din „Dumnezeu in care spui ca nu crezi”
de NICOLAE STEINHARDT
Editura Humanitas
Vorbeai de bucuria de a ceti din Filocalie 12. Iată o faptă autentică, şi destul de recentă care, dacă nu-i la nivelul Filocaliei, mi se pare a fi la al Patericului.
La părintele Fotie de la Cernica, om bătrîn tare, smerit cu inima, înţelept şi cu duhul simplu, vine o penitentă agitată, roasă de scrupule, şi-i mărturiseşte că e nenorocită că după orele de birou e silită, acasă, să gătească, gospodărească şi trebăluiască în loc de a se putea consacra — cum ar dori — vieţii spirituale. Gătitul, mai cu seamă, îi ia timp mult!
Zice avva:
— Şi cam ce găteşti? Penitenta, mirată:
— Supă, mîncare, salată, compot… Avva:
— Şi supa cum o faci?
— De… Pun zarzavaturile…
— Care?
— Morcovi, pătrunjel, ţelină…
— Şi ce mai pui?
— Cartofi… verdeţuri..
O pauză. Apoi, avva:
— Vezi, să pui şi o ceapă.
Ruşinată, penitenta, care a înţeles (căci nu e proastă), pleacă ochii.
Cîtă înţelepciune e în acest „pune şi o ceapă” şi cîte neîndreptăţite frămîntări poate linişti. Şi cîtă trufie — mi-o spun mie însumi — poate doborî
Taina Căsătoriei 
io-s mai grea de cap si nu am inteles…asa cred…
ceea ce am inteles e ca femeia credea ca face prea mult si parintele i-a aratat ca de fapt nu face destul?
Exact asa, Octavia. Si inca ceva- tot ce facea femeia era de fapt o rugaciune. Ne putem ruga si cu fapta. De cate ori face ceva pentru aproapele nostru, cu iubire, e tot rugaciune.