Sf Vasile cel Mare – Despre ADAM

Din “Lumină din Scripturi şi din zidiri – ANTOLOGIE TEMATICA DIN OPERA SF. VASILE CEL MARE”

ADAM (starea primordială)

„Odinioară Adam era sus, nu în ce priveşte locul, ci prin libertatea voinţei sale, când, îndată ce i s-a dat viaţă, şi-a aruncat privirile spre cer; s-a bucurat de cele văzute şi a iubit nespus de mult pe Binefăcătorul său, Care-i dăruise desfătarea vieţii veşnice, îl aşezase în desfătarea paradisului, îi dăduse aceeaşi stăpânire pe care o aveau îngerii, îl făcuse să aibă acelaşi fel de vieţuire cu arhanghelii şi să audă glas dumnezeiesc. Pe lângă toate acestea era sub paza lui Dumnezeu şi se desfăta cu bunătăţile Lui”. (Omilii şi cuvântări, omilia a IX-a, VI, în col. PSB, vol. 17, p. 442)

„Trebuia ca omul să nu-şi observe goliciunea, pentru ca nu cumva mintea lui să fie atrasă a-şi împlini lipsa, iar prin născocirea de îmbrăcăminte şi prin grija de trup, să fie sustras cu totul de la contemplarea lui Dumnezeu”. (Omilii şi cuvântări, omilia a IX-a, IX, în col. PSB, vol. 17, p. 445)

„Dar, pentru ce n-au fost făcute odată cu facerea omului şi veşmintele ?
Pentru că omul nu trebuia să aibă îmbrăcăminte; nici naturală, nici confecţionată, îmbrăcămintea naturală este proprie animalelor necuvântătoare, cum sunt penele, părul, grosimea pieilor, care iarna pot să le acopere, iar vara le ajută să suporte căldura. în acestea nu se deosebeşte animal de animal, pentru că firea lor e la fel la toate; omul, însă, trebuia să aibă deosebite darurile bunătăţilor, potrivit dragostei lui de Dumnezeu. îndeletnicirile cu meseriile i-ar fi răpit omului tot timpul său liber; iar acest lucru trebuia evitat ca vătămător omului. De aceea şi Domnul, vrând să ne cheme din nou la o viaţă paradisiacă, îndepărtează din suflete grija, spunând: „Nu vă grijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca” (Matei 6, 25). Aşadar, omul nu trebuia să aibă nici îmbrăcăminte naturală, nici confecţionată, ci altă îmbrăcăminte îi era pregătită lui, dacă stăruia în virtute, o îmbrăcăminte care avea să înflorească peste om prin harul lui Dumnezeu şi avea să strălucească prin veşminte luminoase ca acelea ale îngerilor, mai frumoase decât varietatea florilor şi mai luminoase şi mai strălucitoare decât stelele. De aceea, Dumnezeu nu i-a dat îndată omului îmbrăcăminte, pentru că îmbrăcămintea rezervată lui trebuia să fie o recompensă a virtuţii sale; dar la această îmbrăcăminte omul n-a putut ajunge din pricina ispitei diavolului”. (Omilii şi cuvântări, omilia a IX-a, IX, în col. PSB, vol. 17, pp. 445-446)

ADAM (pomul cunoştinţei binelui şi răului din Eden)

„De aceea era în rai un pom încărcat cu fructe frumoase, pentru ca, arătând virtutea înfrânării prin abţinerea de la ceea ce-i plăcut, să fim învredniciţi pe dreptate de cununile răbdării”. (Omilii şi cuvântări, omilia a IX-a, IX, în col. PSB, vol. 17, p. 445)

ADAM (pomul vieţii din ralul desfătării)

„Aşadar, pentru că a fost doborâtă tirania diavolului, iar spaţiul din jurul pământului a fost curăţit prin patima cea mântuitoare, „care a împăcat cele de pe pământ şi cele din cer” (Luca 10,19), ni se făgăduieşte împărăţia cerurilor. Ioan Botezătorul a spus: „S-a apropiat împărăţia cerurilor” (Col. 1, 20), iar Domnul, în toate cuvântările Lui, predică Evanghelia împărăţiei (Matei 3, 2). Viaţa cea fericită o putem moşteni pe viitor nesupăraţi, putem să ne bucurăm necontenit de pomul vieţii, din care la început am fost împiedicaţi să ne împărtăşim, din pricina vicleniei şarpelui”. (Omilii şi cuvântări, omilia a IX-a, X, în col. PSB, vol. 17, p. 447)

ADAM (ispitirea primilor oameni de către diavol)

„… folosindu-se (diavolul – n.n.) pentru amăgire tot de dorinţa pe care o avea şi el de a fi Dumnezeu, i-a arătat pomul cunoştinţei binelui şi răului şi i-a făgăduit că prin mâncarea fructului lui va ajunge asemenea lui Dumnezeu: „Dacă vei mânca dintr-însul, veţi fi ca nişte dumnezei, cunoscând binele şi răul” (Fac. 3, 5). N-a fost făcut, deci, duşman al nostru; dar din pricina invidiei a ajuns în duşmănie cu noi. Văzându-se aruncat jos dintre îngeri, n-a suferit să vadă pe pământean înălţat, prin propăşirea în virtute, la vrednicia îngerilor”. (Omilii şi cuvântări, omilia a IX-a, VIII, în col. PSB, vol. 17, p. 444)

ADAM (căderea în păcat a primilor oameni)

„… iute s-a săturat Adam de toate aceste bunătăţi (din rai – n.n.); şi ocărând oarecum saţiul, a preferat frumuseţii spirituale ceea ce părea plăcut ochilor trupului şi a preţuit mai m uit saturarea pântecelui decât desfătările cele duhovniceşti. De aceea a fost izgonit îndată din rai, a pierdut acea vieţuire fericită şi a ajuns rău, nu din constrângere, ci din nesocotinţă. A păcătuit pentru că a întrebuinţat rău voinţa sa liberă şi a murit din pricina păcatului, „căplata păcatului este moartea” (Rom. 6, 23). Cu cât se depărta de viaţă, pe atât se apropia de moarte. Că Dumnezeu este viaţă, iar lipsa vieţii, moarte. Deci Adam, prin depărtarea sa de Dumnezeu, şi-a pricinuit moartea, potrivit celor scrise: „lată vor pieri toţi cei care se depărtează de Tine” (Ps. 72,26). (Omilii şi cuvântări, omilia a IX-a, VII, în col. PSB, vol. 17, p. 443)

„Cine 1-a pornit pe demon, începătorul răutăţii, la război împotriva oamenilor ? Oare nu invidia ? Prin invidie demonul s-a arătat pe faţă luptător împotriva lui Dumnezeu; s-a mâniat pe Dumnezeu din pricina marilor daruri date de Dumnezeu omului; şi pentru că n-a putut să se răzbune pe Dumnezeu, s-a răzbunat pe om.” (Omilii şi cuvântări, omilia a Xl-a, II, în col. PSB, vol. 17, p. 459)

„(Omul, la început – n.n.), pentru că şi-a mutat în altă parte dorinţa de slava dumnezeiască, pentru că nădăjduia să fie mai mare şi pentru că se grăbea să ia ce nu putea lua, a pierdut şi ceea ce putea avea”. (Omilii şi cuvântări, omilia a XX-a, I, în col. PSB, vol. 17, p. 543)

ADAM (pedeapsa primită de şarpe)

„N-a păgubit (diavolul – n.n.) atâta pe om, pe care nădăjduia să-1 înstrăineze de Dumnezeu şi de viaţa veşnică, cât s-a trădat pe sine însuşi, că s-a depărtat de Dumnezeu şi a fost osândit la moarte veşnică”. (Omilii şi cuvântări, omilia a XX-a, II, în col. PSB, vol. 17, p. 544)

ADAM (starea la care ar fi ajuns primii oameni dacă nu călcau porunca)

„Dacă omul ar fi rămas în slava ce i s-a rânduit de Dumnezeu, n-ar fi avut o falsă măreţie, ci una adevărată. Ar fi fost înălţat de puterea lui Dumnezeu, ar fi fost luminat de înţelepciunea dumnezeiască şi s-ar fi bucurat de viaţă veşnică şi de veşnicele bunătăţi.” (Omilii şi cuvântări, omilia a XX-a, I, în col. PSB vol. 17, p. 543)

„… căci n-ar exista împărţiri şi neînţelegeri între oameni dacă păcatul n-ar fi împărţit firea în două.” (Constituţiile ascetice, cap. XVIII, II, în col. PSB, vol. 18, p. 501)

Acest articol a fost publicat în Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s