Când te exprimi, exişti

Când te exprimi, exişti
Rodica Ionescu

Eşti mândru atunci când reuşeşti să eviţi conflictul? Eşti fericit că toată lumea e mulţumită şi te place în continuare? Atunci, de ce fierbi în interiorul tău? Ce să fie acest sentiment care te face să clocoteşti, deşi în jurul tău e pace şi linişte? Şi mai ales din ce cauză a apărut?

Neexprimarea emoţiilor duce la otrăvire emoţională. Unele principii educaţionale de tipul „băieţii nu plâng niciodată”, „eşti copil mare; nu mai plânge” etc., pot conduce la adevărate blocaje ale sentimentelor însoţite de o agresivitate majoră. Dacă o persoană, fie ea copil, adult, bătrân, este năpădită de emoţii puternice, simpla lor reţinere, neexprimare, înfrânare, se va transforma în nervozitate acompaniată de furie, năduf, violenţă (cel mai probabil interioară). Îndreptarea emoţiilor pe o pantă pozitivă este recomandabilă în toate etapele vieţii. În general nu se cunoaşte foarte clar ce reprezintă „exprimarea emoţiilor”. Exprimarea emoţiilor nu înseamnă ca atunci când eşti furios, să iei la bătaie obiectul furiei tale (soţul, şeful etc.), când eşti nervos, să trânteşti cu toate în jurul tău sau să adresezi injurii apropiaţilor. Exprimarea emoţiilor înseamnă verbalizarea acestora. Numirea lor. Formularea lor clară. Ca de exemplu: „Sunt tristă pentru că m-am simţit foarte singură astăzi.”, „Îmi eşti antipatic, am o senzaţie de nelinişte în prezenţa ta, nu mă simt confortabil…” (deci nu e necesar să îţi exprimi antipatia în mod agresiv, ci prin cuvinte concise), „Sunt furioasă pe superiorii mei pentru că nu îmi măresc salariul.” ş.a.m.d. Asta înseamnă îndreptarea emoţiilor pe o pantă pozitivă: nereţinerea lor (întrucât înfrânarea exprimării duce la deteriorarea sănătăţii psihice şi chiar fizice a persoanei respective) şi exteriorizarea lor într-o formă non-acuzatoare.

Oamenii care nu îşi arată emoţiile, în ciuda aparenţei lor de persoane paşnice şi blânde, conţin de obicei o agresivitate profundă. De cele mai multe ori, în aceste cazuri, agresivitatea (dacă tot vorbim de indivizi mai puţin „deschişi”) este orientată către interior, către propria persoană. De pildă: eşti mult prea bine crescut pentru a-ţi exprima ura faţă de interlocutorul tău. Ura  nu va dispărea, ci se va reorienta către tine însuţi, din simplul motiv că ea nu poate fi anihilată doar prin neexprimare şi rămânând undeva în tine, se orientează către singura persoană care o acceptă, şi anume către tine. Agresivitatea faţă de propria persoană te transformă într-un negativist care vede doar părţile rele ale celor din jur şi care aşteaptă ca toată lumea să îi ghicească gândurile.

Dacă îţi e frică să spui „te urăsc” te vei considera în curând urât de toţi, iar dacă eşti prea timid pentru a spune „te iubesc” te vei afla în situaţia de a aştepta iubirea întregii lumi. Neexprimarea emoţiilor duce la acel neplăcut sentiment de autopersecuţie. Aştepţi înţelegerea şi acceptarea celorlalţi (ca tot omul, de altfel), dar totuşi nu îţi manifeşti trăirile în faţa lor. Deci, ce faci? Practici o frumoasă şi înfloritoare autopersecuţie. Ei nu-ţi vor oferi feedback la sentimentele tale (nu din rea voinţă, ci pentru că nu le sunt cunoscute), iar tu vei continua să aştepţi feedbackul lor.

Neexprimarea emoţiilor conduce la stânjeneală, vinovăţie, negativism, slăbiciune. La baza acestor supărătoare sentimente stă de multe ori incapacitatea de a spune „nu” unei exigenţe pe care dorim să o refuzăm. Incapacitatea de a răspunde „nu” (sau pe larg: teama de a ne manifesta pe şleau emoţiile, oricât de urâte ar fi acestea) corespunde fricii de a modifica lumea, de a pierde bunăvoinţa mediului. Omul e o fiinţă socială, iar orice expunere a răului sau neplăcutului din noi ne poate face să pierdem afecţiunea, căldura şi îngăduinţa celorlalţi indivizi cu care interacţionăm.

Asta credem noi. Dar se poate să nu fie aşa. Pentru că există şi alte căi de manifestare a emoţiilor „rele”. Se cheamă comunicare asertivă. Transmitere necritică, non-acuzatoare, blândă, paşnică. Se poate transmitere paşnică a furiei?? Da. Se poate. E greu la început, dar cu exerciţiu (mult şi susţinut, ce-i drept) devine la fel de naturală precum orice altă activitate pe care o întreprinzi zilnic. Răsplata este pe măsură: sănătatea ta psihică de invidiat.

Acest articol a fost publicat în Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s