Iubirea este ocazia unică de a ne maturiza

preluat de aici:  http://www.ceruldinnoi.ro/Aforismul_zilei.htm

22 iunie 2010

Durerea nu este locul dorinţei noastre,
ci cel al adevărului nostru deplin…
Nu pretind că ar trebui să facem din durere o stare de alegere.
Trebuie, dimpotrivă, să facem totul pentru a ne elibera de ea.
Dar trebuie de asemenea să o cunoaştem.
Omul veritabil nu este stăpânul durerii lui, nici fugarul ei, nici sclavul ei.
El trebuie să fie eliberatorul ei.

André Suarès – Trois Hommes
(citat din cartea lui Paul Lebeau, Etty Hillesum. Un itineraire spirituel, Albin Michel, pag. 100)

21 iunie 2010

Un singur lucru este necesar: solitudinea.
Marea solitudine interioară.
Mergând în noi înşine şi neîntâlnind ore întregi pe nimeni,
la aceasta trebuie să ajungem.

Iubirea nu înseamnă întâi de toate a ne dãrui pe noi înşine, a ne uni cu un altul…
Este ocazia unică de a ne maturiza,
de a lua formă,
de a deveni noi înşine o lume pentru fiinţa iubită (…)
Această iubire pe care o pregătim, luptând cu asprime:
două solitudini protejându-se,
completându-se,
limitându-se,
înclinându-se una în faţa celeilalte.

R.M. Rilke – Lettres a un jeune poète
(citat din cartea lui Paul Lebeau, Etty Hillesum. Un itineraire spirituel, Albin Michel, pag. 83)

20 iunie 2010

Cunosc două feluri de solitudine.
Una mă face tristă de moarte şi îmi dă sentimentul de a fi pierdută fără direcţie.
Cealaltă, dimpotrivă, mă face puternică şi fericită.
Prima provine din faptul că am impresia că nu mai am contact cu semenii mei, că sunt total separată de fiecare dintre ei şi de mine însămi, până acolo încât nu mai înţeleg ce sens poate avea viaţa. Îmi pare că viaţa nu mai are coerenţă şi că eu nu-mi găsesc locul în ea.

Dar experienţa celeilalte solitudini mă face puternică şi sigură pe mine: mă simt în ea în comuniune cu fiecare, cu totul şi cu Dumnezeu… Mă simt inserată într-un mare tot plin de sens, şi am sentimentul că pot împărţi cu alţii această mare forţă care este în mine.

Etty Hillesum
(citat din cartea lui Paul Lebeau, Etty Hillesum. Un itineraire spirituel, Albin Michel, pag. 82)

19 iunie 2010

Există în mine un puţ foarte adânc.
Şi în acest puţ se află Dumnezeu.
Adeseori ajung să-l ating.
Dar cel mai adesea pietre şi moloz obstruează acest puţ
şi Dumnezeu este acoperit.
Atunci trebuie să-l aduc din nou la lumină.

Etty Hillesum
(citat din Paul Lebeau – Etty Hillesum. Un itineraire spirituel, Albin Michel,  Pag. 142)

18 iunie 2010

Cuvântul Dumnezeu…

Găsesc adesea acest cuvânt atât de primitiv! În cele din urmă nu este decât o parabolă, o abordare a celei mai mari şi mai constante aventuri interioare. Cred că eu nici nu am nevoie de cuvântul „Dumnezeu”. Acesta îmi face de multe ori impresia unui strigăt primitiv, sau a unei proteze utile. Şi atunci când se întâmplă să am dorinţa, seara, de a mă adresa lui Dumnezeu, şi de a-i spune în maniera unui copil: „Dumnezeule, hotărât aşa nu mai merge!”, este ca şi cum m-aş adresa la ceva care este în mine, ca şi cum aş încerca să mă conciliez cu o parte din mine însămi.

Etty Hillesum
(citat din Paul Lebeau – Etty Hillesum. Un itineraire spirituel, Albin Michel,  Pag. 137)

17 iunie 2010

Necesitatea care ne modeleazã…
necesitatea cu cele douã feţe ale ei…
străluceşte de frumuseţe…

De fapt lumea este frumoasă. Când suntem singuri în mijlocul naturii şi pregătiţi pentru atenţie, ceva ne poartă să iubim ceea ce ne înconjoară… Şi frumuseţea ne miscã cu atât mai mult cu cât necesitatea se arată de o manieră mai evidentă, spre exemplu… în pliurile pe care greutatea le imprimă munţilor sau valurilor mării, în orbita astrelor. În matematica pură de asemenea, necesitatea străluceşte de frumuseţe. Neîndoielnic,
esenţa sentimentului frumuseţii
este sentimentul că această necesitate,
pentru care una din feţe este constrângerea brutală („legile” naturii),
are drept cealaltă faţă supunerea faţă de Dumnezeu.
Prin efectul unei mizericordii providenţiale, acest adevăr este făcut sensibil părţii carnale (charnelle) a sufletului nostru şi într-un anume fel şi corpului nostru.

Simone Weil
(citat din Paul Lebeau – Etty Hillesum. Un itineraire spirituel, Albin Michel,  Pag. 246)

16 iunie 2010

Nu am nici o nostalgie…

… pentru cã sunt acasã (la mine)…
peste tot…

15 iunie 2010

Ah! Noi avem toate acestea în noi:
Dumnezeu, cerul, infernul, pământul, viaţa, moartea şi secolele, atâtea secole!
Circumstanţele exterioare formează un decor şi o acţiune care se schimbă.
Dar noi purtăm totul în noi, şi circumstanţele nu joacă niciodată un rol determinant.
Întotdeauna vor exista situaţii bune sau rele de acceptat ca un fapt împlinit
– ceea ce nu împiedică pe nimeni să-şi consacre viaţa ameliorării celor rele.
Dar trebuie să cunoaştem motivele luptei pe care o ducem,
şi să începem prin a ne reforma pe noi înşine
şi sã începem din nou în fiecare zi.

Etty Hillessum – Une vie boulversée, Journal 1941-1943,
(citat din cartea lui Paul Lebeau, Etty Hillesum. Un itineraire spirituel, Albin Michel )

27 mai 2010

Rugăciune de dimineaţă. Sunt vremuri de groază, Dumnezeule. În această noapte am rămas trează în întuneric pentru prima dată, cu ochii arzători, cu imagini ale suferinţei umane defilând fără oprire prin faţa mea. Îţi voi promite un lucru, Dumnezeule, oh, un fleac: mă voi feri să agăţ de ziua prezentă, cu atâtea greutăţi, neliniştile pe care mi le inspiră viitorul; dar aceasta cere un oarecare antrenament. Pentru moment, fiecărei zile îi ajunge necazul ei. Te voi ajuta, Dumnezeule, să nu te stingi în mine, dar nu pot garanta nimic mai dinainte. Un lucru totuşi îmi apare din ce în ce mai clar: nu tu eşti cel care poţi să ne ajuţi pe noi, ci noi suntem cei care putem să te ajutăm – şi făcând aceasta ne ajutăm pe noi înşine. Este tot ceea ce ne stă în putinţă să salvăm în această vreme şi este şi singurul lucru care contează: ceva din tine în noi, Dumnezeule. Poate că vom putea contribui şi la a te aduce la lumină în inimile martirizate ale altora. Da, Dumnezeule, tu pari a fi destul de puţin capabil să modifici o situaţie indisociabilă la urma urmei de această viaţă. Eu nu-ţi cer socoteală pentru aceasta, dimpotrivă, ţie îţi revine să ne ceri socotelile într-o zi. Îmi apare tot mai clar, cu fiecare pulsaţie a inimii, că tu nu poţi să ne ajuţi, ci că nouă ne revine să te ajutăm şi să apărăm până la capăt locaşul care te adăposteşte în noi.

( Etty Hillessum – Une vie boulversée, Journal 1941-1943, Editions du Seuil, pag. 175)

Acest articol a fost publicat în Iubire. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s