într-o familie, rolul duhovnicesc al soţiei este unul covârşitor

Soţia – „tovarăşul vieţii şi al corăbiei noastre”
Autor:  Pr. prof. univ. dr. Ioan C. Teşu

Unele dintre cele mai frumoase cuvinte creştine care s-au scris vreodată despre rolul şi sensul familiei în viaţa omului şi despre relaţiile ce trebuie să existe între soţi îi aparţin Sfântului Ioan Gură de Aur (+407), care poate fi socotit un adevărat „rapsod“ al familiei creştine, al frumuseţilor şi culmilor vieţuirii dintre cei doi parteneri şi, alături de aceştia, dintre ei şi copiii cu care Dumnezeu le binecuvintează familia.

Una dintre caracterizările şi comparaţiile pe care o face Sfântul Părinte soţiei creştine este aceea de a fi „tovarăşul vieţii noastre şi al corabiei aceasteia“ şi aceasta trebuie înţeleasă în cugetul Bisericii şi în duhul scrierilor Părinţilor de Dumnezeu inspiraţi.

În literatura patristică, este des folosit „motivul mării“, comparaţia vieţii umane cu o călătorie, o navigare pe o mare. Uneori marea aceasta este mai liniştită, pentru că şi evenimentele vieţii noastre sunt mai echilibrate. Alteori, furtuni şi uragane lovesc corabia aflată în valuri, căutând să o scufunde, periclitând viaţa navigatorilor.

Dacă pe mare, lucrurile sunt adeseori mişcătoare, nu totdeauna este linişte şi pe corabie. Dacă marinarii nu sunt căliţi prin încercări şi primejdii, pentru a le depăşi, dacă nici căpitanul nu are discernământ şi dragoste de echipaj, tulburările de pe punte sau din interiorul echipajului nu sunt mai puţin dăunătoare decât apele cele mai periculoase şi primejdiile cele mai mari.

Lucrurile stau oarecum similar şi în cadrul familiei. Viaţa fiecăruia dintre noi are suişurile şi coborâşurile ei, bucuriile, dar şi umilinţele şi înfrângerile sale, şi din acest motiv, de mare importanţă este persoana pe care o avem ca tovarăş al vieţii noastre. Valurile vieţii par a se ridica necontenit tot mai înalte şi tot mai periculoase, căutând să scufunde corabia familiei creştine.

Amânarea până la refuz a întemeierii căsniciei, relaţiile promiscui şi păcătoase între tineri, folosirea unor false criterii de selectare a „tovarăşului“ de viaţă, violenţa verbală şi fizică, lipsa de comunicare, practici sexuale bizare, căutarea exclusivă a plăcerii, prin care celalaltă persoană este transformată într-o simplă jucărie, menită să satisfacă poftele şi plăcerile bolnave, aflate într-o permanentă progresie, a unui partener egoist, evitarea naşterii de copii şi avortul, abandonul şi divorţul sunt câteva dintre acestea valuri, ce caută să îndepărteze corabia aceasta de la destinaţia ei esenţială – ţărmul fericit al veşniciei.

Însă, precum certurile dintre membrii echipajului periclitează călătoria, la fel şi relaţiile încordate, devitalizate, lipsite de afecţiune şi preţuire, de dragoste şi sacrificiu, din partea celor doi soţi, afectează în egală măsură, buna navigare pe marea vieţii acesteia.

De aceea, o mare importanţă în trăinicia şi împlinirea unei căsnicii creştine o au calităţile fiecăruia dintre cei doi soţi. Or, experienţa general umană demonstrează faptul că, într-o familie, rolul duhovnicesc al soţiei este unul covârşitor. Gândindu-se la aceasta, Sfântul Apostol Pavel consideră că, într-adevăr, „o femeie credincioasă mântuieşte un bărbat necredincios“ (I Cor, 7,14). Dacă tovarăşul de viaţă al bărbatului, soţia sa, este o persoană calmă, caldă, echilibrată, temperată, care nu îşi pierde liniştea şi cumpătul nici chiar în cele mai mari încercări din viaţa sa şi ale familiei sale, căsnicia aceasta se aseamănă unei călătorii line şi liniştite, pe valurile unei mări, ale cărei primejdii şi locuri periculoase sunt cunoscute şi înţelept evitate.

Dacă dimpotrivă, acest tovarăş este unul mereu revoltat şi agitat, dacă nu se înţelege şi suportă nici măcar pe sine totdeauna, întreg „echipajul“ familiei are de suferit, pentru că atmosfera din sufletul unuia se răspândeşte şi asupra celorlalţi şi se lărgeşte asupra întregului mediu.

Dacă atmosfera din familiei, relaţiile dintre soţi, pe de o parte, iar pe de altă parte, dintre părinţi şi copii, dintre rude şi apropiaţi, dintre prieteni şi confidenţi, sunt unele frumoase şi armonioase, viaţa aceastora, unii alături de ceilalţi, în dragoste şi comuniune, în ajutor şi preţuire, este una fericită, iar călătoria lor prin lumea şi prin existenţa aceasta efemeră are o finalitate profund duhovnicească, oferă bucurii şi împliniri variate încă de aici, dar mai ales fericire şi răsplată veşnică, proporţională cu eforturile fiecăruia.

Dacă, dimpotrivă, relaţiile dintre ei sunt dizarmonice, tulburate şi frământate, căsnicia care are în centrul ei astfel de persoane este una învolburată, marcată de disfuncţionalităţi şi dezechilibre şi conduce adesea spre naufragiu şi scufundare în valurile lumii acesteia, dar şi în întunericul veşnic al iadului, în care suferinţa cea mai mare va fi, potrivit Sfântului Isaac Sirul, „biciul iubirii“, adică absenţa acesteia şi vieţuirea veşnică în Imperiul urii şi al singurătăţii.

Dacă pentru cei dintâi, cei trăind în credinţă şi armonie, această călătorie se încheie prin ancorarea la ţărmul raiului, pentru cei care nu au descoperit şi cultivat adevăratul sens al iubirii, familiei şi căsniciei, convieţuirea şi însăşi viaţa lor se transformă într-un naufragiu, într-o scufundare şi pierire veşnică.

Acest articol a fost publicat în Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s