Nevoile – rezervoarele copiilor

din „Cum sa fii un parinte bun” , Helene Renaud si Jean Piere Gagne, editura Polirom

Nevoile copiilor

Rolul părintelui este, în principal, acela de a răspunde nevoilor fundamentale ale copilului, adaptându-şi intervenţia la personalitatea acestuia, astfel încât să-i satisfacă nevoile specifice. Există două modalităţi, fiecare la fel de importantă, de a satisface o nevoie a copilului. Acesta are nevoie să fie hrănit în mod concret prin acţiuni fizice (hrană provenind din exterior), şi, în mod emoţional printr-o verbalizare a emoţiilor şi a sentimentelor părintelui (hrană provenind din interior). Fără confirmarea verbală, copilul nu poate conştientiza în mod real tot ceea ce face părintele pentru el, nu sesizează cu adevărat comportamnetul părintelui, faptul că se dedică pentru el, nu îşi dă seama că este acolo pentru el şi că are grijă de el.

Primele nevoi pe care le resimt copii sunt:
• să fie întâmpinaţi cu bucurie
• să fie acceptaţi ca persoane minunate
• să obţină hrana necesară crşterii lor
• să primească afecţiune şi protecţie împotriva potenţialelor pericole şi accidente.

Copilul nu poate să răspundă singur nevoilor lui, are absolută nevoie de ajutorul părinţilor. Toţi copii au acelaşi nevoi, dar nu de aceeaşi intensitate. Pentru a-i permite unui copil să-şi găsească echilibrul, este suficient ca părinţii să fie receptivi la nevoile lui specifice.

Nevoile – rezervoarele copiilor

A. Nevoia de a se simţi în siguranţă cu părinţii
B. Nevoia de a fi apreciat de părinţi
C. Nevoia de a simţi mulţumirea părinţilor
D. Nevoia de a fi admirat de părinţi
E. Nevoia de a simţi compasiunea părinţilor
F. nevoia de a fi important pentru părinţi
G. Nevoia de a fi acceptat de părinţi
H. Nevoia de a vedea modestia părinţilor

A. Nevoia de a se simţi în siguranţă cu părinţii

Total dependent de părinţii lui, copilul are nevoie să simtă, fără umbră de îndoială, că se poate încrede în cineva pentru a-şi satisface nevoile în mod adecvat. Simţindu-se împlinit, copilul îşi va dezvolta încrederea încurajat de forţa pe care i-o conferă sentimentul că cineva responsabil are grijă de el şi va percepe lumea ca pe un loc sigur. In schimb, dacă această nevoie nu este satisfăcută, copilul va dezvolta temeri, ba chiar un sentiment de insecuritatecare l-ar putea afecta la vârsta adultă.

Cum se poate simţi copilul în siguranţă:

1. Oferindu-i hrană adecvată, căldură, afecţiune, susţinere şi confirmare verbală a ceea ce face părintele pentru el;
2. Răspunzându-i cerinţelor lui de bază, cât mai rapid posibil; dacă nu i se poate răspunde imediat, i se explică motivul
3. Convingându-l pe copil că părinţilor le place să se ocupe de el (sentimentul că este o povară determină foarte mare nesiguranţă pentru copil)
4. Intrând în contact cu el prin intermediul atingerii, mângâierii. Nevoia de a fi atins este ca nevoia de hrană şi mâncare. Daca aceasta nevoie nu este împlinită copilul când creşte mare nu va suporta nici o atingere sau, dimpotrivă, le va căuta,
5. Includerea, integrarea în familie. Copilul are locul lui, este important pentru părinţi, părinţii sunt acolo pentru el.
6. Menţinerea unei uniformităţi în intervenţii. Schimbările bruşte de dispoziţie, iritarea şi uneori chiar furia violentă , urmate de scene de tandreţe îl perturbă profund. La fel şi menţinerea unei uniformităţi între ceea ce spune tata şi ceea ce spune mama este foarte importantă pentru copil.
7. Stabilirea unor limite ferme şi reguli care să-l protejeze atunci când există un pericol sau chiar atunci când el însuşi manifestă comportamente care i-ar putea dăuna. E importantă comunicarea motivului punerii acestor limite, care e de fapt grija părinţilor pentru el.
8. A furniza copilului o hrană interioară: pe lângă faptul că părintele îi satisface exterior nevoia de siguranţă, îi şi explică copilului faptul că ceea ce face părintele pentru el are scopul de a-l hrăni interior şi de a-l face să se simtă acceptat cu toate nevoile sale.

B. Nevoia de a fi apreciat de părinţi

Copilul are în mod natural mult entuziasm şi elan pentru a-şi descoperi universul. El îşi dovedeşte determinarea îndeplinind tot felul d eacţiuni. De aceea are nevoie ca părinţii lui să-i confirme faptul că ceea ce întreprinde el are valoare. Este esenţial să-şi păstreze acest elan, voinţa plină de dinamism care îl animă. Prin urmare, are nevoie ca părintele să-l gratifice cu entuziasm pe tot parcursul experienţelor sale, pentru a-şi păstra voinţa de a acţiona şi a întreprinde.

1 .Identificarea şi dezvăluirea capacităţilor lui cât mai des posibil (părintele = un detector de potenţial, nu lin vânător de greşeli)
2.Recunoaşterea iniţiativelor, exprimarea entuziasmului pentru ceea ce copilul întreprinde, chiar dacă rezultatele nu sunt la înălţimea aşteptărilor părinţilor.
3.Părinţii vor sublinia aspectul pozitiv înainte de aspectul care trebuie ameliorat, dacă e cazul, pentru fiecare întreprindere sau acţiune a copilului. 4.Gratificarea verbală

C. Nevoia de a simţi mulţumirea părinţilor

Copilul are mare nevoie să simtă admiraţia, satisfacţia părinţilor în raport cu ceea ce este el. De asemenea are nevoie să ştie că ceea ce spune sau ceea ce face îi mulţumeşte şi că evoluţia lui le aduce o mare bucurie. Cum pot împlini părinţii această nevoie:

1. Părinţii îl vor face pe copil să resimtă satisfacţia lor de a-l avea drept copil. Este important ca el  să-şi dea seama că persoana lui îl încântă pe părinte, îl face să se simtă împlinit prin simplul fapt că există.

2. Părinţii să-i demonstreze bucuria pe care le-o oferă doar prin prezenţa lui nu pentru că le satisface aşteptările pe care le au în prezenţa lui.
3. Transmiterea mulţumirii în ceea ce priveşte evoluţia lui; evitarea capcanelor care îi împiedică pe părinţi să-şi manifeste satisfacţia faţă de copil: comparaţia cu alţi copii, dorinţa ca el să aibă abilităţi sau performanţe conform dorinţelor părinţilor.

D. Nevoia de a fi admirat de părinţi

Toţi copii au calităţi şi toţi au nevoie să fie aşezaţi pe un piedestal. Fiecare are nevoie să simtă că este cel mai bun din lume pentru părinţii lui, cel puţin în ceea ce priveşte persoana sa. Copilul are nevoie să fie sprijinit şi îndrumat prin stabilirea unor limite, îndeosebi atunci atunci când există un pericol pentru el şi când întâmpină dificultăţi. .Copilul are nevoie să fie lăsat să-şi trăiască experienţele pentru a-şi defini propriile puncte forte şi limite astfel încât, după aceea, să înveţe să le depăşească în deplină siguranţă.

Modalităţi prin care copilul îşi poate împlini nevoia de a fi acceptat:
1 .Permisiunea de a experimenta cât mai mult posibil. Copilul crede că este puternic şi că poate înfăptui multe lucruri. El se simte curajos, priceput, plin de posibilităţi. Drept urmare, a realiza lucrurile în locul lui, înseamnă a-l frustra, împiedicându-l să-şi experimenteze iscusinţa, curajul, bucuria de a reuşi, şi de a dezvolta, încetul cu încetul.
2. A fi complice cu el în experimentare. Pentru a evolua şi a-şi asuma riscuri, copilul are nevoie să se asigure de sprijinul părintelui său atunci când vrea să experimenteze. Această prezenţă liniştitoare şi sigură îl stimulează şi îi permite să evolueze liber. Astfel, el se va simţi susţinut.. Dacă părintele nu este disponibil, copilul va crede că acesta e indiferent şi că nu-i acordă nicio atenţie.
3. A-i fi ghid, pentru a-l ajuta să-şi descopere competenţele, punctele forte, talentele.
4. Hrana interioară pentru această nevoie o constituie cuvintele care îi permit părintelui să-şi exprime admiraţia faţă de competenţele copilului. Copilul care nu primeşte de la părinţi confirmarea faptului că are anumite puncte forte şi capacităţi,
nu le poate recunoaşte singur.

E. Nevoia de a simţi compasiunea părinţilor

Copilul are nevoie să ştie că părintele este „acolo pentru el”, că poate conta pe prezenţa părinţilor când va dori să-i împărtăşească bucuriile şi necazurile. Modalităţi de a satisfacere a nevoii de compasiune:
1. A-i demonstra că se poate baza pe prezenţa părintelui, pe devotamentul faţă de el, pe prezenţa lui fizică, pe disponibilitatea lui;
2. Părintele demonstreză că îl ia în considerare, că ţine cont de el, că are timp să-i asculte plângerea, durerea, la importanţa pe care i-o dă copilul.
3. înţelegerea faptului că singura responsabilitate a părintelui se limitează la a-i lăsa copilului propria responsabilitate
4. Pentru a-l hrăni interior, părintele îi demonstrează copilului toată compasiunea, receptivitatea, disponibilitatea, devotamnetul şi ataşamentul

F. Nevoia de a fi important pentru părinţi

Copilul consideră în mod natural că este frumos şi foarte important, dar mesajele noastre nu-i confirmă întotdeauna acest lucru. Atunci începe să se nască în el sentimentul că e neînsemnat. Este esenţial pentru copil să-şi păstreze sentimentul importanţei pentru a-şi dezvolta stima de sine. El are nevoie să-i demonstrăm cu regularitate, prin atenţii, gesturi şi cuvinte hrănitoare, faptul că el contează în ochii noştri:
1. Acordarea unei atenţii speciale şi a unui timp pentru dezvoltarea relaţiei: momente petrecute între patru ochi cu unul sau ambii părinţii. Dacă aceste momente nu-i sunt acordate, copilul îşi va acapara părinţii prin comportamente inadecvate.
2. Remarcarea acţiunilor pozitive şi acordarea unei importanţe mai puţinecelor negative.
3. Ascultarea copilului atunci când vorbeşte
4. Dovedirea verbală a acestei importanţe, i se va confirma faptul că părintele îşi rezervă timp
pentru el, spunându-i că vor desfăşura o activitate „ doar noi doi, împreună”.

G. Nevoia de a fi acceptat de părinţi

Mulţi părinţi, bine intenţionaţi, se străduiesc prin tot felul de mijloace să încerce să elimine unele incapacităţi, limite şi defecte ale copilului lor, în loc să-l înveţe cum să trăiască cu ele. Ei îşi demonstrează astfel lipsa de acceptare. Impactul acesteia este foarte distructiv. Copilul fie se rupe de propria identitate şi se autoconstrânge pentru a răspunde aspiraţiilor părintelui său, de teamă să nu piardă dragostea acestuia, fie rămâne aşa cum este şi primeşte mesajul „Nu te iubim aşa cum eşti”. Pentru a evolua şi chiar pentru a progresa în raport cu unele limite care i-ar putea dăuna, copilul are nevoieîn primul rând de acceptarea necondiţionată a părintelui său, apoi să se accepte el însuşi şi să fie fericit. Altmiteri, va dezvolta sentimente de ruşine, de culpabilitate pentru ceea ce este şi chiar de teamă că va fi judecat. Se respinge pe sine.

Modalităţile care-i permit copilului să simtă că este acceptat de părinţi sunt:
1 .Părinţii să-l considere pe copil unic, o persoană cu drepturi depline, demnă de a fi iubită. Copilul are nevoie să fie acceptat ca unic, excepţional
2.Recunoaşterea, acceptarea lui pentru ceea ce este, independent de idealurile părinţilor, de calităţile pe care şi-ar dori aceştia să le dezvolte copilul
3.Iubirea necondiţionată, indiferent dacă este înalt sau scund, lent sau rapid, intelectual sau sportiv
4.A-i demonstra copilului răbdarea şi toleranţa în raport cu instruirea, cu evoluţia lui şi cu tot ceea ce este el
5.Hrănirea copilului prin vorbe care să-i arate că este iubit şi acceptat, indiferent de dificultăţile sale.

H. Nevoia de a vedea modestia părinţilor săi

Pentru un copil mic, părintele cunoaşte toate cuvintele. Elştie să repare aparatele electronice şi poate chiar să conducă o maşină. Pentru un adolescent, părintele reuşeşte în domenii în care el are dificultăţi ce i se par uneori insurmontabile. Modalităţi de a răspunde nevoii d emodestie:
1. Spulberarea imaginii mitice despre părinţi. Este traumatizant pentru un copil să aibă părinţi care sunt imaginea perfecţiunii. Consecinţele sunt dezastruoase pentru că presiunea este enormă: copilul îşi va depăşi capacităţile pentru a dovedi că este la fel de bun ca părintele său, îşi va ascunde sieşi lipsurile pentru a se ridica la imaginea proiectată de părinţii săi. Va ajunge să mintă pentru a-şi construi o imagine şi va deveni orgolios. E bine ca părintele să-şi recunoască slăbiciunile în faţa copiilor.
2. Capacitatea părintelui de a-şi recunoaşte greşelile şi de a-şi cere scuze atunci când situaţia o cere
3. Părinţii să ofere un model de modestie: o persoană autentică, simplă, care educă fără pretenţii de perfecţiune, care-şi exteriorizează conflictele, este flexibilă
4. Flexibilitatea de reveni asupra unei decizii dacă, în unele cazuri, o altă decizie ar părea mai potrivită
5. Dezvăluirea cu modestie a frumuseţii din copil, a puterii pe care o reprezintă,

Acest articol a fost publicat în Copii, Părinţi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Nevoile – rezervoarele copiilor

  1. R zice:

    Multumesc mult.

  2. Pingback: Nevoile copiilor « Blogul lui Vasile Călin Drăgan

  3. N. zice:

    Cine este autorul (sau sursa) articolului? L-aş prelua şi eu…

  4. admin zice:

    am uitat sa intreb de autor
    e de la un seminar de art-terapie de la CFC Sf Arhangheli :)
    voi intreba

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s