NATURA ŞI RELAŢIILE

2 autumn leaves

NATURA

Noi ne-am pierdut făcând, gândind, amintindu-ne, anticipând – ne-am pierdut într-un
labirint al complexităţii şi într-o lume a problemelor. Noi am uitat ceea ce pietrele, plantele şi
animalele încă ştiu. Noi am uitat cum să fim – să fim liniştiţi, să fim noi înşine, să fim acolo
unde este viaţa: Aici şi Acum

Gândirea a redus natura la o marfă care să fie folosită în vederea obţinerii unui profit
sau a unei cunoaşteri sau în alte scopuri utilitare. Vechea pădure a devenit cherestea, pasărea
un proiect de cercetare, muntele ceva care să fie săpat sau cucerit.
Când percepi natura, lasă acolo să existe spaţii fără gândire, fără minte. Când
abordezi natura în acest fel, ea va răspunde şi va participa la evoluţia conştiinţei umane şi
planetare.

Observă cât de prezentă este o floare, cât de abandonată vieţii.

Planta pe care o ai în casa ta – te-ai uitat vreodată cu adevărat la ea? Ai permis acelei
existenţe familiare, dar încă misterioase pe care noi o numim planta să te înveţe secretele ei?
Ai observat cât de profund li-niştită este? Cum este înconjurată de un câmp de
nemişcare?

Când fiinţele umane devin liniştite, ele trec dincolo de gândire.
Acolo este o altă dimensiune a cunoaşterii, a conştientizării, în tăcerea care există
dincolo de gândire.

Natura te poate conduce către linişte. Acesta este darul ei pentru tine.

RESTUL AICI: NATURA, DIN LINISTEA CARE VORBESTE, DE ECKHART TOLLE

+

RELATIILE

Cât de rapizi suntem în a ne forma o opinie despre o persoană, în a ajunge la o
concluzie despre ea.

Este satisfăcător pentru mintea egotică să eticheteze o altă fiinţă umană, să le dea lor o
identitate conceptuală, să pronunţe judecăţi stricte despre ea.

Atenţia, liniştea vigilentă este cheia! Ce minunat este să mergi dincolo de a vrea şi a te teme
în relaţiile tale. Iubirea nu vrea şi nu se teme de nimic!

Când tu primeşti pe oricine vine în spaţiul lui Acum că pe un oaspete nobil, atunci
când permiţi fiecărei persoane să fie aşa cum este, ei încep să se schimbe.

Cele mai multe interacţiuni umane se limitează la un schimb de
cuvinte – tărâmul gândirii. Este esenţial să aducem ceva li-nişte, mai ales în
relaţiile foarte apropiate. Nici o relaţie nu poate reuşi fără simţul spatiozităţii care vine odată
cu liniştea. Meditaţi sau petreceţi momente tăcute împreună în natură.

Adevărata ascultare este o altă cale de a aduce tăcerea în relaţie. Când asculţi pe
cineva cu adevărat, dimensiunea tăcerii creşte şi devine o parte esenţială a relaţiei.
Dar adevărata ascultare este o abilitate rară. De obicei cea mai
mare parte a atenţiei unei persoane este acaparată de către propria gândire.
Cel mult, ei vă evaluează cuvintele sau pregătesc următorul lucru de spus. Sau ei nu
ascultă deloc, fiind pierduţi în propriile gânduri.

Adevărata ascultare merge mult dincolo de percepţia auditoriului. Ea este apariţia unei
atenţii alerte, un spaţiu al prezenţei în care cuvintele sunt receptate.
Cuvintele acum devin secundare. Ele pot fi semnificative sau lipsite de sens. Dar mult
mai important decât ceea ce ascultaţi este actul ascultării în sine, spaţiul prezenţei conştiente
care creşte atunci pe măsură ce ascultaţi.

Care este calitatea relaţiei tale cu casierul de la supermarket, cu cel din parcare, cu
mecanicul, cu clientul? Un moment de atenţie este suficient. Când te uiţi la ei sau când îi
asculţi, acolo este o linişte alertă. Poate că doar două sau trei secunde. Poate mai mult.

RESTUL AICI: RELATIILE, DIN LINISTEA CARE VORBESTE, DE ECKHART TOLLE

Acest articol a fost publicat în Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s