EPICLEZA ŞI ASPECTUL CINCIZECIMIC AL NUNŢII

Din  „Viata spirituala in cetate”
De Paul Evdokimov
Editura Nemira 2010

EPICLEZA ŞI ASPECTUL CINCIZECIMIC AL NUNŢII

Epicleza tainei roagă pe Tatăl: „Doamne Dumnezeul nostru, cu mărire şi cu cinste încununează-i pe dânşii”, invocare ce marchează momentul pogorârii Duhului Sfânt asupra logodnicilor, şi aceasta este cincizecimea conjugală. Vorbind despre slavă, epi-cleza se referă la rugăciunea arhierească a lui Hristos: „Slava pe care Tu Mi-ai dat-o le-am dat-o lor, ca să fie una” (In 17, 22). Mirii sunt „încununaţi cu mărire şi cu cinste” ca să fie una, celulă organică a acelei „communio sanctorum” a Bisericii.

Biserica de acasă

Urmând Sfântului Pavel, Sfântul Ioan Gură de Aur, în omilia sa la Fapte, vorbeşte despre „mica biserică”, „biserica de acasă”: „Chiar şi noaptea, scoală-te, îngenunchează şi roagă-te… Casa ta să fie mereu un paraclis, o biserică”.

Cuvântul „mereu” îndeamnă la veghea duhului, mica biserică de acasă trebuie să se afle zi şi noapte în faţa lui Dumnezeu. Aici e mai mult decât o simplă analogie. Simbolismul biblic dezvăluie o corespondenţă foarte intimă între diferitele planuri şi le arată ca fiind expresii diferite ale aceleiaşi realităţi.

Istoria Vechiului Testament începe cu iubirea primei perechi de oameni, cea de-a patra Evanghelie cu nunta din Cana; coincidenţa nu e întâmplătoare, ci arată că teologia nunţii îşi are rădăcinile în ecleziologie, una se exprimă cu ajutorul simbolurilor celeilalte. Aceeaşi legătură sacră, care face ca la minunea de la nunta din Cana apa şi vinul să prefigureze apa şi sângele, această legătură care uneşte Crucea şi Potirul euharistic, reapare în potirul unic din care beau mirii la săvârşirea tainei şi ne ajută să-i descoperim înţelesul tainic. Părinţii subliniază mesajul profetic de la Cana: apa care se preface în vin desemnează erotismul natural care se preface în „intensitatea iubirii-agape” şi arată că toate nunţile omeneşti figurează nunta mirilor cu Iisus.

Formula clasică a unirii conjugale „două persoane unite într-o singură fiinţă” se identifică cu definiţia naturii Bisericii: „Pluralitate de persoane unite într-un singur Trup”. Sfântul Ioan Gură de Aur[Omilia 12 la Coloseni , PG 63, 387] subliniază natura eclezială a comunităţii conjugale: fiinţa conjugală este o icoană vie a Dumnezeului treimic (unitatea şi diversitatea iubirii plasate într-un al Treilea, în Dumnezeu) tocmai pentru că este înainte de toate „o icoană tainică a Bisericii”, şi folosirea cuvântului icoană semnifică prezenţa Bisericii în mica biserică a soţilor.

Icoana, care se găseşte în orice cămin ortodox, face dintr-o simplă locuinţă o biserică „de acasă”, iar din viaţa credinciosului o liturghie interiorizată şi continuă. Oaspetele, intrând în casă, se închină în faţa icoanei, primeşte privirea lui Dumnezeu şi apoi îl salută pe stăpânul casei. Se începe prin a-L cinsti pe Dumnezeu, adevăratul Stăpân al lăcaşului eclezial, iar cinstirea dată oamenilor vine după aceea.

Acest articol a fost publicat în Căsătorie, Paul Evdokimov. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s