evenimentele traumatice din fiecare copilărie rămân în tenebre. Tenebre unde se află şi cheile care ne permit să înţelegem tot parcursul vieţii

LE DRAME DE L’ENFANT doué (The Drama of the gifted child)
Presses Universitaires de France, 2008
– fragmente –

DRAMA COPILULUI DOTAT – ALICE MILLER
Sursa: AICI

Orice mai degrabă decât adevărul

În lupta împotriva durerilor sufletului noi dispunem astăzi, se pare, de un mijloc foarte eficace: găsirea, pe planul emoţional, a adevărului despre istoria unică şi singulară a copilăriei noastre. Putem noi, oare, să ne eliberăm de orice iluzie? Orice viaţă este plină de iluzii, fără îndoială pentru că adevărul ne pare adesea insuportabil. Şi totuşi el ne este indispensabil, până într-atât încât plătim cu boli grave faptul de a fi privaţi de el. De aceea încercăm să descoperim, prin intermediul unei terapii, adevărul nostru personal care, înainte de a ne deschide acest nou spaţiu de libertate, ne este întotdeauna dureros – doar dacă nu ne mulţumim cu o aprehensiune pur intelectuală.  Dar atunci rămânem în domeniul iluziei.

Nu putem schimba nimic din trecutul nostru, nu putem face că vătămările care ne-au fost produse în copilărie să nu fi avut loc. Dar putem să ne schimbăm, să ne „reparăm”, să ne recâştigăm integritatea pierdută. Pentru aceasta trebuie să ne decidem să luăm în considerare cât mai de aproape ştiinţa pe care corpul nostru a înmagazinat-o despre evenimentele trecute, şi a o face să iasă la iveală în conştiinţa noastră. Această cale este, desigur, inconfortabilă, dar este singura, se pare, care ne permite să ieşim în sfârşit din închisoarea invizibilă a copilăriei noastre şi să ne transformăm, din victimă inconştientă a trecutului, într-un bărbat sau o femeie responsabili, care îşi cunosc istoria şi trăiesc cu ea.

Majoritatea oamenilor cred exact contrariul. Ei nu vor să ştie nimic despre istoria lor şi, drept urmare, ignoră faptul că în fond ea determină în permanenţă conduita lor, pentru că ei trăiesc în situaţia lor de copilărie, refulată şi nerezolvată. Ei nu ştiu că ei se tem şi fug de pericolele reale odinioară, dar care au încetat demult să mai fie aşa. Ei sunt împinşi de amintiri inconştiente ca şi de sentimente şi de nevoi refulate, care, atât timp cât rămân inconştiente şi inexplicate, determină deseori faptele şi gesturile lor.

[…] … evenimentele traumatice din fiecare copilărie rămân în tenebre. Tenebre unde se află şi cheile care ne permit să înţelegem tot parcursul vieţii.

Acest articol a fost publicat în Alice Miller, Copii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s