DESFRÂNAREA (pedofilia) – SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR

John_Chrysostom_enthroned

DESFRÂNAREA (pedofilia) – SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR

„A pătruns în societatea noastră, cu o furie de beţiv, o dragoste ciudată şi nelegiuită; s-a abătut asupra capetelor noastre o boală cumplită şi de nevindecat; s-a năpustit o ciumă mai grozavă decât orice ciumă; s-a născocit o nelegiuire nouă şi cu neputinţă de suferit; sunt călcate în picioare nu numai legile scrise, ci şi legile firii. Curvia e puţin lucru faţă de această nouă desfrânare. După cum, când ne doare ceva, durerea aceasta dispare dacă vine peste noi o durere mai puternică decât cea dintâi, tot astfel şi acum: grozăvia acestui păcat face să nu mai fie atât de grozav celălalt păcat: curvia.

Oamenii care săvârşesc acest grozav păcat doresc în aparenţă să scape de laţurile şi farmecele femeilor; în realitate însă, sunt mai desfrânaţi decât curvarii, căci ameninţă să facă de prisos femeile, deoarece tinerii îndeplinesc rolul de femei în locul femeilor. Şi grozăvia nu se reduce numai la atât, se merge şi mai departe, căci se săvârşeşte o atât de mare ticăloşie, cu cea mai mare libertate şi cu conştiinţa că nu se săvârşeşte nici un păcat, încât nelegiuirea a ajuns lege. Nimeni nu se teme, nimeni nu tremură, nimeni nu se ruşinează, nimeni nu roşeşte săvârşind acest cumplit păcat; mai mult încă, se laudă cu această batjocură şi, în ochii acestor păcătoşi, cei caşti par nişte nebuni, iar cei care-i dojenesc pentru păcatele lor par nişte oameni ce spun prostii.

Dacă se întâmplă ca aceia ce-i mustră să fie mai slabi la trup decât ei, sunt stâlciţi în bătăi; dacă sunt mai tari, sunt batjocoriţi, sunt luaţi în râs, sunt scăldaţi cu o ploaie de zeflemele. Tribunalele, legile, pedagogii, părinţii, însoţitorii şi profesorii copiilor nu sunt de nici un folos. Unii pedagogi sunt corupţi prin bani, alţii nu se gândesc cum să-i crească pe copii sănătoşi la suflet şi la trup, ci se gândesc doar la cum să-şi primească leafa; dintre cei care sunt mal înţelepţi şi  care se îngrijesc de mântuirea copiilor încredinţaţi lor, unii se lasă furaţi cu uşurinţă şi înşelaţi de argumentele cu care se justifică acest grozav păcat, iar alţii se tem de puterea pe care o au cei ce săvârşesc păcatul. Într-adevăr, mai uşor ai putea scăpa din mâinile autorităţii de stat, dacă ai cădea sub bănuiala că ai pus la cale un complot, decât din mâinile neruşinaţilor acelora, dacă ai încerca să îndepărtezi de lângă ei pe copiii cu care îşi satisfac  poftele  lor ruşinoase,   în  acest  chip. 

În  mijlocul oraşelor, bărbaţii trăiesc cu bărbaţi, ca şi cum ar trăi într-o pustie unde nu s-ar vedea picior de femeie. Tineri care au scăpat de laţurile întinse de aceşti bărbaţi vor scăpa cu greu de faima proastă a celorlalţi tineri, care au suferit în trupul lor astfel de ocări; mai întâi, pentru că sunt foarte puţini şi se pierd în mulţimea celor pângăriţi; al doilea, pentru că înşişi cei care săvârşesc acest grozav păcat, acei demoni blestemaţi, spre a se răzbuna pe ei pentru refuzul lor şi pentru dispreţul ce li s-a aruncat în obraz, nu găsesc alt mijloc de răzbunare decât de a-i huli că şi aceştia le-au servit aceloraşi scopuri. Şi pentru că n-au reuşit să le dea lovitura mortală, pentru că n-au putut să-i facă să săvârşească acelaşi păcat şi nici să se atingă de sufletul lor, încearcă prin calomnii să vatăme curăţia lor trupească şi să nimicească bunul lor nume.

Din pricina grozăviei acestui păcat, am auzit pe mulţi minunându-se că nu s-a pogorât încă şi peste noi o altă ploaie de foc, că n-a suferit oraşul nostru pedeapsa venită asupra Sodomei, deşi este vrednic de o pedeapsă cu atât mai cumplită cu cât nici cetăţenii oraşului nostru nu s-au înţelepţit prin păţania sodomenilor (Fac., 19, 1-28). Dar cu toate că Sodoma strigă întregii omeniri de două mii de ani, prin înfăţişarea ei actuală, mai puternic decât ar striga cu vocea, ca oamenii să nu mai îndrăznească săvârşirea unui astfel de păcat, totuşi nu numai că n-au ajuns să se lase de păcat, ci, dimpotrivă, au ajuns să-l săvârşească cu mai multă îndrăzneală, luându-se oarecum la luptă cu Dumnezeu şi dându-şi silinţa să arate prin fapte că vor săvârşi păcatul cu atât mai multă înverşunare, cu cât Dumnezeu îi va ameninţa mai mult.

Pentru ce, dar, nu cade peste noi foc din cer? Pentru ce, dar, nu vine peste cetăţenii oraşului nostru pedeapsa trimisă sodomenilor, o dată ce îndrăznesc să săvârşească acelaşi păcat? Pentru ce? Pentru că îi aşteaptă un foc mai cumplit şi o pedeapsă fără de sfârşit. Oamenii de după potop au săvârşit păcate mai mari şi cu mult mai grele decât cei de dinainte de potop; totuşi Dumnezeu n-a trimis peste lume un al doilea potop. Pentru ce n-a trimis Dumnezeu peste ei un al doilea potop? Pentru aceeaşi pricină: ca să-i pedepsească mai cumplit. Pentru ce, dar, sodomenii au primit o atât de mare pedeapsă pentru păcatul lor săvârşit într-un timp când nu erau nici tribunale, nici nu atârna deasupra lor frica de conducători, nici nu erau pedepsele date de legi, nici nu era ceata profeţilor care să le fi dat porunci cum să-şi orânduiască viata, nici nu aşteptau pedepsele gheenei, nici nu aveau nădejdea Împărăţiei cerurilor, nici nu erau răspândite celelalte învăţături creştine, nici nu se făcuseră minunile care aveau puterea să învie şi pietrele; pentru ce, dar, sodomenii, care nu s-au bucurat de nici unul dintre aceste daruri, au primit o atât de mare pedeapsă pentru păcatul lor, iar cetăţenii oraşului nostru, care au avut parte de toate aceste învăţături şi de toate aceste bunătăţi, care trăiesc cu frică din pricina pedepselor ce pot veni asupra lor atât din partea tribunalelor omeneşti, cât şi a celui dumnezeiesc, n-au primit încă aceeaşi pedeapsă ca şi sodomenii, deşi sunt vrednici de o pedeapsă mai cumplită tocmai pentru pricinile amintite mai sus?

Nu este, oare, şi la mintea unui copil că nu sunt pedepsiţi acum pentru că sunt păstraţi pentru o pedeapsă mai grea? Dacă noi ne mâniem şi ne supărăm atâta din pricina acestui păcat, oare Dumnezeu va suferi să rămână nepedepsite aceste grozave păcate. El, Care are grijă de întreg neamul omenesc. El, Care-Şi întoarce faţa cu dezgust dinaintea păcatului şi urăşte păcatul? Nu se poate! Nu se poate asta! Va aduce negreşit peste ei mâna Sa cea puternică, va aduce peste ei o pedeapsă cu neputinţă de suferit şi chinuri a căror durere va fi atât de cumplită, încât suferinţele sodomenilor, în comparaţie cu suferinţele lor, vor fi socotite neînsemnate. Pe care barbari, pe care fiare şi animale nu i-au întrecut ei prin această împreunare neruşinată? Unele animale au în firea lor o puternică dorinţă de împreunare şi o poftă fără hotar, care nu se deosebeşte întru nimic de nebunie; totuşi, în înverşunarea lor după împreunare, nu cunosc această dragoste păcătoasă a concetăţenilor noştri; stau înlăuntrul hotarelor firii; oricât de mare ar fi clocotul patimii în aceste necuvântătoare, legile firii nu sunt răsturnate.

Oamenii însă, aşa-zisele fiinţe cuvântătoare şi raţionale, care se bucură de învăţătura dumnezeiască, oamenii, care poruncesc altora ce trebuie făcut şi ce nu, oamenii, care au auzit cuvintele scrierilor descoperite de Dumnezeu, nu săvârşesc cu atâta uşurinţă şi libertate păcatul cu femeile stricate pe cât îl săvârşesc cu tinerii. Îndrăznesc totul şi săvârşesc acest păcat cu atâta nebunie, ca şi cum n-ar mai fi oameni care să-i vadă, ca şi cum n-ar mai fi purtarea de grijă a lui Dumnezeu care să judece faptele lor, ci ca şi cum întunericul ar fi cuprins totul şi n-ar mai fi nimeni care să vadă faptele lor ruşinoase şi nici să audă de ele. Părinţii copiilor care cad pradă acestei ocări suferă totul în tăcere; nu se îngroapă pe ei înşişi împreună cu copiii lor, dar nici nu caută să găsească vreun leac împotriva acestui rău.

N-ar trebui, oare, să-i ducă pe fiii lor departe de această ţară, n-ar trebui să-i ducă pe mare, pe insule, pe pământ neumblat şi nelocuit de oameni, n-ar trebui să facă tot ce le stă în putinţă, să sufere durerea despărţirii numai ca să nu se întâmple aceste murdării şi ticăloşii şi să scape pe copiii lor de această boală? Părinţii nu duc, oare, pe fiii lor din locurile molipsite de boală şi din locurile ciumate, chiar dacă şederea lor în acele locuri le aduce mult câştig, chiar dacă sunt foarte sănătoşi? De ce nu fac şi acum tot aşa? Dar nu, acum, când o pierdere atât de grozavă a cuprins totul, acum, nu numai că ei înşişi ii târăsc spre această prăpastie, dar şi prigonesc, ca pe nişte ciumaţi, pe cei care vor să-i scape de pierzare. De câte pedepse, de câte trăsnete n-ar fi vrednici părinţii care îşi dau toată silinţa să curăţească graiul fiilor lor cu ajutorul înţelepciunii scriitorilor profani, dar sufletul lor, înnămolit în mocirla desfrânării şi pe cale de a putrezi complet, nu numai că îl trec cu vederea, ba încă îl împiedică, atunci când vrea, să iasă din mocirlă.” (Apologia vieţii monahale, 8, în vol. Despre Feciorie, Apologia vieţii monahale, Despre creşterea copiilor…, pp. 265-270)

Acest articol a fost publicat în Sf.Ioan Gură de Aur. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s