Cum trebuie să mă supun sau să-l ascult pe soţul meu

in1.jpg

din “CATEHEZE – Sfanta Taina a Casatoriei
Parintele Gamaliel Sima

Întrebare (Anca): Eu sunt căsătorită. Vă rog să-mi explicaţi mai bine cum trebuie să mă supun sau să-l ascult pe soţul meu.

Răspuns: Din firea noastră păcătoasă, nimănui nu-i place ideea de supunere. În mentalitatea noastră, astăzi, înţelegem că a te supune înseamnă a te înjosi, a te umili, a te reduce la inferioritate, a pierde din valoare. Pentru firea noastră noi vrem să fim independenţi, adică nimeni să nu fie deasupra noastră, ci noi să ne fim stăpâni şi dacă se poate, noi să stăpânim peste alţii şi să-i dominăm şi să-i manipulăm pe alţii. Aşa-i? Observaţi că am subliniat din firea noastră şi pentru firea noastră.

Aceasta caracterizează pe omul păcătos, el trăieşte numai pentru sine. Ei bine, aici, în domeniul acesta se întâmplă cea mai profundă şi mai radicală schimbare, când cineva se întâlneşte cu Mântuitorul şi ajunge să înţeleagă cine este lisus şi ce a făcut pentru el. Când înţelegi că Iisus ţi s-a sub-pus ţie, adică S-a aşezat în locul tău, S-a încărcat cu păcatele tale şi a murit în locul tău, reacţia ta este să te dăruieşti Lui, aşa cum El ţi S-a dăruit ţie. Aşa zice şi Sfântul Apostol Pavel: „Iisus Hristos a murit pentru toţi, ca cei ce viază să nu mai vieze loruşi, ci Aceluia care, pentru ei, a murit şi a înviat” (II Cor. 5, 15). Şi mai zice: „Dacă este cineva în Hristos este făptură nouă” (II Cor. 5,17). Când cineva se uneşte cu Hristos, el a înviat şi este o nouă creaţie. Diferenţa este că înainte trăia pentru sine, iar, acum se bucură în adâncul său pentru altul, pentru Iisus. Lucrul esenţial pentru mine este faptul acesta: am răspuns la moartea Domnului pentru mine supunându-mă Lui, dăruindu-mă Lui.

Acum, dacă eu m-am supus lui Iisus şi, prin El, m-am supus lui Dumnezeu, de acum nu mă mai iau după ce îmi dictează firea mea păcătoasă sau instinctul meu, ci încep să-l întreb pe Dumnezeu cum vrea El să fiu şi unde mă vrea El să stau, şi El îţi va spune că tre-buie să te dăruieşti soţului tău şi să fii supusă soţului tău. Supunerea ta faţă de soţul tău este în primul rând o problemă între tine şi Dumnezeu. Dumnezeu este Cel ce-ti fixează locul sub autoritatea soţului tău şi tu accepţi acest loc de supunere faţă de soţul tău, în primul rând pentru că acesta este aranjamentul lui Dumnezeu, este ordinea gândită de Dumnezeu. De vreme ce tu eşti o creaţie nouă, o fiinţă care trăieşte pentru Dumnezeu, tu accepţi locul pe care ţi L-a fixat El în ierarhia cosmică şi acest loc este sub autoritatea soţului tău.

In al doilea rând, supunerea ta faţă de soţul tău este o problemă de dragoste. Când iubeşti cu adevărat, te dăruieşti celui pe care îl iubeşti şi dăruirea de sine înseamnă şi ascultare, supunere şi subordonare. Aţi auzit că această sub-punere înseamnă să te uiţi mai întâi la interesele celuilalt şi să-l vezi pe celălalt mai sus ca tine. Acest lucru nu este uşor dacă nu iubeşti, dar dacă iubeşti, tocmai aceasta faci, te uiţi pe tine şi trăieşti pentru cel pe care îl iubeşti.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Ascultare, Soţ/Soţie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Cum trebuie să mă supun sau să-l ascult pe soţul meu

  1. ioana zice:

    as dori sa pun si eu niste intrebari referitoare la viata de familie. M-am casatorit cu sotul meu de 3 saptamani ,iar de atunci au inceput problemele.Nu stiu de ce dar eu am in suflet o presimtire cum ca sotul meu ma inseala, de atunci am inceput sa il vad cu alti ochii.De multe ori chiar daca el nu este vinovat eu il invinuiesc si tot timpul am impresia ca imi aascunde ceva.Chiar si in casa ma enervez din senin si parca tot ce face nu imi place.V-asi ruga foarte mult daca se poate sa imi dati niste sfaturi pentru ca eu sa pot fii ca inainte cu sotul meu .Va multumesc

  2. Buna ziua!

    Sunt de accord cu cele scrise, cu conditia ca si barbatul sa fie la fel de supus femeii, caci Domnul Iisus a murit si pentru el, in aceeasi masura in care a murit pentru femeie! Daca supunerea este buna pentru unul, atunci este buna si pentru celalalt. Hristos, capul bisericii, a spalat picioarele ucenicilor sai, biserica. Daca barbatul vrea sa Il imite si sa fie capul femeii, pai sa faca ca si Domnul, sa inceapa cu spalatul picioarelor femeii sale. Vedeti ca supunerea merge in ambele sensuri? Domnul a zis ca cel ce vrea sa fie mai mare peste ceilalti, sa se faca pe sine mai mic, slujitor lor. Asta a zis Domnul si s-a dat exemplu pe sine insusi de cum se face! Dar lucrul asta nu-i place nici unui barbat amator de „supunerea femeii”! Eu nu vad de ce se face diferenta intre sexe, si nu l-am auzit niciodata pe Domnul facand discriminare pe sexe. Doar Apostolul Pavel a facut-o, pentru ca era un evreu al timpurilor lui, chiar daca luminat de Darul Duhului Sfant prin Hristos Domnul! Domnul a predicat Cuvantul si femeilor, in timp ce, prin Lege (legea evreiasca), femeilor le era interzis sa studieze legea sacra, si inca le este interzis pana in ziua de azi in comunitatile evreiesti zise ortodoxe. Asa ca Ap. Pavel, evreu care cunostea bine Legea, desi a abolit legea evreiasca pentru crestini, a pastrat totusi acea parte legata de femeie, insa Mantuitorul nu a facut niciodata asa. Si daca vrem sa il ascultam pe Mantuitorul, pai atunci la El sa cautam mai degraba exemple! Ajunge sa privim exemplul Mariei si a Martei. Marta cea supusa sa faca toata treaba, si Maria cea care parca era barbat, statea numai si asculta ceea ce zicea Domnul. Si Domnul i-a zis Martei, nemultumita ca Maria nu era mai supusa ca si ea, si nu o ajuta cu munca, i-a zis ca ea, Marta, de multe se ingrijeste dar un singur lucru este de trebuinta, iar Maria si-a luat partea cea buna. Asa ca de ce ne obligati sa fim Marta daca Domnul ne-a eliberat si ne-a dat dreptul de a fi Maria, inca laudandu-ne pentru asta?? Daca Domnul ne-a dat dreptul de a sta la picioarele Lui si de a asculta cuvantul Lui, de ce ne obligati sa ascultam cuvantul unui muritor ca si noi, si ii rezervati doar barbatului bucuria de a asculta direct cuvantul Domnului si de a-L sluji numai el direct pe Domnul (Ex. Preotii)? Cand veti lasa si femeia sa faca slujirea asta in mod direct, si nu numai prin barbat, mai ales ca Domnul i-a raspuns mereu femeii pe masura setei ei de a-L urma si a-L iubi? Stiu raspunsul Dumneavoastra care repeta anumite pareri de ale Ap. Pavel, insa stiti ce imi vine sa raspund? Ca faceti ca in procesele de hartuire a femeii, cand barbatul era mereu sigur ca stie el mai bine daca hartuieste sau nu o femeie, si desi o hartuia in mod clar, avea el mereu castig de cauza, pana intr-o zi (destul de recent raportat la cei 2000 de ani de crestinism!) cand un judecator a zis ca in aceasta problema femeia stie daca este hartuita sau nu! Asa si dumneavoastra stiti mai bine ce simte o femeie si ce trebuie sa faca o femeie desi sunteti barbat! Imi scuzati comparatia poate putin dura, dar afirmatiile Dvs cu „supunerea femeii” sunt ca o violenta impotriva multor femei, ca si cum ati vrea sa le furati femeilor pe Hristos Domnul si sa-l inlocuiti cu un barbat, desi Domnul Inviat s-a aratat prima data femeii si a trimis-o sa ii invete si pe barbati invierea! Ca sa vina apoi Ap Pavel si sa interzica femeii sa il invete pe barbat din cauza ca Eva a gresit in invatatura ei! Cui credeti ca se cuvine acum sa dam mai mare atentie, Domnului sau Ap. Pavel? Daca Dumnezeu a vrut intr-adevar ca femeia sa nu il invete pe barbat, ce sens a mai avut atunci sa o trimita pe Maria Magdalena la ucenicii Sai ca sa-i invete Invierea, mai ales ca stia ca nu va fi crezuta si stia ca va merge oricum El personal sa ii invete pe ucenici? Aici (in Invierea Domnului, si prin asta calcarea pacatului), prin gestul Mariei Magdalena, sta semnul eliberarii femeii de sub ascultarea barbatului si repunerea (si) a barbatului sub ascultatrea femeii, in Domnul, asa cum a fost intru inceput (!), repunere pe care Ap Pavel inca nu o cunostea, desi a intuit-o atunci cand a zis ca in Dumnezeu nu mai exista nici femeie, nici barbat. Si de fapt nu feminitatea Mariei Magdalena a facut-o sa fie vrednica de trimiterea ei spre a-i invata pe ucenici Invierea, ci dragostea ei cea mare fata de Mantuitorul a facut-o sa aiba intaietate la vederea Invierii Lui! Domnul a instituit legea dragostei! Cel care are mai multa dragoste sa il invete si pe cel care are mai putina, prin slujire, indiferent daca este femeie sau barbat. Cum bine a spus apostolul, in Domnul nu mai exista nici femeie, nici barbat! Si daca o sa insistati ca si toate celelalte pareri ale Ap Pavel sunt de necontestat, pai macar una sigur este: faptul ca sfarsitul lumii si cea de-a doua venire a Mantuitorului nu au avut loc in timpul Apostolului, asa cum era el convins ca va fi. La urma urmelor, Pavel a fost un om, un mare Apostol, dar totusi un om care nu a cunoscut toate planurile si gandurile lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a lasat si noua o parte de descoperit!! Dar ce era mai important i-a descoperit lui Pavel: daca nu avem dragoste, nu suntem nimic. Si daca ar fi dragoste, nu cred ca ar ramane asa indiferent off-ul unor femei la situatia de sclavie pe care o perpetuati pentru ea din cauza greselii Evei in ciuda Jertfei de eliberare a Mantuitorului!!

    Va multumesc!

    Va multumesc!

  3. matei zice:

    habar nu aveam de ceea ce ai spus acolo cu pavel,dar la intrebare iti pot raspunde:preotii si predicatorii si toti din breasla(aproape toti) folosesc biblia si o interpreteaza dupa bunul plac,dupa cum le e interesul. isi justifica propriile prejudcati si stereotipii motivand ca „biblia spune”.exemplu- biblia nu spune ca sexul oral e interiz,dar oamenii bisericii da deci poti trage singura alte concluzii.decat sa recunosti ca si femeia poate fi capul barbatului mai bine zica nu „nuuuuuuuuuuu,dumnul iisus hristos a spus in biblie tra la la”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s