PASUL 7: Codependent’s guide to the twelve steps

Traducere din

Melody Beattie_ Codependent’s guide to the twelve steps

de catre voluntari ai Centrului de Formare si consiliere Sf Arhangheli Mihail si Gavriil Iasi

”Sunt în noi lucruri de care avem nevoie să ne descotorosim;

sunt și lucruri pe care e nevoie să să le schimbăm. Dar în același timp

nu trebuie să fim prea disperați, prea nemiloși, prea încrâncenați.

Pe calea către sensul vieții mele și către fericire, multe dintre acele lucruri

se vor schimba de la sine, iarpe celelalte le putem lucra în timp.

Primul lucru pe care e nevoie să îl facem este să recunoaștem și

să avem încredere în adâncul nostru

și să nu-l pierdem din vedere. Așa cum Rățușca cea urâtă ascunde

de fapt Lebăda, Tigrișorul – Salvatorul care știe Calea,tot așa

 și în fiecare dintre noi este ceva Special – ceva ce trebuie păstrat.”

Benjanim Hoff – Calea ursulețului(1982)

 

PASUL 7

CU UMILINȚĂ L-AM RUGAT PE DUMNEZEU SĂ NE ÎNDEPĂRTEZE DEFECTELEDE CARACTER

 

          Frica a reprezentat o bună parte din viațași din codependența mea: frica de oameni, frica de viață, frica de trecut, frica de Dumnezeu, frica de vindecare, frica de mine însămi.

Acest Pas esteunuldintrelucrurilepe care mi-a fostfricăsă lefacpeparcursulvindecării.Pe de o parte, vroiamcaDumnezeusă-mi înlăturedefectele de caracter.Pe de altă parte, nu eramsigurăcăarmairămâneceva din mine dacăDumnezeuar fi făcutasta.

Dumnezeuaveasăcoboareșisăsmulgănemilosdin mine tot ceeaceînsemnameu? Aveamsădevin o sfântă? O cochiliegoală?Nu măgâdeamcăaș fi avutmult de pierdutpentrucă nu credeamcăar fi mare lucruîn mine. Măsimțeamcao cochiliegoală.Iar a mi se înlăturatoatedefectele, celepe care ajunsesemsă le numesccodependență, sunapuțin a anihilare.

Ceaveasă se întâmple cu mine? Cine aveamsădevin?Aveamsă am o personalitate? Aveamsădevinca un robot obsedat de vindecare, repetândmantretămăduitoare, zâmbinddulce? Aveamsăpierdlucrurile care măfăcuserăunică? Aveamsă-mi pierdentuziasmul?

Citatul de maisusesteintenționatmai lung decât un motto obișnuit. Era nevoie de astapentrucăareceva important de spus.

Da, suntînnoi – în mine șiîn tine – unelelucruri de care e nevoiesăne descotorosim. Dar avemnevoiesărămânem cine suntem, noiînșine, să ne păstrămesențapersonalității, aceletrăsături, calitățișicaracteristici care ne facspecialișiunici.

Când facem concret acest Pas, Dumnezeu nu coboară cu un aspirator să curețe tot ce e în interiorul nostru. Dumnezeu nu-mi răpește personalitatea. Nu mă anihileazăpe mine.

          Dumnezeu îmi ia doar acele trăsături care mă limitează și mă împiedică să fiu eu însămi.

Unele dintre trăsăturile cele mai respingătoare vor fi înlăturate. Multe altele vor fi transformate. De exemplu, obsesia. Are un aspect negativ, dar adesea există și o latură pozitivă a aceleiași trăsături. Transformată, obsesia devine hotărâre.

Unele dintre defectele mele trebuiau să fie cizelate sau temperate. De exemplu, purtarea de grijă – concentrarea pe celălalt în detrimentul meu, neglijându-mă pe mine – poate deveni iubire pentru sine și iubire pentru ceilalți. Această iubire se poate manifesta într-un fel care hrănește, crește, dă viață și care arată prețuire pentru mine și pentru alți oameni.

Am învățat că frica poate trecedacă nu e de tipul acelora care îți spun să pășești în fața unui camion.

          Am învățat că dacă renunț la defectele mele, nu înseamnă că îmi elimin personalitatea. Citocmaiastai-a permispersonalităţiimelesăiasă la luminăşisăstrăluceascăpentru prima oară, dupăfoartemultăvreme.

 

 

A-L RUGA PE DUMNEZEU CU UMILINȚĂ

 

          În afară de frica legată de ce se va întâmpla cu noi dacă rămânem fără defecte și de ce înseamnă să ni se înlăture defectele, o singură idee mai este de discutat în acest Pas. Îl rugăm cu umilință pe Dumnezeu să ne îndepărteze defectele. Asta nu înseamnă că strigăm la Dumnezeu să ne schimbe. Nu înseamnă că pretindem. Nu înseamnă că trebuie să ne smiorcăim, să ne târâm în genunchi, să cerșim, să pledăm ori să cerem fără încetare.

Acest Pas presupune să admitem că Dumnezeu este puterea. Admitem diferența dintre noi și Dumnezeu: Dumnezeu este atotputernic, noi – nu și nici nu e nevoie să fim. Pur și simplu nu putem face singuri unele lucruri. A ne schimba pe noi înșine este unul dintre ele.

Așa că Îl rugăm pe Dumnezeu să facă pentru noi ceea ce nu putem face singuri.

Cu umilințăÎlrugămpeDumnezeusăneîndepărtezedefectele de caracter.

Ne ajutădacăspunem ”Terog”.

A AVEA ÎNCREDERE ÎN PROCES

 

Prima oară când am făcut acest Pas, am procedat exact cum se spunea în Big Book. M-am retras singură într-o cameră și am închis ușa. I-am cerut Creatorului meu să ridice de la mine toate defectele de caracter. Deși îmi era frică, spuneam asta cu toată inima. Eram gata să mi se înlăture acele lucruri de care devenisem conștientă sau despre care discutasem la Pașii 4 și 5. Și doream să mi se îndepărteze și acele lucruri care trebuiau înlăturate și care îmi scăpaseră la Pașii 4 și 5. Așa că am spus și asta.

Am meditat puțin, apoi m-am pregătit să părăsesc încăperea, întrebându-mă ce avea să se întâmple. Avea să mă lovească un trăsnet? Aveam să merg la culcare în acea seară și să mă trezesc dimineață o altă persoană? Aveam să mă mai recunosc?

Și în ce măsură trebuia să fac eu această schimbare? Însemna că trebuia să încerc să fiu perfectă din acel moment? Nu înțelegeam procesul pe care îl începusem. Încă nu îl înțeleg pe deplin, dar am învățat să am încredere în el.

Este un proces gradual, un proces de vindecare și un proces spiritual. Nu doare, cel puțin nu mai mult decât este necesar ca să ne vindece de durerile din trecut sau ca să ne capteze atenția. Este un proces plăcut și chiar și durerea devine plăcută o dată ce încep să fiu dispusă să o trăiesc în loc să mă împotrivesc, o dată ce încep să fiu dispusă să mă predau.

Am învățat că nu este un proces instantaneu.

Nu avem de ce să ne temem.

Am fost schimbată în timp. Nu a trebuit să mă schimb eu. Nu am fost transformată instantaneu când am făcut acest Pas. Dar a-l face declanșează procesul.

Am început ușor să observ anumite lucruri la mine, de exemplu purtare de grijă, control, frică, dureri nerezolvate din trecut. Nu pe toate odată. Mai întâi am conștientizat cât de mult controlam o anumită persoană. Nu m-am oprit. Doar am devenit conștientă de asta. Apoi am conștientizat cât de mult controlam o altă persoană. La fel – nu m-am oprit. Doar am devenit conștientă de asta.

Apoi am luptat o vreme – cu mine însămi. Am încercatsămăopresc, dar am descoperitcă nu pot. Sau am încetatunanumecomportament, dar tot maivoiamsă-l continui. Eşec.Apoi, însfârşit, predarea. Am încetatsămămaichinuişi mi-am datvoiesăfiu.

Acesta este momentul în care apar darurile. Daruri ca detașarea. Slăbirea controlului. Conștientizarea profundă că nu pot controla pe nimeni. Asta nu înseamnă că am lucrat perfect sau că darurile au venit toate odată. Dar în timp, slăbirea progresivă a controlului a înlocuit impulsul de a controla.

Asta nu înseamnă că impulsul și dorința de a controla nu s-au mai manifestat. În viața mea, ca și în viețile multor oameni care ne-au oferit poveștile lor pentru această carte, controlul rămâne o problemă importantă în vindecare.

Parțial acceptăm. Rămânem în alertă. Devenim și mai conștienți. Ne pândim. Dar ne permitem să învățăm și să creștem. Dobândim o anumită delicatețe și compasiune față de noi înșine, față de condiția noastră umană. Lăsăm să se producă schimbarea.

Am descoperit că unele dintre problemele mele cele mai grele sunt uneori transformate în lucruri de folos. De exemplu, când eram mică stăteam mult singură. Nu relaționam cu ceilalți și aveam puțini prieteni. Ani în șir, în timp ce alții mergeau la școală și socializau, eu eram bolnavă și trebuia să stau singură acasă, să studiez singură, izolată de oameni. Am trăit multă durere în legătură cu perioada asta din viața mea.

Însă când am acceptat-o și am putut mulțumi pentru ea (deși nu cu toată inima), am putut vedea darul pe care îl primisem prin ea. A învăța să fiu singură, a învăța să studiez singură, a învăța să gândesc independent au devenit trăsături care m-au condus către ceea ce fac în prezent (sunt scriitoare). Un minus a devenit un plus important în viața mea.

Sunt uimită vazând cât de mult recunoștința, acceptarea și acest program ne poate transforma și transformă unele dintre cele mai supărătoare trăsături ale noastre.

Ani la rand m-am sacrificat din dorința de a fi martir sau, câteodată, chiar fără motiv. Dar reușind să canalizez această capacitate, am învățat să fac sacrificii pe termen limitat, în împlinirea unor anumite scopuri .

Am văzut mulți oameni în curs de vindecare de codependență care se lipseau de anumite lucruri, se zbăteau, făceau sacrificii fără motiv sau sperând că astfel ar salva o anumită relație. Înaintând în vindecare, am văzut aceeași oamenifolosind capacitatea aceea de a îndura, de a persevera, de a face sacrificii pentru a termina o facultate, pentru a începe propria afaceresau făcând altceva pentru binele lor.

O anumită trăsătură de caracter a fost astfel transformată.

Dorința de control poate fi temperată prin fixarea unor limite și apoi transformată în abilități de management și leadership.

Toată energia pe care o consumăm disprețuindu-ne și judecându-ne poate fi transformată în sens pozitiv, pate fi folosită pentru a ne iubi pe noi înșine.

O parte din grija nesănătoasă, codependentă față de lume poate fi întoarsă către noi până când învățăm cu adevărat să ne iubim și să avem grijă de noi înșine.

Și tot așa.

Da, ne va fi mai bine fara anumite lucruri. Unelevor fi transformate total. Pe altele le vom lucra în timp, cu ajutorul Domnului. Iar pe altele vom învăța să le acceptăm.

Poate că nu voi fi niciodată o bucătăreasă bună și nici nu știu dacă îmi pasă. Accept asta la mine. Dacă va fi să se schimbe lucrurile vreodată în această privință, se vor schimba. Dar deocamdată nu sunt interesată să schimb ceva anume.

Unele lucruri le fac bine.  Pe altele mediocru. Pe altele deloc.  E ok.

Cu cât mai mult vom lucra acești Pași, cu atât vom căpăta  o perspectivă mai bună despre noi și despre trecutul nostru. Cu cât îi permitem mai deplin trecutului nostru să se vindece, cu atât mai mult vom vedea și ne vom deschide să primim darurile care ne vin prin el.

O dată ce ne trăim amărăciunea, vom fi capabili să primim darul din fiecare relație, chiar și din cele mai dureroase.

Vom fi vindecați. Vom avea acces la iubirea pentru noi înșine și pentru ceilalți. Pate că darul cel mai vindecător este acceptarea de sine imediată, continuă, acceptarea a tot ceea ce suntem și a tot ceea ce am fost. Cu cât ne acceptăm mai mult, cu atât mai mult ne vom asuma ceea ce suntem chemați să devenim.

Acest Pas nu ne absolvă de responsabilitate. Doar că nu trebuie să ne temem și să ne tulburăm. Nu trebuie să forțăm vindecarea. Nu mai trebuie să ne criticăm și să ne judecăm pentru că nu suntem capabili să schimbăm ceva la noi. De acum înainte, ni se vor întâmpla lucruri bune.

          Vom fi conduși către vindecarea de care avem nevoie. Se vor ivi ocazii. Vor apărea oameni în viața noastră. Vom auzi o frază la o întâlnire. Va suna cineva și va începe să vorbească despre ceva ce va atinge o coardă sensibilă. Vom primi o carte. Ne va veni un gând, vom avea o conștientizare.

Putem fi conduși către un terapeut sau către un grup de terapie. Putem fi conduși către conștientizări ale altor dependențe sau probleme ale noastre și să le vindecăm. Pute să ne trezim într-o relație care să declanșeze o vindecare profundă a trecutului nostru.

Ne putem trezi fără loc de muncă, situație care să ne provoace să neprovoace în feluri necunoscute de noi de a fi stăpâni pe propria noastră putere.Putem descoperi noi părți din noi înșine pe care le putem explora și lucra.

Procesul va lucra dacă îi permitem să o facă. Uneori lucrează chiar dacă ne opunem. Ne vom trezi ca suntem schimbați până în măduva oaselor, în feluri în care n-am fi putut-o face singuri.

Și asta se întâmplă în mod natural, dacă ne lăsăm.

Acest Pas ne dă permisiunea de a fi cine suntem. Spunem ”Te rog, ajuta-mă. Te rog, schimbă-mă.” Din acest moment, putem să fim cine suntem și să permitem schimbărilor să se producă.

Nu e nevoie să lucrăm din greu atât de mult. Nu e nevoie să ne zbatem atâta. Sarcinanoastră e să ne acceptăm pe noi înșine în fiecare clipă. Să-L rugăm pe Dumnezeu să facă restul. Să cerem, știind că ceea ce ne dorim și avem nevoie să se întâmple este peste puterile noastre. Să cerem, știind că nu se așteapă de la noi sălucrăm singuri.

Apoi să fim deschiși și să avem încredere în ce se va întâmpla.

Da, avem și noi o responsabilitate în acest proces. Ceea ce ține de noi este să lucrăm acești Pași. E un lucru la îndemână și ni se va arăta și vom fi ajutați să facem orice am avea de făcut. Lucrarea acestui Pas este simplă. ”Să-L rugăm cu umilință pe Dumnezeu să ne dea ce avem nevoie.” Asta ne dă permisiunea să fim cum suntem și să Îi încredințăm Puterii noastre Superioare nevoile și dorințele noastre. Spunem ”Te rog”, apoi avem încredere că am fost auziți.

PAȘII TRANSFORMĂRII

Pașii 6 și 7 sunt Pașii transformării. Când mă întreabă oamenii cum m-am schimbat sau ce să facă ei pentru a se schimba, nu am niciodată un răspuns. Totuși, am trecut prin schimbări majore de-a lungul vieții.

Am început, ca noi toți, ca un copil nevinovat. Pe la 12 ani, consumul meu de alcool era în floare. Pe la 18 mă drogam. Pe la 23 eram într-un program cu metadonă. Pe la 26, la început împotriva voinței mele, făceam tratament pentru dependența de droguri.Devenisem o persoană așezată și luasem contact cu Pașii și cu o Putere superioară.

Mă schimbasem dintr-o persoană obsedată de droguri într-o persoană cumpătată, dedicată unui nou stil de viață.

Totuși am observat o altă obsesie – obsesia mea față de oameni și neglijarea propriei persoane. Descoperisem o parte mai adâncă din mine, o parte plină de durere și de dorințe arzătoare – gaura neagră a sufletului meu.

De-a lungul anilor am trecut printr-o altă transformare. M-am schimbat treptat într-o persoană cu mai puține frici, care controla mai puțin, o persoană mai concentrată pe propriile responsabilități. Dintr-o victimă devenisem o persoană care își propunea să fie bună cu sine.

Am învățat să mă ocup de sentimentele mele. Au început să mi se vindece sentimentele nerezolvate din trecut. Chiar mi-am vazut trecutul transformându-se și am început să înțeleg ce daruri primisem de la el, chiar și în cele mai dureroase momente.

Se petreceau schimbări în fiecare zi. Și descopăr cum cu timpul mă apropii tot mai mult de acel minunat copil interior nevinovat, de drumul pe care l-am început demult. Totuși, mai este cineva cu mine, cineva care a călătorit cu mine de-a lungul anilor, care a învățat să supraviețuiască, să fie pe picioarele ei, să învețe, să învețe să îi pese și care învață să își dea voie să fie protejată.

Este cu mine o persoană care a trecut prin multe în viață, care adesea a trăit lucruri grele și învăț să o prețuiesc și pe ea, împreună cu toate experiențele ei. Pentru că acestea m-au făcut să devin eu.

Când mă întreabă oamenii cum să se schimbe, nu le pot ține un discurs lung, o predică. Nici măcar nu pot să mă laud. Ce le pot oferi sunt instrumentele-cheie pentru schimbarea și transformarea vieții noastre – Pașii 6 și 7.

Să începi să îți dorești. Să devii deschis. Să spui te rog. Și să prețuiești persoana care ești acum, în acest moment.

Nimic, nimic nu poate împiedica binele să vină în viața ta și în acest program numit recuperare, în felul în care îți este ție de folos.

Acest Pas nu ne anihilează. Scoate la iveală frumusețea copilului nevinovat din fiecare dintre noi și o combină cu înțelepciunea pe care o dobândim din experiențele noastre. Ne face capabili să ne punem în valoare întregul potențial.

Darurile noastre vor spori. Tiparele noastre de comportament vor deveni acceptabile, iar cu timpul chiar hazlii. Defectele ne vor fi curățate, eliminate sau vor deveni suportabile.

Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ajute. Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne schimbe. Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne vindece. Să fim total pregătiți să ne vindece Domnul, să-L rugăm cu umilință să facă asta. Iată esența Pașilor 6 și 7. Ei sunt miezul vindecării noastre.

ACTIVITĂȚI

 

  1. Care sunt temerile tale legate de ideea de a fi schimbat? Scrie-le sau vorbește altor persoane despre ele.
  2. Ai văzut deja schimbări la tine? Câte dintre ele au stat în puterea ta? Meditează la faptul că schimbarea în viața ta se face progresiv, natural.
  3. A scrie scrisori este una dintre metodele mele favorite. Scrie-i o scrisoare lui Dumnezeu, așa cum Îl înțelegi tu. Spune-I despre ce te deranjează la tine și ce schimbăriți-ar plăcea să vezi.
  4. Dacă ai îndoieli cu privire la defectele de caracter la care trebuie să lucrezi acum, cere-I lui Dumnezeu să îți arate clar ce lucruri ar putea fi îmbunătățite în viața ta dacă ai lucra Pașii 6 și 7.
  5. Încearcă să te vezi, să te imaginezi pe tine – cel care ți-ar plăcea să devii. Vezi-te făcând ce ți-ar plăcea să faci și fiind așa cum ți-ar plăcea să fii. Apoi revino în prezent. Spune că ești bine așa cum ești. Arată că te accepți și că te iubești așa cum ești acum.

         

Acest articol a fost publicat în Codependent's guide to the twelve steps. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s