Glas 4 – Duminica

124
din CANOANELE MAICII DOMNULUI

DUMINICĂ SEARA

Glas 4, Cântarea 1-a, Irmos:

Pe voievozii cei tari, pe cele trei părţi ale sufletu-lui, Cela ce Te-ai născut din Fecioară, întru adâncul nepătimirii îneacă-i, rogu-mă; ca Ţie, întru omorârea tru-pului, ca într-o alăută să-Ţi cântăm cântare de biruinţă.
Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu,
mântuieşte-ne pe noi
Curgeri de lacrimi dă-mi mie, Născătoare de Dumnezeu, prin care voi scăpa de cercarea lacrimilor celor din focul gheenei. Că tu, Curată, toată lacrima de pe faţa pământului ai încetat.

Cetăţean al locului celui nestricăcios şi de viaţă fă-cător m-a pus Ziditorul meu dintru început şi m-a orân-duit să stăpânesc pe toate cele de pe pământ; dar vrăj-maşul pizmuindu-mă, cu dorul îndumnezeirii m-a sur-pat, Preacurată.
Slavă …
Pahar aducător de moarte mi-a dres mie Eva de demult, iar tu, Curată, născând Strugurul vieţii, must mi-ai izvorât şi vinul nemuririi, care veseleşte inimile credincioşilor.
Şi acum …
Cort mai înalt decât cerurile şi mai desfătat decât pământul te-a lucrat pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Ziditorul cerului şi al pământului, şi te-a arătat, pe pă-mânt, Rai cuvântător şi însufleţit.

Cântarea a 3-a, Irmos:

Cela ce eşti mai presus decât toată începătoria, de voie Te-ai pogorât dintru înălţime pe pământ şi firea omenească cea smerită ai înălţat-o din iadul cel mai dedesubt; că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.

Vezi neputinţa mea, vezi necazul meu, Maica lui Dumnezeu, şi dezleagă nelegiuirile mele cele nenumă-rate, iar datoriile mele le şterge.

Nici o cântare vrednică, potrivită ţie, nu iese din gură omenească, Născătoare de Dumnezeu, pe care te laudă dumnezeieştile oşti ale cerurilor.
Slavă …
Armă nebiruită şi zid nerupt avându-te pe tine, răstorn cetele celor potrivnici şi laud măririle tale, Năs-cătoare de Dumnezeu, cea neispitită de nuntă.
Şi acum …
Ia aminte la strigarea robului tău, celui ce are tre-buinţă de ajutorul tău, Maica lui Dumnezeu; nădejdea mea, auzi-mă şi sârguieşte de mă mântuieşte.

Cântarea a 4-a, Irmos:

Dumnezeiescul sfat cel neurmat al Celui Preaînalt, al întrupării Tale celei din Fecioară, proorocul Avacum înţelegându-l a strigat: Slavă puterii Tale, Doamne.

Ploi de lacrimi şi izvor de umilinţă dă-mi mie, care îmi spală toată tina greşelilor mele, şi învredniceşte ca inima mea cea îngheţată să izvorască curgeri vii.
Plângând împreună şi lăcrimând, cad la tine Năs-cătoare de Dumnezeu: Fii-mi mie ajutor când sufletul meu se va despărţi de ticălosul meu trup şi ruşinează pe diavolii care vor căuta atunci să mă apuce.
Slavă …
Neispitită de nuntă, Marie, numele cel prea dulce şi mai scump decât aurul, şi mult mai cinstită decât pie-trele cele scumpe, bogăţia cea de mult preţ şi lucrul cel prea scump, mântuieşte-mă pe mine cel ce alerg la tine.
Şi acum …
Îmi întind mâinile mele şi ochii către tine, şi buze-le mele cele întinate, Stăpână, le pornesc spre rugăciune; deci să nu mă urgiseşti pe mine, că întru tine, după Dum-nezeu, mi-am pus nădejdea mea, eu robul tău.

Cântarea a 5-a, Irmos:

Acum Mă voi scula, după proorocie, a zis Dum-nezeu; acum Mă voi proslăvi, acum Mă voi înălţa, luând din Fecioară pe cel căzut, şi la lumina cea minunată a Dumnezeirii Mele înălţându-l.

Somnul cel greu al trândăvirii m-a cuprins pe mi-ne, făcându-mă lenevos spre cele bune şi cu totul greu de pornit, iară către cele rele sârguitor; dar tu, Fecioară, îndreptează-mă.

Din viaţa cea sfinţită şi prea bună am căzut, supu-nându-mă dulceţilor, şi dobitoacelor celor necuvântă-toare m-am asemănat. Că în cinste fiind eu, omul, n-am priceput, ticălosul; ci miluieşte-mă, Preasfântă Fecioară.
Slavă …
Cu lesnire vremea vieţii mele se sfârşeşte, curgând cu dulce pătimire ca o apă nestatornică, şi cheltuindu-se îmi vesteşte mie mai înainte că se apropie tăierea morţii. Iar tu, Fecioară, mai înainte de sfârşit, mântuieşte-mă.
Şi acum …
Gânditor şi simţitor cad la tine, Curată; slobozeş-te-mă de bântuitorii cei gândiţi şi simţiţi, care se pun asupra mea, şi mă izbăveşte de vătămarea cea văzută şi nevăzută.

Cântarea a 6-a, Irmos:

Venit-am întru adâncul mării şi m-a înecat viforul păcatelor mele celor multe; ci ca un Dumnezeu, scoate din stricăciune viaţa mea, mult Milostive.

Cutremură-te şi te înfricoşează suflete, luând în minte divanul cel cu adevărat înfricoşat şi nemitarnic la care vei sta înainte, şi mai înainte de sfârşit pocăieşte-te, căzând la Preacurata Fecioară.

Pe tine părtinitoare te avem, Preasfântă Fecioară; prefă-ne nouă întru bucurie mâhniciunea şi ne izbăveşte de tot necazul ce naşte moarte, Preacurată.
Slavă …
Bubele şi rănile sufletului meu să nu le vădeşti, Cuvinte, nici să mă ruşinezi înaintea celor mulţi, când vei face cercarea cea înfricoşată, pentru rugăciunile ce-leia ce Te-a născut pe Tine.
Şi acum …
Se înfricoşează cerul şi pământul se clăteşte, spăi-mântându-se împreună cu cele dedesubt, cum Făcătorul amândorura, Prunc fără de sămânţă, în braţele Fecioarei se poartă.
Sedealna:
Ceea ce ai născut pe Dumnezeul cel Milostiv, ca ceea ce eşti izvor al îndurării, milostivă şi iubitoare de bine, Fecioară, dăruieşte umilinţă sufletului meu mai înainte de sfârşit, dăruieşte plâns veselitor inimii mele, ca plângând să dobândesc prin tine, acolo, mângâierea drepţilor.

Cântarea a 7-a, Irmos:

Cei trei tineri în Babilon, porunca tiranului bârfire socotind-o, în mijlocul văpăii au strigat: Bine eşti cu-vântat Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

O, înfricoşată taină! O, uimitor semn! O, minunată auzire! Că Doamna Fecioară, cea neispitită de bărbat, s-a făcut şi hrănitoare şi Născătoare a Dumnezeului şi Ziditorului tuturor.

Când iau în minte mulţimea relelor mele, mă în-tunec şi pe sinemi înlăuntru mă osândesc, mai înainte de Judecată, Preasfântă Stăpână, căci am divanul cel mare al ştiinţei care mă osândeşte.
Slavă …
Arătatu-te-ai Biserică preasfântă a Fiinţei celei mai presus de fiinţă, că pe Sfântul Dumnezeu, ca o Sfân-tă, cu sfinţenie L-ai născut, Fecioară, din Duhul Sfânt, într-un ipostas şi în două firi.
Şi acum …
Iată, Curată, cele mai de pe urmă şi cele dedemult, toate patimile mele şi relele mele cele în multe feluri, cu plângere şi cu durere şi cu lacrimi le-am mărturisit ţie, strigând: Să nu mă laşi lipsit de ajutorul tău.

Cântarea a 8-a, Irmos:

Atotputernice, Izbăvitorul tuturor …
Acum socoteşte întru sineţi, suflete al meu, unde vei fi ridicat după puţină vreme şi înainte a ce fel de divan şi Stăpânitor vei sta, a Celui ce cunoaşte sfaturile tale cele ascunse; ci suspină dintru adâncul inimii, stri-gând: Mântuieşte-mă, Hristoase, pentru rugăciunile ce-leia ce Te-a născut.

Ridică-ţi ochiul tău, suflete, către Sion şi către Ie-rusalim, cetatea cea de sus; înalţă-ţi dorirea, întoarce-ţi pofta ta şi întinderea ta la cele cereşti, căzând la Maica lui Dumnezeu, că acolo este petrecerea tuturor sfinţilor şi veselia cea adevărată.
Binecuvântăm pe Tatăl …
Cei ce seamănă aici cu lacrimi şi seminţele fap-telor bune mai înainte le aruncă, aceştia şi vor secera cu adevărat, bucurându-se, multă rodire a bucuriei celei făcătoare de viaţă în ceruri. Acesteia învredniceşte-mă, Fecioară, ca să te slăvesc întru toţi vecii.
Şi acum …
Fiind vinovat a nenumărate pedepse, ce voi face, ticălosul, când voi sta înaintea înfricoşatului divan al Fiului tău şi răspuns potrivit pentru relele care am făcut mi se va cere să dau? Tu însă ajută atunci, Născătoare de Dumnezeu.
Să lăudăm, bine să cuvântăm …
Atotputernice, Izbăvitorul tuturor, pe cei ce se ţi-neau de buna credinţă, în mijlocul văpăii pogorându-Te, i-ai răcorit şi i-ai învăţat să cânte: Toate lucrurile bine-cuvântaţi, lăudaţi pe Domnul.

Cântarea a 9-a, Irmos:

Eva adică, prin boala neascultării, blestem înlăun-tru a adus, iar tu, Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, prin Pruncul purtat în pântece, ai înflorit lumii binecu-vântare; pentru aceasta toţi te mărim.

Acum, ca şi cum aş sta înaintea judecăţii gol, cu grumazul împilat, ruşinându-mă, cu cutremur mă apuc de preacuratele Tale picioare şi cu lacrimi le ud, ca mai înainte desfrânata, şi strig Ţie: Mântuieşte-mă, Mântui-torule, pentru rugăciunile Maicii Tale.

Fiu, pe Cel mai înainte fără de maică, mai pe urmă L-ai născut fără de tată, Fecioară, pe Cela ce este întoc-mai cu Tatăl şi întocmai cu oamenii, şi simplu şi îndoit, Cel nealcătuit, nemuritor şi muritor, Cel fără de trup, îndoit cu firea şi cu voirea.
Slavă …
Înaintea oamenilor, Hristoase, şi a toată adunarea cea cerească, când mii de mii şi întunecime de întune-cime de îngeri vor sta înaintea Ta, să nu mă osândeşti când mă vei judeca, pentru solirile celeia ce curat Te-a născut pe Tine.
Şi acum …
O, Maică a Făcătorului tuturor, mângâierea cea cu totul luminată a celor scârbiţi, apărătoarea celor ce se primejduiesc, sprijinitoarea celor necăjiţi şi cercetarea celor bolnavi, mântuieşte-mă; mântuieşte-mă pe mine nevrednicul!

Acest articol a fost publicat în Canoanele Maicii Domnului, Rugăciuni. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Glas 4 – Duminica

  1. florina zice:

    CANOANELE MAICII DOMNULUI SUNT FOARTE FRUMOASE SI RUGANDU-TE MAICII SFINTE SIMTI IN SUFLET O MARE BUCURIE SI NADEJDE DE MANTUIRE.PR.ARSENIE BOCA ZICEA:”CEEA CE POATE DUMNEZEU CU PUTEREA POATE MAICA DOMNULUI CU RUGACIUNEA”.PREA SFANTA NASCTOARE DE DUMNEZEU MILUIESTE-NE PE NOI!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s