Trebuie să ne construim propriul deşert unde să ne retragem în fiecare zi, să ne depărtăm de necazuri și să ne cufundăm în prezența vindecătoare a lui Hristos

Însingurați dar niciodată singuri

traducere şi adaptare: Lucian Filip
sursa: pravmir.com

Găsiţi timp în fiecare zi să fiți singur cu Dumnezeu. Fie înainte de începerea unei zile agitate, fie seara după ce lucrurile s-au mai așezat, opriți-vă și găsiți un loc de rugăciune pentru a vă întâlni cu Hristos

 

În societatea modernă, atât bărbații cât și femeile suportă din ce în ce mai puțin „singurătatea”. Din anumite motive, simţim nevoia să ne înconjurăm de oameni, sunete, imagini vizuale, conversații telefonice, mesaje, chat-uri sau de alți stimuli care devin centrul universului în care trăim. Acest fenomen se numește „comunicare socială”. Vrem să fim conectați 24 de ore pe zi. Gândul că s-ar putea să nu putem fi contactați la orice oră ne preocupă din ce în ce mai mult. Radioul trebuie să fie pornit, televizorul trebuie să meargă, trebuie să fim înconjurați de oameni. Trebuie să facem parte dintr-o „reţea socială”. Psihologii consideră că acest fapt este o formă a fenomenului numit „escapism” sau fuga de realitate, adică omul încearcă să evite să pătrundă în interiorul propriei persoane.

Cu toate acestea, pentru oamenii care privesc viaţa cu seriozitate, pentru cei credincioși, care privesc din interior spre exterior și nu invers, asta reprezintă o distragere de la singurul lucru important, și anume relația și viața noastră cu și în Hristos. Acum când ne pregătim pentru începerea Postului Mare trebuie să înțelegem rolul singurătății și liniștii izvorâte din Dumnezeu în viața noastră și lecțiile valoroase ce pot fi învățate din simplul fapt de a fi singuri cu Dumnezeu.

Mitropolitul Ilarion Alfeyev (Rusia) descrie singurătatea în felul următor: „Singurătatea reprezintă experiența internă pe care o avem atunci când trăim cu noi înșine, retragerea în sine, necesară pentru unirea cu Dumnezeu. În același timp reprezintă experiența pe care o trăim atunci când renunțăm la „celălalt”, fie prieten sau rudă. Este experienţa retragerii din lumea exterioară şi a lepădării de aceasta în vederea obţinerii unirii cu Dumnezeu. Singurătatea poate fi dureroasă, plină de suferință lăuntrică, dar fără acestea nu se poate ajunge aproape de o împlinire a vieții în Hristos.”

Dacă ne găsim timp să fim „singuri” în fiecare zi ne eliberăm de lumea care, după spusele poetului Wordsworth „este prea mult cu noi,” ne dă timp să adăugăm „profunzime” vieţii noastre, să ne desprindem de distrageri şi să ne îndreptăm sufletul acolo unde Creatorul şi Domnul nostru „trăieşte şi fiinţează”.  Însingurarea atestă adevărul  Pr. John Meyendorff scrie: „Dumnezeu se află în interiorul nostru. Acesta nu mai este în afara. Astfel trebuie să găsim lumina Muntelui Tabor în inimile noastre.”

Sfântul Isaac din Ninive, scrie despre descoperirea posibilă a lui Dumnezeu atunci când ne cufundăm în singurătate: „Fiţi împăcaţi cu propriul suflet şi astfel veţi fi împăcaţi cu cerul şi pământul. Intraţi în lăcaşul ascuns al comorii care zace în voi și veți cunoaște raiul întrucât pentru a intra în acesta nu există decât o sigură cale. Scara spre Împărăția Cerurilor este ascunsă în sufletul vostru. În singurătate, cufundați-vă în profunzimea sufletului vostru și veți găsi scara pe care trebuie să urcați.” Într-adevăr părinții monahi ne învață că scopul singurătății este de a pătrunde cu mintea în suflet nu pentru a vorbi cu Dumnezeu ci pentru a-l asculta vorbind. Amintiți-vă de cuvintele psalmistului: „Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu, înălţa-Mă-voi pe pământ” (Ps. 45,10). Opriţi-vă și cunoașteți… Prin singurătate îl vom cunoaște pe Dumnezeu, ne obișnuim cu vocea Sa, cu prezența Sa.

Dar cât de greu este astăzi pentru noi să găsim această liniște în viețile noastre agitate! Însă nu este imposibil. Adevărul este că nu pustiul influențează pustnicii, ci lăcașul dinlăuntrul lor, mănăstirea interioară în care îl întâlnesc pe Hristos. Acea descoperire poate aparține fiecăruia dintre noi. Acum că se apropie perioada Postului Mare ar trebui să ne gândim și noi la acest lucru. Iată o posibilă abordare:

Găsiţi timp în fiecare zi să fiți singur cu Dumnezeu. Fie înainte de începerea unei zile agitate, fie seara după ce lucrurile s-au mai așezat, opriți-vă și găsiți un loc de rugăciune pentru a vă întâlni cu Hristos. Începeți cu o rugăciune scurtă precum rugăciunea lui Hristos spusă în șoaptă sau chiar în gând. Creați-vă condiții propice pentru ca inima voastră să-L poată asculta pe Domnul. Înainte de toate, respectați acest program în fiecare zi. Chiar și la serviciu, atunci când vă faceți datoria, profitați câteva momente de liniște și rugați-vă, simțiți prezența lui Dumnezeu. Și asta este un fel de singurătate. Amintiți-vă de cuvintele lui Hristos „Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns” (Matei 6, 6).

Folosiţi Sfânta Scriptură ca să Îi ascultaţi cuvântul. Citiţi un verset din Sfânta Scriptură, din Vechiul sau din Noul Testament, şi întrebaţi-vă: „Ce vrea să îmi spună Domnul în aceste versete?” Scriptura este opera Sa, adresată fiecăruia dintre noi. Ce mesaj ne transmite? Cum se aplică faptele relatate acolo în viața TA? Atunci când vă retrageți în singurătate, contați pe cuvântul lui Dumnezeu și adânciți-vă în mesajul Lui pentru noi. Dar dacă Cuvântul lui Dumnezeu ne este străin, cum mai putem auzi vocea Sa?

Faceți asta cu orice preț. Ideea de a petrece timpul în singurătate poate fi descurajantă, dar nu uitați, este o singurătate cu Dumnezeu. La fel poate fi și lupta în căutarea singurătății și de a ne concentra pe lucrurile spirituale în profunzimea vieții întru Hristos. Tentațiile lumești, zgomotele, ispitele sunt într-adevăr foarte puternice. Fiți puternici. Rezistați. Rămâneți concentrați pe scopul găsirii liniștii în viața cotidiană agitată, găsirea lui Dumnezeu și a iubirii Sale pentru voi. De aceea în tot acest timp rugați-vă Lui să o puteți vedea. Pr. Henri Nouwen, duhovnic, spunea astfel: „Trebuie să ne construim propriul deşert unde să ne retragem în fiecare zi, să ne depărtăm de necazuri și să ne cufundăm în prezența vindecătoare a lui Hristos. Fără un asemenea deșert ne vom pierde propriul suflet atunci când încercăm să le vorbim altora.”

Fie ca Dumnezeul Iubirii din inimile voastre să vă dea putere să Îl găsiţi înlăuntrul vostru!

Acest articol a fost publicat în Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Trebuie să ne construim propriul deşert unde să ne retragem în fiecare zi, să ne depărtăm de necazuri și să ne cufundăm în prezența vindecătoare a lui Hristos

  1. Simeona zice:

    O, ce articol minunat. Multumesc, Doamne si binecuvanteaza-i pe cei care au contribuit la aceasta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s