Am încrederea că schimbările din viaţa mea sunt necesare şi bune pentru mine

Anotimpuri

În natură, fiecare anotimp cedează graţios locul următorului. Vara se termină în splendoarea culorilor de toamnă. Iarna pleacă lăsând ploaia şi zăpada în topire să hrănească pământul care se trezeşte. Schimbarea anotimpurilor reflectă natura mereu schimbătoare a vieţii.

În vieţile noastre putem da cu piciorul, striga şi lupta împotriva schimbărilor care ne ies în cale. S-ar putea să ne simţim ameninţaţi de pierderea vechilor atitudini, comportamente şi relaţii familiare. Nu îndrăznim să sperăm că schimbările sunt spre binele nostru.

Dar aşa cum am învăţat să avem încredere în anotimpurile care se schimbă, putem dezvolta credinţa şi în vieţile noastre schimbătoare. Ne putem aştepta că orice ne-ar trimite Puterea noastră Superioară[Dumnezeu] în cale, serveşte cel mai bun interes al nostru. Putem crede că greutăţile vor trece, şi că fiecare schimbare ne va duce mai departe pe drumul nostru spiritual.

Am încrederea  că schimbările din viaţa mea sunt necesare şi bune pentru mine.

din „A le lasa in grija lui Dumnezeu” – material Al Anon

Acest articol a fost publicat în Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s