Min­tea primeşte ca ajutătoare iubirea, dar în iubire e implicată o altă per­soană, întregitoare, cu care se uneşte deplin. In sensul acesta nu este bine să fie mintea singură

imagine

din Filocalia 7, Teolipt al Filadelfiei

De  vei  ieşi  din  poftirea  celor  pămînteşti  prin  ru­găciune

neîncetată şi curată şi în loc  de somn te vei odihni
de  orice  gîndire  la  cele  de  după  Dumnezeu  şi  te  vei  re­
zema în  întregime numai  pe  pomenirea  lui  Dumnezeu,  se
va  zidi  în  tine  ca  o  altă  ajutătoare  dragostea  de  Dum­
nezeu.  Căci strigarea  din  inimă  a  rugăciunii face  să  răsară
dragostea  dumnezeiascăIar  dragostea  dumnezeiască  tre­
zeşte  mintea  spre  descoperirea  celor ascunse.  Atunci  min­
tea,  unindu-se  cu  dragostea,  rodeşte  înţelepciunea  şi  prin
înţelepciune  dă  rostire  celor  tainice    .  Căci  Dumnezeu-
Cuvîntul  numit  prin  strigarea  simţită  a  rugăciunii,  luînd
înţelegerea  minţii  ca  pe  o  coastă,  îi  hărăzeşte  cunoştinţa,
şi  umplînd  locul  ei  cu  simţire,  îi  dăruieşte  virtutea.  Ast­
fel  zideşte  dragostea  făcătoare  de  lumină  şi  o  aduce  la
mintea ce şi-a ieşit din sine (ce a intrat în extaz)  şi  doarme

şi  se  odihneşte  de  toată  pofta  pămîntească.  Iar  dragostea
se  află  ca  o  altă  ajutătoare  a  minţii,  care  s-a  odihnit  de
împătimirea  neraţională  după  cele  supuse  simţurilor.  Ca
urmare,  trezeşte  mintea  cea  curată  pentru  cuvintele  în­
ţelepciunii.  Atunci  mintea,  căutînd  la  ea  şi  desfătîndu-se,
vesteşte  altora  simţirile  ascunse  ale  virtuţilor  şi  lucrările
ascunse  ale  cunoştinţei,  ieşind  din  ea  prin  cuvinte  (prin
extazul   cuvintelor)

NOTA:

 Ε  o  explicare  simbolică  a  zidirii  Evei  din  coasta  lui  Adam.  Min­tea

primeşte   ca   ajutătoare   iubirea,   dar   în   iubire   e   implicată   o   altă   per­
soană,   întregitoare,   cu   care   se   uneşte   deplin.   In   sensul   acesta   nu   este
bine   să  fie   mintea  singură.   Dar,  cum   am   spus,   numai  din   mintea   care   s-a
uitat  pe   sine,  sau   din  subiectul  care  s-a   uitat   pe   sine,   care   a   adormit   faţă
de   toate   celelalte   şi   chiar   faţă   de   sine,   se   poate   naşte   dragostea.   Dra­
gostea  e  zidită  în  acelaşi  timp  din  adevărata  înţelegere   a  minţii,  ca  dintr-o
coastă   a   ei,   umplută  cu  simţire,   cum   ar  fi  cu   un   fel  de   carne.  Iar   aceasta
o   face   Dumnezeu-Cuvîntul,   Care   ne   vorbeşte   cînd   îl   chemăm   numai   pe
El,   după   ce  am  uitat   de  toate  şi   de  noi   înşine,   intrînd  cu   noi   în   dialogul
ziditor   de   dragoste.   Dragostea   cauzează   dialogul   şi   simţirea   ei   e   sporită
de   dialog   prin   simţire.   Dialogul   realizîndu-se   prin   cuvinte,   acestea   repre­
zintă  extazul  trăit   de  minte  în  relaţie  cu  cel  iubit,  în  primul  rînd  cu  Dum­
nezeu-Cuvîntul,   Care   i-a   dat   ei   capacitatea   şi   pornirea   spre   cuvînt,   sau
spre   celălalt   prin   cuvînt,   în  primul  rînd   spre   Dumnezeu   Cuvîntul.   Mintea
(vouî)   e  în  greceşte  la  masculin  (Adam).

Acest articol a fost publicat în Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s