despre credinta si iubire

rarau

din Fratii Karamazov

de Dostoievski

IV – O CUCOANĂ MAI PUŢIN CREDINCIOASĂ

— Sufăr… pentru că îmi lipseşte credinţa…

— Credinţa în Dumnezeu?

— O, nu, nu, nici măcar n-aş îndrăzni să mă gândesc la aşa ceva, dar
viaţa viitoare e învăluită într-un mister atât da adânc! şi nimeni, nimeni
pe lume n-ar putea să dezlege vreodată această enigmă! Ascultaţi-mă,
tămăduitorule,  dumneavoastră,  care  cunoaşteţi  toate  cutele  sufletului
omenesc; fireşte, nu pot să vă cer să aveţi absolută încredere în mine, dar
vă asigur, vă dau cuvântul meu că ceea ce vă spun acum nu porneşte din
uşurinţă şi că gândul vieţii de dincolo de mormânt e într-adevăr chinuit-
or pentru mine, e o suferinţă cumplită, mă înspăimântă, mă face să mă
cutremur… Şi nu ştiu cui să mă adresez, niciodată n-am îndrăznit să în-
treb pe cineva… Abia în clipa asta mi-am luat inima în dinţi şi m-am
destăinuit Sfinţiei voastre… O, Doamne, nu ştiu ce o să credeţi acum de-
spre mine! încheie ea, ridicând braţele spre cer.

— Părerea mea nu trebuie să vă neliniştească, răspunse stareţul. Sunt
convins că suferinţa dumneavoastră e sinceră.

— Oh, nici nu ştiu cum să vă mulţumesc! Vedeţi, închid ochii şi mă
gândesc:  dacă  toată  lumea  crede,  atunci  de  unde  vine  credinţa  asta?
După unii, credinţa s-ar fi născut, în primele timpuri, din spaima de care
oamenii erau cuprinşi în faţa fenomenelor copleşitoare ale naturii şi că,
în  realitate,  n-ar  exista  nimic.  Şi  atunci  îmi  spun:  o  viaţă  întreagă  am
crezut  şi,  totuşi,  dacă  după  moarte  n-o  să  fie  nimic  decât  „buruienile
crescute  pe  mormânt”,  cum  spune  nu  ştiu  care  scriitor…  E  groaznic!
Cum aş putea să-mi recapăt credinţa? Ca să spun drept, n-am crezut cu
adevărat decât în copilărie, când eram mică de tot; credeam însă numai
aşa, mecanic, fără să mă gândesc la nimic… Dar cum, cum aş putea să
ajung astăzi să mă conving? De aceea am venit acum la Sfinţia voastră,
cu plecăciune, să vă rog a mă lumina. Dacă las să-mi scape şi prilejul
acesta, n-o să mai găsesc pe nimeni să-mi răspundă la asemenea între-
bare, oricât mi-ar fi dat să mai trăiesc. Ce argumente să-mi aduc mie în-
sămi ca să mă conving? Vai de sufletul meu! Mă uit în jur şi văd că ni-
meni nu se sinchiseşte, sau aproape nimeni, că nimeni nu se gândeşte la
asta, că numai eu mă frământ aşa. Este ceva cumplit, vă spun, cumplit!

— De bună seamă. Şi totuşi, nu se poate dovedi nimic, trebuie numai
să crezi.

— Dar cum? Cum?

— Prin experienţa unei iubiri active. Străduiţi-vă să-i iubiţi pe cei din
preajma dumneavoastră, să-i iubiţi din toată inima şi neprecupeţit. Pe
măsură ce iubirea va triumfa, veţi ajunge să vă convingeţi şi de existenţa
lui Dumnezeu şi să credeţi în nemurirea sufletului. Iar dacă iubirea de
aproape se va desăvârşi printr-o deplină uitare de sine, atunci veţi crede
neapărat, şi nici o îndoială nu va mai putea să se strecoare în sufletul
dumneavoastră. Este un mijloc pe care atâţia l-au încercat, şi vă puteţi
bizui că-i într-adevăr aşa cum vă spun.

— Iubire activă? Mi-aţi dat încă o problemă de dezlegat, şi ce prob-
lemă, o, ce problemă! Vedeţi dumneavoastră, mi-e atât de dragă umanit-
atea, încât – nu ştiu dacă o să mă credeţi – aş vrea uneori să renunţ la tot,
să părăsesc tot ce am, chiar şi pe Lise, şi să mă fac soră de caritate. Închid
ochii, mă gândesc şi visez, şi în asemenea clipe simt în mine o putere de
nebiruit. Nici un fel de răni, nici un fel de plăgi, chiar pline de puroi, nu
m-ar putea face să mă dau în lături. Le-aş spăla şi le-aş obloji cu mâinile
mele, aş sta de veghe la căpătâiul suferinzilor, aş fi gata chiar să sărut
rănile acelea deschise…

— Asta înseamnă foarte mult şi e bine că nutriţi asemenea gânduri.
Poate  că  odată  şi  odată,  din  întâmplare,  veţi  face  într-adevăr  o  faptă
bună.

— Da, dar cât am s-o pot duce aşa? urmă doamna cu pasiune, aproape
cu frenezie. Asta-i întrebarea esenţială şi, în acelaşi timp, cea mai chinu-
itoare din toate câte mă frământă. Închid uneori ochii şi mă întreb: „Cât
ai s-o poţi duce aşa, oare, din momentul când ai ales calea asta? Dar dacă
bolnavul, ale cărui plăgi te osteneşti să le speli, n-o sa dea nici o dovadă
de  recunoştinţă,  atunci,  imediat?  Dacă,  dimpotrivă,  o  să  fie  capricios,
sâcâindu-te  în  fel  şi  chip,  fără  a  preţui  câtuşi  de  puţin  şi  fără  a-şi  da
seama că tu-l slujeşti cu devotament, o să strige la tine tot timpul, dacă o
să-ţi poruncească în tot momentul să-i aduci ba una, ba alta, sau poate
chiar o să te reclame superiorilor tăi (aşa cum se întâmplă cu mai toţi oa-
menii pe patul de suferinţa), ce-o să faci atunci? Dacă iubirea ta o să se
irosească în van?” şi, vă rog să mă credeţi, m-am cutremurat când mi-am
73dat seama ca singurul lucru care ar putea să stingă flacăra iubirii mele
pentru umanitate, s-o stingă imediat, este nerecunoştinţa. Într-un cuvânt,
sunt un om care munceşte pentru plată şi cere plata pe loc, vreau adică
să fiu lăudată, iar dragostea pe care o dăruiesc să fie recompensată cu
dragoste. Altfel nu, nu sunt în stare să iubesc!
Confesiunea ce semăna cu o autoflagelare părea să fi atins punctul cul-
minant; isprăvind ce avea de spus, femeia se uită la stareţ cu o privire
sfidătoare.

— Acelaşi lucru mi l-a mărturisit cândva un medic, e mult de atunci,
rosti stareţul. Era un om în vârstă şi fără doar şi poate inteligent. Vorbea
cu  aceeaşi  sinceritate  ca  şi  dumneavoastră,  şi,  deşi  părea  că  glumeşte,
glumea cu amărăciune -”Mie, zicea el, mi-e dragă umanitatea, şi totuşi,
mă surprinde un lucru: cu cât mi-e mai dragă umanitatea în general, cu
atât îi iubesc mai puţin pe oameni, adică pe indivizii izolaţi. În visurile
pe care le urzesc, mi se destăinuia el, adeseori simt o dorinţă pătimaşă de
a sluji umanitatea, şi poate că într-adevăr aş primi chiar să port crucea
pentru alţii, dacă aşa ar cere împrejurările, şi cu toate astea nu mă simt în
stare să stau două zile la rând în aceeaşi odaie cu altcineva, o ştiu din ex-
perienţă. Faptul că mai e cineva lângă mine, prezenţa unui alt om mă
scoate din fire, îmi zgândăreşte amorul propriu, îmi stinghereşte liber-
tatea. Ajunge o singură zi ca să ajung să-l urăsc, oricât ar fi el de cum-
secade:  pe  unul  pentru  că  mănâncă  prea  încet,  pe  altul  pentru  că  are
guturai şi-şi suflă mereu nasul. Eu, îmi mărturisea el, din clipa când vin
în contact cu oamenii, ajung să le fiu duşman. În schimb, nu ştiu cum se
face, dar am constatat că, de fapt, cu cât urăsc mai mult indivizii luaţi în
parte,   cu   atât   dragostea   mea   pentru   umanitate   în   general   e   mai
fierbinte.”

— Şi ce-i de făcut? Ce-i de făcut în cazul ăsta? Trebuie să renunţi la
orice speranţă?

— Ba nu, e de ajuns deocamdată că problema asta vă frământă. Încer-
caţi  tot  ce  se  poate,  şi  Cel-de-Sus  va  ţine  seamă  de  străduinţele  dum-
neavoastră. E încă destul de mult ce-aţi făcut până acum, de vreme ce aţi
căutat să vă cunoaşteţi cât mai adânc şi cu toată sinceritatea! Dar dacă
mi-aţi vorbit acum atât de deschis numai ca să vă laud, atunci probabil
iubirea activă de care v-am vorbit mi-e teamă că n-o să vă ducă la nimic;
totul o să rămână doar un vis, iar viaţa va trece ca o nălucă. Până la ur-
mă, o să uitaţi şi de viaţa viitoare, şi o să găsiţi împăcarea în propria
dumneavoastră persoană.

— Mi-aţi dat lovitura de graţie! Abia acum, în momentul când aţi rostit
aceste  cuvinte,  mi-am  dat  seama  că  nu  aşteptam  decât  laude  pentru
74sinceritatea mea, atunci când v-am mărturisit că n-aş putea îndura nere-
cunoştinţa! Aţi ghicit ce se petrece în sufletul meu şi m-aţi ajutat să mă
înţeleg, m-aţi pus faţă-n faţă cu mine însămi, mi-aţi arătat ce fel de om
sunt!

— Adevărat? Dacă-i aşa, după această mărturisire, cred că sunteţi fără
doar şi poate sinceră şi că aveţi o inimă bună. Şi chiar dacă nu veţi afla
încă fericirea, să nu uitaţi că sunteţi pe drumul cel bun şi căutaţi să nu-l
părăsiţi niciodată. Şi mai ales feriţi-vă de minciuna, de orice fel de min-
ciună, luaţi seama să nu vă minţiţi singură. Să nu scăpaţi o clipă din ochi
minciuna, tot timpul s-o aveţi în faţă în orice moment, înlăturaţi orice
aversiune, fie că-i vorba de alţii, fie chiar de dumneavoastră, căci tot ce vi
se  poate  părea  respingător  privind  în  sufletul  dumneavoastră,  se  lu-
minează şi se curăţeşte din clipa când v-aţi dat seama de asta. Înlăturaţi
de asemenea teama din inima dumneavoastră, deşi teama nu este decât
urmarea firească a oricărei minciuni. Iar dacă s-ar întâmpla să aveţi mo-
mente de laşitate, pe drumul ce duce spre iubire, nu trebuie să vă speri-
aţi, după cum nici faptele rele nu trebuie să vă înspăimânte prea mult.
îmi pare rău că nu vă pot spune ceva mai îmbucurător, dar să ştiţi că faţă
de iubirea contemplativă, dragostea activă pare aprigă şi înfricoşătoare.

Iubirea contemplativa este însetată de fapte mari, de lucruri pe care să le
înfăptuieşti numaidecât şi în aşa fel, ca toată lumea să le vadă. Iubirea
contemplativă  te  poate  îndemna  chiar  să-ţi  jertfeşti  viaţa,  cu  condiţia
numai să ţi-o jertfeşti cât mai repede, ca pe scenă, sub privirile tuturor, ca
să primeşti aplauze. În timp ce dragostea vie înseamnă străduinţă necon-
tenită şi stăpânire de sine, pentru unii poate chiar o adevărată ştiinţă. Pot
să vă spun, totuşi, că în clipele când veţi descoperi cu groaza că toate
străduinţele dumneavoastră s-au irosit în van şi când vi se va părea că în
loc să vă apropiaţi cât de cât de ţelul dorit, v-aţi îndepărtat şi mai mult
de el, în clipa aceea puteţi fi încredinţată că l-aţi atins; atunci veţi simţi
lămurit  puterea  minunată  a  lui  Dumnezeu,  care  n-a  încetat  să  vă
iubească şi care v-a călăuzit, fără să ştiţi, pas cu pas. Îmi pare rău că nu
pot să mai zăbovesc, sunt aşteptat. La revedere.
Doamna plângea.

Acest articol a fost publicat în Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la despre credinta si iubire

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s