voi sunteţi cei ce vă faceţi pe voi drepţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaşte inimile voastre

Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: voi sunteţi cei ce vă faceţi pe voi drepţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaşte inimile voastre; căci ce este socotit înălţat între oameni, urâciune este înaintea lui Dumnezeu. Legea şi proorocii au ţinut până la Ioan; de atunci împărăţia lui Dumnezeu se binevesteşte şi fiecare prin stăruinţă întră în ea. Dar mai lesne este să treacă cerul şi pământul, decât un corn de literă să cadă din lege. Cel care îşi lasă pe femeia sa şi ia pe alta face desfrânare; şi cel care ia pe cea lăsată de bărbat face desfrânare şi el.

Apoi a zis Iisus către ucenicii Săi: este cu neputinţă să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de acela prin care vin! Mai de folos i-ar fi dacă şi-ar lega o piatră de moară de gâtul său şi s-ar arunca în mare, decât să facă pe unul din aceştia mai mici să păcătuiască. Luaţi aminte de voi înşivă: de-ţi va greşi fratele tău, dojeneşte-l şi, dacă se va pocăi, iartă-l. Şi chiar dacă îţi va greşi de şapte ori în zi şi de şapte ori se va întoarce la tine şi va zice: îmi pare rău, tu iartă-l pe el.

Acest articol a fost publicat în Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s