TAINA CUNUNIEI ÎN RITUL BIZANTIN


NUNTA*

SLUJBA LOGODNEI

171 Scurtă bibliografie de sursă apuseană: A. Raes, Le mariage dans Ies Eglises d’Orient, Chevetogne, 1958; J. Dauvillier et C. de Clercq, Le mariage en droit canonique oriental, Paris, 1936; P. J-H. Dalmais, La liturgie du mariage dans Ies rites orienteaux, în nr. 50 Maison-Dieu, 1957; Henri Rondel, Introduction à l’étude de la théologie du mariage, Paris, 1960, articolele din Dictionnaire de Théologie catholique; Jugie, Théol. Dogm. Christ. orient.


* Textul în limba română este preluat din Molitfelnicul apărut la I. B. M. B.O. R., 1998, p. 64.

După dumnezeiasca Liturghie, preotul, aşezând o masă în mijlocul bisericii, pune Sfânta Cruce şi Sfânta Evanghelie pe masă, aprinzând şi făcliile în sfeşnice. Şi venind cei care vor să se logodească, stau în mijlocul bisericii înaintea mesei; preotul, luându-le inelele, le pune pe Sfânta Evanghelie, al bărbatului de-a dreapta, iar al femeii de-a stânga, dând naşilor făclii aprinse să le ţină în mâna dreaptă; şi binecuvântând de trei ori capetele celor ce se logodesc, cădeşte după obicei; şi fiind diacon zice:
Binecuvântează, părinte.
Iar preotul zice cu glas tare:
Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Diaconul: Cu pace, Domnului să ne rugăm.
Strana: Doamne miluieşte.
Diaconul: Pentru pacea de sus şi pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm.
Pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici şi pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm.
Pentru sfântă biserica aceasta şi pentru cei ce intră într-însa cu credinţă, cu evlavie şi cu frică de Dumnezeu, Domnului să ne rugăm.
Pentru Prea Fericitul Părintele nostru (N), Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, [pentru (Înalt-) Prea Sfinţitul (Arhi-) Episcopul (şi Mitropolitul) nostru (N)], pentru cinstita preoţime şi întru Hristos diaconime, pentru tot clerul şi poporul, Domnului să ne rugăm.
Pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni, pentru cârmuitorii ţării noastre, pentru mai marii oraşelor şi satelor şi pentru iubitoarea de Hristos oaste, Domnului să ne rugăm.
Pentru robii lui Dumnezeu (N), care acum se logodesc unul cu altul, şi pentru mântuirea lor, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să dea lor fii spre moştenirea neamului, şi toate cererile cele către mântuire, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să li se trimită lor dragoste desăvârşită, paşnică şi ajutor, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să fie binecuvântaţi ei în deplină înţelegere şi în credinţă tare, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să fie păziţi ei în viaţă şi petrecere fără prihană, Domnului să ne rugăm.
Ca Domnul Dumnezeul nostru să le dăruiască lor nuntă cinstită şi viaţă neîntinată, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să fie izbăviţi ei şi noi de tot necazul, mânia şi nevoia, Domnului să ne rugăm.
Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pe noi, dumnezeule, cu darul Tău.
După fiecare cerere strana răspunde:
Doamne miluieşte.

Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita, Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi Sfinţii pomenind-o; pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Ecfonisul:
Că Ţie se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
După aceea preotul zice cu glas mare această

Rugăciune:

Dumnezeule cel veşnic, Care pe cele despărţite le aduni întru unire şi ai pus dragostea legătură neîntreruptă; Cel ce ai binecuvântat pe Isaac şi pe Rebeca şi i-ai arătat pe ei moşteni făgăduinţei Tale; Însuţi binecuvântează şi pe robii Tăi aceştia, povăţuindu-i pe dânşii spre tot lucrul bun. Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Preotul: Pace tuturor.
Diaconul: Capetele noastre Domnului să le plecăm. Şi preotul citeşte în taină rugăciunea aceasta:
Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce dintre neamuri mai înainte Ţi-ai logodit Biserica, fecioară curată, binecuvântează logodna aceasta; uneşte şi păzeşte pe robii Tăi aceştia în pace şi într-un gând.
Ecfonisul:
Că Ţie se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Apoi preotul, luând întâi inelul cel din dreapta, face cu el chipul crucii pe faţa bărbatului, zicând de trei ori:
Se logodeşte robul lui Dumnezeu (N), cu roaba lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Şi-l pune preotul, împreună cu nunul, în degetul inelar al mâinii drepte a mirelui. Aşijderea şi miresei, făcând chipul crucii, zice de trei ori:
Se logodeşte roaba lui Dumnezeu (N), cu robul lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Iar inelul acesta îl pune preotul, împreună cu nuna, în degetul inelar al mâinii drepte a miresei. Apoi nunii schimbă inelele în degetul inelar al mâinii stângi a mirilor.

Apoi preotul zice această

Rugăciune:

Domnului să ne rugăm.
Doamne, Dumnezeul nostru, Care împreună cu sluga patriarhului Avraam ai călătorit în Mesopotamia, trimiţându-l să logodească femeie stăpânului său Isaac şi prin mijlocirea scoaterii de apă i-ai descoperit să logodească pe Rebeca; Însuţi binecuvântează logodna robilor Tăi acestora (N), şi întăreşte cuvântul ce şi-au dat. Uneşte-i pe ei cu sfânta unire cea de la Tine. Că Tu din început ai zidit parte bărbătească şi femeiască şi de la Tine se însoţeşte bărbatului femeie spre ajutor şi spre dăinuirea neamului omenesc. Însuţi dar, Stăpâne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai trimis adevărul peste moştenirea Ta şi făgăduinţa Ta peste robii Tăi, părinţii noştri, cei aleşi ai Tăi din neam în neam, caută spre robul Tău (N) şi spre roaba Ta (N) şi întăreşte logodna lor în credinţă, în înţelegere, în adevăr şi în dragoste. Că Tu, Doamne, ai arătat să se dea logodire şi să se întărească toate. Prin inel s-a dat lui losif stăpânirea în Egipt; prin inel s-a preamărit Daniel în ţara Babilonului; prin inel s-a arătat adevărul Tamarei; prin inel Părintele nostru cel ceresc S-a îndurat spre Fiul cel risipitor, când a zis: daţi inel în dreapta lui şi, junghiind viţelul cel gras, mâncând, să ne veselim. Această dreaptă a Ta, Doamne, a întrarmat pe Moise în Marea Roşie, căci prin cuvântul Tău cel adevărat cerurile s-au întărit şi pământul s-a întemeiat. Şi dreapta robilor Tăi să se binecuvânteze cu cuvântul Tău cel puternic şi cu braţul Tău cel înalt, Însuţi dar şi acum, Stăpâne, binecuvântează această punere a inelelor cu binecuvântare cerească, şi îngerul Domnului să meargă înaintea lor în toate zilele vieţii lor. Că Tu eşti Cel ce binecuvântezi şi sfinţeşti toate câte sunt şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Apoi ectenia aceasta:
Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.

Încă ne rugăm pentru Prea Fericitul Părintele nostru (N), Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, [pentru (Înalt) Prea Sfinţitul (Arhi-) Episcopul şi Mitropolitul nostru (N), şi pentru toţi fraţii noştri cei întru Hristos.
Pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni, pentru cărmuitorii ţării noastre, pentru mai marii oraşelor şi satelor şi pentru iubitoarea de Hristos oaste, Domnului să ne rugăm.
Încă ne rugăm pentru robii lui Dumnezeu (N), care s-au logodit unul cu altul, pentru sănătatea şi pentru mântuirea lor.
Încă ne rugăm pentru toţi dreptmăritorii creştini, care sunt de faţă la săvârşirea acestei sfinte slujbe, pentru sănătatea şi mântuirea lor.

Ecfonisul:
Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Apoi sfârşitul.


Scurtă învăţătură despre nuntă,
de la Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului

Cap. 280: pentru nuni

Se cuvine a şti că nunii cei primitori ai curăţiei şi ai unirii, fiind părinţi şi învăţători ai unirii într-un gând şi ai însoţirii, trebuie să fie ortodocşi şi iubitori de Dumnezeu.

Se cuvine a şti şi aceasta, că de vor vrea să se cunune cei logodiţi îndată după logodnă, aşa precum sunt strânşi în biserică, numaidecât începe preotul psalmul „Fericiţi toţi…” şi corul credincioşilor sau cântăreţilor cântă: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie, după cum s-a arătat la începutul cununiei.

Iar de va fi trecut câtăva vreme după logodna lor, preotul având ştire, iarăşi pregăteşte masa în mijlocul bisericii, după cum s-a arătat la începutul logodnei, punând peste Sfânta Evanghelie, în locul inelelor, cununiile: a bărbatului de-a dreapta şi a femeii de-a stânga.

Şi venind cei ce vor să se cunune, având lumânări aprinse, îi cădeşte preotul, citind Psalmul 127, iar credincioşii sau cântăreţii, la fiecare stih, cântă: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.


SLUJBA CUNUNIEI

După ce vin cei logodiţi în biserică, stau înaintea mesei cu lumânările aprinse: preotul îi cădeşte, citind Psalmul 127, iar credincioşii sau cântăreţii cântă la fiecare stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Fericiţi toţi cei ce se tem de Domnul.
Care umblă în căile Lui.
Rodul muncii mâinilor tale vei mânca.
Fericit eşti; bine-ţi va fii
Femeia ta ca o vie roditoare, în laturile casei tale.
Fiii tăi ca nişte vlăstare tinere de măslin, împrejurul mesei tale.
Iată, aşa se va binecuvânta omul, cel ce se teme de Domnul.
Te va binecuvânta Domnul din Sion şi vei vedea bunătăţile Ierusalimului în toate zilele vieţii tale.
Şi vei vedea pe fiii fiilor tăi. Pace peste Israel!
Apoi, închinându-se, preotul sărută Sfânta Cruce şi Sfânta Evanghelie, făcând binecuvântarea deasupra cununiilor cu Evanghelia.

Şi fiind diacon, zice:
Binecuvântează, părinte.
Iar preotul, cu glas mare:
Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Diaconul: Cu pace, Domnului să ne rugăm.
Strana: Doamne miluieşte.
Pentru pacea de sus şi pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm.
Pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici şi pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm. Pentru sfântă biserica aceasta şi pentru cei ce intră într-însa cu credinţă, cu evlavie şi cu frică de Dumnezeu, Domnului să ne rugăm.
Pentru Prea Fericitul Părintele nostru (N), Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, [pentru (Înalt-) Prea Sfinţitul (Arhi-) Episcopul şi Mitropolitul nostru (N), pentru cinstita preoţime şi întru Hristos diaconime, pentru tot clerul şi poporul, Domnului să ne rugăm.

Pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni, pentru cârmuitorii ţării noastre, pentru mai marii oraşelor şi satelor şi pentru iubitoarea de Hristos oaste, Domnului să ne rugăm.
Pentru robii lui Dumnezeu (N), care acum se însoţesc unul cu altul prin taina nunţii, şi pentru mântuirea lor, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să fie binecuvântată nunta aceasta, ca şi aceea din Cana Galileii, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să se veselească ei la vederea fiilor şi a fiicelor lor, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să li se dăruiască lor bucuria naşterii de prunci buni şi purtare fără de prihană în viaţă, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să li se dăruiască lor şi nouă toate cererile cele către mântuire, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să fie izbăviţi ei şi noi de tot necazul, mânia, primejdia şi nevoia, Domnului să ne rugăm.
Apără, mântuieşte şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule, cu harul Tău.
Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi Sfinţii pomenind-o; pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Ecfonisul:
Că Ţie se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Diaconul: Domnului să ne rugăm.

Preotul zice cu glas mare această

Rugăciune

Dumnezeule Cel preacurat şi Ziditorule a toată făptura, Care din iubirea Ta de oameni ai prefăcut coasta strămoşului Adam în femeie şi i-ai binecuvântat pe dânşii şi ai zis: creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul; şi pe amândoi i-ai arătat un trup prin însoţire; căci pentru aceasta va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup, şi pe care i-a unit Dumnezeu omul să nu-i despartă. Cel ce ai binecuvântat pe robul Tău Avraam şi ai deschis pântecele Sarrei, şi l-ai făcut tată a multe neamuri; Cel ce ai dăruit pe Isaac Rebecăi şi ai binecuvântat naşterea ei; Care ai însoţit pe lacov cu Rahela şi dintr-însul ai arătat doisprezece patriarhi; Cel ce ai însoţit pe losif cu Asineta şi le-ai dăruit lor prunci pe Efrem şi pe Manase; Care ai primit pe Zaharia şi pe Elisabeta şi le-ai dat lor prunc pe Inaintemergătorul; Cel ce din rădăcina lui Iesei după trup ai crescut pe Pururea Fecioara, şi dintr-însa Te-ai întrupat şi Te-ai născut spre mântuirea neamului omenesc; Care, pentru negrăitul Tău dar şi multa bunătate, ai venit în Cana Galileii şi nunta care era acolo ai binecuvăntat-o, ca să arăţi că din voia Ta se face însoţirea cea după Lege şi naşterea de prunci dintr-însa.
Însuţi, Stăpâne Preasfinte, primeşte rugăciunea noastră a robilor Tăi şi precum acolo şi aici, fiind de faţă cu ajutorul Tău cel nevăzut, binecuvântează nunta aceasta. Şi dă robilor Tăi acestora (N) viaţă paşnică, lungime de zile, înţelepciune, dragoste unuia către altul întru legătura păcii, dar de prunci, seminţie cu viaţă îndelungată, cununa cea neveştejită a măririi. Invredniceşte-i pe dânşii a-şi vedea pe fiii fiilor lor. Păzeşte viaţa lor fără bântuială. Şi le dă lor din rouă cerului de sus şi din belşugul pământului. Umple casele lor de grâu, de vin, de untdelemn şi de toată bunătatea, ca să dea şi celor lipsiţi; şi dăruieşte şi celor ce sunt împreună cu dânşii toate cererile cele pentru mântuire.
Că Dumnezeu milostiv şi îndurat şi de oameni iubitor eşti, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Diaconul: Domnului să ne rugăm.
Iar preotul citeşte cu glas mare această

Rugăciune:

Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul nostru, sfinţitorul nunţii celei tainice şi preacurate şi legiuitorul nunţii celei trupeşti, păzitorul nestricăciunii şi chivernisitorul cel bun al celor de trebuinţă vieţii. Însuţi Stăpâne, Cel ce din început ai zidit pe om şi l-ai pus pe dânsul ca pe un stăpân al făpturii şi ai zis: nu este bine să fie omul singur pe pământ; să-i facem lui ajutor dintr-însul; şi luând una din coastele lui, i-ai zidit femeie, pe care văzând-o Adam a zis: «iată acum os din oasele mele şi trup din trupul meu; aceasta se va numi femeie, căci din bărbatul său s-a luat ea; pentru aceasta va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup; şi pe care Dumnezeu i-a unit omul să nu-i despartă». Şi acum, Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, trimite harul Tău cel ceresc peste robii Tăi aceştia (N). Şi dă roabei Tale acesteia să se plece în toate bărbatului său, şi robului Tău acestuia să fie cap femeii, ca să vieţuiască după voia Ta.
Binecuvântează-i pe dânşii, Doamne Dumnezeul nostru, precum ai binecuvântat pe Avraam şi pe Sarra. Binecuvântează-i pe dânşii, Doamne Dumnezeul nostru, precum ai binecuvântat pe Isaac şi pe Rebeca. Binecuvântează-i pe dânşii, Doamne Dumnezeul nostru, precum ai binecuvântat pe lacob şi pe toţi patriarhii. Binecuvântează-i pe dânşii, Doamne Dumnezeul nostru precum ai binecuvântat pe losif şi pe Asineta. Binecuvântează-i pe dânşii, Doamne Dumnezeul nostru, precum ai binecuvântat pe Moise şi pe Semfora. Binecuvântează-i pe dânşii. Doamne Dumnezeul nostru, precum ai binecuvântat pe loachim şi pe Ana. Binecuvântează-i pe dânşii, Doamne Dumnezeul nostru, precum ai binecuvântat pe Zaharia şi pe Elisabeta.

Păzeşte-i pe dânşii, Doamne Dumnezeul nostru, precum ai păzit pe Noe în corabie. Păzeşte-i pe dânşii, Doamne Dumnezeul nostru, precum ai păzit pe lona în pântecele chitului. Păzeşte-i pe dânşii, Doamne Dumnezeul nostru, precum ai păzit de foc pe Sfinţii Trei Tineri, trimiţându-le lor rouă din cer. Şi să vină peste dânşii bucuria aceea, pe care a avut-o Fericita Elena, când a aflat cinstita Cruce.

Adu-Ţi aminte de dânşii, Doamne Dumnezeul nostru, precum Ţi-ai adus aminte de Enoh, de Sem şi de Ilie. Adu-Ţi aminte de dânşii, Doamne Dumnezeul nostru, precum Ţi-ai adus aminte de sfinţii Tăi patruzeci de mucenici, trimiţându-le lor cununi din cer. Adu-Ţi aminte, Doamne Dumnezeul nostru, şi de părinţii lor, care i-au crescut, pentru că rugăciunile părinţilor întăresc temeliile caselor copiilor. Adu-Ţi aminte, Doamne Dumnezeul nostru, şi de robii Tăi (N), naşii lor, şi de nuntaşii, care s-au adunat la săvârşirea acestei Sfinte Taine. Adu-Ţi aminte, Doamne Dumnezeul nostru, de robul Tău (N) şi de roaba Ta (N), şi-i binecuvântează pe dânşii.

Dă-le lor roadă pântecelui, prunci buni şi bună înţelegere sufletească şi trupească, înalţă-i pe dânşii ca cedrii Libanului, ca o vie odrăslită. Dă-le lor roadele pământului, ca, toată îndestularea având, să sporească spre tot lucrul bun şi bineplăcut Ţie şi să vadă pe fiii fiilor lor, ca nişte mlădiţe tinere de măslin împrejurul mesei lor, şi bi-neplăcănd înaintea Ta să strălucească ca luminătorii pe cer, în Tine, Domnul nostru, Căruia se cuvine slava, puterea, cinstea şi închinăciunea, împreună şi Părintelui Tău celui fără de început şi Duhului Tău celui de viaţă făcător, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin,
Diaconul: Domnului să ne rugăm.

Preotul zice cu glas mare această

Rugăciune:

Dumnezeule cel sfânt, Care din ţărână ai făcut pe om şi din coasta lui ai făcut femeie şi ai însoţit-o lui spre ajutor, pentru că aşa a plăcut slavei Tale să nu fie omul singur pe pământ. Însuţi şi acum, Stăpâne, întinde mâna Ta din sfântul Tău locaş şi uneşte pe robul Tău (N) cu roaba Ta (N), pentru că de către Tine se însoţeşte bărbatul cu femeia. Uneşte-i pe dânşii într-un gând; încununează-i într-un trup; dăruieşte-le lor roadă pântecelui, dobândire de prunci buni. Că a Ta este stăpânirea şi a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.

Când preotul zice: «uneşte pe robul Tău (N) cu roaba Ta (N)» ia dreapta mirelui şi o uneşte cu dreapta miresei.
După terminarea rugăciunii, preotul ia cununia mirelui şi face cu ea chipul crucii pe faţa lui, zicând de trei ori:
Se cunună robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Şi sărutând mirele cununia, o pune preotul împreună cu naşul pe capul mirelui. Asemenea se face şi la mireasă, punând preotul cununia împreună cu naşa, după ce a zis iarăşi de trei ori:
Se cunună roaba lui Dumnezeu (N) cu robul lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Şi binecuvântează preotul de trei ori, cântând:
Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire şi cu cinste în-cununează-i pe dânşii.

Apoi prochimenul, glasul al 8-lea:
Pus-ai pe capetele lor cununi de pietre scumpe.
Stih: Viaţă au cerut de la Tine şi le-ai dat lor.

APOSTOLUL

Din Epistola către Efeseni a Sfânului Apostol Pavel (V, 20 – 33), citire:

Fraţilor, mulţumiţi totdeauna pentru toate, întru numele Domnului nostru lisus Hristos, lui Dumnezeu şi Tatăl. Supuneţi-vă unul altuia, întru frica lui Hristos. Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este. Căci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru toate.

Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt. Şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau întinăciune, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană.

Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile, ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia, pe sine se iubeşte. Căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Hristos Biserica.

Pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui. De aceea, va lăsa omul pe tatăl lui şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică. Astfel şi voi, fiecare aşa să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi; iar femeia să se teamă de bărbat.
Preotul: Pace ţie.
Citeţul: Aliluia, glasul al 5-lea:
Tu, Doamne, ne vei păzi şi ne vei apăra de neamul acesta în veac.

EVANGHELIA

Din Sfânta Evanghelie de la Ioan (2, 1-11) citire:
În vremea aceea s-a făcut nuntă în Cana Galileii şi era şi mama lui lisus acolo. Şi a fost chemat şi lisus şi ucenicii Săi la nuntă. Şi sfârşindu-se vinul, a zis mama lui lisus către El: Nu mai au vin. A zis lisus: Ce ne priveşte pe Mine şi pe tine, femeie? Încă n-a venit ceasul Meu. Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceţi orice vă va spune. Şi erau acolo şase vase de piatră, puse pentru curăţirea iudeilor, care luau câte două sau trei vedre. Zis-a lor lisus: Umpleţi vasele cu apă. Şi le-au umplut până sus. Şi le-a zis: Scoateţi acum şi aduceţi nunului. Iar ei i-au dus. Şi când nunul a gustat apa care se făcuse vin şi nu ştia de unde este, ci numai slujitorii care scoseseră apa ştiau, a chemat nunul pe mire şi i-a zis: Orice om pune întâi vinul cel bun şi, când se ameţesc, pune pe cel mai slab. Dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum. Acest început al minunilor l-a făcut lisus în Cana Galileii şi Şi-a arătat slava Sa; şi ucenicii Săi au crezut în El.

Diaconul:
Să zicem toţi din tot sufletul şi din tot cugetul nostru, să zicem: Doamne Atotstăpânitorule, Dumnezeul părinţilor noştri, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.

Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, ne rugăm Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.
Încă ne rugăm pentru mila, viaţa, pacea, sănătatea, mântuirea, paza, iertarea şi lăsarea păcatelor robilor Tăi (N).
Încă ne rugăm pentru poporul ce stă înainte în sfântă biserica aceasta, pentru sănătatea şi mântuirea lui.
Încă ne rugăm pentru toţi fraţii noştri şi pentru toţi dreptmăritorii creştini, pentru sănătatea şi mântuirea lor.

Preotul:

Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie slavă înălţăm. Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Diaconul: Domnului să ne rugăm.

Preotul zice această

Rugăciune:

Doamne Dumnezeul nostru, Care, în purtarea Ta de grijă cea de mântuire, ai binevoit în Cana Galileii a arăta nunta cinstită prin venirea Ta, însuţi şi acum pe robii Tăi aceştia (N), pe care ai binevoit a-i însoţi unul cu altul, păzeşte-i în pace şi bună înţelegere. Arată nunta lor cinstită, fereşte patul lor neîntinat. Binevoieşte să-şi petreacă viaţa lor fără prihană. Şi-i învredniceşte pe dânşii să ajungă bătrâneţi fericite, cu inimă curată împlinind poruncile Tale. Că Tu eşti Dumnezeul nostru, Dumnezeu, Care miluieşti şi mântuieşti, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.

Diaconul:
Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule, cu harul Tău.
Ziua toată desăvârşită, sfântă, paşnică şi fără de păcat, la Domnul să cerem.
Înger de pace, credincios îndreptător, păzitor sufletelor şi trupurilor noastre, la Domnul să cerem.
Milă şi iertare de păcatele şi de greşalele noastre, la Domnul să cerem.
Cele bune şi de folos sufletelor noastre şi pace lumii, la Domnul să cerem. Cealaltă vreme a vieţii noastre în pace şi în pocăinţă să o săvârşim, la Domnul să cerem.
Sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, neînfruntat, în pace, şi răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos, la Domnul să cerem.
Unirea credinţei şi împărtăşirea Sfântului Duh cerând, pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Strana: Ţie, Doamne.

Preotul:
Şi ne învredniceşte pe noi, Stăpâne, cu îndrăznire, fără de osândă, să cutezăm a Te chema pe Tine, Dumnezeule cel ceresc, Tată, şi a zice:
Strana: Tatăl nostru…

Preotul: Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.

Preotul: Pace tuturor.
Strana: Şi duhului tău.

Diaconul: Capetele voastre Domnului să le plecaţi.
Strana: Ţie, Doamne.

Apoi se aduce paharul cu vin şi pâine şi le binecuvântează preotul. Diaconul: Domnului să ne rugăm.

Preotul zice această

Rugăciune:

Dumnezeule, Cel ce toate le-ai făcut cu puterea Ta şi ai zidit lumea şi ai înfrumuseţat cununa tuturor celor făcute de Tine, şi acest pahar de obşte, pe care l-ai dat celor ce se însoţesc prin unirea nunţii, binecuvântează-l cu binecuvântare duhovnicească. Că s-a binecuvântat numele Tău şi s-a preaslăvit Împărăţia Ta, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Apoi cântăreţii cântă: Paharul mântuirii…; iar preotul, luând pâinea şi paharul cu vin, dă mirelui de gustă din ele de trei ori; aşijderea şi miresei. Şi îndată, luând cădelniţa, începe a cădi împrejurul mesei făcând ocolire cu cei cununaţi şi cu nunii, de trei ori, şi cântând troparul acesta, glasul al 5-lea:

Isaie, dănţuieşte; Fecioara a avut în pântece şi a născut Fiu pe Emanuel, pe Dumnezeu şi Omul; Răsăritul este numele Lui, pe Care slăvindu-L, pe Fecioara o fericim.

Alte tropare, glasul al 7-lea:
Sfinţilor mucenici, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă Domnului să se mântuiască sufletele noastre.

Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule; lauda apostolilor şi bucuria mucenicilor, a căror propovăduire este Treimea cea de o fiinţă.

După ocolire mirele face trei închinăciuni şi plecându-şi capul pune mâinile pe Sfânta Evanghelie şi pe Sfânta Cruce stând cu toată evlavia; iar preotul, apucând cununia de o parte şi nunul de alta, zice:

Mărit să fii mire ca Avraam, binecuvântat să fii ca Isaac, să te înmulţeşti ca lacov, umblând în pace şi lucrând în dreptate poruncile lui Dumnezeu.

Preotul, împreună cu nunul, ia cununia, o dă mirelui de o sărută, şi o aşază pe Sfânta Evanghelie. Apoi îndată vine mireasa şi, făcând la fel, preotul zice:
Şi tu mireasă, mărită să fii ca Sarra, să te veseleşti ca Rebeca, să te înmulţeşti ca Rahela, veselindu-te cu bărbatul tău şi păzind rânduielile Legii, că aşa a binevoit Dumnezeu.

Apoi preotul, dacă nu ţine cuvântare, zice către tineri:
Iată, fiilor duhovniceşti, prin punerea mâinilor pe Sfânta Evanghelie şi pe Sfânta Cruce, aţi săvârşit jurământ înaintea sfântului altar că veţi păzi legătura dragostei şi a unirii între voi până la mormânt, curată, neîntreruptă, dreaptă şi cinstită, şi că nu vă veţi abate de la datoriile voastre nici unul, nici altul, urmând ce este plăcut lui Dumnezeu şi oamenilor.

Diaconul: Domnului să ne rugăm.
Preotul zice această

Rugăciune:
Doamne, Dumnezeul nostru, Care ai venit în Cana Galileii şi nunta de acolo ai binecuvântat-o, binecuvântează şi pe robii Tăi aceştia, care cu purtarea Ta de grijă s-au însoţit prin unirea nunţii. Binecuvântează intrările şi ieşirile lor. Înmulţeşte cu bunătăţi viaţa lor. Primeşte cununile lor în Împărăţia Ta, păzindu-i curaţi, fără prihană şi neasupriţi în vecii vecilor.
Strana: Amin.

Preotul: Pace tuturor. Diaconul: Capetele voastre Domnului să le plecaţi.

Preotul zice această

Rugăciune:

Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Treimea cea întru tot sfântă şi de o fiinţă şi începătoare de viaţă, o Dumnezeire şi o Împărăţie, să vă binecuvânteze pe voi. Să vă dea vouă viaţă îndelungată, naştere de prunci buni, spor în viaţă şi în credinţă. Să vă umple pe voi de toate bunătăţile cele pământeşti şi să vă învrednicească şi de desfătarea bunătăţilor celor făgăduite; pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor Sfinţilor.

Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Strana: Slavă… Şi acum…

Preotul, Ecfonisul:
Cel ce cu venirea Sa în Cana Galileii a arătat nunta cinstită, Hristos, Adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile preacuratei Maicii Sale, ale sfinţilor, măriţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli, ale Sfinţilor de Dumnezeu încununaţi şi întocmai cu apostolii, împăraţii Constantin şi Elena, ale Sfântului marelui mucenic Procopie, şi ale tuturor Sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi, ca un bun şi iubitor de oameni.
După aceasta, cântăreţii cântă: Cuvine-se cu adevărat…; iar mirii, nunul şi nuna, mergând după preot, sărută icoana Mântuitorului şi a Maicii Domnului de lângă uşile împărăteşti venind înapoi la locul lor, unde părinţii tinerilor şi toate neamurile, câte se vor afla aici, fac trei închinăciuni şi sărută Sfânta Evanghelie, Sfânta cruce, cununiile, mâna preotului şi felicită pe miri şi pe nuni, iar preotul, binecuvântându-i, zice: Pentru rugăciunile… şi celelalte.

Rugăciunile din a opta zi după cununie

Venind tinerii la biserică, preotul ia epitrahilul şi iese în tinda bisericii unde aşteaptă tinerii – având aprinse lumânările de la nuntă – şi face început:
Binecuvântat este Dumnezeul nostru…, Sfinte Dumnezeule …, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…, Că a Ta este Împărăţia…, şi troparul Sfinţilor Mucenici.

Apoi, îngenunchind tinerii, preotul zice.

Domnului să ne rugăm.
Doamne, Dumnezeul nostru, Care ai binecuvântat cununa anului şi ai înmulţit făpturile Tale, binecuvântează şi pe robii Tăi aceştia (N), pe care, cu alegerea Ta, ai binevoit a-i însoţi unul cu altul, trimite-le lor pe îngerul Tău cel păzitor, ca să-i păzească de orice rătăcire până la sfârşit. Învredniceşte-i a intra în Sfântă Biserica Ta şi a se împărtăşi cu Sfintele Tale Taine, ca totdeauna să slăvească preasfânt numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.

Preotul: Pace tuturor. Diaconul: Capetele voastre Domnului să le plecaţi.
Într-o unire au ajuns robii Tăi prin binecuvântarea Ta, Doamne, învrednicindu-se a primi Sfânta Taină a Cununiei prin rugăciunile preoţilor Tăi. Dă, Doamne, ca robul Tău (N) să fie cap soţiei sale, precum şi roaba Ta (N) să fie plecată bărbatului său, ca prin aceasta să rămână nezdruncinată unirea lor până la sfârşit, şi Ţie slavă să înalţe. Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Şi face sfârşit:
Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeul nostru, slavă Ţie. Slavă… Şi acum… Cel ce cu venirea Sa în Cana Galileii a arătat nunta cinstită… şi celelalte.

Apoi binecuvântându-i, preotul intră cu ei în biserică, zicând mirele:
Intra-vom în casa Ta, Doamne, ne vom închina în Sfântă Biserica Ta.
Mai adaugă şi alte rugăciuni ce va şti, sărutând sfintele icoane; apoi, dând cântăreţilor lumânările pentru a fi folosite în biserică, plecându-se spre strane, se duce fiecare la locul său, ascultând sfânta slujbă cu luare-aminte.

Scurt comentariu la Taina Cununiei

Logodna se face prin punerea inelelor, de unde numele ei de rânduiala inelelor, Rănduiala încununării, urmează de obicei imediat după şi constă în punerea pe cap a cununilor. Ambele slujbe sunt oficiate în cursul aceleiaşi ceremonii.

După dumnezeiasca Liturghie, unde au primit Sfânta Împărtăşanie, mirii se prezintă în faţa Porţilor Împărăteşti, bărbatul în faţa icoanei lui Hristos, femeia în faţa icoanei Theotokos (chipul Bisericii). Ei se reculeg înaintea acestei imagini arhetipale a cununiei, după Sfântul Pavel: unirea lui Hristos şi a Bisericii.

Cele două inele sunt puse în mijlocul sanctuarului, pe Sfânta Masă din Altar; ele ating astfel taina Împărăţiei şi, simboluri ale unui nou destin, arată dimensiunea în care Taina va introduce cuplul.

Preotul primeşte de la miri confirmarea că se prezintă în deplină libertate înaintea lui Dumnezeu. El îi binecuvântează cu lumânările nupţiale aprinse pe care ei sau naşii le vor ţine în timpul slujbei. Lumina lor este amintirea a ceea ce a fost la început: „Să fie lumină” regăsind astfel planul creaţiei dinainte de cădere şi cuvântul de instituire paradisiacă a legăturii conjugale. Pe de altă parte, flacăra lor este o amintire a limbilor de foc de la Cincizecime; logodnicii sunt în aşteptarea pogorârii harului la Cincizecimea lor conjugală.

Preotul îi tămâiază pe logodnici în formă de cruce. Acest gest simbolic trimite la istoria lui Tobie: fumul alungă demonii, purifică şi sfinţeşte locul, în pragul noii vieţi, se face crucea cu puterea ei de apărare. Crucea curăţă văzduhul şi eliberează universul de stăpânirea diavolului, învaţă Sfântul Atanasie172.
172 P. G. 25, 140 AC.

După ectenie, preotul rosteşte prima rugăciune „Dumnezeule cel veşnic…”173 cerând harului dumnezeiesc „să adune întru unire ce a fost despărţit şi să pună dragostea legătură neîntreruptă”. Auzim aici ca un ecou al celei mai vechi rugăciuni euharistice din Didahia (cap. 9): „Precum această pâine frântă, odinioară răspândită pe munţi, a fost adunată pentru a deveni un singur tot, tot aşa Biserica Ta să fie una până la marginile pământului”. Dragostea logodnicilor, în însăşi inspiraţia ei, se înrudeşte şi se orientează spre comuniunea euharistică.
173 Cele două rugăciuni sunt atestate în Cod. Barberini 336, din secolul al VIII-lea, dar originea lor este anterioară.

Cea de-a doua rugăciune ne aduce înaintea arhetipului divin al căsătoriei: nunta lui Hristos cu Biserica. Amploarea ei aminteşte cuvântul inspirat al Sfântului loan Gură de Aur: Căsătoria nu este ceva pământesc! Ritualul copt menţionează aici istoria lui Eliazar, slujitorul lui Avraam. Dumnezeu îl însoţeşte la drum şi îi descoperă cum să recunoască pe cea aleasă pentru fiul stăpânului său. Aşa călăuzeşte Dumnezeu paşii celor ce vor să se întâlnească; planul Lui cu îndrăgostiţii este arvuna binecuvântărilor Sale.

A treia rugăciune nu este mai puţin bogată în înţelesuri şi dezvăluie semnificaţia punerii inelelor. Sensul punerii şi al schimbării lor între logodnici se adânceşte în mod minunat în riturile armene şi siriene unde, după un foarte vechi uz, schimbarea crucilor baptismale exprimă cu un simbolism foarte limpede încredinţarea reciprocă a vieţilor174.
174 Vezi canonul 13 al sinodului nestorian din Kattar în 677. Vezi Chabot, Synodicon orientale, Paris, 1902.

Ritualul sirian începe la punctul culminant: „Câte taine nu sunt ascunse şi cuprinse în strălucirea inelelor!… Domnul nostru Hristos Care S-a cununat cu Biserica şi Care prin sângele Său a înzestrat-o şi i-a făcut un inel din cuiele răstignirii…”

Rugăciunea ritualului bizantin îl pomeneşte pe losif: pecetea regală săpată în sigiliul inelului era semnul puterii lui şi gajul care confirma încrederea şi ataşamentul Regelui faţă de el. La fel, în evocarea lui Daniel aruncat în groapa cu lei, Regele şi-a pus pecetea care asigura eliberarea profetului şi însemna aceeaşi garanţie a ataşamentului faţă de el. Tamara, chemată în faţa judecătorului Iuda, arată inelul care-i aminteşte judecătorului făgăduinţa făcută şi-l obligă să-i fie credincios. Şi, în sfârşit, fiului risipitor revenit acasă, tatăl îi pune inelul în deget, semn al iertării şi al demnităţii împărăteşti restituite.

Întâlnirea logodnicilor este ca pecetluită cu inelul făgăduinţei dumnezeieşti. Este însăşi istoria umanităţii în rezumat: copilul lui Dumnezeu este salvat prin credincioşia Tatălui, „Filantropul”, „Iubitorul de oameni”. Actul divin este însoţit imediat de un dar împărătesc: „Fie ca îngerul Domnului să meargă înaintea lor în toate zilele vieţii lor”. Este simbolul frapant al unităţii într-o singură fiinţă, într-un singur destin: îngerul comunităţii conjugale o călăuzeşte spre Împărăţie175.
175 În iconografie, îngerul căsătoriei poartă veşmânt de culoare bleu, simbol al integrităţii celeste. Vezi F. Portal, Les couleurs symboliques, Paris, 1837.

În Apus, vechea Liturghie romană comporta ritul „vălului”, velatio, care sublinia imaginea paulină a semnului feminităţii, al smereniei şi al supunerii. În Răsărit femeile căsătorite aveau în mod obişnuit capul acoperit. Ritualul răsăritean al încununării suprimă, ridică vălul şi subliniază libertatea împărătească a soţilor şi egalitate în dăruirea reciprocă a persoanelor lor. Demnitatea femeii reiese foarte puternic, soţie şi egală cu cel din faţa sa, amândoi constituind chipul unic al lui Dumnezeu.

Slujba încununării începe prin cântarea psalmului 127, integrat în slujba cununiei încă din secolul al IV-lea. S-a cântat pentru finalul său şi trebuie să-i auzim sensul ascuns. Aceleaşi cuvinte se regăsesc în rugăciunea principală a Mirungerii, „Să te binecuvânteze pe tine Domnul din Sion şi să vezi bunătăţile Ierusalimului în toate zilele vieţii tale”. Consacrarea sacerdotală şi deplină a unei vieţi în slujba lui Dumnezeu sfârşeşte într-o viziune net eshatologică, a Ierusalimului ceresc. La fel şi cântarea psalmului 127 îl invocă pe Domnul şi îi cere binecuvântarea din Sion. Acest nume înseamnă deodată loc al mântuirii (Isaia 46, 13) şi Ierusalim, sinonim al împărăţiei mesianice pe care literatura rabinică şi apocaliptică o va numi Ierusalimul ceresc, mireasa Domnului. După Duminica Floriilor, Ierusalimul îl desemnează pe Hristos şi trupul Său preamărit, Biserica mistică, locul unde se joacă istoria mântuirii.

Încă de la început, această chemare de o semnificaţie atât de bogată îi înalţă dintr-o dată pe miri deasupra orizonturilor pământene. Ea îi învaţă constanta şi singura, adevărata atitudine conjugală: în orice clipă, „în toate zilele vieţii sale”, omul, de pe pământ, priveşte Răsăritul, prin rădăcinile sale bucuria lui soarbe cerul; cununia terestră pune început suişului pe Sion în lumina Taborului.

Rugăciunile care urmează tipicul Liturghiei diaconale menţionează numele Patriarhilor şi binecuvântările date lor, ceea ce reuneşte cele două Testamente într-o singură iconomie a mântuirii. Evenimentele pomenite vorbesc şi slăvesc neclătinata credincioşie a lui Dumnezeu. Impunătorul cortegiu al Patriarhilor se sfârşeşte cu Zaharia şi Elisabeta pe de o parte şi loachim şi Ana de cealaltă.

Acestea sunt cuplurile care au născut arhetipurile umane: cel al masculinului, Sfântul loan Botezătorul; şi cel al femininului, Fecioara, „mireasă nenuntită”, din care, „fără stricăciune, S-a născut Dumnezeu Cuvântul”, Mirele Împărătesc al cinei fecioarelor înţelepte. În acest fel, căsătoria se plasează sub semnul Naşterii minunate, al Roabei şi al Prietenului unicului Mire.

De aceea rugăciunile revin în mai multe reprize pentru a cere castitatea conjugală şi patul nupţial neîntinat. Ele evocă nunta din Cana şi introduc în simbolismul iubirii transfigurate, devenită harismatică. Întâlnirea semnificativă a fecioriei cu starea conjugală arată acelaşi izvor şi aceeaşi plenitudine în care culminează cele două mistere ale vieţii omeneşti după săvârşirea minunii din Cana.

Aceasta este întărită prin reamintirea lui Enoh, Ilie şi Sem. Dumnezeu i-a luat la cer pe aceşti profeţi în viaţă fiind (o tradiţie spune acelaşi lucru şi despre Sem, fiul lui Noe). Menţiunea este importantă: cei ce se unesc sunt puşi în faţa prefigurării umane a înălţării Domnului: orizonturile terestre nu limitează cu nimic suişul comun al soţilor.

Acest minunat echilibru dintre cer şi pământ ne readuce în concretul existenţei, în ajunul marilor sărbători, preotul binecuvântează grâul, vinul şi untdelemnul, chip şi prezenţă simbolică a îmbelşugării roadelor pământului, alma mater. Pornind de la acest punct schematic, binecuvântarea se extinde asupra întregului univers şi îi sfinţeşte rodnicia, căruia omul îi este stăpân – iconom. Rugăciunea de oficiere a căsătoriei citează aceeaşi formulă şi precizează imediat scopul bunurilor pământeşti: „ca să le dea şi celor lipsiţi… pentru mântuirea lor”. Bogăţia bucuriei ospăţului îndreaptă şi sensibilizează atenţia omului, îl face deschis şi îl predispune să ia seama la orice singurătate, suferinţă şi părăsire departe de Dumnezeu. De acum soţii sunt pentru toţi la persoana a doua, ei sunt pentru toţi cerşetorul bogat în Dumnezeu şi fratele sărman al tuturor oamenilor cărora le doreşte cu tot focul inimii mântuirea.

Prima rugăciune a slujbei încununării invocă, lămureşte şi face prezent evenimentul de la Cana: „Doamne, Dumnezeul nostru, Care, în purtarea Ta de grijă cea de mântuire ai binevoit în Cana Galileii a arăta nunta cinstită prin venirea Ta, … primeşte rugăciunea noastră a robilor Tăi şi precum acolo şi aici, fiind de faţă…”

În „Evanghelie”, slava desăvârşeşte orice lucrare în Hristos, săvârşirea ei este arătată, slăvită prin lucrarea Duhului Sfânt. Logodnicii, în faţa lui Hristos prezent, primesc slava care încununează constituirea fiinţei lor unice şi preotul îi înalţă la această demnitate prin epicleza Tainei: „Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire şi cu cinste încununează-i”. Este momentul efectiv al Tainei: timpul Cincizecimii conjugale, pogorârea Duhului făcând noua făptură.

Ritualul copt subliniază foarte puternic acest sens prin ungerea logodnicilor, reluare a Mirungerii şi semn al darurilor Cincizecimii. Rugăciunea asupra untdelemnului spune: „Pe Tine, Cel ce din untdelemnul măslinului ai uns preoţii, regii şi profeţii (tripla demnitate a Preoţiei Împărăteşti), Te rugăm să binecuvântezi untdelemnul acesta ca să fie untdelemn de sfinţire, ungere de curăţie, lumină şi frumuseţe fără pată”. Corul cântă: „… este untdelemnul sfintelor puteri…”. Ungerea dă harul sfinţeniei conjugale. Ce era despărţit nu mai este, îngerul fiinţei conjugale este prezent ca martor ceresc al cuvântului creator reconstituit şi iarăşi auzit: „L-a făcut după Chipul lui Dumnezeu. I-a făcut… şi le-a pus numele: Om”. Aceste uimitoare apropieri de bucuria liturgică ne fac să simţim cât de adânc se regăseşte cuvântul rugăciunii arhiereşti a Domnului (In. 17,22): „Şi slava pe care Tu mi-ai dat-o le-am dat-o lor, ca să fie ei una…” în inima arătării slavei Sale, aceeaşi slavă, la Cana şi la orice nuntă creştină. Este chiar modalitatea iubirii conjugale şi a Tainei cununiei.

Rugăciunea centrală a ritualului încununării este foarte revelatoare: ea cuprinde şi începutul şi sfârşitul destinului uman şi le uneşte. Într-adevăr, când Epistola către evrei (2,7) descrie măreţia omului inocent, aflat în zorii existenţei sale, spune: cu mărire şi cu cinste l-ai încununat. Apocalipsa, situată la cealaltă extremitate, la capătul Istoriei, se încheie cu viziunea Cetăţii celei noi, în care „vor aduce slava şi cinstea neamurilor”. Oamenii nu ajung cu mâinile goale pe ţărmurile Împărăţiei, ci purtând darurile Duhului: slava şi cinstea. Şi iată că acelaşi enunţ care adineauri exprima făgăduinţa de la început şi împlinirea ei finală, Raiul şi Împărăţia, acum apare în cuvântul lucrător al Tainei Cununiei: mirii sunt încununaţi cu mărire şi cu cinste. Căsătoria apare astfel ca locul de unire dintre alfa şi omega destinului uman.

Ritualul încununării începe cu pomenirea Celor Patruzeci de Mucenici de la Sevasta cărora Dumnezeu le-a trimis cununi din cer. Menţionarea Sfântului Procopie este de asemenea semnificativă. Viaţa sa relatează că Sfântul îi îndemna pe cei căsătoriţi să obţină prin mucenicie nunta cerească. Acest rezumat succint orientează procesiunea-dans nupţial spre troparul Sfinţilor mucenici: „Sfinţilor mucenici, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi”, o îndreaptă spre acelaşi ţel arătându-i aşadar sfârşitul luminos al drumului vieţii. Astfel, cei doi soţi fac să ţâşnească din iubirea lor reciprocă această minunată rugăciune a Sfinţilor mucenici: „Pe Tine, Mirele meu, Te doresc; căutându-Te mă lupt şi mă răstignesc cu Tine; în apa Botezului Tău mă îngrop şi sufăr pentru Tine, ca să trăiesc în Tine”. Pe montura inelelor nupţiale de odinioară se puteau vedea două profiluri unite prin cruce. Iubirea desăvârşită este iubirea răstignită. De aceea cununile amintesc cununa de spini a Domnului, singura care poate da sens tuturor celorlalte. De-a lungul întregii lor vieţi, soţii vor auzi ecoul mai mult sau mai puţin îndepărtat al troparului Sfinţilor mucenici.

Sfântul Ioan Gură de Aur vede în cunună simbolul ascezei conjugale, pentru atingerea castităţii, a integrităţii fiinţei. E demn de remarcat faptul că ritualul nu comportă nici o teamă de sex, nici o urmă de neîncredere sau de dispreţ. Rugăciunea pentru castitatea conjugală este la polul opus oricărei concepţii despre căsătorie ca „remediu al concupiscenţei”; ea cere cu totul altceva: minunea transfigurării erosului. Păcatul trupesc nu este păcatul trupului, ci păcatul duhului împotriva trupului, împotriva sfinţeniei întrupării. Toată gama de depăşiri ale sexualităţii instinctive pe care le oferă harul Tainei deschide alte forme de manifestare din care iubirea iese veşnic tânără, nouă şi neîntinată, curăţită de stigmatele trecutului pângărit.

Libertatea moravurilor lumii moderne, în mod cu totul paradoxal, printr-un contrast violent, determină o sete ascunsă de puritate şi de văl. Măreţia comuniunii conjugale cere ca biruinţa să revină nu tiranului care apasă, dozează şi în cele din urmă nimiceşte iubirea, ci Stăpânului şi Domnului care are puterea de a metamorfoza. Pe fundalul întunecat al erotismului de astăzi, blazat şi scufundat într-o uriaşă plictiseală, iubirea se prezintă din nou ca o fascinantă şi singura mare aventură în care fiinţa umană atinge cerul nu numai poetic, ci ontologic, prin harisma sfinţeniei conjugale.

Unele manuscrise vechi, ca şi o icoană a Sfântului Arhanghel Mihail, îl reprezintă pe satan cu două feţe, dintre care una e plasată sub pântece: simbol al dedublării şi al dezagregării persoanei prin concupiscenţa demonică. Este pervertirea ultimă a principiului fecioriei. Ca remediu este nevoie de o adâncă penetrare sacramentală a naturii umane, şi căsătoria este un Sacrament, o Taină, tocmai pentru redobândirea castităţii pierdute. Clement al Alexandriei vorbeşte de „harul paradisiac” care restituie spiritului uman ao^poauvri, integritatea iniţială. După vechea tradiţie, abia după şapte zile se scoteau cununile simbolice. Aceste şapte zile de abstinenţă erau o iniţiere a bărbatului pentru înfrânare şi trecea drept un noviciat monahal; cei doi petreceau în rugăciune pentru a se pregăti pentru taina iubirii176.
176 Între, pe de o parte, „banchetele” actuale cu „chefurile” lor şi graba din care iubirea nu poate ieşi decât profund rănită şi, pe de altă parte, înţelepciunea iniţiatică a sensului sfinţitor al Tainei, e o distanţă infinită.

„Nu drumul este greu, ci greul este calea”, spune Kierkegaard, şi cuvântul lui se potriveşte bine demnităţii ameţitoare a căsătoriei.

Iubirea este tainică, ea vine dintr-o dată, dar poate să şi plece pe neaşteptate; domolirea ei până la dispariţie este şi mai de neînţeles decât naşterea ei. Iubirea firească, secularizată, este o victimă fără apărare a nestatorniciei omeneşti. Nici un cuvânt pur omenesc nu-şi respectă niciodată frumoasele sale făgăduinţele. „Iubire” şi „mereu” (fr. Amour şi toujours) nu rimează decât în poezia „primei dimineţi”. Este de înţeles insistenţa neobosită cu care Taina Cununiei cere minunea, harisma, şi se roagă fără încetare pentru „iubire desăvârşită”, „legătură nedesfăcută”, „iubirea unuia pentru celălalt şi prietenie tandră”; „îmbrăţişează, Doamne, pe mire şi pe mireasă cu văpaia iubirii” se roagă ritualul caldeean şi „în dimineaţa fiecărei zile să te trezeşti în bucurie…”. „Ca atunci când vei întinde dreapta, mâna Domnului să te miluiască. Şi oriunde o vei pune pe stânga darurile Lui să te însoţească” (Binecuvântarea nupţială a Sfântului Efrem).

Câtă încredere din partea lui Dumnezeu, ca să lase în mâinile noastre fragile o fiinţă, un destin! Numai o iubire dinlăuntrul iubirii dumnezeieşti îşi poate asuma aşa ceva. „Ce ştii tu, femeie, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, da.că îţi vei mântui femeia?”. Această întrebare-răspuns este sabia ascuţită care jertfeşte tot ce este individual, izolat, „pentru sine”. După Sfântul Ioan Gură de Aur un soţ adevărat nu se opreşte în faţa morţii, „tu eşti mai de preţ decât sufletul meu” îi spune el soţiei sale. Iacob din Sarug (sec V-VI), în tratatul Despre vălul lui Moise177, întreabă: „Ce mire în afară de Domnul nostru a murit vreodată pentru mireasa lui şi ce mireasă şi-a ales vreodată ca mire un pironit pe cruce?… Bărbatului şi femeii li se dăduse ocazia să prefigureze această taină faţă de care nu erau decât închipuire şi simbol. Prin aceste nume, bărbat şi femeie, Moise (relatând facerea omului) a exprimat această mare taină ascunzând-o sub văl. Apostolul i-a dezvăluit strălucirea pentru toată lumea şi cuvântul lui Moise s-a limpezit: „Din doi ei au devenit unul”.
177 La vie spirituelle, 1953. Citată de Don O. Rousseau în Le mariage dans Ies Eglises d’Orient, p. 13-15.

După ritualul încununării, se citeşte versetul 3 din Psalmul 20: „Pus-ai pe capul lui cunună de piatră scumpă”, împodobiţi cu acest simbol, soţii ascultă citirea Epistolei către Efeseni (5,20-33) şi a Evangheliei de la Ioan (2,1-11). Inepuizabila bogăţie a textelor amintite culminează spre esenţial: natura euharistică a iubirii conjugale. Ritul caldeean o precizează într-un mod foarte fericit! „în camera sa de nuntă, mirele e ca arborele vieţii în Biserică.

Fructele lui sunt hrănitoare, frunzele lui sunt pentru vindecare”. „Mireasa e ca o cupă din aur fin plină până sus de lapte178 şi stropită cu picături de sânge”. „Sfânta Treime să se sălăşluiască de-a pururea în această cameră de nuntă!”.
178 Unele rituri euharistice vechi conţineau binecuvântarea unei cupe pline cu lapte.

Legând iubirea lor de iubirea lui Dumnezeu, soţii o ridică până la inima dumnezeiască, viu reprezentată de cupa euharistică. Celebra icoană a Sfintei Treimi pictată de Rubliov o sugerează. Legătura tainică între minunea de la Cana, cruce şi potir se dezvăluie în ritualul paharului comun al mântuirii.

Molitfelnicul menţionează binecuvântarea cupei, încă din secolul al Xl-lea, ritualul aminteşte în linii mari Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. Conform Codexului Barberini, cupa era euharistică179.
179 Tertulian notează că în vremea lui binecuvântarea nupţială era dată în timpul Messei. Codul canonic ortodox spune, pentru perioada recentă: „Cununia se celebrează după Liturghie” (Kormtchaja Kniga).

La armeni şi la etiopieni, căsătoria se celebrează în timpul Liturghiei. Sfântul Simeon al Tesalonicului180 descrie obiceiurile din secolul al XV-lea: „Preotul ia potirul cu Darurile dinainte sfinţite şi spune: Sfintele, sfinţilor”. El dă Sfânta Împărtăşanie mirilor… Căci Sfânta Împărtăşanie desăvârşeşte şi pecetluieşte cununia… Apoi preotul dă „cupa comună”. Astăzi, mirii se împărtăşesc la Liturghia de dimineaţă, în slujba cununiei se dă numai „cupa comună” şi mirii beau astfel din cupa comună a vieţii.
180 De septem sacramentis, cap. 282.

Acest ritual este urmat de o chemare la procesiune, un rezumat simbolic al dansului nupţial de odinioară. Alaiul este condus de preotul care uneşte mâinile mirilor. Ritualul armean ne lămureşte foarte bine semnificaţia acestui gest: preotul îl reprezintă pe Dumnezeu Creatorul şi îi reproduce gestul de la creaţie: „Dumnezeu, ţinând mâna Evei, o pune în mâna lui Adam”. Sfântul Grigorie de Nazianz, în scrisoarea către prietenul său Anysius, scuzându-se că n-a putut asista la nunta fiicei lui, îi spune că a unit cu gândul mâinile celor doi miri.

Preotul, mergând înaintea mirilor, îi conduce făcând o întreită ocolire, în urma lor vin, purtând făcliile aprinse, nunii, cavalerul .şi domnişoara de onoare. Alaiul este însoţit de cântarea împrumutată din slujba Naşterii Mântuitorului: „Isaie, dănţuieşte!” şi de troparul: „Sfinţilor mucenici…”

Întreita ocolire este o triplă intensificare a simbolului cercului. Formă geometrică a zidurilor din jurul templelor şi a oraşelor de odinioară, cercul figurează eternitatea exprimându-i puterea de protecţie. Aceasta este şi semnificaţia procesiunilor liturgice în jurul templului; reproducând simbolic infinitul, ele transformă un spaţiu oarecare în spaţiu sacru. Dacă timpul sacru, liturgic, răspunde dorului de veşnicie, spaţiul sacru răspunde însetării după Paradisul pierdut şi anticipează Împărăţia. Drumul vieţii conjugale nu mai e un simplu itinerar, el este plasat în axa veşniciei, aşa încât de acum mersul lor comun seamănă cu axul nemişcat al unei roţi care se învârteşte.

Rugăciunea de la sfârşit cere: „Binecuvântează intrările şi ieşirile lor”. Textele II Regi 3, 25; III Regi 3, 7; Fapte 13, 24; Luca 13, 24 se referă la importanţa care s-a acordat din totdeauna „intrărilor”181. Cel ce ştie să intre şi să iasă „cu vrednicie” este stăpân pe propriul său destin.
181„Mica” şi „Marea Ieşire” arată creşterea lucrării liturgice.

Rugăciunea finală coboară în timp şi dă binecuvântarea pentru o viaţă lungă şi mulţi urmaşi. Iar otpustul regăseşte esenţialul puterii primite prin Sfânta Taină pomenind numele Sfinţilor Constantin şi Elena: „Cei întocmai cu Apostolii şi care au văzut Crucea Ta pe cer”182.
182 Vechiul rit include troparul.

Plasarea demnităţii lor împărăteşti pusă sub semnul Crucii biruitoare este o trimitere la Preoţia Împărătească a soţilor. Dar aceşti Sfinţi sunt cinstiţi mai cu seamă pentru că sunt „întocmai” cu Apostolii, pentru răspândirea misionară a credinţei. Ultimele cuvinte ale ritualului îi întoarce aşadar pe soţi spre misiunea lor apostolică: mărturisirea credinţei prin viaţa lor, prin Preoţia lor conjugală.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Logodnă, Nunta, Soţ/Soţie, Taina iubirii, Tâlcuiri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la TAINA CUNUNIEI ÎN RITUL BIZANTIN

  1. Pingback: Despre incestul protopărinţilor şi interzicerea incestului în ziua de azi « Blogu' lui Saurian

  2. Pingback: Urmasii lui Adam si Eva s-au inmultit prin incest? « Pentru Dumnezeu si Neamul Romanesc

  3. Pingback: Urmasii lui Adam si ai Evei s-au inmultit prin incest? « Stavros

  4. Pingback: Urmasii lui Adam si Eva s-au inmultit prin incest? – intrebari incomode pt cei curiosi « Numaiortodoxia's Blog

  5. Pingback: Urmasii lui Adam si Eva s-au inmultit prin incest? | Piatza.Net

  6. Pingback: Urmasii lui Adam si Eva s-au inmultit prin incest? | Cristian Rugina - blog personal

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s