Copiii nostri sau studentii nostri au dreptul sa greseasca si sa suporte consecintele greselii, suferind

respinsa la facultate, admisa in propriul destin – adrian nuta

A avea o misiune de indeplinit (eventual stabilita de altcineva, o fiinta superioara, desigur) si a avea potentialul de a face ceva par uneori lucruri asemanatoare desi, de fapt, ele sunt despartite de o prapastie. Existenta unui potential nu este echivalenta cu obligatia de a-l implini. O samanta poate ramane in hambar, nu e obligatoriu sa germineze, plantata fiind in pamant. Doar asumarea responsabilitatii pentru ceea ce ar putea fi viata ta uneste cele doua lumi separate de golul dureros al identitatii difuze (sau contaminate, intr-o alta varianta)

Am o poveste instructiva in acest sens. Vreau sa arat cum pe drumul sinuos si niciodata confortabil al implinirii personale exista actiuni ce par nebunesti, sau de neinteles, si, la limita, esecuri. Insa aparentele esecuri sunt victorii deghizate ale akenei in lupta ei cu cei care, inconstient, vor sa o deturneze (sa o aseze pe drumuri care nu-i apartin, nu o reprezinta si pe care, la un moment dat, va muri din punct de vedere psihologic)

Clienta mea, acum in jur de 45 de ani, implinita social, avand doi copii minunati si o dorinta adanca de a-si integra ceea ce a ramas restant din copilarie, imi povesteste cum, dupa terminarea liceului, la examenul de admitere la medicina, in mod intentionat nu a scris la una din probe, astfel incat sa nu reuseasca (facuse meditatii, era pregatita, admiterea era perfect posibila). Pe vremea aceea intrarea la Medicina era o performanta uriasa iar intr-un orasel de provincie era un adevarat eveniment (afla imediat toata lumea). Cu toate acestea, clienta mea s-a opus. De ce? Deoarece nu era drumul ei. Era dorinta intensa a mamei ei (doctorita, de asemenea). Acesta mi se pare un caz tipic de manifestare a akenei, doar ca nu intr-un sens clasic, usor de decodificat (alegere de succes) ci in oglinda. Imi vine sa spun, jucandu-ma cu cuvintele, un esec de succes. Daca nu ar fi avut aceasta putere, probabil acum as fi asistat un medic primar plictisit sau chiar ostil propriei profesii, mergand la clinica fara nicio bucurie si blestemandu-si, in tacere, slabiciunea din adolescenta. Altfel spus, o persoana cu toate datele unui destin frant.

Nu a fost asa. Se pare ca uneori e nevoie de o durere pentru a evita o durere infinit mai mare (pe timpul acela, a fi respins la facultate si a sta un an acasa, pentru un tanar de la un liceu de renume, era o rusine, si asta nu doar in plan social). Rezulta de aici ca akena ne protejeaza mereu si e timpul sa ne culcam pe o ureche? Nicidecum. Acesta este un caz fericit. Traim insa intr-o lume guvernata si de intamplare, prin urmare exista situatii cand akena pierde in fata fortelor mediului (de obicei misiuni parentale nevrotice). Oare cati oameni, astazi, se simt prizonierii unor profesii pe care le detesta dar nu mai au curajul, sau posibilitatile fizice sau mentale, de a le parasi pentru a le inlocui cu ceva mai creator? (si mai prost platit, nu-i asa?)

Nu pentru ei scriu acest articol (desi cred ca oricand cineva se poate re-inventa, daca este sustinut in mod competent). Scriu pentru cei care vor fi parinti, candva, sau sunt deja, doar ca de prichindei. Exista o tentatie uriasa de a trasa drumuri pentru cei care ne contin genele. Din loialitate, ei sunt gata sa ne asculte. Asa ca ne revine datoria ne a ne controla seducatoarea putere si a-i lasa, oricat de tare am dezaproba asta, sa aleaga ceea ce li se pare potrivit, cu riscul de a gresi. Copiii nostri sau studentii nostri au dreptul sa greseasca si sa suporte consecintele greselii, suferind. Este o suferinta buna (de crestere). Poate fi reparata si resemnificata. Insa plasarea pe o traiectorie straina, mai ales daca e persistenta, ma tem, pe baza experientei, ca poate fi indreptata mult mai greu si uneori nu se mai poate face nimic. Sunt aceste afirmatii in mod deliberat tragice? Nu afirmatiile sunt asa ci insasi viata. Peste tot putem vedea, daca nu punem mainile la ochi, destine prabusite, inghetate sau pe punctul de a se faramita. Evident, si polul opus este prezent si in favoarea lui militez: destine incarcate cu sens, creatoare de plus-valoare pentru cativa oameni sau chiar o societate. Si daca pentru asta trebuie platit un pret, de pilda un esec academic, dintr-o perspectiva ingusta, ei bine, plateste-l cu inima impacata. Akena ta merge mai departe.

Acest articol a fost publicat în Copii, Părinţi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s