Da, relatia aceea e bună foarte

Preluat de AICI

Parintele Rafail Noica – Ce este omul? Alba Iulia, nov. 2006, partea 2/2

Părinte Rafail, să întelegem din cele spus de dumneavoastră, că relatia trupească între doi tineri care se iubesc este „bună foarte”?

Frati si surori, bineînțeles. Trebuie să gândim teologic. Trebuie să întelegem că dualismul (adică a crede în două principii: al binelui si al răului) este o erezie recunoscută de Biserică. Numai binele există, fiindcă numai Dumnezeu a zidit, si nu diavolul. Vorbeam cu un tânăr, si m-a înteles tânărul. A zis: „Când Dumnezeu a făcut omul, nu l-a făcut până la centură si după aceea să zică: „Ocupă-te tu, diavole, că în alea nu mă bag”. Dar ce este atunci răul? Nu este decât un bine, folosit asa cum nu ne descoperă Dumnezeu să se folosească, ori într-un tel gresit, oricând nu trebuie, oricât nu trebuie, oricum nu trebuie. Rău în sine, nu există. Nu există decât bine si bine foarte. Dar unde este făptura liberă, cum e? Chipul lui Dumnezeu, înger sau om, are libertatea să treacă peste cele ale lui Dumnezeu; asta spre detrimentul lui si spre moartea lui, dar are această libertate, această liberă alegere… Si pe noi ne cheamă la o liberă alegere, pentru a alege, si pentru a alege drept, si pentru a nu ne rătăci si a nu ne dezamăgi. Sau, dacă ne dezamăgim, măcar să ne „dez-amăgim” si să revenim la adevăr. Trebuie să trăim lucrurile asa cum ni le descoperă Dumnezeu.

Da, relatia aceea e bună foarte; si sunt mult mai multe lucruri bune foarte decât omul post-modern îsi închipuie. De ce omul post-modern îsi închipuie gresit? Fiindcă asa a fost bântuită lucrarea asta de diavol dintru bun început, încât omul acum nu si-o mai poate închipui în închipuire curată. Si de aceea zic: Doar de ne-ar da Dumnezeu destulă des-pătimire să întrezărim ceva.

Dar vă spun: cititi scrierile Sântului Simeon Noul Teolog si cititi si Cântarea Cântărilor în Biblie, si o să vedeti că este element foarte propice pentru o întreagă poveste pornografică, dar numai pornografie nu este.

Prooroceste Solomon: „Trăieste cele trupesti, întrezărind, prin cele trupesti, cele duhovnicesti, pe care trupul le îngână si despre acelea vorbeste”. Marii sfinti ai omenirii, aceia pe care îi numeste expresia modernă ”mistici”, cu cât sunt mai „mistici”, cu cât sunt mai adevărat si mai adânc în ale duhului, cu atât mai putin se sfiesc de cele trupesti, cu atât mai liberi sunt. Prin ei putem întrezări ceva, ca să curătim întâi ochiul mintii, ca să vedem apoi încotro mergem. De exemplu, dacă trebuie să ne înfrânăm de la aceste relatii [trupesti], [cu ochiul mintii curat vom vedea] de la care relatii si cât să ne înfrânăm, si pentru ce să ne înfrânăm; si să nu mergem prea departe, nici în ale înfrânării, fiindcă am văzut catastrofe din prea mare înfrânare (tot o rătăcire este).

Puritanismul este o erezie. Puritanismul l–am trăit eu pe pielea mea. Am ajuns în Anglia în anii ’50, si se simtea încă puritanismul, care ajunsese la culminarea lui, în secolul al XIX-lea (englezii vorbesc de „epoca victoriană” – de la regina Victoria).

Destrăbălismul, pe care îl cunoasteti astăzi, este efectul direct al puritanismului, care a vrut o puritate „mai mare” decât ne-a dat Dumnezeu, care nu a recunoscut adevărata valoare a trupului si a tuturor celor ale trupului. A încercat să suprime nu numai patima, ci mult mai mult.

Căci, ce-i patima? O scâlciere a unei virtuti. Patimi în sine nu există, în virtutea a ceea ce am zis adineauri: că rău nu există. Deci, în loc să suprime patimile (cum zic marii părinti nevoitori: „Noi nu cu trupul ne luptăm, ci cu patimile”), au încercat să suprime mult prea mult, cu efectul că a răbufnit firea omenească; diavolul stia ce făcea. Poate că, unii oameni, ne ducem prosteste, ne lăsăm dusi la ceea ce Eminescu numeste: „vane idealuri” de toate felurile: si politice si morale, cu rezultatul că răbufneste cândva firea, si atunci, răbufnind, dă în excesele contrare; diavolul a făcut-o înadins. Am simtit-o în 56-57, îmi amintesc, înainte să vină anii 60, si am simtit că o să vină apoi marea destrăbălare. Si nu m-am uimit când a venit.

Acest articol a fost publicat în Căsătorie, Relaţiile intime. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s