23. În afara Bisericii (2)

din „Sexualitatea-o privire din tinda Bisericii”
de monahul Daniel Cornea

Printr-un asemenea diagnostic – onanie – şi printr-o asemenea sentinţă – oprirea de la Sfânta Împărtăşanie – Pravila nu se arată oare excesivă, la acest început de mileniu III? „Greu e cuvântul acesta!”, ne vine a spune. „Cine poate să-l asculte?”.
Ar trebui să avem însă orgoliul minimal de a nu ne minţi şi de a nu accepta să fim minţiţi cu privire la ipotetica noastră filiaţie în raport cu o structură la care de multe ori aderăm strict nominal, în virtutea apartenenţei etnice şi a cutumei Botezului.
Biserica nu ne obligă să-i aparţinem. La rândul nostru, de ce am avea pretenţia ca Biserica să se aneantizeze pentru a ne îngloba opţiunile contrare propriei ei Tradiţii?
În realitate, adevărata Biserică nu a fost niciodată perfect congruentă cu forma ei instituţională. Ceea ce Christos Yannaras observă cu o necruţătoare luciditate: „De multe ori, ceea ce numim Biserică este de fapt lume , iar ceea ce numim lume sălăşluieşte în chiar tinda Bisericii”.
În vechime, contracepţia se preta unei grile de evaluare de tip virtute/cădere în păcat, întrucât cele care o practicau în mod curent erau doar prostituatele. Pentru contemporani însă, ea a devenit aproape un criteriu de validare a opţiunii duhovniceşti. Diferenţa între cei ce o practică şi cei ce o refuză nu este diferenţa între cei ce încalcă nişte prescripţii şi cei ce le respectă, ci diferenţa dintre cei ce poartă Crucea şi cei ce îi întorc spatele. Între creştini (nu neapărat „buni”) şi cei încă aspiranţi la statutul de creştin (nu neapărat odioşi).
Ceea ce ridică acest comportament până la statutul de criteriu de validare a credinţei este diseminarea globală şi malignă a mentalităţii de tip new age. Pretutindeni ea se pricepe să îmbrace cameleonic formele şi culorile specifice, aşa cum satan se îmbracă „în înger de lumină”.
În cazul nostru, ne confruntam cu o clonă aproape perfectă a Ortodoxiei, locuită însă de un duh străin. Cu alte cuvinte, un new age de coloratură creştină-ortodoxă.
Crucea rămâne singura în măsură să diferenţieze net adunarea drept-credincioşilor de massa simpatizanţilor. Este vorba însă de crucea asumată în existenţa de zi cu zi, iar nu de cruce ca simbol ce suportă exegeze rafinate, devoţiuni „fierbinţi”, emoţii „profunde”.
Întru toate este „new-age-ul creştin-ortodox” asemenea Ortodoxiei: dogmele, slujbele, postul, icoanele, gesturile, emoţiile chiar. Toate, până la asumarea Crucii.
Iar în cazul creştinilor căsătoriţi, o pondere însemnată a Crucii este naşterea pruncilor. A tuturor pruncilor pe care Dumnezeu socoteşte de cuviinţă să îi „planifice”, să îi dăruiască celor doi.
Aici apele se despart: necreştinii simpatizanţi preferă confortul planning-ului familial, iar creştinii rostesc încă o dată răspicat: „Facă-se voia Ta”, încredinţaţi că pe lângă bun, drept şi frumos, Dumnezeu este şi un genial manager…

Acest articol a fost publicat în Contracepţia, Sexualitatea-o privire din tinda Bisericii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s