Sfanta Casiani

din “Matericul – Vietile Sfintelor Cuvioase”, Ed. Egumenita

Sfanta Casiani

Viaţa şi nevointele sfintei noastre maici,
ale celei între sfinţi CASIANI din Constanlinopol,
a cărei pomenire Sfânta Biserică
o prăznuieşte pe 7 septembrie

Introducere şi primii ani

Sfanta noastră maică Casiani s-a născut în Constantinopol cu câtva timp înainte de anul 805. Tatăl său, un aristocrat, deţinea o funcţie importantă la curtea imperială.

Părinţii Casianiei au aranjat ca fiica lor să primească o învăţătură de primă calitate, care includea, pe lângă cunoaşterea profană, şi studiul Sfintelor Scripturi. Deşi era de o frumuseţe rară, ea dorea încă din tinereţe să-şi închine viaţa lui Hristos şi Bisericii, şi se gândea adeseori să se călugărească.

Căsătoria împăratului Mihail al II-lea de Amorion (820 – 829) cu Tecla a dat naştere lui Teofil, viitorul iconoclast. După moartea Teclei, împăratul Mihail a aprins o dispută încinsă, atunci când s-a hotărât să ia în căsătorie pe o călugăriţă numită Eufrosini. Această alegere profund ilegală a fost îngăduită deoarece Eufrosini era rodul nefericitei căsătorii dintre împăratul Constantin al VI-lea (780 – 797) şi Maria de Amnia. Tatăl Eufrosiniei o detesta pe mama ei şi a silit-o pe Maria să intre într-o mănăstire ca să se poată căsători cu Teodota, una dintre doamnele ei de onoare. Această faptă a fost denunţată de ortodocşi ca bigamie.

Mirele cel muritor

După moartea lui Mihail de Amorion, acestuia i-a succedat la tron Teofil (829 – 842). Dorind să găsească o partidă potrivită pentru el, mama vitrega a lui Teofil, Eufrosini, a organizat un „spectacol al mireselor” la care a adunat pe cele mai frumoase fecioare. Teofil a redus numărul concurentelor la şase semifinaliste, între care era şi Casiani. La alegerea finala, Eufrosini a dorit ca Teofil să se folosească de un obicei care data din vremuri străvechi, adică viitoarei împărătese urma să i se dea un măr de aur. Cand toate fecioarele s-au aliniat, Teofil a fost impresionat cel mai mult de frumuseţea Casianiei.

De asemenea, Teofil era informat despre înţelepciunea şi cunoştinţele ei. El s-a îndreptat spre ea şi a zis: „Din femeie a ieşit stricăciunea” (referindu-se la căderea Evei). Atunci preaînţeleapta Casiani, rosind cu sfială, i-a răspuns lui Teofil zicând: „Dar tot din femeie a răsărit şi ce este mai bun” (referindu-se la Maica Domnului, care a dat naştere lui Dumnezeu întrupat). In faţa marii îndrăzneli şi a înţelepciunii Casianiei, el a fost redus la tăcere şi s-a retras de la ea. Apoi el s-a apropiat de modesta Teodora şi i-a oferit mărul, ca simbol al alegerii sale.

Departe de a se simţi lezată din pricina eliminării, Casiani nu avea nici o dorinţă să devină împărăteasă. Recunoscând în respingerea de către Teofil providenţa lui Dumnezeu, ea era acum liberă să urmeze viaţa monahala şi învăţătura cea duhovnicească în calitate de mireasă a Imparatului împăraţilor. Prin urmare, ea a plecat de la palat uşurată şi nerabdatoare în privinţa proiectelor sale de viitor.

Mirele ceresc

După aceea, Casiani a renunţat la lume şi a construit o mănăstire de maici pe Xerolofos, a şaptea colină a capitalei. Ea a fost apoi tunsă în monahism şi a început „să ducă o viată ascetică şi filosofică”, plăcută lui Dumnezeu.

Energica întemeietoare conducea obştea surorilor, rânduind modul lor de viaţă şi dumnezeieştile slujbe ale mănăstirii.

 

Casiani mărturisitoarea ortodoxă

Atunci când Teofil, care îşi impunea cu duritate politica sa religioasa împotriva cinstirii icoanelor, a ales-o pe Teodora, el nu ştia că ea se închina sfintelor icoane. Teodora a reuşit să-şi ascundă timp de mulţi ani închinarea sa la icoane, cu toate că şi-a crescut cele cinci fiice şi fiul în respectul faţă de acestea. Spre deosebire de Teodora, Casiani avea convingeri iconodule puternice pe care le mărturisea deschis.

Casiani şi-a dovedit ataşamentul faţă de cinstirea icoanelor încă de la o vârstă fragedă. Ea sfida în public politica imperială contra sfintelor icoane. Fiind în apărarea icoanelor ea a suferit prigoană şi, odată, a fost bătută cu biciul. Nedescurajată, ea a stăruit în rezistenţă împotriva iconoclaştilor. De multe ori, ea vizita în închisoare pe monahii proscrişi, îi sprijinea şi îi consola cu scrisori şi daruri. Era cunoscută ca o fină observatoare a slăbiciunilor omeneşti; ea îşi exprima părerea despre cei cărora le lipseau curajul şi hotărârea zicând: „Urăsc tăcerea când este timpul de vorbit!“.

Casiani imnografa

În vremea aceasta, când Biserica era angrenată în luptă, fiind insuflată de Dumnezeu, Casiani şi-a urmat feluritele sale preocupări literare şi muzicale. Lucrările sale se găsesc sub numele „Casiani”, „Casia Monahia” sau „Ikasia”.

Chiar de când ea era tânără fată, Sfântul Teodor Studitul a fost impresionat de învăţătura ei şi stilul ei literar, pe care le găsea rare în vremea aceea la cineva atât de tânăr. Ca o compozitoare cu dar de la Dumnezeu, ea îşi scria singură muzica pentru poemele sale duhovniceşti. Stareţa Casiani a înzestrat slujbele ce se ţineau în mănăstirea sa cu multe cântări noi.

Cu timpul, Casiani s-a stabilit în activitatea de imnografa. Muzica sa bisericească a atras atenţia părinţilor Bisericii, care au recunoscut darul ei neasemuit. A fost încurajată să compună imnuri pentru numeroasele praznice. Ea are renumele de a fi singura imnografa de seamă a Ortodoxiei. Conform multor păreri, ea era un „fenomen rar şi neobişnuit” pentru competiţia poetică a timpului său.

Fiind compozitoarea cea mai cunoscută a Bizanţului, 23 de imnuri autentice atribuite ei arată atenţia pe care ea o acorda numeroaselor aspecte ale ciclului liturgic ortodox.

Între slujbele pe care ea le-a dat mănăstirii sale, canonul pentru cei morţi este cel mai lung imn al său. Această piesă are 32 de strofe care se cântau săptămânal în cimitirul mănăstirii la slujbele de pomenire de sâmbăta.

 

Cântări pentru „Mineie”

De asemenea, ea a compus imnuri în cinstea sfinţilor din Mineie , cum ar fi Sfinţii Samona, Gurie şi Aviv, Sfinţii Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie şi Oreste şi Sfântul Ioan Înaintemergătorul, pentru a nu menţiona decât câţiva.

Pentru Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos în trup, monahia Casiani a compus următorul imn al Vecerniei în Glasul Doi:

“Când Augustus domnea singur pe pământ, mulţimea împărăţiilor oamenilor s-a sfârşit. Şi când Tu Te-ai făcut om din curata Fecioară, mulţimea zeilor idolatriei s-a nimicit. Cetăţile lumii au trecut sub o singură stăpânire şi popoarele au venit la credinţa într-o singură Dumnezeire supremă. Neamurile au fost înrolate prin porunca Cezarului, iar noi, credincioşii, ne-am înrolat în numele Dumnezeirii, atunci când Tu, Dumnezeul nostru, Te-ai făcut om. Mare este mila Ta, Slavă Ţie”.

Cântări pentru „Triod”

Stareţei şi poetei îi sunt atribuite şi irmoasele Canonului Utreniei care se cântă în Marea şi Sfânta Joi în Plagalul Glasului II (Glasul VI; n.tr.), care începe astfel:

“Cel Care în vremurile de demult l-a ascuns pe tiranul cel acuzator sub valurile mării este ascuns sub pământ de fiii celor pe care odată El i-a mântuit. Ci, ca fecioarele, să cântăm Domnului, căci El S-a preamărit”.

Cea mai frumoasă poezie împreună cu melodia sa scrisă de Sfânta Casiani din Triod este “doxasticon idiomelon“16 (idiomela „Slavei”; n.tr.) de la Apostihurile Marii şi Sfintei Miercuri, cunoscută şi sub numele de Troparul Casianiei , şi inspirată de femeia păcătoasă care este prezentată de Evanghelistul Luca în Evanghelia sa (Luca 7:36-50).

Casiani face şi o comparaţie, arătând deosebirea dintre femeia păcătoasă şi Eva cea căzută (Gen. 3:8-11). Cu o pătrundere şi o sensibilitate specific feminine, Casia monahia înfrumuseţează această întâmplare binecunoscută. Acest imn plin de căinţă şi emoţionant, scris în Glasul IV Plagal (Glasul VIII; n.tr.), se cântă cu anticipare în seara Sfintei Joi:

Doamne, femeia ce căzuse în păcate multe, simţind dumnezeirea Ta, şi luându-şi rânduială de mironosiţă, cu jale Îţi aduce Ţie mir spre ungere înainte de îngroparea Ta, zicând: «Vai mie, că noapte îmi este mie patima desfrânării, întunecată şi fără de lună pofta păcatului. Primeşte izvoarele lacrimilor mele, Tu, Cel ce aduni în nori apă din mare. Pleacă-Te spre suspinurile inimii mele, Tu, Care ai plecat cerurile cu nespusa-Ţi plecăciune, ca să sărut preacuratele Tale picioare şi să le şterg iarăşi cu părul capului meu, al căror sunet (de paşi) auzindu-l Eva în rai când Tu mergeai întru amiază, de frică, s-a ascuns. Cine va cerca mulţimea păcatelor mele şi adâncul judecăţilor Tale, Mântuitorule de suflete, Izbăvitorul meu? Să nu mă treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Tu, Care ai nemăsurată milă “.

O povestire spune că stareţa Casiani şi-a petrecut o după-amiază în grădină compunând acest imn. Când a terminat de scris stihul care zice: „ca sărut preacuratele Tale picioare şi sa le şterg iarăşi cu părul capului meu”, a fost informată că împăratul Teofil a sosit la mănăstire. Nedorind să-l vadă, în graba ei de a se ascunde, ea a uitat să ia sulul şi  condeiul.

Intrând în grădină, Teofil a găsit poemul neterminat şi a adăugat fraza: „al căror sunet auzindu-l Eva în rai când Tu mergeai întru amiază, de frică, s-a ascuns”. După ce Teofil a plecat, Casiani a ieşit din ascunzătoare şi, reluându-şi compoziţia, a văzut fraza scrisă de mâna lui; ea a păstrat-o şi a purces la încheierea poemului.

Astfel, in acest imn ni se spune că femeia păcătoasă s-a apropiat de Hristos cu dragoste, în timp ce Eva a fugit de Hristos cu frică. In multe predici şi imnuri din Postul Mare, Eva, arhetipul femeii păcătoase, şi desfrânata cea pocăită apar împreună. Privirea şi dorinţa neînfrânată a primeia dintre cele două femei trebuie evitată, în timp ce pocăinţa celei de-a doua trebuie imitată.

 

Duminica Ortodoxiei

În anul 842, aflat pe patul de moarte, împăratul Teofil a desemnat-o pe Teodora regentă pentru fiul lor Mihail al III-lea. Odată cu moartea lui Teofil, nebunia iconoclastă a luat sfârşit, împărăteasa Teodora a restabilit cultul icoanelor. In binecunoscuta icoană a Duminicii Ortodoxiei, care comemorează restabilirea cultului icoanelor, îl vedem pe Sfântul Metodie Patriarhul.

Îmbrăcat în veşminte de episcop, el este înfăţişat ţinând în mână fie o cârjă (arhierească), fie Evanghelia. Alţi episcopi, care se află în spatele lui, ţin icoane şi Evanghelii, în faţa lui sunt reprezentaţi doi diaconi sau doi îngeri care ţin în mâini o icoană a Fecioarei cu Pruncul Hristos (Icoana Odighitria).

În faţa patriarhului se află împărăteasa Teodora şi fiul său Mihail, băieţel; ei ţin în mâini icoane sau sceptre, în spatele lor se văd preoţi cu cădelniţe şi făclii. De asemenea, îi vedem pe sfinţii pustnici Ioan, Arsacie şi Isaia împreună cu o ceată de monahi. Lângă ei se află sfânta monahie Casiani, ţinând o icoană şi stând în picioare împreună cu o ceată de femei schimnice. Pot fi văzuţi şi alţi mireni: bărbaţi, femei şi copii, ţinând în mâini cruci şi lumânări aprinse.

Un biograf comentează: „Ea (Casiani) a trăit numai pentru Dumnezeu până la sfârşitul vieţii sale”. Astfel, după ce şi-a dedicat viaţa lui Hristos şi Bisericii, şi s-a împodobit cu cununa fecioriei şi cu cununile mărturisirii, a ascetismului şi a imnografiei, sfânta noastră maică Casiani a răposat întru Domnul.

 

Acest articol a fost publicat în Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s