Maica Gavriilia: Despre Căsătorie

gabriela.jpgesf001_300.jpg

din Mother Gavrilia: The Ascetic of Love [Maica Gavrilia –  Asceza Iubirii , Maică, da-ţi-ne cuvânt, p.265-266]

Traducere: Adriana

Despre Căsătorie

G.  : Maică, ce ne puteţi spune despre Căsătorie?

G.G. : A păşi în viaţa de familie este ca şi cum ai intra în mânăstire. Deoarece Căsătoria este ceva sacru – este o Taină a Bisericii binecuvântată de Dumnezeu. Ştiţi de ce? Pentru că două persoane care pot fi foarte diferite între ele se întâlnesc şi devin Soţ şi Soţie. Cum s-a întâmplat aceasta? Cred cu adevărat că a te naşte, a te căsători şi a muri nu ţine de noi. Totul este planificat de Dumnezeu. Acum aceste două persoane au devenit miri. Soţia ar trebui să îşi considere soţul ca şi egumen ( stareţ)… De ce? Pentru că premisa fericirii în această lume este tăierea voii, renunţarea la egoism. Când renunţăm la voia proprie şi amândoi dorim să respectăm voinţa Domnului, atunci binecuvântarea Domnului este asupra noastră…
D. : Da, însă căsătoriile din zilele noastre nu sunt chiar aşa şi se pot sfârşi prost. Ce se întâmpla mai demult? Era altfel atunci?G.G.: Erau la fel. Dar soţiile păstrau tăcerea, pentru că ţineau cont de opinia publică. Ce va spune lumea? Acum, nu le pasă…D.: Poate soţii erau mai delicaţi, mai atenţi unul cu celălalt? Sau femeile erau mai tolerante, mai răbdătoare?G.G.: Nu era vorba numai de asta…Soţia avea mai multă răbdare. Era mai puţin educată şi nu putea să îşi asigure traiul lucrând. Ce avea să fie dacă şi-ar fi părăsit soţul? Un rob liber? Soţul, pe de altă parte, nu îi era potrivnic soţiei. Nu avea neînţelegeri cu ea în chestiuni de egalitate , aşa cum se întâmplă în zilele noastre, când şi ea are ceva de spus, iar el devine nervos, mânios…pentru că acum ea are o personalitate independentă. Deci, el îşi iubea foarte mult soţia…pentru relaţia pe care o aveau împreună, pentru că ea era mama copiilor săi – în alte privinţe, el făcea ceea ce îi plăcea…În acele vremuri o astfel de situaţie era normală…Am fost martoră a condiţiilor în care se făceau căsătoriile în ambele secole! Mai demult, fiecare îşi avea locul său. Demnitate…Puţine cuvinteAcum ce văd? Vorbărie fără sfârşit pretutindeni, numai cu rezultate vătămătoare! Îmi este greu să le sfătuiesc pe toate soţiile care vin la mine: „Nu vorbi! Nu spune ce ai făcut, ce ai gândit, ce ai spus, unde te-ai dus, cum ai lucrat…De ce vorbeşti atât de mult? Nu ştii că majoritatea soţilor îşi doresc să fie numai ei ascultaţi de către soţiile lor? Nu?! Atunci totul este fără speranţă, încheiat”! În zilele noastre mai există o altă mare dificultate. Cu cât părinţii se iubesc mai mult, cu atât copiii aşteaptă acelaşi lucru în căsătoriile lor. Când realizează ceea ce se petrece în jurul lor , chibzuiesc bine. Dacă în schimb părinţii se ceartă între ei, copilul e gata să facă la fel, ştiind că aşa este căsătoria…Căsătoria este o Taină. Trebuie să mori ca să renaşti. Este o Taină la fel ca şi Botezul. Dacă nu te naşti din nou în inima celuilalt şi celălalt nu a renăscut în inima ta, Dumnezeu este absent.

Note:
G –  G.Meneopoulou, Atena, 1970-80
G.G. –  Gherontissa (sau gerontisa, stareţa n. maica a refuzat de fapt propunerea arhimandritului Sofronie Saharov de a deveni stareţă a mânăstirii de maici „Sfântul Ioan Botezătorul” din Maldon, Essex , Anglia) Gavrilia (Papaiannis) (1897-1992) Atena, 1886

Acest articol a fost publicat în Bărbat/Femeie, Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Maica Gavriilia: Despre Căsătorie

  1. Anca zice:

    Sunt de acord ca inainte sotiile erau mai rabdatoare, intelegatoare si mai iubitoare decat in zilele noastre si ar trebui sa revenim la o astfel de autenticitate caci altfel vai de noi, insa nu sunt de acord cu faptul ca barbatul este „imparatul” caruia trebuie sa ii fie implinite toate dorintele iar femeia este o sluga care trebuie sa taca si sa inghita.
    Femeia a fost asuprita secole la rand si nu cred ca Taina Casatoriei se rezuma doar la faptul ca femeia este cea care trebuie sa taca si sa inghita iar barbatul sa isi faca doar comoditatile sale.
    Barbatul este cap femeii precum Hristos este cap Bisericii. Femeia trebuie sa se supuna barbatului intru totul precum Domnului, iar BARBATUL SA ISI IUBEASCA FEMEIA PRECUM HRISTOS SI-A IUBIT BISERICA INCAT PE SINE INSUSI S-A DAT.
    Cred ca se pune prea mult accent pe barbat precum cap al femeii si prea putin pe indatoririle care le are barbatul fata de femeie.
    Hristos nu este nedrep, si a facut egalitate: femeilor supunetiva barbatilor vostri, iar voi barbatilor iubiti-va femeile. Altfel unde va fi dragostea care ii va duce pe cei doi la mantuire, daca barbatul se scalda cat mai mult in egoismul sau iar femeia nu va fi iubita de el ci se va supune ca o roaba.
    Daca dupa Taina Cununiei cei doi devin una fiecare trebuie sa se ingrijeasca de celalalt ca de sine insusi. Atat barbatul cat si femeia trebuie sa isi taie egoismul si sa se jertfeasca pentru celalalt asa incat sa se creeze o armonie in iubirea lor, pentru ca Raiul inseamna IUBIRE, iar daca intre cei doi nu va exista o iubire armonioasa, ci va fi murdarita de egoismul propriu cum se vor mantui cei doi?!
    Deci „cine are urechi de auzit sa auda”: barbatilor lasati egoismul si puterea deoparte si stropiti floarea care ati ales-o sa va insoteasca pe calea mantuirii cu roua iubirii si jertfei de sine precum si Hristos s-a jertfit pentru Biserica Sa, iar femeilor nu mai cautati egalitatea intre voi si barbatii vostri caci Hristos nu v-a nedreptatit ci mai lesne este ca femeia sa isi schimbe barbatul prin dragoste si supunere decat prin razvratire.

  2. Pingback: Cuvinte alese « Blogul omului frumos

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s