Dacă nu vrei prietenia rămâi câine al pământului: o fiinţă oarbă, care stai sub pământ şi scoţi muşuroaiele la suprafaţă

Fragmente din „Verbele comuniunii

Te muţi spre altul. Dacă simţi nevoia presantă, sufocantă de nou te muţi spre altul…Ieşi din tine pentru altul. A te mişca spre altul înseamnă să spargi uşa egoismului. Nu numai să doreşti să fii cu altul ci să fii cu altul e victoria împotriva egoismului. Şi această victorie cere orice clipă pentru că în orice moment mai trebui să înfrângi ceva din tine.

Însă pasul interior spre dialog face totul. Acesta este esenţial. Mersul spre celălalt, spre un altul e hotărâtor pentru mine pentru că mă redefinesc continuu. Cuvintele pe care le spun cuiva sunt eu spre el. Când sunt singur vorbesc ca pentru mine. Când sunt cu el, cu un altul, vorbesc pentru ca să afle câte ceva despre sine şi despre mine. Am spus despre sine…şi apoi despre mine. Cel care vorbeşte cu mine află mai întâi câteva lucruri despre sine…apoi altele despre mine.

Nimicurile discuţiilor sunt esenţiale pentru a fi împlinit. Faptul că aflu că eşti sănătos, că ai mai scris ceva, că ai mai citit ceva, că ţi-ai plătit întreţinerea, că ai făcut un lucru bun…mă bucură. Sunt foarte importante pentru mine aceste amănunte. Nu le consider banalităţi! Banalităţile sunt cele mai importante lucruri. Astfel de banalităţi sunt esenţialul.

Dacă nu eşti cu Dumnezeu nu poţi să te bucuri. Da, te căzneşti să scoţi un zâmbet, faci un efort, dar nu poţi zâmbi încât să ţi se umple inima de bucurie. Căci, atunci când eşti bucurie eşti ca o floare, ca un soare, ca un foc ce iradiezi în jur…Nu numai că se simte dar şi minunezi, cutremuri, mişti din temelii fiinţe.

Însă, ceea ce te bucură trebuie să te bucure cu glas. Dacă nu mulţumeşti omului care creează bucurii nu te zideşti. Pentru că zidirea ţine de preaslăvire. Eşti al preaslăvirii înseamnă că ai glas şi că ştii să te bucuri. Şi ca să te bucuri trebuie să ştii să te smereşti, să te vezi mereu mic pe lângă măreţia de lângă tine şi din viaţa ta.

Fiinţa dialogică e o fiinţă cu temelii pe fiecare zi noi, altele, după cum cresc aripi vulturelui. Faci un pas spre el pentru ca să cobori în tine. Dacă crezi că trebuie doar să îi strângi mâna fără să îl înţelegi nu faci nimic. Fiecare simte când nu e…în mod delicat simţit de un altul. Dar, ca să te recâştigi trebuie să renunţi la tine cel de ieri. Cel de ieri trebuie să fie mort pentru tine şi numai astăziul, acest moment să fie totul. Secunditatea clipei, miimea de clipă contează într-o relaţie. Aceasta e totul: regăsirea în interiorul inimii şi al braţelor tale al unui altul, a mii, milioane de alţii!

Verbele comuniunii sunt cutremurătoare. Ele dărâmă zidurile egoismului, ale singurătăţii şi fac din om o fiinţă zburătoare. Prietenia e cea care te face vultur. Dacă nu vrei prietenia rămâi câine al pământului: o fiinţă oarbă, care stai sub pământ şi scoţi muşuroaiele la suprafaţă.

Pr. Dorin Picioruş.

Acest articol a fost publicat în Prietenie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Dacă nu vrei prietenia rămâi câine al pământului: o fiinţă oarbă, care stai sub pământ şi scoţi muşuroaiele la suprafaţă

  1. tomescu laurentiu-george zice:

    interpretarile pot fi corecte dar pot fi si eronate.de cand cainele umbla pe sub pamant, atunci gunoaiele societatii:sobolanii,alte animale zboara de exemplu insectele cum ar fi musca???..decat prietenia cu un rau-famat mai bine cu un famat, idiferent de ce spune un prost sau gura lumii (pe asta doar pamantul o astupa, in cazul in care isi aminteste de ce este pe lume).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s