Sfânta Împărtăşanie – masa cea nemuritoare

Din „Lumina din inimi. Spiritualitate isihasta in traducerea si talcuirea Parintelui Staniloae”

3. Sfânta Împărtăşanie-masa cea nemuritoare1

“Părtaşi de viaţă dumnezeiască ne face dându-Se pe Sine de mâncare cum numai El ştie, şi cei ce-au primit de la El o astfel de simţire mintală, încât, prin gustarea acestei mâncări, să cunoască prin cunoştinţă adevărată că bun este Domnul. Prin aceasta, pe cei ce mănâncă îi umple de o calitate dumnezeiască ce-i îndumnezeieşte, ca Unul ce este în chip vădit, şi se numeşte pâine a vieţii şi a puterii.”(Sf. Maxim Mărturisitorul, T.T.n., în Fil.rom., vol.II, p.252).

“Când ne învrednicim nevrednicii, cu frică şi cu cutremur de dumnezeieştile şi preacuratele taine ale lui Hristos, Dumnezeul şi Împăratul nostru, atunci şi mai mult să arătăm trezvia, păzirea minţii şi osârdia, ca focul cel dumnezeiesc sau trupul Domnului nostru Iisus Hristos să mistuie păcatele noastre şi necurăţiile mici şi mari. Căci intrând în noi, El alungă îndată din inimă duhurile viclene ale răutăţii şi ne iartă păcatele făcute mai înainte, şi atunci mintea rămâne fără tulburarea gândurilor rele. Şi dacă după aceea ne vom păzi cu osârdie mintea şi vom sta în poarta inimii noastre, când ne vom învrednici iarăşi de ele, dumnezeiescul trup ne va lumina şi mai mult mintea şi o va face asemenea unei stele.” (Isihie Sinaitul, Cap.trez., cap.100, în Fil.rom., vol.IV, p.69).

“Iar când voia să se împărtăşească de dumnezeieştile Taine, cerea îndurarea lui Dumnezeu prin rugăciuni, psalmodii şi mărturisiri. Căci se cutremura de glasul preotului când rostea şi zicea: Sfintele Sfinţilor. Fiindcă zicea că toată biserica se umple de Sfinţii Îngeri şi însuşi Împăratul Puterilor săvârşeşte tainic cele sfinte şi se preface în inimile noastre în trup şi sânge. De aceea zicea că trebuie să devenim curaţi şi oarecum afară de trup, şi aşa să îndrăznim a ne apropia, fără nici o îndoială şi ezitare, de preacuratele lui Hristos Taine, ca să ne facem părtaşi de luminarea din ele. Căci mulţi dintre Sfinţii Părinţi au văzut pe îngeri stând de pază în jurul lor. De aceea, se şi păzeau în tăcere, nevorbind cu nimenea.” (Avva Filimon, Cuv.f.fol., în Fil.rom., vol.IV, p.175).

“Să te atingi de cele sfinte cu conştiinţa înălbită prin curăţie, ca un sfânt, după ce te-ai înălbit mai-nainte prin şiroaie de lacrimi mai mult decât zăpada, arătând prin albirea îngerească din afară frumuseţea dinăuntru a sufletului.” (Teognost, D.făpt., cap.18, în Fil.rom., vol.IV, p.251).

“Şi trupul unit cu dumnezeirea arde ca un cărbune aprins toată materia fărădelegilor şi luminează inimile celor ce se apropie cu credinţă. Asemenea şi dumnezeiescul şi cinstitul sânge spală şi curăţeşte mai mult decât orice isop toată pata şi întinăciunea, celor ce îndrăznesc să se apropie de cele Sfinte cât pot de curaţi, dacă s-ar mai fi întâmplat să rămână ceva!” (Teognost, D.făpt., cap.72, în Fil.rom., vol.IV, p.267).

“Mă rog… să mă învrednicesc de dumnezeiasca împărtăşire după datorie, şi ca, rugându-mă înainte de aceasta, să-L aflu gata de ajutor când voi vrea să mă împărtăşesc; de asemenea, ca să-mi aduc aminte de patimile preacurate ale Mântuitorului şi să câştig dragostea de a mi le reaminti. Apoi, ca să-mi fie cuminecătura spre împărtăşirea Sfântului Duh; fiindcă Însuşi Mângâietorul mângâie pe cei ce plâng pentru Dumnezeu în veacul de acum şi în cel viitor, şi pe cei ce-L roagă pe El din tot sufletul cu lacrimi şi grăiesc: Împărate ceresc şi celelalte; de asemenea: ca să ne fie împărtăşirea de Preacuratele taine arvună a vieţii veşnice în Hristos, prin rugăciunile Maicii Sale şi ale tuturor sfinţilor.” (Petru Damaschinul, Înv.duh., în Fil.rom., vol.V, p.169).

„Să te păzeşti să primeşti Sfânta Împărtăşanie având ceva împotriva cuiva, fie chiar cea mai mică ispită a vreunui gând, până ce nu dobândeşti împăcarea cu fapta. Dar şi aceasta o vei învăţa din rugăciune.” (Simeon Evlaviosul, Cap.mr., cap.13, în Fil.rom., vol.VI, p.92).

“Şi mâncând atotneprihănitul Lui trup, adică dumnezeieştile Taine, ne facem cu adevărat în chip deplin contrupeşti şi înrudiţi cu El, cum spune şi dumnezeiescul Pavel însuşi: Suntem os din oasele Lui şi carne din carnea Lui (Efeseni 5,30); sau iarăşi: Din plinătatea dumnezeirii Lui noi toţi am luat şi har peste har (Ioan 1,16; Coloseni 2,9). Ajunşi astfel, ne facem asemenea după har iubitorului de oameni Dumnezeu şi Stăpânului nostru însuşi, restabiliţi şi reînnoiţi cu sufletul; şi suntem făcuţi nestricăcioşi şi ca înviaţi din morţi. Căci văzându-L pe Cel ce a binevoit să se facă asemenea nouă şi fiind văzuţi de El, ne-am învrednicit să ne facem asemenea Lui, aşa cum se întâmplă cu cineva care vede de departe faţa prietenului şi vorbeşte cu el, şi i se adresează, şi aude glasul lui2.” (Sf. Simeon Noul Teolog, Cuv.mr., cuv.3, în Fil.rom., vol.VI, p.120).

“ După ce cuvântul lui Dumnezeu s-a întrupat o singură dată din Fecioara Maria şi s-a născut din ea trupeşte în chip de negrăit şi mai presus de cuvânt, întrucât nu se mai poate întrupa sau naşte trupeşte în fiecare din noi, ce face? Ne împărtăşeşte spre mâncare trupul Său preacurat, pe care l-a luat din trupul neprihănit al preacuratei Născătoare de Dumnezeu Maria, născându-se din ea trupeşte. Şi mâncând acest trup al Lui, fiecare din noi, cei credincioşi, care îl mâncăm cu vrednicie, îl avem în noi, întreg, pe Dumnezeu cel întrupat, pe Domnul nostru Iisus Hristos, pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Preacuratei Fecioare Maria, Care şade de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatăl.
Aceasta potrivit cu însăşi spusa Lui: Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el (Ioan 6,56). Dar nu provine niciodată din noi sau nu se naşte trupeşte şi nu se desparte de noi. Căci nu se mai cunoaşte după trup (2 Corinteni 5,17), ca unul ce ar fi în noi ca un copil, ci este netrupeşte în trupul nostru, amestecându-se cu fiinţele şi cu firile noastre în chip de negrăit şi îndumnezeindu-ne, ca pe unii ce suntem contrupeşti cu El şi trup din trupul Lui, şi os din oasele Lui (Efeseni 5,29)3.” (Sf. Simeon Noul Teolog, Cuv.mr., cuv.10, în Fil.rom., vol.VI, p.144).

“Liturghisind Cuvântul în Sine rezidirea noastră, s-a jertfit El însuşi pe Sine pentru noi prin cruce şi moarte, şi dă pururea trupului Său neprihănit să fie jertfit, şi ni-l îmbie în fiecare zi spre hrană susţinătoare de suflet. Astfel, mâncând trupul şi bând sângele preacinstit al Său putem să ajungem întru simţirea sufletului, prin împărtăşire, mai buni decât suntem. Amestecaţi  cu acestea, suntem prefăcuţi din ceea ce e mai mic în ceea ce e mai mare şi uniţi în chip îndoit cu Cuvântul îndoit, adică prin trup şi suflet raţional, cu Dumnezeu cel întrupat şi de-o fiinţă cu noi după trup, ca să nu mai fim ai noştri, ci ai Celui ce ne-a unit pe noi cu Sine prin masa nemuritoare şi ne-a făcut să fim prin lucrare ceea ce este El prin fire4.” (Cuviosul Nichita Stithatul, C.300.cap., suta a doua, cap.94, în Fil.rom., vol.VI, p.264).

“A se împărtăşi cineva de ceva înseamnă a avea parte din ceea ce se împărtăşeşte. Iar dacă nu se împărtăşeşte de o parte, ci de întreg, se spune propriu-zis că-l are pe acela, iar nu că se împărtăşeşte de el. Aşadar, ceea ce se dă spre împărtăşire se împarte dacă cel ce primeşte prin împărtăşire se împărtăşeşte numai de o parte. Dar fiinţa lui Dumnezeu este cu totul de neîmpărţit, deci şi cu totul de neîmpărtăşit. Că împărtăşirea e proprie lucrării dumnezeieşti o spune în multe locuri ale scrierilor sale Părintele Gură de Aur. Prin urmare, aceasta este cea care se dă spre împărtăşire celor ce s-au învrednicit de harul îndumnezeitor. Ascultă în acest sens iarăşi pe Cel cu Gură de Aur, care învaţă cât se poate de limpede amândouă lucrurile: că, pe de o parte, lucrarea este aceea care se împarte neîmpărţit, dar nu fiinţa, pe de alta, că ea se dă spre împărtăşire, dar nu fiinţa neîmpărtăşibilă din care izvorăşte lucrarea dumnezeiască. Căci adăugând cuvântul evanghelic că din plinirea Lui noi toţi am luat (Ioan 1,16), zice: Dacă în cazul focului, unde cel ce se împarte e fiinţă şi corp, îl şi împărţim, şi nici nu-l împărţim, cu cât mai vârtos în cazul lucrării şi încă al unei lucrări ce vine dintr-o fiinţă netrupească.” (Sf. Grigorie Palama, D.cun.nat., cap.110, în Fil.rom., vol.VII, p.490).

“Dar nimic nu ne ajută şi nu contribuie aşa de mult la curăţirea sufletului şi la luminarea minţii, şi la sfinţirea trupului, şi la prefacerea amândurora spre o stare mai dumnezeiască şi la nemurire, ba şi la biruirea patimilor şi a demonilor, sau mai potrivit spus, la unirea cu Dumnezeu cea mai presus de fire, ca împărtăşirea şi cuminecarea (cuminecătura) continuă, cu inimă şi simţire curată pe cât e cu putinţă omului, cu preacuratele şi nemuritoarele şi de viaţă făcătoarele Taine, cu însuşi cinstitul Trup şi Sânge al Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.” (Calist şi Ignatie Xanthopol, C. 100cap., cap.91, în Fil.rom., vol.VIII, p.190).

,,Căci dacă te apropii cu o conştiinţă rea, te apropii de osândă şi pedeapsă. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie Trupul Domnului, judecată sieşi mănâncă şi bea (1Cor.11,27). Că, dacă cei ce-şi pătează porfira împărătească sunt pedepsiţi la fel cu cei ce o rup, nu e deloc necuvenit ca şi cei ce primesc Trupul cu cuget necurat să sufere aceeaşi pedeapsă cu cei ce L-au rupt prin piroane.” (Calist şi Ignatie Xanthopol,  C.100cap., cap.92, în Fil. rom., vol.VIII, p.193).

“O, câte drumuri duc spre mântuirea noastră! Ne-a făcut pe noi trupul Său. Ne-a dat nouă trupul Său… Un preot minunat mi-a istorisit că a fost învrednicit să vadă şi să audă aceasta: că pe cei ce vor pleca de aici împărtăşiţi de Taine, cu conştiinţa curată, când vor muri, Îngerii îi vor duce de aici în suită, pentru Cel cu care s-au împărtăşit.
Iar dumnezeiescul Ioan Damaschin zice: … deoarece avem obiceiul să mâncăm pâine şi să bem apă şi vin, a unit cu ele dumnezeirea Sa şi le-a făcut pe ele Trupul şi Sângele Său, ca prin cele obişnuite şi după fire, să ajungem în cele mai presus de fire. Trupul Lui este cu adevărat unit cu dumnezeirea, dar înţeleg trupul cel din Sfânta Fecioară, nu un trup coborât din ceruri, iar pâinea şi vinul se prefac în însuşi Trupul şi în însuşi Sângele lui Dumnezeu. Dar, de cauţi să afli modul cum se face aceasta, îţi ajunge să auzi că aceasta se face prin Duhul Sfânt, tot aşa cum Cuvântul a dat fiinţă trupului Său în Sine din Sfânta Născătoare de Dumnezeu prin Duhul Sfânt; mai mult nimic nu cunoaştem, decăt că Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat şi lucrător şi atotputernic, iar modul de nepătruns. Celor ce se împărtăşesc cu vrednicie, acesta se face deci spre iertarea păcatelor şi spre viaţa veşnică şi spre păzirea sufletului şi a trupului; iar celor ce se împărtăşesc cu nevrednicie, spre osândă şi pedeapsă, ca şi moartea Domnului. Şi pâinea, şi vinul nu sunt chip al Trupului şi al Sângelui lui Hristos, să nu fie, ci însuşi Trupul lui Hristos Cel îndumnezeit şi însuşi Sângele Lui. Căci ,, Trupul Meu, zice, este adevărată mâncare şi Sângele Meu este adevărată băutură’’(Ioan 6,55). Căci Trupul şi Sângele lui Hristos, care intră în alcătuirea (în constituţia) sufletului şi trupului nostru, netopindu-se, nestricându-se, netrecând în ceea ce dăm afară, ci rămânând în fiinţa noastră, ca pricină a păstrării noastre, ca mijloc de curăţire a toată întinăciunea5. Chiar dacă aurul s-a pătat, îl curăţeşte prin arderea judecăţii, ca să nu fim osândiţi în veacul viitor împreună cu lumea (1 Corinteni 11,52). Curăţindu-ne prin aceasta, ne unim cu Trupul lui Hristos şi cu Duhul Lui şi ne facem Trupul lui Hristos. Aceasta este pâinea, care e pârga pâinii cereşti, a pâinii spre fiinţă (Matei 6, 11). Căci pâinea  ,,spre fiinţă’’ arată fie pe cea viitoare, adică a veacului viitor, fie pe cea primită spre păstrarea fiinţei noastre. Trupul Domnului este Duh de viaţă făcător, pentru că s-a zămislit din Duhul de viaţă făcător. ,, Căci ceea ce se naşte din Duh, Duh este’’ (Ioan 3,6). Iar aceasta o spun nu ca să desfiinţez firea trupului, ci voind să arăt că e de viaţă făcător şi dumnezeiesc6. Acestea se numesc chipuri (antitipuri) ale celor viitoare, nu ca unele ce nu sunt cu adevărat Trupul şi Sângele lui Hristos, ci că acum ne împărtăşim prin ele de dumnezeirea lui Hristos, iar atunci numai înţelegător, prin vedere7.
Iar dumnezeiescul Macarie zice: Precum vinul se amestecă în toate mădularele celui ce bea şi se preface în el şi el în vin, aşa cel ce bea Sângele lui Hristos, se adapă cu Duhul dumnezeiesc şi acesta se amestecă în suflet în chip desăvârşit şi sufletul în el. Şi astfel sfinţit, sufletul se face vrednic de Domnul. Căci ,, toţi, zice, ne-am adăpat din acelaşi Duh’’ (1 Corinteni 12,13). Iar prin Euharistia pâinii, cei ce se împărtăşesc cu vrednicie se învrednicesc să se facă părtaşi de Duhul Sfânt şi aşa sufletele vrednice pot să vieţuiască în veci. Şi precum viaţa trupului nu e de la trup, ci din afară de el, adică din pământ, aşa şi sufletul a fost învrednicit de Dumnezeu să aibă mâncare, băutură, veşmânt, care sunt viaţa adevărată a sufletului, nu din firea sa, ci din dumnezeirea Lui, adică din Duhul Său. Căci sufletul are firea dumnezeiască spre pâinea vieţii, adică pe Cel ce a zis: ,, Eu sunt pâinea vieţii’’ (Ioan 6,48) şi apa vie spre vinul care veseleşte (Psalmul 103,15) şi ca untuldelemn al bucuriei (Psalmul 44,8).
Sfântul Isidor zice şi el: Împărtăşirea de Dumnezeu şi de Taine s-a numit cuminecare (communicatio=cuminecătură), pentru că ne dăruieşte unirea cu Hristos şi ne face să avem comună cu El împărăţia Lui. (Calist şi Ignatie Xanthopol, C. 100cap., cap. 92, în Fil.rom., vol.VIII, p.193198).

“Şi cine se îndoieşte că a se împărtăşi cineva continuu de viaţă, nu e nimic altceva decât a vieţui în chip înmulţit?’’ (Calist şi Ignatie Xanthopol, C. 100cap., cap.92, în Fil.rom., vol.VIII, p.198).

“… s-a scris şi în Gherontic (Pateric): Ioan de Bostra, bărbat sfânt şi având putere asupra duhurilor necurate, a întrebat pe draci, care locuiau în nişte fetiţe furioase şi chinuite de ei cu răutate, zicând: De care lucruri vă temeţi la creştini? Aceştia au răspuns: Aveţi cu adevărat trei lucruri mari: unul pe care-l puteţi atârna de grumazul vostru; unul cu care vă spălaţi în biserică; şi unul pe care-l mâncaţi în adunare. Întrebându-i iarăşi: Din acestea trei, de care vă temeţi mai mult?, au răspuns: Dacă aţi păzi bine aceea cu ce vă împărtăşiţi, n-ar putea nimeni din noi să facă rău vreunui creştin. Deci lucrurile de care se tem răufăcătorii mai mult decât de toate, sunt crucea, Botezul şi Cuminecătura.’’ (Calist şi Ignatie Xanthopol, C. 100cap., cap.92, în Fil.rom., vol.VIII, p.200).

“…drepţii se vor împărtăşi acolo mai bogat şi în chip mai obştesc8 de cele ce se împărtăşesc în parte încă de acum, cât sunt pironiţi în trup şi în grosime şi în întunericul de jos.’’ (Calist Patriarhul, Cap.d.rug., cap.55, în Fil.rom., vol.VIII, p.309).

“Astfel, prin toate simţurile înţelegătoare hrăneşti pe ai Tăi, veselindu-i, Prea Iubitorule de suflet, Doamne, făcându-Te lor lumină, viaţă şi desfătarea mai presus de toate bunătăţile cele mai presus de fire. Binecuvântat eşti Iisuse, mana duhovnicească, cerească, nesfârşit hrănitoare.’’ (Calist şi Ignatie Xanthopol, C. 100cap., cap.64, în Fil.rom., vol.VIII, p.335).

“Fericit este cel ce are ca hrană Pâinea care s-a coborât din cer şi a dăruit lumii viaţă9.“ (Sf. Isaac Sirul, Cuv.nev., cuv.43, în Fil.rom., vol.X, p.228).

“Întrebare…: Dacă mi se întâmplă vreo nălucire în timpul nopţii şi a doua zi am să iau Sfânta Împărtăşanie, ce trebuie să fac?
Răspunsul lui Ioan: Să ne apropiem ca nişte răniţi, nu ca nişte biruitori; ca unii ce au mai degrabă trebuinţă de doctor. Şi  Cel ce a vindecat pe ceea care suferea de curgerea sângelui (Matei 9,22), ne va vindeca.” (Sf.Varsanufie şi Ioan, Scr.duh., î.170, în Fil.rom., vol.XI, p.206).

“Iar despre aducerea la tine a Sfintei Împărtăşanii, când aceasta nu e din dispreţuire, ci din boală, nu este spre osândă. Căci Căpetenia doctorilor vine El însuşi la cei foarte obosiţi şi bolnavi, precum a venit Domnul nostru Iisus Hristos mai înainte la noi care eram păcătoşi şi ne simţeam rău.” (Sf.Varsanufie şi Ioan, Scr.duh., rp.212, în Fil.rom., vol.XI, p.246,247).

“Căci pâinea întăreşte inima omului (Psalmul 103,17). Şi dacă cineva a socotit că aceasta s-a zis despre pâinea materială, pentru ce zice iarăşi Duhul că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul ce iese din gura lui Dumnezeu (A doua lege 8, 3).” (Sf.Varsanufie şi Ioan, Scr.duh., rp.404, în Fil.rom., vol.XI, p.407).

“Apropiindu-te de Sfintele Taine, ia aminte, primind trupul şi sângele lui Hristos, să le ţii fără nici o îndoială ca adevărate. Iar despre cum ei săvârşesc, nu te preocupa. Crede Celui ce a spus: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu şi sângele Meu şi că acestea ni le-a dat spre iertarea păcatelor. Cel ce crede astfel, nădăjduim că nu se osândeşte. Iar cel ce nu crede, a şi fost osândit (Ioan 3,18). Deci nu te împiedica de la apropiere, socotindu-te pe tine păcătos, ci crede că păcătosul ce se apropie de Mântuitorul se învredniceşte de iertarea păcatelor, precum vedem din Scriptură că cei ce se apropiau de El cu credinţă, auzeau glasul lui Dumnezeu ce le spunea: Iartă-ţi-se ţie păcatele cele multe (Luca 7,47-48). (Sf.Varsanufie şi Ioan, Scr.duh., rp.463, în Fil.rom., vol.XI, p.450).

“Iar dacă Sfântul Ioan îi opreşte (de la Sfânta Împărtăşanie), o face pentru învăţătură şi certare, punându-le în vedere judecata şi chinul veşnic. Căci n-a spus că îi respinge cu forţa, nici că-i taie de la Biserică. Pentru că nici Iisus n-a făcut aceasta cu Iuda. Iar dacă ei rămân în păcate şi se apropie cu neruşinare, se osândesc ei înşişi, despărţindu-se de slava lui Dumnezeu.
Dar pe păcătoşii ce se apropie de Sfintele Taine ca răniţi şi ca unii ce cer milă, pe aceştia îi tămăduieşte Domnul şi-i învredniceşte de Tainele Lui. Căci a spus: N-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă (Luca 5,32). Şi iarăşi: Nu au trebuinţă cei sănătoşi de doctori, ci cei bolnavi (Luca 5,31)… Pe de altă parte, nimenea nu trebuie să spună că e vrednic de Sfânta Împărtăşanie, ci: Sunt nevrednic şi cred că mă voi sfinţi împărtăşindu-mă. Şi va fi lui aceasta după credinţa lui prin Domnul nostru Iisus Hristos.” (Sf.Varsanufie şi Ioan, Scr.duh., rp.464, în Fil.rom., vol.XI, p.451,452).

“Ava (Serid) a spus de acelaşi Bătrân (Ioan) că nu l-a văzut niciodată zâmbind, sau tulburându-se; nici primind Sfânta Împărtăşanie fără lacrimi după ce zicea: Doamne nu spre judecată să-mi fie sfintele acestea.” (Sf.Varsanufie şi Ioan, Scr.duh., rp.570 bis, în Fil.rom., vol.XI, p. 526).

“De pleci să te împărtăşeşti de Sfintele Taine, păzeşte-ţi tot gândul, ca să nu te împărtăşeşti spre osândă (1 Corinteni 11,29).” (Cuviosul Isaia Pustnicul, 29cuv., cuv.4, cap.3, în Fil.rom., vol.XII, p.53).

“Spunea iarăşi (Ava Isaia) despre Sfânta Împărtăşanie, că e numită unirea cu Dumnezeu, întrucât până ce suntem biruiţi de patimi, fie de mânie, fie de pizmă, fie de voinţa de-a plăcea oamenilor, fie de slava deşartă, fie de ură, sau de altă patimă, suntem departe de Dumnezeu. Deci, unde mai este unirea cu Dumnezeu?10” (Cuviosul Isaia Pustnicul, 29cuv., cuv.8, cap.10, în Fil.rom., vol.XII, p.87,88).

“ Sfintele, sfinţilor, adică cele sfinte se dau sfinţilor.” (Cuviosul Isaia Pustnicul, 29cuv., cuv.26, cap.4, în Fil.rom., vol.XII, p.231).

2 Tâlcuirea Pr. Stăniloae: …Privind mereu la Hristos şi Hristos privind mereu la el şi aflându-se într-o convorbire continuă, omul devine tot mai asemenea lui Hristos, căci imită chipul Lui, îşi însuşeşte modul Lui de a fi şi de a gândi. Iar prin aceasta i se transmite omului puterea spirituală însăşi a lui Hristos. (n.s.20, p. 120).

3 Tâlcuirea Pr. Stăniloae: Hristos este totuşi trupeşte în trupul nostru. Dar Sfântul Simeon spune că e netrupeşte, înţelegând că e ca un trup copleşit de Duhul Său cel Sfânt. (n.s. 37, p. 144).

4 Tâlcuirea Pr. Stăniloae: Baza liturghiei ce o săvârşeşte Hristos cu noi este liturghia cea săvârşită cu firea Sa omenească în Sine, jertfind-o şi oferind-o lui Dumnezeu-Tatăl, şi ducând-o prin aceasta la înviere, şi unind-o cu Dumnezeu cel infinit. Prin împărtăşirea de trupul şi sângele Lui, El ni se face subiectul nostru, precum este al trupului şi al sângelui Său, deschizându-ne şi pe noi infinităţii lui Dumnezeu. (n.s.69, p. 264).

5 Tâlcuirea Pr. Stăniloae: Trupul lui Hristos pe care-L primim în Sf. Împărtăşanie nu e alt trup decât cel primit de Fiul lui Dumnezeu din Sfânta fecioară, dar îndumnezeit prin înviere, şi înălţare, ca să fie în noi aluat spre îndumnezeire şi spre înviere şi înălţare. De aceea e şi trup pnevmatizat, nevăzut, copleşit de Duhul Sfânt, deşi trup real, ca să fie şi în noi izvorul Duhului deplin şi să ne pnevmatizeze şi pe noi tot mai mult, pentru a birui treptat legile firii, atârnarea spre cele de jos, procesul de stricăciune şi de moarte definitivă. Căci trupul lui Hristos nu mai e supus procesului de descompunere, datorită Duhului Sfânt care se află în el. De aceea în sfinţi osemintele rămân nedescompuse şi de aceea vom învia şi noi, căci Hristos cel înviat rămâne cu Duhul Său în sufletul nostru, cu puterea Lui de nestricăciune care-i va da acestuia puterea să-i învie trupul. (n. s. 452, p.194, 195).

6 Tâlcuirea Pr. Stăniloae: Trupul lui Hristos e atât de pnevmatizat, atât de copleşit de Duhul, atât de subţiat prin Duhul şi de iradiant al Duhului prin toţi porii lui, că se poate numi şi de viaţă făcător. El este aceasta încă prin faptul cu totul deosebit că e zămislit din Duhul Sfânt a cărui putere s-a unit cu cea a Fecioarei Maria. Duhul Sfânt a întărit puterea de zămislire şi de alcătuire a unui nou om, a Fecioarei Maică atât de mult, că el n-a mai avut nevoie de sămânţă bărbătească. Trupul lui Hristos poartă astfel în el de la început puterea constitutivă a Duhului Sfânt. De aceea e de viaţă făcător. (n.s. 455, p.196).

7 Tâlcuirea Pr. Stăniloae: Atunci trupul nostru, nemaiavând nevoie să mănânce, nu va mai mânca nici Trupul Domnului prin chipul pâinii, ca să ne împărtăşim de dumnezeirea lui Hristos. Atunci în chip nesensibil ne va inunda dumnezeirea prin trupul lui Hristos total transparent, total copleşit de ea. Aceasta va fi ca o împărtăşire prin absorbire, prin trăire intimă a Lui în noi, dar trăirea aceasta va fi o înţelegere sau o vedere mai presus de înţelegere şi de vedere. E aşa cum cei ce se iubesc în lumea aceasta în mod superior comunică prin contemplare, prin înţelegere. Comunicarea e înţelegere tainică, înţelegerea tainică e comunicare. (n.s. 456, p.196).

8 Tâlcuirea Pr. Stăniloae: Împărtăşirea euharistică a mai multora cu Hrisros în timpul vieţii pământeşti e un chip al faptului că în viaţa viitoare se vor împărtăşi toţi drepţii de Hristos într-o comuniune universală. (n.s. 653, p.309).

9 Tâlcuirea Pr. Stăniloae: Text categoric antinestorian. Trupul Sfintei Împărtăşanii nu este al unui om deosebit de Cuvântul, ci însuşi trupul Cuvântului. (n.s. 239, p.228).

Acest articol a fost publicat în Pr.Stăniloae, Sfânta Împărtășanie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s