Doamne, miluieşte-mă; vindecă sufletul meu, că am greşit Ţie

din Pasii Transformarii –  Un preot ortodox vorbeste despre Cei 12 Pasi – Capitolul 10

de Parintele Meletios Webber

Porţile căinţei

Pasul  4:  Am  făcut  fără  teamă  un  inventar  moral  amănunţit  al
propriei persoane.

Pasul  5:  Am  mărturisit  lui  Dumnezeu,  nouă  înşine  şi  unei  alte
fiinţe umane natura exactă a greşelilor noastre.

„Curăţă întâi partea dinlăuntru a paharului şi a blidului, ca să fie curată
şi cea din afară!” (Matei 23, 26)

„Câte aţi spus la întuneric se vor auzi la lumină; şi ceea ce aţi vorbit la
ureche, în odăi, se va vesti de pe acoperişuri.” (Luca 12, 3)

„Iar fapta lui însuşi să şi-o cerceteze fiecare.” (Galateni 6, 4)

Aceasta e prima apariţie a unei perechi de Paşi în care pregătirea
primului  conduce  la  acţiunea  celui  de-al  doilea.  În  literatura  A.A.,  Paşii
sunt  aproape  întotdeauna  prezentaţi  separat.  Totuşi,  în  cartea  de  faţă
Pasul Patru va fi văzut ca pregătitor pentru şi combinat cu Pasul Cinci,
Pasul Şase cu Pasul Şapte şi Pasul Opt cu Pasul Nouă.

Semnificaţia pentru o persoană dependentă.

Alcoolicul  are  mari  probleme  în  a  se  vedea  pe  sine  într-o
lumină clară. El este fie cel mai mare erou al momentului, fie cel mai
mizerabil de pe faţa pământului. Uneori,  ambele în acelaşi timp.

Pentru  a  ajunge  la  o  imagine  clară  a  „cine  este  el”,  alcoolicul
trebuie să analizeze foarte bine ce fel de persoană a fost înainte. În
cele mai multe cazuri, aceasta nu va fi o imagine prea frumoasă, iar
amintirile sale nu vor fi unele fericite. Într-un mod direct, incisiv, Pasul
Patru  îi  va  permite  să  se  scufunde  în  examinarea  persoanei  care  a fost candva.

Merită să ţinem minte că acesta e Pasul Patru, nu Pasul Unu. E
important să ne admitem neputinţa, să căutăm ajutorul lui Dumnezeu
şi  apoi  să  ne  predăm  lui  Dumnezeu,  înainte  de  a  încerca  să  facem
Pasul   Patru.   Altfel,   Pasul   Patru   se   va   transforma   într-o   auto-
condamnare.

Observaţi, totuşi, că Pasul nu ne spune că trebuie să ne gândim
la  lucrurile  pentru  care  ne  simţim  vinovaţi.  „Recunoaşterea”  sau
„curăţirea”  ar  implica,  în  cele  mai  multe  cazuri,  discutarea  despre
lucruri de care cel în cauză e ruşinat. Nu e şi cazul Pasului Patru. Aici
suntem invitaţi să privim imaginea completă: nu doar ce am făcut rău,
ce greşeli am făcut sau ce nu a mers bine. Suntem invitaţi să privim
chiar şi rădăcinile greşelilor noastre şi, conform înţelepciunii A.A., cea
mai periculoasă rădăcină dintre toate e resentimentul.  

„Resentimentul este cauza „numărul unu” a durerilor noastre. El
devastează  sufletul  alcoolicului  mai  rău  decât  oricare  altă  stare
psihică. Din el se nasc toate formele de boală spirituală, iar noi nu am
fost bolnavi doar mintal  şi fizic, ci şi spiritual.” (Alcoolicii Anonimi, p.
61)

Resentimentele sunt mici sentimente insidioase. Sunt insidioase
pentru că sunt atât de mici – atât de mici încât e uşor să le treci cu
vederea.  Totuşi,  ele  sunt  un  combustibil  permanent  pentru  văpaia
greşelilor şi motivul din spatele celor mai multe lucruri care nu merg
bine în viaţa noastră. Principala lor funcţie este de a ne face să facem
lucruri rele. Scopul lor este să alimenteze păcatul.

Începem  să  avem  resentimente  încă  de  când  ne  naştem.  Când
începem să vorbim, avem deja tot felul de resentimente.

Persoana aflată în recuperare trebuie să se întrebe: faţă de cine
am resentimente şi de ce? Bill W. spune explicit că dacă un alcoolic
nu  poate  răspunde  satisfăcător  la  această  întrebare,  el  va  bea  din
nou.  Non-alcoolicul  nu  are  o  astfel  de  ameninţare  deasupra  lui,  dar
aceste  cuvinte  ar  trebui  să  dea  de  gândit  fiecăruia.  Resentimentul
este un asasin spiritual.  

Inima  procesului  din  Pasul  Patru  este  să  începem  să  facem  o
listă  cu  oamenii  şi  întâmplările  faţă  de  care  avem  resentimente,  iar
mai  apoi  să  examinăm  cu  atenţie  de  ce  anume  le  păstrăm.  Vom
începe lista cu resentimentele cele mai evidente, descoperindu-le mai
apoi pe cele mai puţin evidente.

În  aproape  toate  cazurile,  va  exista  şi  o  greşeală  de-a  noastră
‘ataşată’  fiecărui  resentiment.  Deşi,  în  general,  cele  mai  puternice
resentimente le avem faţă de acţiunile celorlalţi, e important să vedem
şi propria noastră contribuţie pentru că aici (şi doar aici) putem face
mari schimbări.

Contează prea puţin dacă îi mai cunoaştem pe aceşti oameni sau
dacă fac parte din „istoria noastră antică”. Contează prea puţin dacă
aceştia au murit sau nu – e posibil să avem resentimente puternice şi
faţă de o persoană decedată. Ce e important e că resentimentele pot
fi smulse din rădăcini şi pot fi „dezamorsate”.

La fel de importantă ca şi resentimentele este frica. Frica este un
termen  cuprinzător  folosit  pentru  a  descrie  diferite  stări  emoţionale
dintre  care  majoritatea  sunt  distructive.  Cel  mai  surprinzător  e  că
uneori frica e  pur şi simplu o altă formă de mânie – un alt cuvânt cu o
definiţie cuprinzătoare.  

Există  patru  arii  principale  ale  vieţii  în  care  aproape  oricine  are
probleme, cel puţin la un anumit moment. Banii sunt uneori un motiv
de angoasă, fie din cauza extravaganţei, fie din nesiguranţă financiară
sau din ambele. Aproape orice are de-a face cu sexul poate deveni o
problemă, indiferent dacă cineva este singur sau căsătorit. Obiceiurile
alimentare şi mâncarea în general sunt o altă sursă de durere pentru
mulţi oameni. Astfel, chiar şi fără alcool sau o altă substanţă adictivă
pentru  care  să  se  îngrijoreze,  non-dependentul  are  destul  de  multe
probleme obişnuite asupra cărora să se concentreze.

Suntem femei şi bărbaţi complicaţi. Gândurile şi sentimentele ne
străbat în permanenţă corpurile. Aproape tot ce e nobil, adevărat, bun
şi  drăguţ  poate  deveni  rău,  ruşinos,  mizer  atunci  când  e  folosit
inadecvat.

E lăudabil să te înţelegi bine cu oamenii, dar să încerci să
le faci mereu pe plac oamenilor e deja deplasat. A fi un bun părinte e
o sarcină dificilă (dacă nu chiar imposibilă), dar a avea un simţ supra-
dezvoltat al responsabilităţii pentru copii nu e deloc de folos. Trebuie
să recunoaştem când ne băgăm nasul în treburile altora; la fel, trebuie
să  recunoaştem  şi  amplul  şi  dificilul  subiect  al  controlului.  În  acest
univers complex, putem să facem tot felul de lucruri, dar controlul nu
e  unul  dintre  acestea.

Umilinţa  e  bună;  stima  de  sine  scăzută,  nu.  

Respectul e bun; teama de autoritate, nu.

Indignarea îndreptăţită faţă
de un act perfid e demnă de laudă; furia, nu.

Trebuie să simţim, dar
nu să lăsăm sentimentele să ne conducă.

Trebuie să fim responsabili,
serioşi şi orientaţi spre performanţă, dar se pare că Dumnezeu vrea
ca noi să ne şi distrăm.

Fiecare dintre noi avem şi o latură sexuală,
dar,  totuşi,  în  ce  priveşte  exprimarea  sexualităţii  trebuie  să  avem
foarte mare grijă.

În  fiecare  dintre  aceste  arii,  măsura  în  care  există  un  anume
element e mai importantă decât existenţa în sine a acestuia. Aici nu
prea  e  loc  pentru  gândirea  de  tip  “alb-negru”  pentru  că  acestea  nu
sunt lucruri care fie există, fie nu.

Din  acest  motiv,  Pasul  Cinci  urmează  după  Pasul  Patru.  E
posibil,  chiar  foarte  posibil,  ca  cineva  de  unul  singur  să  facă  o
încurcătură foarte mare din Pasul Patru. Totuşi, această greşeală va
dura  numai  până  la  facerea  Pasului  Cinci,  atunci  când  o  altă  fiinţă
umană e prezentă pentru a ajuta persoana care lucrează la Paşi să
vadă lucrurile puţin mai clar.

În  Biblie  nu  există  exemple  foarte  clare  a  unor  oameni  care  să
facă Pasul Patru, de vreme ce toată acţiunea Pasului Patru e privată.
Manifestarea publică a acesteia, însă, poate fi exemplificată printr-un
număr mare de situaţii, aşa cum se va vedea în continuare.

Dacă  ar  fi  existat  vreodată  vreun  concurs  pentru  “cel  mai  mare
păcătos”,  o  singură  persoană  ar  câştiga  şi  nimeni  în  afară  de
Dumnezeu    nu  ar  putea  arbitra  un  astfel  de  eveniment.  În  sens
spiritual, însă, e bine ca fiecare persoană să se creadă pe el sau pe
ea ca fiind cel mai mare păcătos care a existat vreodată – nu pentru
că el sau ea nu ar putea fi iertaţi, ci tocmai pentru că pot fi iertaţi!

Deci,  alcoolicul  îşi priveşte  resentimentele,  greşelile,  slăbiciunile
şi defectele de caracter. El e îndemnat să fie fără teamă – pentru că
poate  fi  periculos  să  laşi  în  urmă  un  resentiment  cât  de  mic.

Resentimentele sunt ca nişte scântei care, în final, pot deveni o masă
incandescentă de emoţii distructive. Pe alcoolic, emoţiile distructive îl
conduc spre singurul lucru de care încearcă să scape: băutul.

Sunt disponibili mulţi ghizi şi caiete de lucru care să îi îndrume pe
oameni în lucrarea Pasului Patru. Unul dintre cei mai buni pe care i-
am  văzut  este  publicat  de  Overeaters  Anonymous (n.  tr.  “Bulimicii
Anonimi”).  Un  altul  se  găseşte  în  relevantele  capitole  ale  cărţii
medicului Patrick Carnes, A Gentle Path through the Twelve Steps
(n. tr. “Calea blândă prin cei Doisprezece Paşi”).

Observaţi  că  în  această  fază  nu  încercăm  să  facem  nimic  cu
informaţiile  culese  despre  noi  înşine.  Acum  suntem  pur  şi  simplu
conştienţi că ele există. Cel mai întâlnit şi cel mai eficient mod de a
scăpa  de  resentimente  este  de  a  ne  ruga  chiar  pentru  acei  oameni
cărora le purtăm pică. Chiar dacă, iniţial, trebuie să ne rugăm pentru
ei cu dinţii încleştaţi, acesta e măcar un început. Odată ce am iniţiat
această activitate,  e mai uşor să începem să ne iertăm pe noi înşine
pentru rolul pe care l-am jucat noi în evenimentele care ne-au cauzat
resentimentele. E imposibil să încerci să te ierţi pe tine fără să îi ierţi
pe ceilalţi.

Pasul  Cinci:  “Am  mărturisit  lui  Dumnezeu,  nouă  înşine  şi  unei
alte fiinţe umane, natura exactă a greşelilor noastre.”

„Să lepădăm dar lucrurile întunericului”  (Romani 13, 12)

„Mărturisiţi-vă  aşadar  unul  altuia  păcatele  şi  rugaţi-vă  unul  pentru
altul, ca să vă vindecaţi.”  (Iacob 5, 16)

„Dacă ne mărturisim păcatele, credincios este El şi drept ca să ne ierte
păcatele şi să ne curăţească de toată nedreptatea.”  (I Ioan 1, 9)

Semnificaţia pentru o persoană dependentă.

Dacă există un singur lucru la care alcoolicii nu sunt deloc buni
– indiferent dacă au băut sau nu – este să spună adevărul despre ei
înşişi.  Întreaga  situaţie  a  dependenţei  se  bazează  în  mare  parte  pe
lipsa adevărului.

Deşi  Pasul  Patru  nu  e  la  fel  de  explicit  ca  Pasul  Cinci,  pe
când  ajungem  la  acesta  e  destul  de  evident  că  avem  nevoie  să
vorbim  despre  greşelile  noastre.  Altfel  spus,  lucrurile  pe  care  le-am
greşit în trecut pot să ne rănească şi în prezent sau în viitor, pe când
cele pe care le-am făcut bine probabil nu vor face acelaşi lucru. Toate
emoţiile contrare pe care le avem şi care ne fac să ne simţim vinovaţi
trebuie înlăturate, “aerisite” şi “scuturate”, înainte ca ele să îşi reocupe
poziţiile adecvate în repertoriul nostru de interacţiuni umane. Trebuie
să ştergem şi să curăţăm răbojul.  

Formularea  Pasului  e  la  fel  de  explicită  şi  într-un  alt  sens.
Suntem invitaţi să ne mărturisim greşelile lui Dumnezeu (mai întâi),
nouă  înşine  (după  aceea)  şi  apoi  altei  fiinţe  umane.  Condiţia  nu  e
explicită,  dar  se  aşteaptă  ca  respectiva  fiinţă  umană  să  fie  în  viaţă,
trează şi în aceeaşi cameră cu noi atunci când facem Pasul Cinci cu
ea.  Nu  e  deloc  întâmplător  faptul  că  Dumnezeu  e  primul  pe  listă.
După  ce  persoana  în  recuperare  a  făcut  deja  primii  patru  Paşi,  ea
ajunge – mai mult ca sigur – la concluzia că Dumnezeu o cunoaşte
mai bine decât se cunoaşte ea singură. Nu prea are rost să te prefaci
în faţa lui Dumnezeu.  

Recunoaşterea greşelilor din trecut faţă de propria persoană e o
noutate pentru alcoolic care, în vremea în care bea, era destul de bun
în a afirma că negrul este alb şi în a se convinge pe el însuşi de acest
lucru. Un vechi prieten de-al meu care e în A.A. vorbea despre faptul
că atunci când era beat obişnuia să îşi scrie bileţele în care îşi spunea
lucruri de genul: “Totul e în regulă” sau “Nu s-a întâmplat nimic rău”.

Crede  că  făcea  asta  pentru  a  se  simţi  mai  sigur  în  ziua  următoare
atunci când încerca să pună laolaltă activităţile din seara precedentă.
Din păcate, aceste bileţele aveau însă efectul opus pentru că a doua
zi dimineaţa presupunea în mod normal că încerca să se păcălească
pe  el,  să  îşi  joace  lui  o  festă  şi,  astfel,  acele  bileţele  combinate  cu
paranoia endemică a alcoolicului nu-l făceau decât să se simtă şi mai
rău, lăsându-l să se întrebe despre ce făcuse el de fapt.

Admiterea greşelilor în faţa unei alte fiinţe umane este un semn
sigur că alcoolicul e în recuperare. Odată ce îşi dă seama cât de uşor
e să spui adevărul (de vreme ce nu mai e nici o pânză încurcată de
ţesut,  de  ţinut  minte  sau  de  coordonat),  spunerea  adevărului  aduce
un puternic sentiment de eliberare, indiferent de cât de neplăcute pot
fi detaliile.

Desigur, în acest moment, persoana aflată în recuperare începe
să se distanţeze de “vechea persoană” şi, cu cât va putea spune mai
multe poveşti adevărate despre cât de rea devenise viaţa ei, cu atât
sunt mai mari şansele de a avea o recuperare mai rapidă şi mai de
durată.

Alcoolicii  sunt  deseori  atenţionaţi  că  e  important  să  includă  în
acest Pas toate greşelile făcute. Pasul nu se referă doar la greşelile
comise  în  timp  ce  erau  băuţi.  Ideea  e,  de  fapt,  mult  mai  subtilă.  În
primul  rând,  băutul  devine  un  punct  de  sprijin  atât  de  prietenos  şi
datorită  dificultăţii  persoanei  de  a  trăi  cu  sentimente  de  vinovăţie  şi
eşec. Înlăturarea rădăcinilor motivelor din care bea cineva e o parte
necesară a tratamentului, iar Pasul Cinci e locul în care ne asigurăm
că acest lucru se întâmplă. Nu reprezintă întreg tratamentul, dar e o
importantă parte din el.

Acesta  e  primul  dintre  Paşi  care  e  rezultatul  direct  al  unui  Pas
anterior. Pregătirea şi acţiunea sunt separate aici într-un mod care e
contrar  metodei  alcoolicului  de  a  proceda.  Mai  întâi,  lui  i se  cere  să
contemple ceva, dar să nu acţioneze. Apoi, i se cere să acţioneze în
baza  contemplării.  Pentru  cei  mai  mulţi  dintre  alcoolici  nu  e  uşor  să
facă  asta  pentru  că  ei  preferă,  în  general,  să  acţioneze  şi  să
gândească în acelaşi timp, sperând că nimeni nu va observa că nu o
face pe nici una foarte bine.

Aproape tot ce spune un alcoolic e modificat într-un fel sau altul,
conform  unui  complicat  şi  personalizat  set  de  reguli  şi  standarde.
Jumătăţile  de  adevăr,  exagerările şi hiperbolele  sunt  doar  începutul.
Dacă un alcoolic activ spune că e bun într-un fel, el încearcă de obicei
să ascundă vreun defect mai mare şi mai important. Dacă se acuză
pe el însuşi pentru că e rău, face acest lucru de obicei cu scopul de a
câştiga simpatia ascultătorului.

Pe când e pregătit să-şi facă Pasul Cinci, el începe să facă
pace  cu  onestitatea  şi  adevărul.  E  de  folos  să  fie  încurajat  să
vorbească  fără  a  face  nici  un  fel  de  ajustări  mentale.  Treptat,  el
ajunge să-şi dea seama că viaţa e aşa cum o vede el.

Pentru un creştin ortodox

Pasul  Patru  seamănă  foarte  mult  cu  pregătirea  cuiva  pentru
spovedanie.  În  cele  mai  multe  împrejurări,  e  posibil  să  combinăm
Pasul  Cinci  cu  spovedania  sau  să  folosim  acelaşi  material  de  două
ori, o dată în contextul Paşilor cu un naş (n.tr. – în engleză, termenul
este  “sponsor”  cu  sensul  de  ghid,  îndrumător  în  programul  de
recuperare)  laic,  iar  mai  apoi  în  contextul  Tainei  Spovedaniei  cu  un
preot.

‘Inventar’  e  un  cuvânt  destul  de  modern  care  sugerează
trecerea în revistă a vieţii cuiva. ‘Inventarul moral’ plasează activitatea
între anumite limite, iar aceste limite sunt de obicei ariile în care avem
nevoie  de  spovedanie  şi  de  iertarea  lui  Dumnezeu.  Merită  să  ţinem
minte că ‘inventarul moral’ nu e neapărat limitat la lucrurile pe care le-
am făcut rău. De cele mai multe ori, va exista şi un moment în care să
facem inventarul a ce anume e bun în viaţa noastră, într-o formă pe
care spovedania o ia rareori.

Greşelile pe care oamenii le fac de multe ori în spovedanie sunt
cam aceleaşi pe care cineva ar trebui să încerce să le evite în Paşii
Patru  şi  Cinci,  dacă  doresc  să  obţină  beneficiile  complete  ale
acestora.

Unii oameni îşi petrec tot timpul unei spovedanii vorbind despre
greşelile altora. Acest lucru e deseori formulat într-un asemenea mod
încât  păcatul  aparent  (din  partea  vorbitorului)  este  un  sentiment  de
mânie faţă de acţiunea persoanei care nu e prezentă.

Există două aspecte de urmărit aici. Primul e acela că a avea un
sentiment  nu  e,  de  fapt,  un  păcat.  Nu  e  un  păcat  să  simţi  mânie,
tristeţe sau fericire; acestea sunt sentimente. Cu siguranţă, aici există
şi o zonă gri pentru că uneori putem încuraja anumite sentimente (în
acest  caz,  păcatul  poate  fi  implicat),  însă  nu  le  putem  crea  cu
adevărat.  Ele  vin  şi  pleacă.  De  vreme  ce  avem  o  autoritate  minimă
asupra lor (în acest sens general), e foarte greu ca sentimentele să
fie  păcătoase;  păcatul  presupune  că  vrem  ca  ceva  rău  să  se
întâmple.

Putem însă păcătui – şi încă destul de uşor – atunci când
acţionăm în baza unui sentiment, mai ales a unui sentiment negativ.

De  exemplu,  dacă  suntem  mânioşi  şi  exprimăm  acest  lucru  într-un
mod  duşmănos,  lipsit  de  onestitate,  atunci,  cu  siguranţă,  putem
păcătui.

Dacă  plănuim să rănim pe cineva pentru că suntem mânioşi,
greşim deja. Cu toate acestea, sentimentul de mânie în sine nu este
un păcat.

Mai  există  aici  un  aspect.  Uneori,  la  spovedanie,  oamenii  sunt
atât  de  ocupaţi  să  justifice  ceea  ce  au  făcut  încât  abia  apucă  să
amintească ce anume au greşit. Pentru a preveni acest lucru, e destul
de potrivit să spui la început: „Iată greşelile făcute de la ultima mea
spovedanie”, iar mai apoi să faci pur şi simplu o listă cu evenimentele
şi situaţiile în care ai făcut mai puţin bine decât ai fi putut.

Spovedania şi Paşii Patru şi Cinci nu sunt ocazii în care trebuie
să  ne  prezentăm  pe  noi  înşine  în  cea  mai  bună  lumină  şi  nici  să
zugrăvim  cea  mai  întunecată  imagine  posibilă.  Întregul  scop  al
exerciţiului este de a ne vedea pe noi mai clar, fără să ne exagerăm
punctele  slabe,  fără  să  încercăm  să  ne  justificăm  acţiunile. 

Este
purificator  să  poţi  să  vorbeşti  despre  propria  persoană  folosind  un
limbaj direct. Nu trebuie să fim mândri de păcatele noastre, dar e bine
să ştim că atunci când ne recunoaştem păcatele într-un mod direct şi
clar  stăm  umăr  lângă  umăr  cu  toţi  sfinţii  Bisericii,  nu  cu  păcătoşii;
sfinţii   sunt   cei   care   îşi   conştientizează   cu   sinceritate   propria  
nevrednicie în faţa tronului lui Dumnezeu, nu ceilalţi.

În procesul dezvoltării e foarte dificil să eviţi conflictele cu părinţii,
fraţii  sau  surorile  sau  cu  alte  persoane  importante.  De  la  membrii
familiei,  de  la  profesori  şi  de  la  alţii,  percepem  şi  adoptăm  atitudini
care  afectează,  în  general,  modul  în  care  gândim  despre  aproape
orice  lucru;  facem  asta  fără  să  examinăm  aceste  atitudini  cu  prea
multă  atenţie.  Uneori,  pe  parcursul  Pasului  Patru  e  necesar  să  ne
examinăm  atitudinile  faţă  de  tot  felul  de  lucruri  şi  să  decidem  dacă
aceste  atitudini  ne-au  condus  spre  Dumnezeu  sau  ne-au  îndepărtat
de  El.  Unele  atitudini  iau  forma  credinţelor,  dar  altele  nu  sunt  nimic
altceva  decât  prejudecăţi.

Pasul  Patru  ne  arată  destul  de  clar  că
suntem  responsabili  pentru  ele  din  momentul  în  care  acţionăm
conform lor. Nu putem invoca nici un fel de imunitate faţă de efectele
atitudinilor noastre doar pentru că nu ne amintim de unde provin ele.
Un  fenomen  foarte  straniu  care  încă  mă  uimeşte  e  faptul  că,
uneori, oamenii au anumite atitudini şi chiar prejudecăţi preluate de la
alte persoane, chiar dacă celelalte persoane au avut o contribuţie mai
mult rea decât bună în viaţa lor.

Mă gândesc la un caz concret, la o
femeie  care  a  avut  o  mamă  alcoolică  pe  care  a  ajuns  să  o  urască.
Totuşi, fiica a adoptat un mare număr din atitudinile mamei. Încercând
să  facă  lumină  în  situaţia  respectivă,  a  trebuit  să  privească  atent
cerinţele Pasului Patru şi să înlăture influenţa pe care o avea mama ei
asupra propriei percepţii despre ce înseamnă să fii o persoană.

E foarte greu să faci faţă atitudinilor. Unul dintre marii educatori din
domeniul  alcoolismului,  Pr.  Joseph  Martin,  a  spus  odată  că  atitudinile
sunt mai puternice decât toate celelalte părţi ale persoanei noastre puse
laolaltă – atât de puternice încât pot să supravieţuiască morţii trupeşti. În
recuperare, e imperativ ca toate atitudinile noastre să fie examinate.
Nu e deloc greşit faptul că iniţialele A.A. pot să fie şi prescurtarea
de la „Atitudini Alterate”.

În  pregătirea  Pasului  Patru  e  destul  de  important  să  ne  dăm
seama  că  unii  dintre  cei  mai  mari  păcătoşi  din  istoria  Bisericii  au
devenit  mari  sfinţi.  Atunci  când  Regele  David  ne-a  dat  “de  viaţă
schimbătoarele cuvinte” din iubitul psalm „Doamne, miluieşte-mă… că
am greşit Ţie” el comisese un păcat teribil şi de mari proporţii: a trimis
un  om  la  moarte  sigură  pentru  ca  să  poate  continua  o  relaţie
nepotrivită cu soţia acestuia. Însă, prin mila Domnului, căinţa lui a fost
atât  de  mare  încât  Regele  David  a  devenit  unul  dintre  cei  mai  mari
eroi din Vechiul Testament.

Mai  aproape  de  noi  în  timp,  Sfântul  Petru  nu  e  cunoscut  ca
“Sfântul Petru, Trădătorul”, deşi actul său de trădare – atunci când a
negat că Îl cunoaşte pe Iisus – a fost unul foarte grav. Trădarea lui nu
a fost finalul poveştii, căci, în cele din urmă, şi Sfântul Petru devine
unul dintre marii lideri ai întregii Biserici. Sfântul Pavel, tovarăşul său
ca  şi  lider  al  Apostolilor,  a  comis  violenţe  teribile  împotriva  Bisericii
înainte  ca  el  să-şi  schimbe  viaţa;  cu  toate  acestea,  a  devenit  unul
dintre cei mai influenţi Apostoli ai Bisericii aflate în dezvoltare.

Nivelul de sfinţenie la care a ajuns Sf. Maria Egipteanca e dificil
de  egalat  în  orice  perioadă  a  istoriei  Bisericii;  deşi  păcatele  ei  erau
foarte  mari,  sunt  puţini  cei  care  îşi  pot  imagina  viaţa  ei  ascetică,
pocăinţa ei, şi sunt şi mai puţini cei care o pot întrece. Poate că  ea e
demnă  de  atenţie  mai  ales  pentru  că  sfinţenia  ei  se  datorează
aproape în totalitate căinţei ei. Ea va fi readusă în discuţie ceva mai
târziu, la Pasul Zece.

Există câteva momente în viaţa unui creştin ortodox când ar fi o
idee bună să facă o spovedanie generală – adică o spovedanie care
se referă la evenimentele din întreaga viaţă, incluzând lucruri amintite
în  spovedanii  anterioare.  Acest  lucru  nu  e  necesar  din  punctul  de
vedere al lui Dumnezeu pentru că iertarea Lui e totală şi absolută. Se
întâmplă  mai  des  ca  noi  să  nu  vrem  să  acceptăm  iertarea  lui
Dumnezeu decât ca El să nu ne ierte, însă astfel de spovedanii sunt
folositoare de multe ori – pentru noi, nu pentru Dumnezeu.

Atunci  când  un  adult  vine  pentru  Sfântul  Botez  în  Biserica
Ortodoxă sau când primeşte Sfânta Taină a Mirungerii, e normal ca
acea persoană să facă o spovedanie generală. Alte momente în care
o  astfel  de  spovedanie  e  potrivită  este  înainte  de  a  deveni  monah,
înainte de căsătorie, de hirotonire şi în bolile grave. De câte ori facem
acest  lucru  trebuie  să  fim  cât  de  meticuloşi  posibil,  dar  suntem
atenţionaţi  în  general  să  nu  fim  prea  aspri  cu  noi  înşine  şi  să  nu
exagerăm  măsura  greşelilor  noastre.  E  nevoie  de  claritate,  nu  de
condamnare.

Scopurile unei spovedanii generale şi a Pasului Cinci sunt foarte
asemănătoare. În ambele cazuri, ele ajută persoana să se elibereze
de   sentimentele   de   vinovăţie   care   au   rezultat   din   acumularea
greşelilor; ele îi permit preotului sau naşului să facă o introspecţie în
viaţa persoanei în cauză.

Fiul risipitor e de actualitate şi gata să ne ajute să ne apropiem
de  Pasul  Cinci.  În  momentul  în  care  se  întâlneşte  cu  tatăl  său,  el
spune: „Tată, am greşit la Cer şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să
mă  numesc  fiul  tău.”  (Luca  15,18-19).  Aceasta  este  esenţa  Pasului
Cinci.

******

PLÂNGEREA PSALMISTULUI ne încurajează:

<<Eu am zis, „Doamne, miluieşte-mă;
vindecă sufletul meu, că am greşit Ţie” >>(Psalmul 40, 4)  

La fel, una dintre rugăciunile zilnice ale Bisericii:

„O,  Doamne,  lasă,  şterge  şi-mi  iartă  mie  greşelile  mele  cele  de
voie şi cele fără de voie, cele cu cuvântul, cu gândul sau cu lucrul,  cu
ştiinţă  sau cu  neştiinţă,  pentru că  Tu  eşti  bun  şi  de  oameni  iubitor”
(din Ceaslov).

Acest articol a fost publicat în Alcoolismul. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s