Bărbaţii păcătuiesc prin violenţă şi prin pasivitate. Doar atât… şi totuşi cât de urât

din “eu, Femeia”

de John si Stasi Eltredge

La nivel uman

Am să vă mărturisesc ceva, spune John: nu am vrut să fiu coautorul acestei cărţi. Da, bineînţeles că ştiam că ar trebui scrisă. Era nevoie de ea. Dar nu doream să mă implic. Ştiam că ar fi însemnat să intru în lumea femeilor – şi în lumea femeii mele – într-un mod mult mai profund decât mi-o pretinde viaţa cotidiană. Pentru a reuşi să scriu orice fel de carte pentru femei ar fi însemnat să merg mai în profunzime, să ascult încă şi mai atent, să studiez, să mă cufund în misterul (mai bine zis în încălceala) sufletului de femeie.

O parte din mine refuza acest lucru. Am avut un fel de reacţie alergică. înapoi. Retragerea.

Eram pe deplin conştient de cele ce se petrcccau în interiorul meu si mă simţeam ca un om de nimic. Dar mai ştiam că   –    aşa cum mă cunoşteam şi cum cunoşteam lupta pentru inima femeii – aveam nevoie să cercetez rădăcinile reacţiei mele contradictorii.

Ce anume din mine – şi din majoritatea bărbaţilor  – se fereşte ca de foc de adâncimile lumii femeii. “”Sunteţi prea de tot. Prea dificile. Ne daţi prea mult de furcă. Cu bărbaţii e mai uşor. Ei sunt mai puţin complicaţi.””

Şi nu este oare acesta mesajul pe care l-ai primit toată viaţa ta de femeie? „Eşti prea de tot şi nu e mare lucru de capul tău. Pur şi simplu nu meriţi efortul”. (Şi de ce să fie vorba de un efort atât de mare? Trebuie că lucrurile nu stau bine cu mine.)

Acum, mare parte din reţinerea fundamentală a bărbatului de a plonja în lumea femeii vine din cea mai mare teamă a bărbatului, teama de eşec.

A, da, poate glumi cât vrea despre „diferenţele dintre femei şi bărbaţi”, despre Venus şi Marte şi toate celelalte.

Dar adevărul este că bărbatul se terne. Este înspăimântat la gândul că, o dată adâncit în lumea femeii sale nu va fi suficient de puternic pentru a o ajuta cum trebuie.

Iată păcatul, iată laşitatea lui.

Şi pentru că femeia se simte ruşinată, de cele mai multe ori bărbatului nici nu i se cere să pătrundă în lumea respectivă.

Majoritatea căsniciilor (şi a relaţiilor de durată) ajung la un fel de înţelegere tacită: „De aici încolo nu mă mai apropii. Atât sunt dispus să înaintez. Dar n-o să plec şi asta ar trebui să te facă fericită”. Aşa că se impune un fel de limită, o încuviinţare cordială de a trăi la o anumită distanţă.

Drept urmare, multe femei se simt singure.

Pe de o parte, este vorba doar de egoism masculin. Domnul stie cât de egoişti si de interesati de sine sunt bărbaţii. Când Eva a fost abordată pentru prima dată, Adam n-a mişcat un deget.

Bărbaţii păcătuiesc prin violenţă şi prin pasivitate. Doar atât… şi totuşi cât de urât.

Dar mai este ceva, ceva mult mai diabolic.

Cu câteva luni în urmă am asistat la o întâlnire cutremurătoare, care s-a dovedit a fi – cel puţin pentru mine – dezvelirea surprinzătoare a acestui din urmă mister. Ne adunaserăm, Stasi şi cu mine, împreună cu nişte prieteni implicaţi în lucrare, care se ocupau de organizarea întâlnirilor de odihnă şi studiu.

Echipa bărbaţilor dorea să-şi ofere sprijinul, sfaturile şi rugăciunile echipei femeilor, pentru evenimentul care urma organizat. Era un bun prilej ca femeile – şi majoritatea dintre ele sunt cu adevărat uimitoare – să-şi deschidă sufletul direct şi să ne spună cum stăteau lucrurile. Treceam destul de repede de Ia aspectele exterioare – cât de lungi ar trebui să fie şedinţele şi de ce logistică aveam nevoie – la aspectcle de economie internă ale echipei femeilor.

Pe măsură ce vorbeam din ce în ce mai personal, o senzaţie tot mai acută nu îmi dădea pace. Era doar o impresie, un sentiment inexplicabil, dar cât se poate de puternic.

Lasa-ma în pace

Asta am simţit. Nimeni n-a spus-o; nimic din faptele femeilor nu o dădeau de înţeles, dar nu era doar o voce din capul meu, ci o senzaţie pătrunzătoare. Nu-mi dădeam seama exact de unde vine, dar această puternică „reţinere”, acest sentiment de „poate, n-ar trebui sa mai insistăm”, această senzaţie de „dă-mi pace” creştea în mine sau peste mine, pe măsură ce intram mai adânc în vieţile femeilor cu care vorbeam.

Cu fiecare pas pe care-l făceam spre inimile lor, simţeam nevoia urgentă să închei discuţia, să mă retrag, să renunţ.

Urmărind situaţia, mi-am dat scama că atinsesem un punct nevralgic.

Eram sigur, ca bărbat, că nu asta era dorinţa inimii mele în ce Ie privea pe respectivele temei. Doar ţin la ele, vreau să lupt pentru ele, aşa cum am făcut-o de multe ori. La fel de bine ştiam că nu era nici dorinţa inimii lor, de vreme ce îşi doreau să ne implicăm.

Aşa că am întrerupt cursul conversaţiei cu o întrebare aparent fără nici o legătură, adresată femeilor: „Vă simţiţi singure în povestea asta?” Tăcere. Apoi au început să curgă lacrimile, lacrimi amare, de la mari adâncimi interioare. „Da”, au spus toate. „Aşa ne simţim”.

Dar ştiam că deja nu mai era vorba doar despre organizarea evenimentului. „Aşa vă simţiţi şi în viaţă, adică la modul general, ca femei?” „Da, desigur. Mă simt singură de cele mai multe ori”.

Ca să fie totul clar, trebuie să înţelegi că fiecare dintre aceste femei avea parte de o relaţie profundă şi semnificativa. Mi-am dat seama că dacă ele se simt singure, atunci, Dumnezeule cum s-or fi simţind celelalte femei?

Plus senzaţia asta puternică de „dă-mi pace” – dacă noi o simţim, după ce ani întregi am luptat pentru ele, atunci cum trebuie să o simtă ceilalţi bărbaţi?

Pun rămăşag că nu au identificat-o ca atare, nu au exprimat-o, dar cu siguranţă că au simţit-o… şi-au închipuit probabil că asta îşi doreau de fapt, ei, femeia lor sau amândoi.

„Da-mi pace”, „lasa-ma” sau „nu e treaba ta” – te-ar depăşi sunt tot atâtea mesaje pe care Satana Ie-a ridicat împotriva fiecărei femei, din momentul când aceasta a văzut lumina zilei.

Este echivalentul emoţional şi spiritual al morţii fetiţelor chineze abandonate pe marginea drumului.

Cel Rău îi şopteşte fiecărei femei eşti singură sau „când vor vedea cine eşti cu adevărat, vei rămâne singură”, ori „nimeni nu te va căuta niciodată”.

Staţi puţin, linişteşte-ţi inima tulburată şi întreabă-te: „Să fie acesta mesajul în care am crezut, de care m-am temut, cu care am trăit?”

Nu numai că o mulţime de femei se tem că vor fi în cele din urmă abandonate de bărbaţii din viaţa lor – dar se tem şi că femeile din jurul lor le vor lăsa singure. Că vor li abandonate de prietene, părăsite.

Este timpul să dăm pe faţă această ameninţare stăruitoare, această spaimă ce ne paralizează, această uriaşă minciună.

……

E drept că eşti singură. Numai aşa Cel Rău se poale apropia de tine.

El mizează pe cea mai mare spaimă a unei femei: abandonul.

Face în aşa fel încât ea să fie abandonată şi intervine în orice întâmplare pentru a o face să semene eu abandonul.

Nu-fi pierde speranţa

Nu vreau să-i scap pe bărbaţi de responsabilitate.

Dumnezeu ştie cât de mult trebuie să ne pocaim.

Vreau numai să îţi atrag atentia că n-o să poti pricepe agresiunea îndelungată şi stăruitoare asupra femeii şi a feminităţii, până nu o vei încadra într-un fenomen mult mai amplu, născut de cele mai îndrăcite puteri pe care lumea le-a cunoscut vreodată.

Duşmanul nutreşte o ură greu de crezul pentru Eva. Dacă eşti de părere că joacă un rol important în istoria lumii, atunci nu poţi să nu-ţi dai seama care este acest rol.

Cel Rău a fost implicat în relele prin care ai trecut. Dacă nu a plănuit în mod direct năpasta – pentru că şi păcatul omenesc are în mod clar ceva de spus aici – atunci s-a străduit măcar să îţi înfigă drept în inimă lecţiile negative pe care le-ai primit cu fiecare lovitură în parte.

El ţi-a legat picioarele cu lanţurile ruşinii, ale îndoielii de sine şi ale auto-acuzării.

El îţi oferă falşi mângâietori, surogate de alinare, pentru a-ţi adânci robia.

A făcut toate astea ca să te împiedice să te naşti din nou.

Pentru că de asta se teme, de cine eşti, de ceea ce eşti şi de ceea ce ai putea deveni.

Se teme de frumuseţea ta şi de inima dătătoare de viaţă.

Ascultă acum glasul Impăratului. Iată ce ţi-a pregătit Dumnezeu în inima Lui:

„De dragostea Sionului nu voi tăcea, de dragostea Ierusalimului nu voi înceta, până nu se va arăta mântuirea Lui, lumina soarelui şi izbăvirea Lui, ca o făclie, care s-aprinde. Atunci neamurile vor vedea mântuirea la, şi toţi împăraţii slava ta şi-ţi vor pune un nume nou, pe care-l va hotărî gura Domnului. Vei fi o cunună strălucitoare în mâna Domnului, o legătură împărăteasca în mâna Dumnezeului tău. Nu te vor mai numi Părăsită, şi nu-ţi vor mai numi pământul un pustiu, ci te vor numi: Plăcerea Mea este în ea, si tara ta o vor numi Beula: ‘Măritată’; căci Domnul îşi pune plăcerea în tine, şi tara ta se va mărita iarăşi. Cum se uneşte un tânăr cu o fecioară, aşa se vor uni fiii tăi cu tine şi cum se bucură mirele de mireasa lui, aşa se va bucura Dumnezeul tău de tine”. (Isaia 62:1-5)

„De aceea, cei ce va vor urmări vor fi şi mai iuti! O mie vor fugi la ameninţarea unuia singur, şi când vă vor ameninţa cinci, toţi veţi fugi, până veţi rămâne ca un stâlp pe vârful unui munte şi ca un steag pe creştetul unui deal”. (Ieremia 30:16-17)

Nu ai cum să-ţi înţelegi destinul de femeie până nu vei înţelege următoarele:

Eşti iubită cu pasiune de Dumnezeul universului.
Eşti urată cu pasiune de către Vrăjmaşul Lui

Aşa ajungem, dulce inimioară, Ia reînvierea ta. Fiindcă există Unul mai mare decât Duşmanul tău, Unul care te-a dorit de la începutul vremurilor.

A venit să-ţi vindece inima distrusă şi să-ţi refacă sufletul de femeie. Să ne concentrăm acum asupra Lui.

Acest articol a fost publicat în Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s