Acela care păzeşte legile hotărâte, găseşte casa şi femeia lui ca o mângâiere şi liberare de toate necazurile; iar acela care ia lucrul cu nesocotinţă şi fără judecată, chiar dacă se bucură de multă cinste în afară, intrând în casă vede (numai) stânci şi pietre

Studii omiletice asupra celor trei cuvantari ale Sf Ioan Chrisostom despre căsătorie cu traducerea lor – AICI
Teza pentru licenta de Niculaie Marinescu
Bucuresti
Lito-Tipografia L. Motzatzeanu
1908

A DOUA OMILIEANALIZA

1.Este oprit să te căsătoreşti cu o femeie lăsată de bărbat. Legile lumeşti nu pot să întreacă legea Dumnezeiească.

2.Motivele legii mozaice cu privire la gonirea unei femei. Trecerea la noua lege.

3.Adulterul omului, care se căsătoreşte cu o femeie lăsată de bărbat. Adulterul omului căsătorit, care are legături cu o femeie oarecare.

4.Înţelepciunea lui Pavel: învăţăturile sale din pricina slăbiciunii omeneşti, Recompense date chiar în această viaţă pentru statornicia in văduvie.

5. Cum se face curăţirea sufletului. Îndemnuri.

«Femeia legată este de lege, în câtă vreme trăieşte bărbatul ei; iar dacă va adormi (muri) bărbatul ei, slobodă este după care va vrea să se mărite, numai întru Domnul. Însă mai fericită ar fi dacă ar rămânea cum este» (I Cor. VII, 29-30)

1) În altă zi, fericitul Pavel ne stabili legea despre căsătorie şi drepturile ei, scriind şi zicând aşa către Corinteni: «Iar pentru care mi-aţi scris, bine este omului de femeie să nu se atingă. Iar pentru adulter, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare să-şi aibă bărbatul său». (Cor. VII, 1-2).

De aceia şi eu am întrebuinţat întreaga cuvântare pentru înţelegerea acestor cuvinte. Dar este nevoe ca şi azi să vorbesc cu voi iarăşi despre acelaşi subiect, fiindcă şi astăzi, acelaşi sf. apostol Pavel vorbeşte despre dânsul.

Şi l-aţi auzit pe el strigând şi zicând : «Femeia este legată de lege, câtă vreme trăieşte bărbatul ei; iar dacă va adormi (muri) bărbatul ei, liberă este după care va voi să se mărite, numai întru Domnul. Iar mai fericită este de va rămânea aşa, după sufletul (părerea) mea; că şi se pare că şi eu am spiritul lui Dumnezeu». (Corin. VII 39-40).

Să urmăm lui deci şi astăzi şi să vorbim împreună despre această învăţătură, căci urmând lui Pavel, prin el vom urma în totul şi lui Hristos, fiindcă şi el nu lui singur, ci Aceluia urmând, a scris toate.

Şi nu este lucru neînsemnat o căsătorie bine înfiinţată: este izvor de nenumărate rele pentru cei ce nu se folosesc de ea cum trebuie.

După cum femeia este un ajutor, tot aşa adesea se face şi vrăşmaş.

Şi după cum căsătoria este un liman (port) tot aşa aduce şi naufragiul, nu prin firea sa, dar prin sufletul acelora care se folosesc rău de ea.

Acela care păzeşte legile hotărâte ale ei, găseşte casa şi femeia lui ca o mângâiere şi liberare de toate necazurile care i se întâmplă, fie în piaţă, fie ori şi unde ; iar acela care ia lucrul cu nesocotinţă şi fără judecată, chiar dacă se bucură de multă cinste în afară, intrând în casă vede (numai) stânci şi pietre.

Trebuie deci, pentru că este vorba de afaceri aşa de însemnate, să dăm mare luare aminte acestor cuvinte: Trebuie ca cel care îşi ia femeie să facă acest lucru după legiuirea lui Pavel sau la dreptul vorbind după legiuirea lui Hristos.

Ştiu negreşit că la mulţi cuvântul li se va părea nou şi neaşteptat şi de aceia nu voi tăcea, dar mai întâi vă voi citi legea şi apoi voi încerca să înlătur contrazicerea care se pare că este aci.

Care este legea, pe care ne-a dat o Pavel? «Femeia este legată de lege».

Deci nu trebuie să se despărţească, cât îi trăieşte bărbatul, nici să-şi aducă alt soţ, nici să încheie o a doua căsătorie.

Şi bagă de seamă, că întrebuinţează numai cuvinte precise cu toată îngrijirea. Nu zice : Să trăiască la un loc cu bărbatul, cât timp trăieşte acesta, dar : «Femeia este legată de lege, cât timp trăieşte bărbatul ei», încât chiar dacă i se dă carte de despărţire, chiar dacă părăseşte casa, chiar dacă se duce la altul, este legată prin lege, şi una ca aceasta este adulteră.

Nu trebuie să iei pe o părăsită de bărbat.

Legile lumeşti se supun legilor dumnezeeşti.

Dacă deci, bărbatul ar voi să-şi depărteze nevasta, sau femeia să-şi lase bărbatul, să-şi amintească această vorbă şi să se gândească că Pavel este de faţă şi o urmăreşte zicându-i, cu tărie : «Femeia este legată de lege».

Căci după cum sclavii fugiţi târăsc după ei lanţul, chiar când au părăsit casa stăpânului, tot aşa şi femeile când părăsesc pe bărbaţi sunt încătuşate de lege, care le urmăreşte şi le învinueşte de adulter, învinovăţind şi pe cel ce a luat-o, cu vorbele: Trăieşte încă bărbatul ei şi ce aţi făcut este adulter, căci femeia este legată prin lege câtă vreme trăieşte bărbatul, ei.

Şi: «cel ce va lua pe cea lăsată săvârşeşte adulter» (Mat. V, 32). Când însă are voie să se căsătorească a doua oară? Când? Atunci este liberă din lanţ, când i-a murit bărbatul. Arătând aceasta nu a adăugat : «dacă a murit bărbatul ei, este liberă să se căsătorească cu cine vrea» ci : «dacă a adormit» având în gând nu numai sa mângâie pe cea văduvă, ci să o convingă să rămâie la cel dintâi şi să nu mai ia un al doilea soţ. Nu a murit soţul tău ci doarme.

Cine nu aşteaptă pe un om adormit? De aceia zice : «Dacă a adormit, liberă este să se căsătorească cu cine vrea», nu zic să se mărite ca să nu pară că o sileşte, nici nu a împiedicat-o dacă vrea să se căsătorească a doua oară, nici nu a silit-o dacă nu vrea, dar ia citit legea zicând : «Liberă este să se căsătorească cu cine vrea.»

Şi zicând că liberă este după moartea bărbatului, a arătat că înainte de aceasta era sclavă câtă vreme trăia acela (bărbatul) fiind sclavă şi supusă legii, chiar dacă ar fi primit mii de cărţi de despărţire, este vinovată de adulter.

Sclavilor le este permis să părăsească pe stăpâni în viaţa, femeii nu este permis să-şi lase bărbatul, câta vreme trăieşte el, fiindcă această poftă este adulter.

Să nu-mi citeşti legile făcute de cei din afară (legiuitorilor lumii aceştia), care învaţă să dai carte de despărţire şi să te desfaci de femeie, căci nu după aceste are să te judece Dumnezeu în acea zi, dar după acelea pe care el însuşi le-a pus (rânduit).

Şi legile din afară n-au hotărât aceasta cu desăvârşire şi chiar ele pedepsesc fapta în cât şi de aci se vede că şi ele înfierează acest păcat. Ele pedepsesc cu pierderea de avere pe cel ce a fost pricina despărţirii, iar pe cel care a dat ocazie de desfacere, îl pedepsesc cu luarea mijloacelor de trai, şi negreşit când legiuiesc aşa, nu recomandă să faci lucrul acesta.

2) Dar Moise ? Şi el a hotărât aceasta pentru aceiaşi pricină. Tu ascultă pe Hristos cum zice: «Că de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult de cât a Cărturarilor şi Fariseilor, nu veţi intra întru Împărăţia cerurilor» (Mat. V. 20). Ascultă-L deci mai departe : «Că tot cel ce-şi va lăsa femeia sa afară de cuvântul de adulter, o face să săvârşească adulter şi cine va lua pe cea lăsată săvârşeşte adulter» (Mart. V. 32).

De aceia a venit noul născut Fiul lui Dumnezeu, de aceea a luat chip de rob, de aceia Şi-a vărsat preţiosul sănge, a stricat moartea, a şters păcatul, a dat harul prea îmbelşugat al Duhului, ca să te aducă pe tine, spre o înţelepciune mai mare.

Alt cum, nici Moisi n-a stabilit aceasta cu desăvârşire dar fu silit să ia în seamă slăbiciunea celor pentru care legiuia. Pentru că erau aplecaţi spre omoruri, şi umpleau casele cu săngele rudelor lor şi nu cruţau nici pe ai lor, nici pe streini şi ca să nu gâtuiască femeile in ascuns, când nu le mai iubeau, de aceia a orânduit să le lase, ca să înlăture o crimă mai mare: uşurinţa omo-rurilor. Cum că erau vărsători de sănge, ascultă chiar pe prooroci care spun : «Cei ce zidiţi Sionul cu sănge, şi Ierusalimul cu strâmbătăţi» (Miheia III, 10); şi iarăşi: «Săngiuri cu săngiuri se amestecă» (Osea IV, 2) şi iarăşi: Mâinile voastre sunt pline de sănge» (Isaia I, 15).

Şi că ei erau săngeroşi nu numai faţă de streini dar şi de ai lor, şi aceasta o arată proorocul zicând : «Şi au jertfit pre fii săi şi pre fetele sale diavolului» (Psal. 105, V. 36), Cei care nu cruţau pe copii lor, nu ar fi cruţat nici pe femeile lor. Ca să nu facă aceasta, a legiuit Moise aşa.

Căsătoria de le început este inseparabilă. De aceia şi Hristos, când l-au întrebat Evrei zicând : «Dar cum Moise a poruncit să i se dea carte de despărţire, şi să o lase pe ea ? (Mat. XIX. 7), arătând că a făcut lege care nu este protrivnică cu a sa, a zis cam aşa : « ca Moise, după învărtoşarea inimei voastre, a dat voie vouă să vă lăsaţi femeile voastre dar din început nu a fost aşa» (Mat XIX. 8/. «Cel care a făcut la început, bărbat şi femeie ia făcut pre ei» (Mat.XlX, V. 4)

Vrea să zică că dacă lucrul acesta ar fi fost bun, Dumnezeu n-ar fi făcut un bărbat şi o femeie numai, dar făcând pe Adam singur, i-ar fi creat două femei, că dacă ar fi voit să lase pe una, să ia în schimb pe cealaltă, dar acum chiar prin chipul de facere al lumii, a adus legea pe care eu o scriu acum. Şi care este aceea? Femeia pe care a luat-o fiecare de la început pe aceia să o ţie toată viată.

Această lege este mai veche decât aceia despre despărţire şi atâta cât este de la Adam până la Moise. Este insă de preţ să ascultaţi şi acea lege pe care Moise a pus-o pentru aceasta: «Iar de-şi va lua cineva femeie şi va locui cu ea, şi va fi de nu va afla har înaintea lui, pentrucă a aflat întru ea lucru urât, îi va scrie ei carte de despărţanie, şi îi va da în mâinile ei, şi să o libereze pe ea din casa sa» (Deutero XXIV. 1)

Vezi, nu zice, să-i scrie, şi să-i dea, dar ce zice? «Şi va scrie carte de despărţire şi i-o va da la mână. Multa deosebire între aceasta şi aceia, căci când zice să-i scrie şi să-i dea este vorba de hotărâre şi poruncă, iar când zice: Şi va scrie carte de despărţire şi i-o va da în mână este vestirea unui fapt şi nu aducerea unei legi hotărâte.

Dacă cuiva zice el, îi greşeşte femeia sa şi o trimete pe ea din casa sa, şi ea gonită se face nevasta altui bărbat şi chiar bărbatul din urma a urât-o pe ea şi i-a scris ei carte de despărţire şi a dat-o în mâinile ei, şi-a trimis-o din casa lui ; dacă a murit bărbatul ei, care a luat-o pe ea ca femeie, nu va putea bărbatul dintâi care a alungat-o să o întoarcă pe ea şi să o ia ca soţia lui». (Duter. XXIV. 2 4).

Apoi arătând că nu laudă fapta, nici nu o socoteşte ca căsătorie dar că s-a coborât (s-a hotărât) pentru slăbiciunea lor, după ce zice : Nu va putea bărbatul cel dintâi care a alungat-o să o întoarcă şi să o ia de soţie», a adăugat: După ce a fost pângărită*. (Deutero. XXIV. 4), lămurind prin acest chip de vorbire, ca a doua căsătorie făcută când trăia primul bărbat este mai curând o pată necurată, decât o căsătorie.

Iată de ce nu a zis: «După ce s-a măritat iarăşi» Vezi că vorbeşti la fel cu Hristos ? Apoi a spus şi pricina : «Pentru că este o înjosire în faţa lui Dumnezeu. (Deuter. XXIV. 4). Şi cu Moisi aşa stă lucrul. Insă Profetul Maleahia arată lucrul acesta mult mai lămurit chiar de cât Moise, ori mai bine nu Maleahia ci Dumnezeu prin Maleahia, zicând aşa : «(Este încă vrednic a căuta spre jertfa voastră sau a lua ceva din mâinile voastre?» (Malahi II. 13). Apoi după răspuns a zis : «Pentru ce ai părăsit femeia tinereţilor tale?». (Ibid >I 4), apoi ca să arate ce rău mare şi cât nu merită iertare cel ce a făcut aceasta măreşte la urmă învinovăţirea zicând aşa: «Şi aceasta tovarăşa ta, şi femeia dreaptă a ta, şi restul spiritului tău şi n-a făcut altul» (Ibit). Priveşte câte drepturi îi pune ; mai întâi vârsta «femeia tinereţei tale» apoi intimitatea (nevoile) «tovarăşa» ta apoi chipul creerei «restul spiritului tău».

3) La toate astea, adaogă aceea ce era mai mărie de cât toate, adaogă demnitatea (cinstea,) creatorului, căci aceasta însemnează zicerea «nu altul a făcut». Vrea să zică că nu poţi să spui că pe tine te-a făcut Dumnezeu iar pe ea nu Dumnezeu, dar vreun altul mai inferior) decât el, dar unul şi acelaşi i-a făcut pe amândoi aşa cum sunt, aşa că dacă nu pentru altceva cel puţin ruşinat pentru aceasta, păstrează dragostea către ea (arată-i dragoste).

Căci dacă adesea aceasta a fost pricină de iubire între sclavii certaţi, fiindcă amândoi servesc unuia şi acelaş stăpân, cu atât mai mult trebuie să se facă între noi, când amândoi avem acelaş creator şi acelaş stăpân. Ai văzut cum şi în vechiul Testament se găsesc oare cum începuturile învăţăturei celei nouă? Căci după ce multă vreme au trăit subt lege, şi erea nevoie să înainteze la învăţături mai desăvârşite şi legea lor se apropia de sfârşit atunci proorocul în vremuri potrivite (împrejurări nemerite) îi urmează spre această învăţătură.

Să ne supunem deci acestei legi bune, şi să ne scăpăm pe noi de toată ruşinea şi nici să alungăm femeile noastre, nici să primim altele depărtate de alţii Cu ce faţă ai să priveşti tu pe bărbatul acestei femei ? Cu ce ochi ai să priveşti pe prietenii şi servitorii acestui om? Căci dacă acela care a luat pe soţia unuia care a murit, suferă şi este mâhnit,, numai că a văzut chipul celui răposat, ce fel de viaţă va duce văzând în viaţă pe bărbatul acelia cu care trăeşte ? Cum va intra în casă ? Cu ce simţire, cu ce ochi va privi pe femeia aceluia care acum este a sa ?

Soţia adultera nu este a nimănui. — Mai curând nu o vom socoti nici ca soţia aceluia, nici ca a lui : o femeie destrăbălată, nu este femeia nimănui. Ea a călcat în picioare învoiala cu acela şi a venit la tine nu după o lege poruncitoare. Ce mare nebunie ai face dacă ai aduce în casă un lucru plin de atâtea rele ? Este oare lipsă de femei ? Din ce pricină, când sunt multe, pe care am putea să le luăm după legi cuviincioase (permiţâtoare) şi cu cugetul curat, de ce să alergăm la cele oprite, de ce să ne distrugem casele, de ce să aducem lupte obşteşti (civile) şi pregătindu-ne peste tot vrăşmaşi, gata să ne învinuiască cu nenumărate Învinuiri, de ce să ne necinstim viaţa şi cea ce este mai grozav de cât toate, de ce să ne pregătim în ziua judecatei pedeapsă neînlăturată?

Ce vom răspunde celui ce are să ne judece, atunci când punând legea la mijloc şi citind va zice: Ţi-am poruncit să nu iei o femeie lăsată de altul, spunându-ţi că fapta este adulter (Mat. V. 53). Cum ai îndrăznit să faci o căsătorie oprită de lege ? Ce vom zice şi ce vom răspunde ? Căci acolo nu e liber să învârteşti cum vrei legile hotărâte de veacul acestuia, dar ieste nevoie (eşti silit) ca tăcând şi în lanţuri, să te vâri în focul gheeni cu desfrânatele (femei stricate) şi cu acei care n-au respectat altora drepturile căsătoriei.

Căci şi acela care a depărtat-o fără motiv de adulter, şi aceia care s-a căsătorit cu una depărtată trăind bărbatul ei, vor lua pedeapsa cu cea alungată. De aceia vă înştiinţez, vă rog, şi vă sfătuiesc, bărbaţi nu goniţi pe femeile voastre, femei nu lăsaţi pe bărbaţii voştri, dar ascultaţi pe Sf. apostol Pavel cum zice : Femeia, pe cât timp este în viaţă bărbatul, este legată (de dansul) ; iar dacă va muri bărbatul, este de sine stăpână ca să se mărite cu cine voieşte, numai în Domnul (sa se mărite). (Corin. VII. 39).

Este adulter că te amesteci cu desfrânatele, când eşti căsătorit. Ce însemnează căsătoria în Domnul ? — Ce îndurare vor avea aceia, cari după ce Pavel învoieşte şi a doua căsătorie după moartea bărbatului, şi îngăduie atâta libertate, care îndrăznesc să facă de acestea înainte de sfârşitul primului bărbat? Ce apărare mai rămâne acestora, cari iau bărbaţi trăindu-le bărbaţii sau acelora care se duc la femeile destrăbălate, când având femeia ta acasă, să te uneşti cu destrăbălatele din afară.

După cum o femeie având bărbat, dacă se dă unuia care n-are femeie, fie acesta sclav, fie liber, este vinovată de legea de adulter: tot aşa şi bărbatul care are femeie, dacă greşeşte fie cu o femeie publică, fie cu o altă femeie care n-are bărbat, este vinovat de faptă de adulter. Să fugim deci şi de acest chip de adulter. Căci ce vom putea spune ? Cum vom îndrăzni să tăgăduim acestea ? Ce apărare curată vom aduce ? Pofta trupului ? Dar femeia de care am avut parte este de faţă şi ne lipseşte de această apărare.

De aceea sunt instituite căsătoriile ca să nu cădem în adulter. Şi încă nu numai femeia dar şi alţii mulţi, care au aceeaşi fire (zidire) ca a noastră, ne lipsesc de această apărare. Căci când tovarăşul tău de sclavie, având acelaşi trup, fiind stăpânit de aceeaşi poftă, aţâţat de aceeaşi nevoie, nu vede altă femeie, dar rămâne mulţumit numai cu a sa, ce fel de apărare (scuză) vei ţinea tu, având înainte pofta?

Şi de ce să vorbesc de cei ce au femei ? Dar gândeşte-te la cei ce trăiesc toată viaţa necăsătoriţi (în feciorie), care nu s-au căsătorit nici o dată şi s-au arătat cu totul curaţi. Când alţii sunt curaţi fără să se căsătorească, ce fel de iertare mai ceri tu, care te mânjeşti şi după ce te-ai căsătorit ? Să auză aceste vorbe şi bărbaţii şi femeile şi văduvele şi căsătoritele, căci către toate vorbeşte Pavel şi legea aceea zice : «Femeia, pe cât timp este în viaţă bărbatul ei este legată (de dânsul) ; iar dacă va fi murit bărbatul, este de sine stăpână ca să se mărite cu cine voieşte numai în Domnul (să se mărite) (I Cor. VII,39) Soţiile, fecioarele, văduvile, cele căsătorite a doua oară şi într-un cuvânt, toate pot trage folos din această vorbă.

Soţia nu va vrea să fie a altuia, câtă vreme trăieşte bărbatul ei, auzind că este legată cât trăeşte de el. Aceia care, după ce şi-a pierdut bărbatul, ar voi să lege a doua căsătorie să facă aceasta nu uşuratec şi fără multă gândire, dar după legile aşezate de Pavel, care zice: «Liberă este să se căsătorească dar numai în Domnul», adică cu înfrânare şi cinste (curăţie).Iar dacă ar voi să păstreze legătură încheiată cu cel mort, va asculta ce cununi i se vor păstra şi va câştiga o mare bucurie, căci: «mai fericită este, dacă rămâne astfel» (I Cor. VII, 40).

4) Învăţătura lui Pavel. Văduva este mai fericită in lumea aceasta. Aprinderea (fornicatio) cât de ruşinoasă este. Vezi cât de folositor este acest cuvânt pentru toţi, cari se coboară pentru slăbiciunea unei femei şi nu lipseşte pe altele de laudele meritate ? Cea ce a făcut pentru căsătorie şi pentru feciorie, aceasta a făcut şi pentru prima şi a doua căsătorie. Căci după cum n-a oprit căsătoria, ca să nu îngreueze pe cei prea slabi, nici n-a silit, ca să nu lipsească de cununiile hotărâte, pe aceia care voiesc să-şi păstreze fecioria.

A arătat că bună este căsătoria dar a învederat că mai bună este fecioria ; tot aşa şi aici iarăşi ne pune trepte (suişuri) arătând că văduvia este mare lucru şi foarte înalt, şi apoi a arătat că a doua căsătorie este mai jos : pregăteşte deci pe cei puternici şi pe cei care nu vor să intre în luptă, iar pe cei slabi nu-i lasă să cază. Zicând : «Mai fericită este daca va rămâne aşa» (Cor. VII 40), ca să nu crezi că legea este omenească pentru că zice : «După sfatul meu» a adăugat: «Dar cred că şi eu am spiritul lui Dumnezeu».

Aşa că nu vei putea zice că este un gând omenesc : ,este o descoperire a harului sfântului duh, şi lege dumnezeească. Să nu credem deci că Pavel vor-beşte : spiritul sfânt ne-a zidit nouă această lege. Şi dezice «Cred » nu însemnează că n-ar şti ce să zică, dar ca unul neîndrăzneţ, şi ca unul ce se umileşte singur. Că este mai fericită a spus, dar cum va fi mai fericită n-a hotărât, căci dăduse destule lămuriri când a arătat că Duhul sfânt i-a încredinţat descoperirea.

Şi dacă vrei să găseşti lămuriri, vei găsi aci bogăţie mare de probe tari, şi vei vedea că văduva este mai fericită nu numai în viaţa viitoare, dar chiar în viaţa de acum. Şi acest lucru mai cu seamă îl ştia Pavel, el care a spus acelea şi despre fecioare. Rugând şi sfătuind să iubească fecioria zicea aşa : «Cred dar că acest lucru este bun pentru această nevoie de acum, că bine este omului aşa să fie » (Ibid V. 26) şi iarăşi: « dacă se căsătoreşte fecioara nu greşeşte »

El înţelege prin «fecioara» nu pe una care a renunţat la căsătorie, ci pe una care nu s-a măritat şi nu s-a făcut şi nu s-a făcut supusă făgăduinţei de a-şi păstra fecioria. « Unele ca acestea necaz în trup vor avea; iar eu vă cruţ pe voi» (Ibid v. 28). Prin această singură şi simplă vorbă el a lăsat auditorului, să frământe în sufletul său greutăţile naşterii, grija de copii, neliniştea, boalele, moartea fără vreme, vrăjmăşiile, supunerea la nenumărate păreri, răspunderea pentru greşalele altora, necazurile fără număr căzute pe un singur suflet.

De toate aceste rele, scapă aceia care îmbrăţişează înfrânarea şi cu scăparea de atâtea neplăceri, va mai avea şi o mare răsplată asigurată în viaţa viitoare. Deci ştiind toate acestea, să ne silim să fim mulţumiţi cu prima căsătorie şi dacă avem de gând să facem o a doua, să o facem într-o formă şi într-un chip cinstit, după legile Domnului. De aceea a zis : «Liberă este să se căsătorească cu cine vrea» şi apoi a adăugat «numai în domnul» dând totdeodată şi învoire şi întărind învoirea, şi iarăşi punând acestei puteri, peste tot hotare şi legi ; tot aşa pentru ca femeia să nu aducă în casă bărbaţi pângăriţi şi stricaţi sau actori sau de cei aplecaţi spre destrăbălare, dar de cei cinstiţi, modeşti, credincioşi, ca toate să se facă spre lauda Domnului.

Fiindcă multe femei adesea, murindu-le bărbaţii dintâi şi făcând mai întâi adulter, luau pe alţii şi se gândeau la alte lucruri înjositoare, de aceea a adăugat vorba : «numai in Domnul» ; aceasta, pentru că a doua căsătorie, să nu aibă nimic în aşa fel ; numai aşa vor putea să scape de pedepse. Cel mai bun lucru din toate ar fi să aştepte pe cel mort şi să păzească legea începută cu el, să iubească înfrânarea, să stea cu copii rămaşi şi să aibă parte de mai mare bunăvoinţă din partea lui Dumnezeu.

Iar dacă ar voi să se unească cu alt bărbat, să o facă cu modestie, cu respect şi după legile cuviincioase ; căci şi aceasta este liber, numai aprinderea şi adulterul sunt oprite. Să fugim deci de el şi dacă avem femeie şi dacă nu suntem însuraţi; să nu ne necinstim viaţa noastră, nici să trăim o viaţă despreţuită ; să nu ne mânjim trupul, nici să vârâm mustrare în cugetul nostru.
Căci cum vei putea să te duci la biserică, după ce ai fost la femei destrăbălate ? Cum să-ţi ridici la cer mâinile cu care ai îmbrăţişat pe o desfrânată? Cum să-ţi mişti limba şi să te rogi cu gura cu care ai sărutat o femeie adulteră ? Cu ce ochi, (priviri) te vei uita la prietenii tăi, care mai au ruşine ? Dar ce spui eu de prieteni? Chiar dacă n-ar şti nimeni, tu singur ar trebui să roşeşti şi să te ruşinezi şi să-ţi fie silă de singurul tău trup Dacă asta n-ar fi adevărat, atunci de ce alergi la băi după acest păcat? Nu pentru că te socoteşti mai necurat de cât orice murdărie ? Ce altă învederare mai mare cauţi pentru necurăţia ta ? Sau ce hotărâre ceri să-ţi dea Dumnezeu când tu însuţi care ai greşit, ai astfel de păreri despre faptele tale.

Baia sufletului cefei este. Că se cred singuri necuraţi îi laud mult şi îi încuviinţez, dar că nu se duc la adevăratul chip de curăţie îi mustru, de aceia îi învinovăţesc. Dacă necurăţenia ar fi numai trupească, pe drept l-ai curăţa pe el cu spălări în bae, însă când ţi-ai întinat sufletul, şi l-ai făcut necurat, caută o aşa curăţire, care să poată scoate (spăla) pata lui. Dar ce fel este baia pentru astfel de păcate?

Calde izvoare de lacrămi, gemete ieşite din fundul inimii, mustrare veşnică, rugăciuni încordate, milostenii şi milostenii bogate, căinţă de păcatul făptuit, pază să nu cazi iarăşi ; aşa se spală firea păcatului, aşa se curăţeşte pata sufletului şi dacă n-au făcut aceasta, chiar dacă am trece prin toate izvoarele râurilor, nici cea mai mică parte din păcatul vostru nu vom putea să depărtăm (spălăm).

Dar este mai bine, ca nici să nu încercăm acest păcat înjositor. Dar dacă cumva am alunecat, să luăm aceste doftorii, promiţând mai întâi, că nu vom mai cădea în aceste păcate. Căci dacă, după ce am greşit, învinuim cele făptuite şi iarăşi cădem în ele, de nici un folos nu ne va fi curăţirea. Căci acela care se spală şi apoi iarăşi se mânjeşte în aceiaşi mocirlă, şi acela ce distruge iarăşi ceea ce a clădit şi cel ce clădeşte iarăşi ca să dărâme, n-are nici un câştig de cât că lucrează în vânt şi se chinuieşte.

Şi noi deci, ca să nu cheltuim în vânt şi zadarnic, să ne curăţim de păcatele făcute înainte şi să petrecem toată viaţa ce ne-a mai rămas în curăţire şi cinste şi în celelalte virtuţi; pentru că şi pe Dumnezeu avându-L milostiv, să dobândim împărăţia cerurilor, prin darul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia (I se cuvine) mărire în veci vecilor. Amin.

Acest articol a fost publicat în Adulter, Căsătorie, Sf.Ioan Gură de Aur. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Acela care păzeşte legile hotărâte, găseşte casa şi femeia lui ca o mângâiere şi liberare de toate necazurile; iar acela care ia lucrul cu nesocotinţă şi fără judecată, chiar dacă se bucură de multă cinste în afară, intrând în casă vede (numai) stânci şi pietre

  1. Dana zice:

    Biserica este misogină. Adică cum e adulter sa te casatoresti cu o femeie lasată de barbat ??? Dar barbatul care a lasat-o e un SFANT ???

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s