Povestea fetitei care simţea o oboseală imensă

Din  „Povesti pentru a iubi. Povesti pentru a ne iubi”
De Jaques Salome
Editura Ascendent

Povestea fetitei
care simţea o oboseală imensă

Un anumit comportament poate ascunde un altul. Şi astfel, dezvelindu-le unul după altul, putem clarifica zonele de umbra din existenta noastră şi să ne dezvăluim mai mult arborele propriei noastre vieţi.

Era odată o fetiţă foarte obosită. Foarte obosită pentru că, nu ştiu dacă voi ştiţi, dar este foarte obositor să fii mereu prins între două tristeţi. Probabil o să mă întrebaţi: „Dar cum este posibil aşa ceva?”

O să încerc să vă explic. Poate va fi nevoie să citiţi povestea de două ori pentru a ajunge să înţelegeţi.

Pe de o parte exista un tată. Un tată destul de deosebit, în sensul în care simţea nevoia să mintă, adică să ascundă realitatea. O realitate pe care o arăta fetiţei lui, destăinuindu-i faptul că avea un copil în altă parte, cu o altă femeie, cerându-i în acelaşi timp să nu cumva să îi spună şi mamei ei, care era soţia lui. Impunându-i astfel să păstreze tăcerea, îi producea o suferinţă foarte mare fiicei lui, care astfel avea impresia că este complice la trădare mamei ei. în acelaşi timp, fetiţa avea sentimentul că trebuie să-şi ajute tatăl, să aibă grijă de el, să fie într-un fel responsabilă pentru el.

Se întâmplă uneori ca unii copii să joace rolul de părinţi, să treacă pe lângă propria lor copilărie, să traverseze adolescenţa şi chiar şi viaţa lor de adult consacrându-se cu devotament unuia sau altuia dintre părinţii lor.

Pe de altă parte exista şi o mamă. O mamă care îşi interzicea foarte multe lucruri, care rămânea prinsă în dependenţa de propria ei familie, obligându-se să vegheze asupra acesteia, o mamă care înţelegea pe toată lumea, pe soţul ei, pe copii şi care uita să-şi trăiască propria existenţă. Pe faţa ei se citea o tristeţe foarte veche. Iar cum nu se ocupa de acea tristeţe, o purta cu ea şi chiar o impunea şi celor din jurul ei.

Cum credeţi că ar fi putut fiica ei să îşi asume riscul de a fi fericită, văzând mereu acea tristeţe sub ochii ei?

Nu ştiu cum va depăşi fetiţa situaţia aceasta dificilă, dacă va îndrăzni să-i înapoieze, fiecăruia dintre părinţii ei responsabilitatea pentru propria lor viaţă. Dacă, de exemplu va găsi, două perle diferit colorate, una reprezentând viaţa tatălui ei, cealaltă viaţa mamei ei, pe care să le împacheteze şi să le dea fiecăruia, împreună cu un bileţel pe care să scrie:

„Mamă, prin acest gest îţi restitui responsabilitatea pentru propria ta viaţă, nu mai vreau să o port în mine, este mult prea grea pentru mine, prea plină de angoase.”

„Tată, prin acest obiect îţi dau înapoi responsabilitatea pentru propria ta viaţă, nu mai vreau să o port eu în locul tău…”

Poate voi, cei care citiţi aceste rânduri, nu ştiţi că există o vârstă la care copiii trebuie să accepte să îşi lase părinţii să crească.

Dar, cum voi nu vă simţiţi vizaţi probabil, o să mă întrebaţi totuşi: „Dar ce legătură au toate acestea cu tristeţea despre care vorbeai?”

Este foarte simplu: atunci când primim o violenţă, fie că este verbală, fizică sau morală, cum este în acest exemplu, înmagazinăm în noi foarte multă furie. Dar cum aceasta este îndreptată înspre persoane iubite, precum tata sau mama, este adeseori refulată. Se întoarce împotriva noastră şi se transformă în tristeţe.

Atunci când tristeţea este foarte densă, cenuşie, lipicioasă este de fapt vorba despre furia transformată în tristeţe, deoarece nu putea fi exprimat. Astfel, acea tristeţe ce nu a putut fi spusă, ocupă uneori întreaga fiinţă a unui copil sau a unui fost copil.

Acest articol a fost publicat în Copii, Părinţi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s