Uneori, mai ales când ne simţim slabi, poate fi necesar să ne lăsăm viaţa şi voinţa în grija lui Dumnezeu de mai multe ori în decursul unei ore – sau chiar în decursul unui minut

din Pasii Transformarii –  Un preot ortodox vorbeste despre Cei 12 Pasi – Capitolul 9

de Parintele Meletios Webber

Predarea  în grija lui Dumnezeu

Pasul  Trei:  Am  hotărât  să  ne  lăsăm  voinţa  şi  viaţa  în  grija  lui
Dumnezeu aşa cum Îl înţelegea fiecare dintre noi

„Pune-ţi  nădejdea  în  Domnul  din  toată  inima  ta  şi  nu  te  bizui  pe
priceperea ta. Pe toate căile tale gândeşte la Dânsul şi El îţi va netezi
toate cărările tale.” (Proverbe 3, 5-6)

„Şi voi să nu căutaţi ce veţi mânca sau ce veţi bea şi nu fiţi îngrijoraţi.
Căci toate acestea păgânii lumii le caută; dar Tatăl vostru ştie că aveţi
nevoie de acestea; Căutaţi mai întâi împărăţia Lui. Şi toate acestea se
vor adăuga vouă.” (Luca 12, 29-31)

<<Şi  Iisus,  strigând  cu  glas  tare,  a  zis:  „Părinte,  în  mâinile  Tale
încredinţez duhul Meu” >>(Luca 23, 46)

Semnificaţia pentru o persoană dependentă.
În Cartea Mare a Alcoolicilor Anonimi, situaţia alcoolicului este
caracterizată  ca  „îndărătnicie  egoistă  neînfrânată”.  Această  voinţă
proprie     este     expresia     unei     combinaţii     de     încăpăţânare,
iresponsabilitate   şi   dorinţă   de   control.   Fiind   îngenuncheat   de
consumul  său  de  alcool,  alcoolicul [sau oricare dependent]  nu  are  altă  opţiune  decât  să  îşi
lase  viaţa  şi  voinţa  în  grija  unei  puteri  mai  mari  decât  ego-ul  său;
propriul ego a falimentat.
Probabil că acesta este cel mai uşor, dar şi cel mai greu lucru pe
care alcoolicul în recuperare îl are de făcut pe parcursul întregii sale
vieţi. Este uşor de făcut, dar foarte greu de făcut bine.
Acest Pas marchează o imensă tranziţie pentru persoana care îl
face. Marchează sfârşitul unui stil de viaţă şi începutul altuia. Necesită
multă maturitate spirituală din partea cuiva care îl face pentru prima
dată, dar ca şi în cazul celorlalţi Paşi dificultatea este observată doar
prin  ochii  limpezi  ai  cuiva  care  priveşte  retrospectiv,  şi  nu  prin  ochii
împăienjeniţi ai persoanei care se chinuie să scape de durere.
În  Cartea  Mare  este  sugerată  o  rugăciune  specială  –  prima
atribuită unui pas:
„Doamne, mă las în grija Ta – să faci din mine şi prin mine ceea
ce doreşti Tu. Scapă-mă din robia egoismului, ca să pot împlini mai
bine  voia  Ta.  Scapă-mă  de  greutăţi  în  aşa  fel  încât  biruinţa  mea
asupra  lor  să  fie,  pentru  cei  pe  care  i-aş  putea  ajuta,  o  mărturie  a
Puterii Tale, a iubirii Tale, a Modului Tău de Viaţă. Fie-mi dat să fac
voia Ta întotdeauna!”
Primii  trei  paşi  sunt  necesari  pentru  începutul  procesului  de
recuperare.  Ei  sunt  absolut  cruciali  şi  schimbă  radical  felul  în  care
persoana  gândeşte  şi  îşi  interpretează  sentimentele;  acest  proces
este  foarte  rar  observat  în  alte  contexte,  cu  excepţia  cazurilor  de
convertire religioasă majoră.
Bill W. scria că primii trei paşi conţin trei idei pertinente:
a)   Că eram alcoolici şi nu mai eram stăpâni pe viaţa noastră;
b)   Că,  probabil,  nici  o  putere  omenească  nu  ne-ar  fi  putut
despovăra de alcoolism ;
c)   Că Dumnezeu ar putea – şi ar face-o – dacă L-am căuta.
Bill  dă  mai  multe  explicaţii:  „Mai  întâi,  este  necesar  să  fim
convinşi de faptul că o viaţă trăită numai după pofta noastră nu prea
poate  fi  o  viaţă  împlinită,  pentru  că  intrăm  aproape  tot  timpul  în
conflict  cu  ceva  sau  cineva,  chiar  şi  atunci  când  suntem  mânaţi  de
gânduri bune. Cei mai mulţi oameni încearcă să trăiască de parcă ei
înşişi ar fi regizorii universului.

Fiecare om este ca un actor care vrea
să dirijeze întregul spectacol aşa cum crede el de cuviinţă, încercând
într-una  să  aranjeze  luminile,  decorul,  coregrafia  şi  jocul  celorlalţi
actori. Ce bine ar fi dacă toate ar rămâne cum le-a rânduit el, dacă toţi
ar acţiona după dorinţa lui! Atunci spectacolul ar fi un succes, viaţa ar
fi minunată şi toţi, inclusiv el însuşi, ar fi mulţumit!

În încercarea sa de
dirijare  a  vieţii,  poate  că  actorul  dă  dovadă  de  virtuţi  reale,  precum
amabilitate,   bunăvoinţă,   răbdare,   generozitate   ori   poate   chiar
modestie şi sacrificiu de sine. Majoritatea oamenilor sunt, de fapt, un
amestec de astfel de trăsături.” (Alcoolicii Anonimi, pag. 57)
Pasul Unu are loc atunci când persoana în cauză conştientizează
că este neputincioasă.
Pasul Doi constă în a întinde mâna ca un copil căutând ajutor şi
bunăvoinţă şi descoperind că există Cineva acolo care îl va ajuta.
Pasul Trei este predarea ego – ului său (de ex., ceea ce crede că
îşi doreşte de la viaţă) către acea putere anonimă, îmbrăcată aşa cum
crede el de cuviinţă, în ce condiţii vrea el, fie cu precizie teologică, fie
complet eretic. Aceasta este partea finală a mozaicului.
În   lumea   non-alcoolică,   această   acţiune   poate   să   pară
nechibzuită,   din   moment   ce   oamenii   vor   să   se   asigure   de
„acreditarea” pe care o are Puterea Superioară căreia îşi oferă viaţa
înainte  de  a  face  efectiv  acest  lucru.

Deseori,  ei  pot  să  aibă  precondiţii  faţă  de  cum  ar  trebui  să  se  comporte  şi  să  reacţioneze
această  putere.  Aici,  apare  însă  o  problemă.  Dacă  o  persoană  îşi
defineşte  această  Putere  Superioară  înainte  de  predarea  vieţii  şi
voinţei  sale,  atunci  această  putere  este  limitată  (chiar  şi  puţin)  de
către propria imaginaţie, de propria gândire. Rezultatul este o putere
mult mai apropiată ego-ului alcoolicului – este o putere care poate fi
cuprinsă  de  imaginaţia  umană.  Aceasta  nu  e  Puterea  Superioară
exterioară  persoanei.  Aceasta  este  puterea  superioară  din  interiorul
persoanei. Diferenţa este crucială.

Pentru creştinul ortodox
Într-o zi liturgică, rugăciunea „Tatăl Nostru” este rostită de cel
puţin 15 ori pe zi, iar în timpul Postului Mare de mult mai multe ori. Ea
reprezintă unul dintre cele mai spirituale momente din Dumnezeiasca
Liturghie  şi  este  pentru  fiecare  dintre  noi  cel  mai  important  ghid
spiritual,  ghid  oferit  de  către  Însuşi  Domnul  Nostru.  În  această
rugăciune apare exprimarea: „Precum în cer, aşa şi pe pământ”.
Aceasta este de fapt, esenţa Pasului Trei: „Facă-se voia Ta!”
Nu   există   un   alt   mod   mai   adecvat   de   a-i   recunoaşte
suveranitatea  lui  Dumnezeu,  nici  la  nivel  naţional,  nici  la  nivel
parohial, nici la nivel personal.

Iisus Însuşi ne arată calea, spunând că
El nu a venit să facă voia Lui, ci Voia Tatălui Său (Ioan 6, 38). Când a
trebuit  să  facă  faţă  patimilor  Sale,  durerii  crunte  şi  suferinţei,  El  S-a
rugat în mod explicit să se împlinească Voia Tatălui Său.
Modul  în  care  putem  face  Pasul  Trei  depinde  foarte  mult  de
starea noastră de sănătate spirituală. Uneori, mai ales când ne simţim
slabi,  poate  fi  necesar  să  ne  lăsăm  viaţa  şi  voinţa    în  grija  lui
Dumnezeu  de  mai  multe  ori  în  decursul  unei  ore  –  sau  chiar  în
decursul  unui  minut.  În  alte  momente,  pare  natural  să-L  lăsăm  pe
Dumnezeu   să   lucreze   în   viaţa   noastră.

Trebuie   să   dăm   un
avertisment  aici:  odată  ce  am  făcut  Pasul  Trei  nu  înseamnă  că  tot
ceea  ce  se  întâmplă  de  acum  înainte  în  viaţa  noastră  este  Voia  lui
Dumnezeu. Slăbiciunea noastră este mult mai puternică decât  atât.

De fapt, aproape niciodată nu vom putea şti sigur care este voia lui
Dumnezeu  într-o  anumită  situaţie.  Dacă  suntem  siguri,  înseamnă
aproape de fiecare dată că ne-am luat înapoi voinţa şi viaţa din grija
lui Dumnezeu şi că suntem din nou pe scaunul pilotului, de data asta
imaginându-ne că facem în mod automat ceea ce vrea Dumnezeu să
facem. Binele pe care îl facem în Pasul Trei îl facem cu încredere, nu
cu certitudine.

*****

EPISTOLA LUI IACOB (4, 7) ne încurajează  „supuneţi-vă deci
lui Dumnezeu”. Acest lucru este valabil atât în lucrurile mărunte, cât şi
în cele mari şi în toate situaţiile în care se  poate afla cineva.
Fiul rătăcitor face Pasul Trei atunci când se decide să se întoarcă
la casa tatălui său, când admite că a greşit şi îl roagă pe tatăl său să-l
ia înapoi, ca pe o slugă tocmită. Bineînţeles, parte din întoarcerea lui
(şi a noastră) acasă înseamnă să lase consecinţele întoarcerii în grija
tatălui  său.  Tatăl,  şi  nu  fiul,  este  cel  care  decide  asupra  condiţiilor
întoarcerii acasă.
Actul  de  predare  al  Pasului  Trei  este  ca  şi  cum  ai  cădea  într-o
prăpastie.

Nu există asigurări, nici garanţii; înţelepciunea şi cunoştinţele
nu ne vor fi de ajutor.

Nici măcar bunul simţ nu e de folos.

De fapt, bunul
simţ  este  chiar  ceea  ce  trebuie  lăsat  deoparte,  de  vreme  ce  acesta
sugerează că ar trebui să încercăm să ne controlăm propriile vieţi.
Tânărul  bogat  care  vine  la  Iisus  este  confruntat  cu  o  dilemă
atunci când Iisus îi cere să plece, să vândă tot ceea ce are şi să îşi
împartă averea săracilor înainte de a-L urma ca apostol.

Semnificaţia    este  şi  mai  puternică  atunci  când  ni  se  spune  că  tânărul  era  foarte
bogat.  Este  ca  şi  cum  Iisus  i-ar  cere  omului  să  dea  –  să  predea  –
ceea ce avea cel mai mare sens în viaţa lui, ceea ce arăta cine era el
ca persoană. Averea sa era cea care îi permite să funcţioneze, să se
definească pe sine şi pe ceilalţi, “să fie” cine este. Asta este calitatea
– bogăţia – pe care o cere Iisus.
Aceasta este chiar dilema alcoolicului. Fie că îi place sau nu (şi
celor mai mulţi nu le place), alcoolul defineşte viaţa alcoolicului activ.
Dă  sens  tuturor  lucrurilor,  binelui  şi  răului  şi  îi  motivează  existenţa.
Renunţarea la acest lucru este cea mai grea sarcină care îi poate fi
cerută  vreodată,  chiar  şi  atunci  când  îl  vedem  alăturat  exemplului
(slab) al tânărului bogat.
Pentru persoanele non-alcoolice nu este chiar necesar să decidă
ce  anume  vrea  Dumnezeu  să-i  fie  predat.  Dacă  îi  predăm  întreaga
viaţă lui Dumnezeu, El va putea să ia ceea ce doreşte.
Există  acei  oameni,  mai  ales  cei  care  au  o  perspectivă  prea
religioasă asupra lumii, care vor simţi că, într-adevăr e riscant să te
predai în modul descris mai sus. Ce s-ar întâmpla, de exemplu, dacă
în loc să mă predau lui Dumnezeu, m-aş preda puterii lui Satan sau
unei alte puteri a răului?

Pentru  creştinii  ortodocşi  asta  nu  ar  trebui  să  reprezinte  o
problemă.  Chiar  Iisus,  vorbindu-le  apostolilor  Săi,  făcea  următoarea
afirmaţie: „Deci, dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri,
cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care
cer  de  la  El?”  (Matei  7,  11).

Mai  mult  chiar,  ideea  că  puterea  răului
poate  să  contracareze  pentru  eternitate  puterea  lui  Dumnezeu  este
complet străină tradiţiei creştine. Desigur, suntem capabili să alegem
să  facem  rău;  însă,  predarea  voinţei  şi  vieţii  în  grija  lui  Dumnezeu
urmată  de  descoperirea  că  le-am  predat,  de  fapt,  lui  Satan,  este
extrem de departe de modul în care îl înţelegem noi pe Dumnezeu şi
aparţine doar tradiţiilor religioase în care binele şi răul sunt văzute ca
fiind egale. În mod sigur, creştinismul nu este o astfel de religie.
În  abstinenţă,  membrii  AA  tind  să  devină  subtili  din  punct  de
vedere  spiritual,  extrem  de  vigilenţi  în  a-şi  proteja  abstinenţa  şi  să
ofere  o  mână  de  ajutor  celor  care  au  nevoie.  Dacă  s-ar  fi  întâmplat
vreodată ca cineva să cadă pradă forţelor răului prin faptul că a făcut
Pasul Trei, membrii AA ar fi aflat în mod sigur de acest lucru şi ar fi
discutat în mod deschis despre asta. Până la urmă, este o societate
anonimă, nu una secretă. Dar nu s-a auzit ca un astfel de eveniment
să fi avut loc.

*******

AŞA CUM AM SPUS DEJA, viaţa ca şi creştin ortodox are ca
scop  transformarea  individuală.  Această  transformare  începe  cu
căinţa şi se termină cu Îndumnezeirea. E adevărat că uneori pare că
ne risipim o mare parte din energie pentru a păstra ce a fost mai bun
din  trecut;  credinţa  ortodoxă  este  însă  orientată  întotdeauna  spre
viitor şi în direcţia schimbării şi transformării.
Cea mai măreaţă expresie a vieţii noastre bisericeşti are loc atunci
când preotul sau diaconul ridică pâinea şi vinul în timpul Dumnezeieştii
Liturghii, imediat după ce au fost rostite cuvintele lui Hristos de la Cina
cea de Taină. În acest moment, cuvintele din limba greacă sunt atât de
evidente,   atât   de   pline   de   semnificaţie,   încât   aproape   sfidează
înţelegerea lor completă într-o altă limbă: Ta Sa ek ton Son …  „Ale Tale
dintru ale Tale, Ţie-Ţi aducem de toate şi pentru toate”.
Epicleza şi darurile de pâine şi vin puse înainte la Dumnezeiasca
Liturghie  constituie  o  experienţă  înălţătoare  pentru  Biserică,  sunt
făcute la porunca Domnului nostru şi îndeplinite cu bucurie. Alcoolicul
care face Pasul Trei pentru prima dată poate să îl facă din disperare.
Fără  îndoială,  există  un  element  comun  aici:  acţiunea  de  „predare”.
Acesta este darul, anafora, iar orice dar presupune predarea a ceea
ce este dăruit.
Atât de frumos ilustrat în Sfânta Liturghie, cel mai autentic act de
jertfă înaintea lui Dumnezeu este însoţit de conştientizarea faptului că
Dumnezeu are deja totul şi că tot ce avem vine de la El.

Pasul Trei
reprezintă  unul  dintre  cei  mai  mistici  paşi  din  călătoria  recuperării  şi
presupune să-I înapoiem lui Dumnezeu singurul dar pe care trebuie
să  i-L  dăm  de  fapt:  libertatea  noastră,  capacitatea  noastră  de  a  lua
decizii. Ne predăm „viaţa şi voinţa” lui Dumnezeu. Astfel, nu ne mai
rămâne  nimic.  Actul  ofrandei  ne  aparţine  nouă.  Modul  în  care  va
accepta Dumnezeu jertfa noastră este alegerea Lui.

Ideea din Pasul Trei, de a-I da înapoi lui Dumnezeu ceea ce este  deja   al   Lui,   aşa   cum   facem   în   Dumnezeiasca   Liturghie,   este
evidenţiată de următorul schimb de replici din secolul al VI-lea:
Sf. Varsanufie a fost întrebat:  „Dumnezeu l-a creat pe om liber,
iar El însuşi spune: ‚…fără Mine nu puteţi face nimic’ (Ioan 15, 5). Te
întreb  pe  tine,  cum  se  poate  împăca  libertatea  cu  faptul  că  fără
Dumnezeu nimeni nu poate face nimic?
Sfântul a răspuns: „Dumnezeu l-a făcut liber pe om, astfel încât el
să încline spre bine; dar înclinându-se spre bine prin liberul lui arbitru,
el nu poate să înfăptuiască binele fără ajutorul lui Dumnezeu, pentru
că aşa este scris: „Deci, dar, nu este nici de la cel care voieşte, nici
de la cel ce aleargă, ci de la Dumnezeu care miluieşte.” (Romani 9,
16). Atunci când omul îşi îndreaptă inima spre bine şi Îi cere ajutorul
lui Dumnezeu,  El ţine cont de intenţiile noastre bune şi ne dă puterea
să facem binele.”

Aici  vedem  cum,  chemându-L  pe  Dumnezeu,  El  îl  ajută  pe  om.
Atât cererea ajutorului lui Dumnezeu (din partea omului liber), cât şi
răspunsul iubitor al lui Dumnezeu sunt necesare.

****
PASUL  TREI  ESTE  MOMENTUL  în  care  individul  este  invitat
să-şi  detroneze  propriul  ego  şi  să-şi  lase  întreaga  viaţă  în  grija  lui
Dumnezeu.   De   aici   încolo,   nu   există   nici   o   garanţie   asupra
rezultatului, din moment ce asta este responsabilitatea lui Dumnezeu,
şi nu a persoanei care face Pasul Trei.
Aceeaşi  încredere  faţă  de  Dumnezeu  se  reflectă  şi  în  practica
ortodoxă  modernă  a  călugărilor  şi  călugăriţelor  care  folosesc  în
vocabularul lor „cu voia Domnului” şi „fie binecuvântat” atunci când se
referă la planurile de viitor.
După Pasul Trei, toate rezultatele planurilor noastre sunt în mâna
lui Dumnezeu.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Alcoolismul. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s