Copilul e o persoana competenta, capabila sa ia decizii corecte asupra actiunilor care il privesc

Manifest –  de Ramona Oros

Ma simt ca dracu

Imi vine sa ma asez pe jos si sa plang

Imi vine sa zac ca un sac de cartofi in soare

Imi vine sa ma strang in pozitie fetala si sa gem cu capul ascuns intre genunchi

In momentele astea mi-ar prinde bine credinta intr-un Dumnezeu care sigur m-a facut intr-un scop précis pe care eu in prostia mea inca nu l-am descoperit

In schimb pentru ca sunt intr-un loc in care nu pot sa fac niciunul din lucrurile de mai sus, m-am apucat sa rontai restul de jumatate dintr-un baton de ciocolata bio din boabe de cacao bio si unt de cacao bio care a costat cat o masa la restaurant; momentan, as spune ca isi castiga banii binisor

Simt ca-mi recapat curajul de a sta cu ochii deschisi si de a-i utiliza pentru vizionarea celorlalti oameni din jurul meu; care in acest moment mi-ar placea sa dispara pur si simplu; cateodata cel mai greu lucru din viata mea mi se pare sa dau atentie oamenilor; nu cunosc nicio activitate mai solicitanta si mai epuizanta; oare are de-a face cu faptul ca m-am surprins ca atunci cand mama e la mai putin de un metru de mine ma retrag ca un tipar (auto)electrocuta(n)t?

In mod fabulos de paradoxal, cele mai mari satisfactii din viata mea vin tot din interactiunea cu oamenii; in special acei oameni care poarta denumirea conventionala de copii; in principal cu aia pe care i-am zamislit personal, dar se pare ca tendinta asta a inceput sa se extinda si catre rezultatele muncii altora.  Te simti amenintat?

In schimb odata cu dezvoltarea acestei parti ale mele, constat ca incep sa am probleme din ce in ce mai mari cu interactiunea cu categoria parintilor. Care nu inteleg ce au facut ca sa merite niste copii atat de exceptionali. De fapt nu e nimic de inteles, chiar nu au facut nimic. Si in loc sa se multumeasca sa faca nimic in continuare se simt responsabili sa distruga darul pe care l-au primit in numele unor idealuri ca socializare, adaptare cu denumirea generala si seducatoare de educatie.

Ti se pare c-am luat-o razna? Sigur am luat-o, nu ti se pare. Nu sunt drogata, decat cu ciocolata super bio de care iti ziceam si care e pe cale sa se termine.  Cred ca organismul meu e deconcertat de lipsa subita de doza de E-uri zilnice si protesteaza in forma unei ceti dense pe creierul obosit din dotare.

Sentimentele pe care le identific sunt scarba, anxietate, si o greata destul de palpabila. Daca nu as stii mai bine, as zice ca sunt mahmura. De fapt e mult mai grav. De cateva zile am inceput sa-mi amintesc visele pe care le-am avut. De fapt sa-mi amintesc e putin spus, n-am nicio sansa sa le uit. Acum incep sa apreciez la adevarata valoare darul meu anterior: dormeam bustean, profund si nu-mi aminteam 99,9% din vise. O fi vreun semn?

Complet fara legatura imi permit sa revin la idea initiala: multi dintre parintii observati de mine nu stiu ce si cum faca cu copiii lor, nu stiu sa le aprecieze si sa le incurajeze frumusetea extraordinara cu care s-au nascut. Asta e in fapt un lucru pozitiv, pentru ca daca te uiti la bunici, ei stiu exact ce sa faca si daca ai destul timp la dispozitie, iti explica si tie cu lux de amanunte. Probabil sunt lipsita de coerenta, insa asta nu e decat o masca. Lupt in secret cu perfectionismul asa ca asta e inca o batalie castigata. Deci, te rog, incearca sa pierzi firul, asta e de bine. Daca esti Ariadna, chiar n-am nicio sansa.

Desi nu pare, asta e un manifest pentru introducerea unei noi sectiuni pe site-ul lui Adrian: Psihologia copilului sau Educatia Parintilor. Si o declaratie publica asupra angajamentului meu de a scrie o carte despre fenomenul numit copil. Care sper in secret sa nu concureze nicio clipa déjà clasica “Mama si copilul”. Si pentru care am inceput sa ma antrenez prin scrieri mici si dese. Continuarea o stiti.

De unde a venit asta asa dintr-odata? Ca sa vorbesc in termeni de sincronicitati, am citit in ultima vreme o serie de carti scrise pe alte meleaguri (multumesc Adrian si alti oameni de bine) care mi-au confirmat intr-un mod foarte puternic ideea unei noi filosofii in domeniul cresterii si educarii copilului. De fapt, una asa o si denumeste: noua paradigma. Care m-au facut sa nu ma mai simt asa singura in lumea mea ideala despre cum se cresc copiii.

Si ca sa dispara tot misterul pot sa va spun ca noua paradigma spune un lucru foarte simplu: Copilul e o persoana care trebuie tratata cu acelasi respect si consideratie cu care ne tratam prietenii. Copilul e o persoana competenta, capabila sa ia decizii corecte asupra actiunilor care il privesc. Copilul este cel mai in masura sa stie care sunt nevoile lui. Incepi sa vezi implicatiile extraordinare ale acestor afirmatii?

Eu da si mi se pare ca ar fi un scop suficient de bun pentru cineva chiar pretentios in legatura cu menirea lui pe pamant.

Mi-a mai ramas un pic de ciocolata; vrei si tu?

Acest articol a fost publicat în Copii, Părinţi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Copilul e o persoana competenta, capabila sa ia decizii corecte asupra actiunilor care il privesc

  1. Alida zice:

    Superb! Am ras, m-am intristat si am realizat cateva lucruri importante din randurile scrise de tine.
    Multumesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s