e plin de oameni care urla fara voce dupa ajutor si nimeni nu-i vede… nu-i aude… E greu sa auzi ceva in jurul tau cand esti prea concentrat pe cum sa-ti fie tie bine. Si nici macar de ce se aude in tine nu esti constient.

Ioan Stoenică - pe potecile vieții

(Atentie! Acest text o sa va sparga balonasul de sapun. Nu il cititi daca sunteti prea atasati de balonas)

Fusese o dupa-masa minunata in Arad (1 iunie 2014) si urmau 11 ore de mers cu trenul pana la Bucuresti. Ore in care mi-ar fi placut sa fiu singur, sa ma pot bucura in liniste de ceea ce traisem in acea zi si in cele dinainte.

In compartiment a intrat insa o femeie. 36 de ani, aspect normal, imbracata decent, cu niste blugi si o geaca mov. Tunsa relativ scurt si cu doi dinti lipsa intr-o parte. Avea cu ea o plasa si o poseta neagra ce parea noua. Nu a durat mult pana cand a inceput sa ma intrebe ceva. Mie nu prea imi place sa ma bag in seama cu oamenii in tren si nici sa se bage ei in seama cu mine – desi asta nu e…

Vezi articolul original 3.792 de cuvinte mai mult

Acest articol a fost publicat în Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s