Adevărata bărbăţie

0103

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AURBĂRBAŢII (purtarea lor)

,,Femeile pe de-o parte se rugau în biserică şi proroceau cu capul descoperit – căci pe atunci femeile proroceau – iar pe de altă parte bărbaţii purtau părul lung, ca unii ce petreceau în filosofie, şi când se rugau prin biserici sau proroceau îşi acopereau capul, iar amândouă aceste abateri erau din legile elinilor. Deci fiindcă pentru toate acestea el îi sfătuise şi fiind de faţă, şi poate că unii au ascultat, iar alţii nu au crezut, pentru aceea apostolul, ca un adevărat doftor, vine şi prin epistola aceasta şi îndreaptă păcatul.” (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XXVI, p. 267)

,,Păi atunci când îl văd pe bărbat cu aurării, înfrumuseţat, cu frizura aranjată, mirosind a parfum, îmbrăcat cu haine moi şi cu mersul de femeie, luând aminte la desfătări, cum aş mai putea să-l numesc bărbat pe unul ca acesta, care şi-a trădat nobleţea firii sale şi s-a potrivit firii femeieşti? Căci dacă Pavel nu o socoteşte vrednică să se numere printre cei vii pe o femeie care face asemenea lucruri, ci o scoate din ceata celor însufleţiţi şi o aşază cu cei morţi, zicând că cea care trăieşte în desfătări este moartă (I Tim., 5, 6), cum mai poate un bărbat care face acestea să mai fie numărat în ceata bărbaţilor, de vreme ce şi o femeie care face aşa ceva a pierdut viaţa ?” (Omilia aceluiaşi, rostită în biserica Sfintei Irina, despre râvna celor prezenţi la biserică şi despre uşurătatea celor care lipsesc şi despre cântare; şi că firea nu este pricină s-o oprească pe femeie de a apuca pe calea virtuţii, în vol. Cateheze maritale, p. 77)

BĂRBAŢII (se cuvine ca bărbaţii să se roage cu capul descoperit)

,,Poate ar fi cineva aici în nedumerire şi s-ar întreba în sine: Ce păcat poate fi a se ruga femeile cu capul descoperit, iar bărbaţii cu capul acoperit? Care anume păcat este, află de aici. Multe semne au fost date, atât bărbatului cât şi femeii, deosebite unele de altele, unuia semne de stăpânire, celeilalte semne de supunere; pe lângă acestea, femeia să-şi acopere faţa şi capul, iar bărbatul să aibă capul descoperit. Deci dacă acestea sunt semne sau simvoluri de stăpânire şi de supunere, apoi amândoi păcătuiesc dacă amestecă rolurile şi buna rânduială, trecând pe deasupra poruncii lui Dumnezeu şi călcându-şi rânduiala lor, bărbatul lăsându-se în micimea femeii, iar femeia răsculându-se asupra bărbatului prin felul de a se înfăţişa. Că dacă nu este slobod a schimba hainele, nici femeia de a îmbrăca hlamidă, şi nici bărbatul de a pune pe faţă farosul sau voalul, după cum zice: Să nu se îmbrace femeia cu haine bărbăteşti, nici bărbatul să se îmbrace cu haine femeieşti (Deut. 22, 5), cu atât mai vârtos nu trebuie a le schimba.

Toate acestea s-au fost legiuit de oameni, deşi mai pe urmă le-a întărit şi Dumnezeu, celelalte însă – vorbesc adică de a se acoperi şi a nu se acoperi – sunt de la fire. Şi când zic fire, înţeleg pe Dumnezeu, fiindcă cel ce a făurit firea el este. Deci când răstorni hotarele acestea, priveşte câtă vătămare se face. Şi să nu-mi spui că păcatul acesta este mic, căci este mare şi prin sine însuşi, fiindcă este nesupunere şi neascultare. Dacă poate a fost mic, dar iată că acum s-a făcut mare, fiindcă este simvol a mari fapte. Cum că este mare, se vede din cele ce aduc atâta bună-rânduială în neamul nostru omenesc, poruncind în lume şi stăpânului şi celui stăpânit. Astfel că cel ce calcă aceste rânduieli toate le amestecă, şi darul lui Dumnezeu îl trădează, în acelaşi timp şi cinstea dată lui de sus o aruncă jos la pământ, nu numai bărbatul, ci şi femeia. Căci şi pentru femeie este mare cinste a-şi ţine rânduiala în care se găseşte, după cum este şi ruşine ca ea să se răzvrătească.

Pentru aceea apostolul a spus acest lucru pentru amândoi, zicând: Tot bărbatul, rugându-se, sau prorocind cu capul acoperit, ruşinează capul lui, şi toată femeia, rugându-se sau prorocind cu capul dezvelit, ruşinează capul ei, că totuna este ca şi cum ar fi rasă (1 Cor. 11, 4-5). Erau pe atunci, după cum am mai spus, şi bărbaţi care proroceau, şi femei care aveau acest har, ca de pildă fetele lui Filip, ca şi altele mai înainte ca acestea, despre care şi Prorocul zicea de la început: Şi vor proroci, zice, fiii voştri, şi fiicele voastre vedenii vor vedea (Ioil 2, 28).

Deci pe bărbat nu-l sileşte a fi întotdeauna cu capul descoperit, ci numai când se roagă. Tot bărbatul, zice, rugându-se sau prorocind cu capul acoperit, ruşinează capul său – pe când femeii îi porunceşte a fi cu capul acoperit întotdeauna. Pentru aceea, spunând: şi toată femeia, rugându-se sau prorocind cu capul dezvelit, ruşinează capul său – nu a stat numai aici, ci încă a şi desluşit pricina, zicând: că totuna este ca şi cum ar fi rasă. Dar dacă a se rade este întotdeauna ruşinos lucru, apoi se vădeşte că şi a sta cu capul descoperit este ruşinos totdeauna.

Şi nu s-a mulţămit numai cu aceasta, ci încă a mai adăogat, zicând: Pentru aceea datoare este femeia să aibă învălitoare pe cap, pentru îngeri, arătând prin aceasta că ea nu numai în timpul rugăciunii trebuie a fi acoperită, ci mereu. Pentru bărbat el nu face vorbă de învelitoare sau acoperământ, ci numai de părul cel lung. A fi acoperit îl opreşte numai atunci când se roagă, iar a-şi lăsa părul lung îl opreşte pentru totdeauna.” (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni,  omilia XXVI, pp. 271-272)

,,Că bărbatul nu este dator să-şi acopere capul, chipul şi slava lui Dumnezeu fiind (1 Cor. 11, 7). Aceasta este o altă pricină. Nu trebuie a-şi acoperi capul nu numai fiindcă are de cap pe Hristos, zice, ci şi pentru că stăpâneşte pe femeie. Stăpânitorul trebuie a avea cu sine simvolul stăpânirii când se înfăţişează înaintea împăratului. Deci cum nimeni dintre stăpânitori (arhonzi) nu ar cuteza a se înfăţişa înaintea celui ce poartă diademă fără cingătoare şi fără hlamidă, tot aşa şi tu fără simvolurile stăpânirii, care sunt de a nu-ţi acoperi capul şi de a nu avea păr lung, să nu te rogi la Dumnezeu, ca să nu te batjocoreşti nici pe tine, şi nici pe cel ce te-a cinstit. Acelaşi lucru s-ar putea zice şi de femeie, fiindcă şi dânsa se batjocoreşte când nu poartă cu sine simvolurile supunerii. Iar femeia, zice, este slava bărbatului. Deci stăpânirea bărbatului este firească. Apoi fiindcă a hotărât, el pune iarăşi alte pricini, ducându-se până la întâia zidire şi zicând astfel: Că nu este bărbatul din femeie, ci femeia din bărbat (1 Cor. 11, 8). Dar dacă a fi din cineva, aceasta este slava celui din care este, apoi cu atât mai mult când este icoană sau chip.

Că nu s-a zidit bărbatul pentru femeie, ci femeia pentru bărbat (1 Cor. 11, 9). Iată aici a doua întâietate a bărbatului, sau mai bine zis, şi a treia, şi a patra. Întâia, că Hristos este capul nostru al bărbaţilor, iar noi cap femeii; a doua, că noi suntem slava lui Dumnezeu, iar femeia este slava noastră; a treia, că nu noi suntem din femeie, ci femeia din noi; a patra, că nu noi suntem făcuţi pentru femeie, ci femeia pentru noi.” (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni,  omilia XXVI, p. 273)

BĂRBĂŢIA (adevărata bărbăţie)

,,Să nu îmi arăţi că cineva este bărbat din aceea că poartă veştminte bărbăteşti şi centură, nici din faptul că se poartă cu autoritate şi înfricoşare acasă, ci vădeşte-mi că este bărbat din mintea lui cea iubitoare de înţelepciune, din aceea că îşi ţine din scurt patimile, că biruie bolile sufletului său, că îşi cârmuieşte şi este stăpân în casa lăuntrică a inimii şi nu se lasă dus încoace şi-ncolo de gândurile cele fără de rânduială. Acest lucru îl face mai cu seamă bărbat. Iar dacă se ţine de beţii şi de orgii şi îşi pierde toată ziulica în ospeţe şi jocuri şi discuţii la un pahar cu vin şi se face, sub tirania patimii, mai moale decât orice ceară, cum mai poţi să-l numeşti pe unul ca acesta bărbat, de vreme ce este prins cu totul şi rob vândut, dedându-se la toate patimile? Pe un astfel de om cu apucături femeieşti şi molatic şi iubitor de desfătări, călcat în picioare de toţi, oare mai este cu putinţă să-l pui în ceata bărbaţilor? Sau nu ştiţi că lupta şi războirea noastră nu este cu oameni de o fire cu noi, ci cu puterile cele nevăzute, cu armiile demonilor, după fericitul Pavel? Că zice el: Lupta noastră nu este împotriva sângelui şi a cărnii, ci împotriva începătoriilor şi a stăpâniilor (Efes., 6, 12).

Acest lucru ţine mai cu seamă de bărbat. Însă cel ce se împodobeşte, dar nu e plin de elan, cel ce se înfrumuseţează, dar este lipsit de bărbăţie, cum să stea în ceata de bătaie? Sau cum să fie numit bărbat un om cu o dispoziţie lăuntrică mai moale decât orice femeie? Tot aşa, după cum pe acesta nu l-aş numi bărbat, ci mai muieratic decât o femeie, la fel şi o femeie plină de bărbăţie poate fi mai tare decât orice bărbat, dacă mânuie armele cele duhovniceşti şi îmbracă platoşa dreptăţii, dacă îşi ia coiful mântuirii şi îşi pune în faţă scutul credinţei, dacă se încinge cu cingătoarea adevărului şi ia sabia Duhului. Una ca aceasta, care străluceşte înveşmântată cu armele, să stea în ceata de luptă. Căci este mai presus decât cerurile în cugetul ei şi împrăştie oştile demonilor şi nimiceşte tirania diavolului, alungă patimile şi după ea rămân mai multe cadavre decât de pe urma războaielor, nu cadavre ale oamenilor, ci ale gândurilor necuviincioase.” (Omilia aceluiaşi, rostită în biserica Sfintei Irina, despre râvna celor prezenţi la biserică şi despre uşurătatea celor care lipsesc şi despre cântare; şi că firea nu este pricină s-o oprească pe femeie de a apuca pe calea virtuţii, în vol. Cateheze maritale, pp. 77-78)

Acest articol a fost publicat în Bărbat/Femeie, Sf.Ioan Gură de Aur. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s