Omul acesta simplu nu avea nici educație, nici înțelepciune, nici instruire, ca să-L slujească pe Dumnezeu altfel decât o făcea el. Iar tu cu înțelepciunea ta și cu cultura ta i-ai luat și această posibilitate

Despre o făgăduință și o… vulpiță

 

În Egipt, unde din vechime existau adânci rădăcini creștine, erau multe mănăstiri mari. Într-una din ele trăia un monah care era prieten cu un agricultor felah cu totul neinstruit, dar și fără viclenie. Într-o zi felahul îi spune monahului. „Și eu Îl cinstesc pe Dumnezeu

Care a creat lumea aceasta! În fiecare seară vărs într-o găleată lapte de capră și îl pun sub un finic. Seara, Dumnezeu vine și bea lăpticul meu. Îi place foarte mult! Nici măcar odată n-a mai rămas ceva în găleată”. Când a auzit aceste cuvinte monahul nu s-a putut abține să nu râdă. Cu inimă bună și cu înțelegere i-a explicat prietenului său că Dumnezeu nu are nevoie de lapte de capră. Totuși câmpeanul o ținea una și bună. Atunci monahul i-a propus ca în noaptea următoare să urmărească împreună ce se întâmplă după ce lasă laptele sub finic. Zis și făcut. Noaptea monahul și câmpeanul s-au ascuns pe-aproape și la lumina lunii au văzut îndată că o vulpiță s-a apropiat pe ascuns de găleată și a lins tot laptele până la ultimul strop.

Această descoperire l-a lovit pe câmpeanul acela ca un trăsnet. „Da, acceptă el zdrobit, acum văd și eu, nu era Dumnezeu!”

Monahul a încercat să-l liniștească pe câmpean și a început să-i explice că Dumnezeu este Duh, că este absolut diferit în raport cu lumea noastră, că oamenii Îl cunosc într-un mod special…Totuși câmpeanul stătea înaintea lui cu capul plecat și apoi a început a plânge și a plecat în coliba lui.

Monahul s-a dus și el la chilia lui. Totuși când s-a apropiat a văzut cu uimire un înger în ușă care-i tăia calea. Monahul, înfricoșat, a căzut la pământ și îngerul i-a zis:

„Omul acesta simplu nu avea nici educație, nici înțelepciune, nici instruire, ca să-L slujească pe Dumnezeu altfel decât o făcea el. Iar tu cu înțelepciunea ta și cu cultura ta i-ai luat și această posibilitate. Vei spune oare fără îndoială că ai judecat corect? Totuși un lucru nu știi, o, înțeleptule, Dumnezeu văzând inima sinceră a câmpeanului, în fiecare seară trimitea la finic vulpița aceea, ca să-l odihnească și să primească jertfa lui”.

Acest articol a fost publicat în Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Omul acesta simplu nu avea nici educație, nici înțelepciune, nici instruire, ca să-L slujească pe Dumnezeu altfel decât o făcea el. Iar tu cu înțelepciunea ta și cu cultura ta i-ai luat și această posibilitate

  1. Eugen zice:

    Iar dacă omul acela, „câmpeanul cu totul neinstruit, dar și fără viclenie”, în loc să moară întru dreapta credinţă (singura mântuitoare, conform învăţăturii Bisericii) ar fi murit în credinţa lui simplă, dar sinceră, îşi mântuia sau nu sufletul său?

  2. Ralu Daniela zice:

    Absolut zdrobitor de simplu pentru ca eu să înțeleg Învățătura și ce vrea să spună prin credința moartă/credința vie, smintirea celor micuți al Lui, rugăciunea vameșului/ fariseului… în final, inima curată, dăruirea din ale Lui așa cum El nu face diferență între cetățenii cu drepturi egale la iubire din Creația Sa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s