Copiii sunt miei înjunghiaţi ai zilelor noastre trăite atât de departe de Dumnezeu

Preluat de AICI => Cel mai greu lucru de binecuvântat

Dragă Maică,

A trecut ceva vreme de când suntem împreună în liturghiile iertării, chiar dacă nu scriu cu regularitate.

Am pus în faţa lui Dumnezeu multe suferinţe din copilărie, multe dureri actuale şi a părut foarte greu. şi chiar a fost greu.

Dar săptămâna trecută am trăit de departe cel mai greu lucru de binecuvântat de până acum.
Lunea trecută l-am operat pe băieţelul meu de 1 an şi 11 luni, de hernie inghinală. Era o problemă veche, dar operaţia din motive medicale am tot amânat-o. E adevărat că ideea de a-l supune unei operaţii cu anestezie generală mă îngheţa, dar nu există alternativă şi, cu cât timpul trecea, intervenţia devenea mai grea.

Aşa că duminica trecută m-am trezit în faţa inevitabilului. Copilul era programat a doua zi la operaţie şi nimic nu mai justifica o amânare.

Mi-am făcut timp pentru o liturghie a iertării, luminată de Duhul Sfânt, căci altfel, privind înapoi, nu cred că aş fi putut trece prin ce era de trecut.

Ceea ce am avut de binecuvântat nu a fost o durere a mea, ci ceva mult mai cumplit: durerea pruncului meu. Durerea ce se anunţa şi care nu a fost cu nimic mai prejos decât aşteptările. Cuvintele sunt sărace, aşa că nu voi încerca să descriu mai mult. Voi spune doar că a fost o cumplită, dar minunată apropiere de Maica Domnului.

A mai fost momentul când ne-am întors în spital pentru că făcuse febră foarte mare. Sărmanul, abia se văzuse scăpat şi se reîntorcea. Trei asistente se chinuiau să-i înfigă o branulă în picioruş, apoi în braţ, iar eu îl ţineam în timp ce se zbătea şi mă ruga să-l iau în braţe. Atunci a fost o liturghie spontană. Nici nu ştiu cât de exact am reuşit să binecuvântez. ştiu doar că Îl strigam în gând şi Îl binecuvântam pe Hristos.

Noaptea trecută eram agitată şi, în ciuda oboselii acumulate, nu reuşeam să dorm. Am simţit că îmi vine să plâng şi atunci am căzut în genunchi şi am închis cercul binecuvântând suferinţele prin care trecusem eu, dar mai ales copilul meu. şi nu doar atât, ci, lucru care întotdeauna a fost sâmbure de revoltă în sufletul meu, suferinţele cumplite ale atâtor copii, mulţi dintre ei în situaţii mult mai grave, pe care îi întâlnisem în spital. Ei sunt miei înjunghiaţi ai zilelor noastre trăite atât de departe de Dumnezeu. De am putea măcar să înţelegem asta…. Pe mine una nu cred să fie altceva care să aibă puterea de a mă despietri. Ar fi putut să-mi lase o viaţă lină alături de pruncul meu, dar din păcate pentru mine, asta nu m-ar fi apropiat de El.

Cu drag pentru dumneavoastră şi pentru toate mamele din grădina Centrului, prezente personal sau prin copiii lor,
A

Acest articol a fost publicat în Copii, Părinţi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s