RESPECTUL este capacitatea de a vedea persoana aşa cum este, de a fi conştient de unicitatea sa, este dorinţa de a o vedea înflorind pe propriile căi şi pe potriva propriilor dorinţe, nu după proiectele noastre

din Inteligenta inimii

de Isabelle Filliozat

Editura Cosmos

Lectia Micului Print

Dragostea atrage după sine responsabilitatea. Aşa cum îi explică vulpea micului prinţ, a adopta înseamnă a crea o legătură şi „devii responsabil pentru totdeauna de cel pe care l-ai adoptat”.

Responsabil ? Vine de la cuvântul latin respons, care înseamnă a răspunde de. A iubi înseamnă a răspunde de relaţie. Mai concret, asta înseamnă să fii atent la nevoile psihice ale celuilalt. Nu să-l iei în grijă, ci să-l respecţi, să-l asculţi şi să-i răspunzi. A iubi pe cineva înseamnă să fim atenţi la felul în care ne purtăm cu el.

Comunicarea şi ascultarea reciprocă sunt condiţii necesare pentru naşterea şi, mai ales, pentru menţinerea unei iubiri autentice.

Dragostea nu poate fi separată de respect. Şi este incompatibilă cu umilirea. îmi amintesc că am fost profund şocată de atitudinea unui bărbat vizavi de soţia lui în timpul mesei. De faţă cu toată lumea, a făcut-o „proastă”, apoi „idioată”. Când i-am spus cât m-a deranjat să-l aud cum îşi insultă soţia, mi-a spus că era un semn de afecţiune ! întotdeauna îi vorbea aşa şi asta nu însemna că n-o iubeşte… în realitate, el nu o iubea, dar nu ştia încă acest lucru. O dorise la un moment dat, simţise o anumită afecţiune, se obişnuise să trăiască alături de ea, îi era familiară. Mai târziu s-a îndrăgostit de o altă femeie. Pentru prima oară în viaţă, la şaizeci şi unu de ani, a întâlnit dragostea. Insultele adresate soţiei i-au apărut atunci drept ceea ce erau de fapt — manifestări ale frustrării şi furiei.

Cuvântul respect vine de la termenul latin respicere, care înseamnă a privi. Respectul nu este o datorie morală, ci o mişcare interioară spontană care însoţeşte dragostea. Este capacitatea de a vedea persoana aşa cum este, de a fi conştient de unicitatea sa, este dorinţa de a o vedea înflorind pe propriile căi şi pe potriva propriilor dorinţe, nu după proiectele noastre. Altfel, nu este vorba de dragoste, ci despre exploatare. Putem să facem proiecte împreună cu alţii, dar nu pentru alţii. „Vreau să joace fotbal, îmi spune Pierre despre băiatul lui. Nu-i place, dar îl oblig, mie la vârsta lui mi-ar fi plăcut atât de mult.” Deşi pare caricatural, exemplul este autentic. Câţi părinţi nu vor să dirijeze astfel viitorul copiilor lor ? Roger a făcut tot ce-a putut pentru a-şi stimula fiica să ocupe o funcţie publică, asemenea lui. Lui Yves îi e greu să accepte că băiatul lui va deveni arheolog şi nu profesor de matematică sau contabil.

într-un cuplu se pot manifesta aceleaşi tendinţe de a controla viaţa celuilalt. Olga s-a săturat să trăiască închisă în casă, vrea să se realizeze pe plan social, să-şi găsească un loc de muncă… Copiii lor au cinci şi nouă ani. Dar Patrick se teme să o vadă emancipându-se. încearcă s-o descurajeze ca să rămână în slujba lui. Ea se ocupă de el pe plan material fiindcă îşi asumă toate treburile casnice, dar mai cu seamă îi satisface nevoile afective. Atâta vrem cât Olga este dependentă de el din punct de vedere financiar, Patrick îşi poate permite să depindă de ea pe plan emoţional.

în cazul lui Roland şi Sabrina, ea este cea care pune frâne. El ar dori să-şi înceapă propria afacere, ea îl convinge să rămână funcţionar public… Pretextul este siguranţa financiară, dar de fapt ea se teme ca Roland să nu dobândească prea multă autonomie, prea multă încredere în el… De ce ? Sabrina se respectă atât de puţin, încât perspectiva de a-şi vedea soţul progresând fară ea o îngrozeşte. Se treme că n-o să mai fie la înălţime.

Atâta vreme cât avem nevoie de celălalt pentru a ne umple lipsurile, ceea ce numim dragoste este doar un simulacru — seamănă cu dragostea, are gustul dragostei, dar nu este dragoste. A iubi înseamnă a ne deschide faţă de realitatea celuilalt, fără a încerca să-l modelăm pe măsura aşteptărilor noastre, înseamnă a-l încuraja pe calea lui, chiar dacă aceasta nu este şi a noastră, continuând bineînţeles să ne respectăm şi să ne exprimăm propriile nevoi.

Recunoştinţa este la rândul ei o faţetă inevitabilă a dragostei adevărate. La fel ca respectul, nu este o datorie morală, ci un elan care vine din interior. Când eşti fericit cu cineva, simţi recunoştinţă faţă de el. Nu atât pentru un gest sau un cuvânt, ci pur şi simplu pentru că există şi îţi oferă atâta bucurie.

Acest articol a fost publicat în Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la RESPECTUL este capacitatea de a vedea persoana aşa cum este, de a fi conştient de unicitatea sa, este dorinţa de a o vedea înflorind pe propriile căi şi pe potriva propriilor dorinţe, nu după proiectele noastre

  1. elena zice:

    Ce articol super tare :) L-am citi pe nerasuflate…cand aveam dureri menstruale :D

  2. Pingback: Lipsa de respect si fermitate in educatie sunt patologice si (nu rareori) ereditare! | Deep Down Inside (me)

  3. Pingback: Lipsa de fermitate si de respect in educatie sunt patologice si (nu rareori) ereditare! | Deep Down Inside (me)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s