dar acum lumină sunteţi întru Domnul; ca fii ai luminii să umblaţi

[ NTNoul Testament – BIBILA ANANIA
1 Fiţi dar următori alui Dumnezeu, ca nişte copii iubiţi,

2 şi umblaţi întru iubire aşa cum şi Hristos ne-a iubit pe noi, şi pentru noi I S’a dat pe Sine lui Dumnezeu prinos şi jertfă întru miros cu bună mireasmă.

3 Iar de desfrâu şi de orice necurăţie şi de lăcomie nici să se pomenească între voi, aşa cum se cuvine sfinţilor;

4 nici de vorbe neruşinate, nebuneşti sau glumeţe, care nu se cuvin; ci mai degrabă, de mulţumire.

5 Căci pe aceasta s’o ştiţi voi bine, că nici desfrânat sau necurat sau lacom – care este un închinător la idoli – nu are moştenire în împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu.

6 Nimeni să nu vă amăgească cu vorbe deşarte, că din pricina acestora vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.

7 Aşadar, nu vă faceţi părtaşi cu ei.
8 Altădată eraţi întuneric, dar acum lumină sunteţi întru Domnul; ca fii ai luminii să umblaţi

9 – pentru că roada luminii este în orice bunătate, dreptate şi adevăr –,

10 osebind bce este bineplăcut Domnului.

11 Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele neroditoare ale întunericului, ci mai degrabă osândiţi-le făţiş c;

12 căci pe cele ce le fac ei întru ascuns, ruşine este chiar a le spune.

13 Dar toate cele osândite făţiş sunt vădite de lumină,

14 căci tot ceea ce-i vădit e lumină d. De aceea zice: Deşteaptă-te tu, cel ce dormi, scoală-te din morţi şi-asupra ta va lumina Hristos.

15 Prin urmare, luaţi bine seama cum umblaţi: nu ca nişte neînţelepţi, ci precum cei înţelepţi,

16 răscumpărând vremea e, căci zilele rele sunt.

17 De aceea nu fiţi fără minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului.

18 Să nu vă îmbătaţi de vin,în care este pierzanie, ci vă umpleţi de Duh,

19 vorbind între voi în psalmi şi’n laude şi’n cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând în inimile voastre Domnului,

20 întotdeauna pentru toate mulţumind lui Dumnezeu şi Tatăl în numele Domnului nostru Iisus Hristos,

21 supunându-vă unul altuia întru frica lui Hristos.

22 Femeile să li se supună bărbaţilor lor precum Domnului;

23 pentru că bărbatul îi este cap femeii, aşa cum şi Hristos îi este cap Bisericii, El, Mântuitorul trupului.

24 Dar aşa cum Biserica I se supune lui Hristos, tot astfel şi femeile să le fie’ntru toate bărbaţilor lor.
25 Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre aşa cum şi Hristos a iubit Biserica şi pe Sine S’a dat pentru ea

26 ca s’o sfinţească, curăţind-o prin baie de apă întru cuvânt f,

27 ca s’o înfăţişeze Sieşi Biserică slăvită, fără să aibă pată sau creţuri sau altceva de acest fel, ci să fie sfântă şi fără prihană.

28 Aşa sunt datori bărbaţii să-şi iubească femeile, ca pe propriile lor trupuri. Cel ce-şi iubeşte femeia, pe sine se iubeşte.

29 Că nimeni vreodată nu şi-a urât trupul; dimpotrivă, fiecare îl hrăneşte şi-l încălzeşte, precum şi Hristos Biserica;
30 pentru că noi suntem mădulare ale trupului Său, din carnea Lui şi din oasele Lui.

31 Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi cei doi vor fi un trup.

32 Taina aceasta mare este; iar eu zic, în Hristos şi în Biserică g.
33 Dar şi’n ceea ce vă priveşte, fiecare din voi să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi, iar femeia spre bărbat să se’nfioare h.

 

h: În versiunile curente româneşti: „iar femeia să se teamă de bărbat“. Verbul „a se teme“ îl traduce exact pe grecescul fovéo, dar textul în sine, folosit şi în cult (Apostolul de la Cununie), provoacă reacţii inconfortabile în mentalitatea socială modernă, iar aceasta din pricină că nu e înţeles şi aplicat în interiorul analogiei Hristos-Biserică, adică iubire-supunere. Ceva mai sus (v. 21) se vorbeşte de „frica lui (faţă de) Hristos“; Celui ce iubeşte îi răspundem nu numai cu iubire, dar şi cu teamă respectuoasă, ca Unuia care o inspiră şi o merită. Unii traducători protestanţi (KJV, RSV, TOB) propun sintagma concesivă: „să respecte pe bărbat“, ceea ce însă e departe de sensul real, întrucât respectul faţă de cineva e un sentiment rece, distant, neangajant, lipsit de afectivitatea necesară într’o căsnicie. Mai nou, o seamă de filologi biblici (Morrish) au constatat că verbul fovéoeste folosit uneori în Sfânta Scriptură în locul lui frontízo = „a se îngrijora“, „a se îngriji“ de cineva, „a fi preocupat“ de o anume persoană, dar şi în locul lui sévomai = „a onora“, „a venera“, cu nuanţa că relaţia cu persoana venerată are un pronunţat caracter afectiv, atrăgător şi comuniant, într’un fel de uimire care înfioară, asemenea relaţiei dintre om şi divinitate. Formularea de faţă aşază textul şi în concordanţă cu cel din Fc 3, 16: ceea ce în Legea Veche părea blestem, în cea Nouă devine binecuvântare.

Acest articol a fost publicat în Biblia, Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s