Despre calitatea de „cap al familiei” a bărbatului creştin


din „Treburi cereşti – Lecturi zilnice II „

de C.S. LEWIS

HUMANITAS – BUCUREŞTI

1 iulie

Despre calitatea de „cap al familiei” a bărbatului creştin

Legea creştină l-a întronat în relaţia permanentă a căsătoriei, acordându-i anumite atribuţii — sau să spun oare, mai bine, pedepsindu-l cu ele? — de „cap al familiei”… După cum putem foarte uşor să luăm misterul natural prea în serios, tot astfel putem să luăm misterul creştin nu îndeajuns de în serios. Scriitori creştini (Milton este un caz notabil) au vorbit uneori despre rolul de cap al familiei al soţului cu o complezenţă ce îţi îngheaţă sângele în vine.

Trebuie să ne întoarcem la Bibliile noastre. Bărbatul este cap peste femeie numai în măsura în care este pentru ea ceea ce Christos este pentru Biserică. El trebuie să o iubească la fel cum Christos şi-a iubit Biserica — citiţi mai departe — şi S-a dat pe Sine pentru ea (Efeseni 5, 25). Această calitate de cap al familiei, prin urmare, este cel mai deplin întrupată nu în soţii care am dori cu toţii să fim, ci în cel a cărui căsnicie seamănă cel mai mult cu o răstignire; în cel a cărui femeie primeşte cel mai mult şi dă cel mai puţin, este complet nevrednică de el, este — luând firea ei ca atare — cea mai puţin vrednică de a fi iubită.

Căci Biserica nu are frumuseţe, alta decât cea pe care i-o dă Mirele; el nu o găseşte încântătoare, ci o face astfel. Mirul acestei grozave încoronări este vizibil nu în bucuriile căsniciei unui bărbat, ci în nefericirile ei, în bolile şi suferinţele unei soţii bune sau în defectele uneia rele, în grija sa neobosită (şi de care nu face paradă niciodată) sau în iertarea sa nesecată: iertare, nu înduplecare. După cum Christos vede în Biserica cea imperfectă, mândră, fanatică sau căldicică de pe pământ acea Mireasă care într-o zi va fi fără pată sau zbârcitură, şi lucrează pentru a o crea pe aceasta, tot astfel bărbatul a cărui calitate de „cap” este christică (neadmiţându-i-se nici un alt fel de calitate) nu disperă niciodată…

A spune acest lucru nu înseamnă a spune că a contracta o căsătorie care implică o astfel de nefericire e semnul vreunei virtuţi sau înţelepciuni. Nu există înţelepciune sau virtute în a-ţi căuta un martiriu nenecesar sau în a-ţi atrage intenţionat persecuţia; cu toate acestea, creştinul persecutat sau martirizat este cel în care se realizează în felul cel mai neechivoc modelul Domnului nostru. Astfel, în aceste îngrozitoare căsnicii, odată ele petrecute, putem spune că atribuţia de „cap” a bărbatului, cu condiţia să fim demni de ea, este christică în chipul cel mai deplin.

Feminista cea mai înverşunată nu ar trebui să caute să-i ia sexului meu coroana care i se oferă în misterul păgân sau în cel creştin. Căci prima este din hârtie, iar a doua din spini. Adevărata primejdie nu este că soţii ar putea s-o apuce pe cea de-a doua prea lacom, ci că le-ar putea permite sau impune soţiilor lor să le-o uzurpe.

Acest articol a fost publicat în Bărbat/Femeie, Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s