Povestea micii cămile care se născuse cu cordonul ombilical înfăşurat în jurul gâtului

Din  „Povesti pentru a iubi. Povesti pentru a ne iubi”
De Jaques Salome
Editura Ascendent

Povestea micii cămile care se născuse cu cordonul ombilical înfăşurat în jurul gâtului

Ne petrecem viaţa încercând să ne naştem fără să reuşim să încheiem procesul venirii noastre pe lume

Era odată o cămilă care trăia în deşertul Sahara. O să-mi spuneţi poate că dromaderii trăiesc în Sahara, în timp ce cămilele trăiesc mai degrabă în Asia centrală, dar în povestea mea este vorba chiar despre o cămilă! Trăia, la fel ca multe dintre semenele ei, în turmă. Avea o dificultate, care devenea tot mai greu de suportat, pe măsură ce creştea: nu reuşea să ia o decizie.

După cum vă puteţi imagina, acest lucru îi făcea viaţa imposibilă cămilei noastre. Când voia să o ia la dreapta, se întreba dacă nu ar fi mai bine să meargă la stânga sau dacă îşi propunea să facă un anumit lucru, imediat se gândea să facă un altul.

Astfel, în mintea ei apăreau o mulţime de întrebări, de argumentări, care durau ore în şir şi o făceau să se simtă paralizată. Găsea o mulţime de motive să meargă în dreapta, dar şi mai multe pentru a merge în stânga. Vedea o mulţime de avantaje pentru a face un lucru, dar imediat găsea acelaşi entuziasm şi pasiune pentru a face altceva. Pe scurt, se simţea paralizată, sfâşiată în interior, astfel încât devenea dureros. Avea atât de multe idei contradictorii, toate bune, excelente, pline de speranţe, încât nu reuşea să se hotărască. Iar acest lucru dura de ani de zile.

Când era mică era mai simplu. Dat fiind că nu se putea hotărî, atunci părinţii, profesorii, cei din jurul ei luau decizii în locul ei şi se descurca aşa. Astăzi însă devenise adult. Se confrunta singură cu alegerile ei, trebuia să decidă cum va trăi, să decidă dacă să se angajeze sau nu într-o relaţie de iubire, de exemplu.

Nu ştiu dacă v-am spus, dar cămila se născuse cu o dificultate. Când ieşise din burta mamei sale, a trăit o mare suferinţă.

Cu câteva zile înainte de a se naşte, cordonul ombilical, cordonul vieţii, cel care făcea legătura cu placenta, se înfăşurase de două ori în jurul gâtului ei. Când spun „se înfăşurase”, este o imagine pe care am format-o, pentru că de fapt, nu cordonul este cel care se înfăşoară în jurul gâtului unui bebeluş, ci bebeluşul este cel care se întoarce, se învarte, urcă şi coboară, merge spre dreapta sau spre stânga, în burta mamei sale iar uneori, îşi prinde gâtul, se încurcă în cordonul ombilical.

Atunci se întâmplă un lucru incredibil, insuportabil şi de nerezolvat. Deoarece, în momentul naşterii, când mama are contracţii şi începe să împingă pentru a-l face pe copil să iasă, cordonul se întinde, iar bebeluşul se poate sugruma. Opune rezistenţă, întinde braţele şi picioarele şi, în acel moment, rămâne blocat în trecerea care ar trebui să-l conducă spre exterior. Iar dacă acel moment durează prea mult, se poate sufoca. Atunci, se opreşte, se lasă din nou împins de contracţiile mamei, cordonul se întinde din nou şi se sugrumă. Rezistă din nou, se opreşte şi iar se sugrumă.

Şi, cred că vă daţi şi voi seama, este o situaţie îngrozitoare. Bineînţeles, moaşa sau doctorul, îl ajută pe puiul de cămilă, încercând să relaxeze cordonul, să-l desfăşoare din jurul gâtului şi, în majoritatea cazurilor, reuşeşte.

Micuţa cămilă care se naşte este vânătă, e bătută puţin pe fese, ţinută de picioare, cu capul în jos, pentru ca sângele să înceapă să circule din nou în zona capului, este încălzită, alintată şi, de obicei, momentul se petrece foarte bine. Apoi creşte, se dezvoltă şi trăieşte…

Corpul ei a păstrat însă urmele acelei aventuri şi, chiar dacă crede că a uitat acel moment, persoana ei este impregnată de acea primă experienţă. Dacă face ceva într-o direcţie, se sugrumă, dacă nu face nimic, sau face ceva în cealaltă direcţie, se sufocă.

Voi ce credeţi, cum este posibil să alegi soluţia cea bună, între a te sugruma şi a te sufoca?

Aceasta este explicaţia pentru drama micii cămile care nu reuşea să facă alegeri, să se poziţioneze clar în viaţă, deoarece întreg corpul îi amintea, de fiecare dată când trebuia să ia o hotărâre, că orice ar face, riscă să sufere.

într-o zi, cămila a vorbit despre toate acestea cu mama ei. S-a culcat peste burta ei şi i-a spus:

„Ştii, cred că nu voiam să ies din pântecele tău, altfel nu m-aş fi prins aşa cu cordonul…”

Au râs amândouă. Dacă aţi fi auzit acel râs eliberator, între o mama cămilă şi fiica ei! Deşertul încă îi mai păstrează amintirea.

Acest articol a fost publicat în Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s