domnului   au mai   multă   lumină de   cât   soarele, ca să vază faptele oamenilor»  (Eclis. C.  23, V.  28).

Iată de ce Pavel  a zis toate acestea :    «Din pricina   desfrânărilor însă fiecare   să   aibă   femeea  sa, şi  fiecare   sa   aibă   bărbatul   ei. Bărbatul   dea   femeei   datoria   iubirei;   asemenee   şi   femeea bărbahdui ei». (I   Corin.  VII.  23)     «Nu   te uita  la femeea rea, că miere pică   din   buzele femeei   stricate,  care până la o vreme îndulceşte   grumazul   tău.   Iar   mai   pe   urmă   mai amar de cât   fierea vei   afla, si   mai ascuţit de cât sabia cea de amândouă părţile ascuţită». (Prov. V,  3. 4).

Este   otravă în  sărutările femeei  destrăbălate,   otravă   ascunsă, şi nebănuită.  Deci dar, să alergăm după o   plăcere   respinsă periculoasă, care pricinueşte răni  nevindecate, în loc de a trăi în  fericire şi siguranţă ?

Lângă femeia ta legitimă tu găseşti totdeodată plăcere, siguranţă, superioritate respect, consideraţiune şi cuget curat; acolo din potrivă totul este amărăciune, totul este chin,    şi   tu   eşti   supt   o   bănuială veşnică. Căci, chiar dacă nimeni   nu   te-a   văzut,   cugetul tău nu va înceta să te învinovăţească; ori şi unde te vei întoarce, pretutindenea te va urmări   mustrările,  strigătile groaznice ale acestui  judecător neîmpăcat.

Dacă deci  căutaţi plăcerea, fugiţi de femeile destrăbălate. Căci   nu    este nimic mai îngrozitor de cât acest obiceiu,   nimic  mai nesuferit de cât aceste legături,  nimic   mai   necinstit de cât această alianţă.   «Cerbul  dragostei, şi puii de cerb   al   darurilor tale să vorbească   cu tine,  şi   a   ta   să’ţi urmeze ţie, şi să fie   cu tine toată vremea».   (Pildele V.  19  şi    15)

Când tu ai   la   îndemână un isvor de apă limpede,   de   ce să alergi la o baltă  noroioasă,   care   scoate  miros   de gheenă şi chinuri neînchipuite? Care este apărarea ta? Cererea ta de milă ? Dacă acei care cad în   aprindere   înainte   de căsătorie sunt pedepsiţi şi-şi ispăşesc greşala lor, ca   acela care erea îmbrăcat cu haine   murdare,    cu   atât   mai mult oamenii însuraţi.  Căci în acest caz, acuzaţia este îndoită şi întreită şi   pentru că   mângâerile de care se bucură îl împedică de a se asvârli în asemenea dezordini şi  pentru că crima lor numai  este socotită numai   ca   aprindere dar ca adulter, cel mai greu dintre păcate.

Să nu   încetăm deci de a repeta şi nouă şi femeilor noastre aceste învăţături şi de aceia vreau să sfârşesc chiar eu cu aceste cuvinte : « Din pricina desfrânărilor însă fiecare aibă femeia sa, şi fiecare aibă bărbatul ei. Bărbatul dea femeei datoria iubirei; asemenea şi femeea bărbatului ei. Femeia nu este stăpâna pe corpul ei, ci bărbatul; asemenea şi bărbatul nu este stăpân pe corpul lui, ci femeia». (I Cor. VII. 2-4)

Să păstrăm cu îngrijire aceste cuvinte în mintea noastră, în piaţă, acasă, ziua, seara, la masă, în pat, în sfârşit peste tot; să le medităm, să învăţăm pe femeile noastre să ni le reproducă, să le auză şi ele de la noi, pentru că petrecând curaţi această viaţă, să fim primiţi în Împărăţia cerurilor, prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, prin care şi cu care mărire Tatălui şi Sfântului Duh în veci vecilor. Amin.

Acest articol a fost publicat în Căsătorie, Sf.Ioan Gură de Aur. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Două pricini, sunt pentru care s’au instituit căsătoria: ca să fim curaţi şi ca să ne facem părinţi; dar din aceste două cea mai de preţ (însemnată) este curăţenia

  1. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Avem si… recomandari de bucurie si de zidire sufleteasca :-)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s