De ce ponegreşti tainele cuviincioase ale nunţii?

din CUVINTE DE AUR III- Nunta, familia şi problemele lor

de Sfantul Ioan Gura de Aur

Editura Egumenita

Cei din vechime căutau frumuseţea sufletului

Ce au însemnat cuvintele: „Şi m-a jurat stăpânul meu, zicând: «Să nu iei femeie feciorului meu din fe­tele Canaaneilor, în pământul cărora trăiesc, ci să mergi la casa tatălui meu, la rudele mele şi să iei de acolo femeie pentru feciorul meu»” (Facerea 24,37-38). Ai luat aminte la porunca pe care a dat-o Patriarhul slugii sale? Deci să nu treci fără luare-aminte peste toate câte s-au spus, ci să înţelegi scopul Dreptului, şi să cugeţi la ceea ce se îngrijeau în vremea veche. Atunci nu se preocupau să dobândească nici bani, nici multă bogăţie, animale şi atâtea întinderi de pământ, ci căutau frumuseţea sufletului şi caracterul nobil.

Adică, deoarece a văzut viclenia locuitorilor Canaanului, şi pentru că ştia încă ce lucru bun este să ai femeie cu purtare pilduitoare, porunceşte slujitoru­lui şi-l pune să jure că-i va aduce pentru feciorul lui fe­meie din familia sa. Şi nici distanţa locului, nici greutăţile nu l-au făcut să se arate nepăsător pentru acest lucru, ci cunoscând necesitatea lui, se îngrijeşte în orice chip şi-l trimite pe slujitorul său.

Prin urmare, Patriarhul face aceasta deoarece se îngrijeşte de virtutea sufletului şi ca să scape de vi­clenia locuitorilor, în timp ce toţi contemporanii săi n-ar fi putut să cugete la acest fapt. Şi chiar dacă vii­toarea soţie era plină de nenumărate rele, pentru un lucru se îngrijeau: dobândirea averilor, şi pe toate celelalte le socoteau neînsemnate, deoarece nu ştiau  că atunci când mintea este destrăbălată, chiar dacă  există bogăţie negrăită, omul ajunge degrabă la să­răcia cea din urmă şi nu are niciun folos din averi, de vreme ce sufletul nu este capabil să le rânduiască aşa cum se cuvine (Omilie la Facere, 48, E.P.E., 4, 214, P.G. 54, 347).

Învoiala cea mai sigură

Aţi văzut cât se îngrijeau în vremea veche ca să dea femei copiilor lor? Cum înainte de bani se îngri­jeau de bunătatea sufletului? în niciun loc nu aflai contracte, învoieli şi toate cele care se întâmplă astăzi şi sunt vrednice de râs. Niciunde condiţiile acelea care se scriu în contracte. Dacă moare fără copii, zice, dacă se întâmplă într-un fel sau altul! La aceia nu s-a întâmplat nimic din acestea, ci chezăşia cea mai mare şi mai sigură a fetei era caracterul ei. Nicăieri tim­pane şi hore! (Omilie la Facere, 48, E.P.E. 4, 234, P.G. 54, 442).

Căsătoria lui Isaac cu Rebecca

Ia aminte la nobleţea fetei: când l-a văzut pe Isaac, a cerut să afle cine era. Şi când a aflat că el era cel cu care urma să se căsătorească, şi-a pus, zice, acoperă­mântul pe faţă. Şi slujitorul s-a apropiat şi i-a istorisit lui Isaac toate, cu de-amănuntul.

Cugetă, iubitule, că nicăieri nu s-au întâmplat acele lucruri nesăbuite şi de prisos, nicăieri alaiul dia­volesc, timpanele şi horele şi acele ospeţe sataniceşti, şi ocările care sunt pline de orice urâciune, ci toată sim­plitatea, înţelepciunea şi chibzuinţă. „Şi a adus-o Isaac în cortul mamei sale, Sarra, şi a luat-o pe Rebeca şi aceasta s-a făcut femeia lui şi a iubit-o. Şi s-a mângâiat Isaac de pierderea mamei sale, Sarra” (Facerea 24, 67).

Rebecăi să-i urmeze toate femeile şi lui Isaac toţi bărbaţii! în acest fel să se îngrijească să se căsătorească. Din ce pricină, spune-mi, laşi degrabă, încă de la înce­put, să fie întinat auzul fetei cu cântece ruşinoase, cu acel alai nepotrivit? Nu ştii că tinereţea lesne se înclină spre rău? De ce ponegreşti tainele cuviincioase ale nunţii? Trebuie să le îndepărtezi pe toate acestea şi s-o înveţi de la început pe fecioară cuviinţa nunţii, să chemi preoţi şi să pecetluieşti înţelegerea convieţuirii prin rugăciuni şi binecuvântări, care să întărească cuminţenia fetei! Şi prin toate acestea, să intre în casa aceea faptele virtuţii, şi toate meşteşugirile diavolului să se îndepărteze, iar ei să-şi petreacă viaţa fericiţi şi uniţi prin puterea lui Dumnezeu.

Pe aceasta fie ca toţi s-o dobândim, cu harul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos! (Omilie la Facere, 48, E.P.E. 4, 238-240, P.G. 54, 443).

Acest articol a fost publicat în Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s