Dumnezeu este prezent în toată viaţa noastră, inclusiv în intimitatea noastră

din Sotul ideal, Sotia ideala
de Pr Nicolae Tanase
Editura Anastasis

NOAPTEA NUNŢII

Anormalitatea încearcă să pună stăpânire pe oameni, de aceea oamenii normali sunt din ce în ce mai rari. Ce înseamnă „om normal”? Putem da definiţii sau alte lucruri asemenea. Putem spune multe despre normalitate, dar pentru noi creştinii, pentru noi creştinii ortodocşi în special, normal înseamnă a avea o viaţă omenească simultan cu o viaţă dumnezeiască (în sensul de vieţuire concretă). Adică să vieţuim şi dumnezeieşte şi omeneşte. Omeneşte, adică mâncând şi bând şi făcând cele ale corpului, iar dumnezeieşte lucrând la mântuirea noastră. Există o tendinţă continuă ca vieţuirea şi conceptul de vieţuire dumnezeiască să fie şi să acopere viaţa obişnuită (viaţa noastră biologică), iar lucrul acesta creează o discordie între cele două gândiri şi atunci nu este bine deloc.

De aceea tema nu vrea altceva să facă decât să ne determine să înţelegem că Dumnezeu este prezent în toată viaţa noastră, inclusiv în intimitatea noastră. Dacă prin parc te întâlneşti cu doi tineri care se ţin de mână şi îi întrebi „este Hristos între voi?”, atunci ei imediat îşi dau drumul de mână, imediat nu se mai ţin de mână. De ce? Pentru că li se pare că întrebarea se referă numai la poziţia lor la plimbare. Asta înseamnă că ei nu sunt conştienţi de prezenţa lui Hristos în prietenia lor. Relaţiile dintr-o familie preced întemeierea unei noi familii şi e bine să reamintim că o fată se pregăteşte pentru măritat de când se naşte şi chiar mai înainte de a se naşte. De ce? Pentru că ea, ca orice om, este produsul a doi părinţi, a patru bunici,” a opt străbunici, a şasesprezece străbunici şi aşa mai departe.

Astfel, nu ne este indiferent cum trăim şi ce facem, pentru că toate au repercusiuni asupra copiilor noştri şi a urmaşilor lor datorită vieţii în sistemul acesta de vieţuire în care din păcate am pătruns; şi suntem siliţi să facem faţă acestei nebunii, pentru că nu se poate numi decât aşa, când Liturghia nu mai este centrul vieţii noastre. Oricând, dacă vrem, treburile ne vor sustrage de la participarea la Sf. Liturghie. Rugăciunea personală nu mai este o obişnuinţă, iar lucrarea de binefacere către aproapele nostru este aşa de sporadică.

Avem foarte multe lucruri pierdute din această pricină. Este foarte dur faptul că părinţii nu mai au timp să stea cu copilul în braţe. Aspecte de igienă şi protecţie sanitară şi celelalte din spital influenţează foarte mult viaţa noului născut. Pentru că mama naşte şi imediat i se ia copilul. Nu i se dă nu ştiu cât timp copilul, apoi i se dă doar din când în când copilul (pentru a-l alăpta), iar dacă nu îl alăptează îl vede numai la anumite ore. Despărţirea copilului de mamă este un aspect demn de luat în seamă, demn de studiat.

Copilul devine cam încruntat, este speriat, el se linişteşte greu. Vine dintr-un mediu în alt mediu. Şi Sfinţii părinţi fac comparaţia asta cu momentul când trecem din viaţa pământească în viaţa de dincolo (prin moarte), aşa cum copilul din pântecele mamei vine la viaţa aceasta prin naştere. Şi el plânge pentru că nu ştie ce îl aşteaptă. Sunt multe aspecte de studiat, dar toate se pot discuta în măsura în care vrem să înţelegem felul în care Dumnezeu ne-a creat.

E bine să spunem că mai multe puncte de sudură fac o căsnicie fericită, pe care toată lumea şi-o doreşte, iar urările sunt aşa: „îţi doresc căsnicie fericită”. Altă dată le spunem „casă de piatră”, adică solidă, rezistentă, considerând căsnicia ca pe o casă. Prietenia dintre un băiat şi o fată este un punct al sudurii, iar înţelegerea care urmează acestei prietenii, hotărârea lor de a trăi împreună este alt punct de sudură. Mergerea la părinţi, prezentarea la părinţi a băiatului, respectiv a fetei, vizitele părinţilor, cuscrilor, sunt alte puncte de sudură. După aceea nunta în sine este, prin taina Sfintei Cununii, cel mai puternic punct de sudură. Urmează un alt punct, noaptea nunţii, de care foarte puţini vorbesc. Nici oamenii de ştiinţă, nici biserica nu tratează cu toată seriozitatea lucrurile acestea.

Mai urmează apoi lună de miere pe care apoi tot din păcatul nebuniei vieţii de care am spus nu mai e lună, e săptămână şi nici atât măcar. După aceea urmează anul, sau primii ani de căsnicie, care înseamnă sudura puternică. Pentru că oamenii se îndrăgostesc, iubesc şi iar se îndrăgostesc, şi iar iubesc, periodic. Ştiţi teoria asta. Fără aceste suduri cu atenţie urmărite, căsnicia nu poate să fie fericită şi ne dorim noi aşa de mult o căsnicie fericită. Uneori fetele întârzie să se mărite pentru că tot gândesc cum să fie căsnicia fericită.

De aceea unele fete şi unii băieţi întârzie. Pentru că tot îşi fac planuri, tot gândesc: „Cum să fac să fie căsnicia mea fericită”. Deci vom spune că prin Taina Cununiei se împărtăşeşte puterea lui Dumnezeu, harul Duhului Sfânt celor doi pentru a putea vieţui împreună. Acolo ne rugăm: „Dă Doamne ca robul tău acesta să îi fie cap soţiei sale, precum şi roaba aceasta să fie supusă bărbatului său” lucru adesea neînţeles nici de mire, nici de mireasă, pentru că a fi „cap” este un dar. Nu poţi să fii cap oricum aşa, este un dar de la Dumnezeu, iar a fi supusă (nu în sensul robiei, bineînţeles) este tot un dar şi este diplomaţia cu care de fapt femeia conduce casa, conduce familia.

împlinirea prin iubire este scopul principal al căsătoriei şi după aceea naşterea de fii, iar după aceea într-ajutorarea. Este important dacă aveţi o imagine clară despre ce va să fie, atât cei necăsătoriţi, cât şi cei căsătoriţi să priviţi şi să analizaţi: în toate aceste puncte de sudură – unde sudura n-a fost bine făcută – ce nu am făcut, ce nu am cunoscut îndeajuns, poate prietenia a durat prea puţin? Nu am fost atenţi la cununie, la slujba care s-a făcut chiar pentru noi? Am fost prea bucuroşi şi n-am trăit momentul? Preotul s-a rugat pentru noi, ne-a cunuqafşi noi n-am simţit asta. Ne-a unit şi n-am simţit fiorul unirii. Ce s-a întâmplat? E ceva care n-a mers? Dacă este, trebuie reparat. în măsura în care mai poate fi reparat. De aici căsniciile nefericite, de aici idei aiurite preluate din Occident (şi destul de mult înghiţite şi de noi românii): căsătoriile de probă, etc, tot de aici discuţiile despre sex (pe toate drumurile), de aici expresii nepotrivite: a face sex, a face dragoste. Ele n-au nimic comun cu viaţa conjugală. A face sex nu înseamnă ca eşti un om echilibrat, iar a face dragoste de asemenea, expresia nu ne conduce la o idee sănătoasă.

Viaţa noastră este frumoasă pentru că noi înşine cunoaştem calea, dar în această nebunie a societăţii, oare cât vom mai rezista? Şi atunci este cazul să ne ferim ochii, să ne ferim auzul, să ne ferim simţurile de tot ce este rău, de tot ce este murdar, de tot ceea ce nu ne face cinste nouă. Căci afectează demnitatea şi ne conduce apoi în căsnicie la diverse aspecte bolnăvicioase, chiar putem să ne îmbolnăvim în timpul căsniciei de diverse boli: boli ale sufletului, boli ale psihicului; după aceea sunt alte aspecte fiziologice şi celelalte. Gândirea noastră despre naşterea de copii este deformată privind momentul când putem să primim un copil. Auzi adesea lucrul acesta: „Nu suntem pregătiţi să avem acum un copil” – auziţi cât şi-a stors vreunul mintea până a inventat lucrul ăsta: „Nu suntem pregătiţi”. Adică, cum nu suntem pregătiţi? „N-avem apartament, n-avem casă, n-avem masă, n-avem serviciu”, n- are nicio legătură asta cu hotărârea lui Dumnezeu de a crea un suflet pentru corpul zămislit instantaneu – prin Taina Duhului Sfânt.

Noaptea nunţii este aşadar una din sudurile care trebuie neapărat luate în seamă. Nunta se face astăzi destul de cum nu trebuie, se face cu mult scandal, cu muzică zgomotoasă, nu creează o ambianţă duhovnicească, din păcate. Foarte multă oboseală, mirii după nuntă sunt antrenaţi în lichidarea a ceea ce s-a întâmplat, cară mese, duc scaune, împart sarmale, etc, în special mirele nu mai are timp să gândească la mireasă, noi, preoţii, suntem aşa de ocupaţi şi nu ne ocupăm nici noi de ei (nu vreau să laud pe catolici, dar preotul catolic are la dispoziţie şi impune trei săptămâni de discuţie cu viitori miri, trei săptămâni, când dimineaţa, când seara, când la ora 12, după cum au serviciu sau ocupaţie, de obicei seara, îi invită la el şi preotul catolic stă de vorbă mult cu mirii).

Noi facem asta şi la spovedanie, îi îndemnăm la cele bune. Este bine asta, dar nu facem îndeajuns, căci sunt foarte multe lucruri de discutat cu tinerii. Mirele, bărbatul casei de acum, trebuie să aibă timp să gândească şi să se pregătească, căci el trebuie să producă soţiei sale o bucurie înlocuitoare a ceea ce se pierde. Fata se desparte de mama ei, de familia ei, de casa ei, pierde fecioria, urmează să nască copii, are diverse stări. Mirele trebuie neapărat să gândească să înlocuiască toate acestea. De aceea Biserica nu spune că trebuie ca după nuntă să stăm neapărat acasă şi să facem rugăciuni şi atât, deşi o zi de pauză e binevenită, Biserica ne dă voie să producem familiei noastre nou întemeiate o anumită bucurie, de aceea mai plecăm la plimbare, în voiaj de nuntă (dacă nu sunt alte lucruri de făcut). Ei bine, pe mire se poate ca atunci să îl apuce altă grijă: o maşină la care s-au orientat s-o cumpere, un autoturism are un preţ şi el n-a câştigat atât la nuntă şi acum se preocupă să facă rost de restul; calculele acestea fac în cele din urmă să nu se întâmple nimic frumos în intimitate.

Ei bine, lucrurile acestea trebuie luate în seamă şi făcute cum trebuie pentru că, de fapt, este un moment şi atât. Pentru că urmează o viaţă întreagă, cu ajutorul lui Dumnezeu, în care noi trebuie să producem un echilibru. Omul, dacă ar şti ce îl aşteaptă, s-ar sinucide, poate. Dacă ar şti un om ce greutăţi îl aşteaptă, poate şi-ar lua viaţa, de aceea nu s-a lăsat cunoaşterea viitorului. Şi a mai lăsat Dumnezeu şi uitarea care ajută omul să nu explodeze din cauza multei informaţii.

Decât să ajungem la lucruri care nu-I plac lui Dumnezeu, mai bine ne căsătorim de tineri. Ştim că se face facultatea greu, foarte greu căsătorit dar, decât să pui o temelie proastă, mai bine ne căsătorim din timp. Iar părinţii au datoria să avertizeze copiii asupra a ceea ce urmează să fie căsnicia şi doar după aceea au datoria să zică „da”. Iar dacă nu zic „da”, atunci copiii au permisiunea, au latitudinea să se ducă la preot să spună: „Nu vrea mama să mă lase să mă mărit”. Iar atunci preotul o cheamă şi îi spune: „De ce nu laşi fata să se mărite?” Pentru că n-a terminat facultatea, pentru nu ştiu ce altceva şi atunci spune preotul: „nu-i adevărat, dacă vrea să se mărite, las-o să se mărite”, ea ştie ce vrea, semn că are conştiinţa a ceea ce urmează şi atunci este bine. Dacă putem însă să terminăm facultatea, este bine; totuşi, dacă nu putem, atunci o terminăm ceva mai greu căsătorită, dar fără păcate, fară trecere de timp şi aşa mai departe.

Acest articol a fost publicat în Pr.Nicolae Tănase, Sotul ideal - Sotia ideala. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s