de Marko I. Rupnik, Serghei S. Averinţev
Editura Ars Longa
Pe această cale iubirea conjugală este oferită deci omului drept cale de mîntuire, cale pe care Dumnezeu a arătat-o întregii umanităţi prin sacrificiul Fiului Său.
Se merge spre o recunoaştere reciprocă, o recunoaştere a sinelui, recunoaşterea faptului că, iubind, eşti iubit. Este calea reciprocităţii. Aceasta este particulara frumuseţe a iubirii conjugale: a te recunoaşte iubit, iubind.
Harul iubirii conjugale se situează în dinamica teologică a trecerii de la imagine la asemănare.
Dragostea conjugală activează chipul lui Dumnezeu în persoană, pentru ca acest chip să poată pătrunde fiinţa umană atît de integral încît în gesturile sale, în gîndirea sa, în ceea ce simte, în acţiunile sale, omul să devină din ce în ce mai asemănător lui Dumnezeu.
Este iubirea văzută ca o cale în care persoana este antrenată să iasă din propria-i sferă egoistă pînă la a deveni capabilă de un adevărat gest de iubire.
Iar corpul uman, subjugat de pasiuni, după păcat, se găseşte acum pătruns de un principiu activ, vital, de un principiu spiritual.
Începe astfel un proces care merge de la dragostea carnală la dragostea spirituală, o dragoste ce, în gesturile sale, în sacrificiile sale, va aminti din ce în ce mai mult de o lume transfigurată.
Prin urmare, calea înspre căsătorie este şi o cale înspre corpul pneumatic, spiritual: de la a ne percepe pe noi înşine în mod carnal, începem, prin dragostea conjugală, să ne percepem în mod spiritual.
Se trece deci de la izolare la uniune, de la carne la spiritual, de la păcatul originar la mîntuire. Şi, la un moment dat, în acest proces, sexualitatea îşi îndeplineşte rolul în funcţie de cum este trăită această viaţă.
Prin lucrarea izbăvitoare a lui Hristos, sexualitatea se prezintă omului ca şi cale de mîntuire.
Odată învinsă singurătatea şi instaurat raportul de iubire, sexualitatea nu va mai fi trăită aşa cum este trăită în mod comun în această lume, ci va deveni semn al lumii ce va să vină.
Taina Căsătoriei 