Dacă-i place Măriei, soţia mea, nu trebuie să vă mai placă şi vouă!

Arhimandrit Arsenie Papacioc, Despre armonia căsniciei, Editura Elena, Constanța, 2013, pp. 6-7

Dragii mei, eu discut foarte mult, mai ales cu studenţii teologi, care nu pot fi hirotoniţi (diaconi sau preoţi pentru bisericile de mir), dacă nu se însoară mai întâi.

Mai întâi de toate, pentru legătura dintre bărbat şi femeie s-au făcut atâtea acte, atâtea viersuiri, atât de frumos, atât de înălţător, s-a vorbit despre iubire. De pildă, Eminescu, făcând apel la inima Veronicăi: „Pe lângă plopii fără soţ/ Adesea am trecut,/ Mă cunoşteau vecinii toţi,/ Tu nu m-ai cunoscut”.

Am ajutat în perioada interbelică pe cineva să plece în Germania. Erau căsătoriţi, aveau două fete, soţia era profesoară de istorie. Soţul, odată ajuns în Germania, a început să scrie poezii. Şi-i întreba pe colegii de muncă, tot români: „Vă place poezia scrisă de mine?”

„Nu!” îi răspundeau colegii.

„Dacă-i place Măriei, soţia mea, nu trebuie să vă mai placă şi vouă!”

Maria era muza care îl inspira pe el, vedeţi ce înseamnă dorul de soţie!? Omul trăia ca şi când ar fi fost soţia lui de faţă.

Acest articol a fost publicat în Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Dacă-i place Măriei, soţia mea, nu trebuie să vă mai placă şi vouă!

  1. un calin - tm zice:

    Mai toţi ne uităm cu jind în sus şi căutăm pe cineva care să ne înveţe cât mai multe. Problema e că cineva pentru ca să ne înveţe – trebuie să se uite în jos. Asta presupune o “micşorare” a lui, o smerire, o dăruire, o jerfire, o anulare a dorinţei normale de a se uita si el în sus.

    Bărbatul are o capacitate mai mare de absorbţie a informaţiilor, de sinteză a lor şi de cugetări mai adânci.

    Femeia în schimb are o capacitate de dăruire mult mai mare, o capacitate mai mare de sacrificiu dezinteresat. Ea este mamă adevărată, părinte cum nu poate să fie un bărbat. Ea iubeşte cum nu poate să iubeasca un bărbat.

    Un paradox (!?) e că, deşi bărbatul se uită spre cele înalte iar femeia este cu privirea în jos (spre copii, spre treburile casnice) – totuşi bărbatul şi femeia se privesc!

    Ce poate fi mai frumos decât atunci când dăruirea în familie e completă? “Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte” Cred că multe li se iartă soţilor când iubirea între ei e totală!

    La fel de frumos e şi atunci când ajungi să nu spui nimic, te bucuri chiar si când îl vezi sau îl auzi pe celălalt, când tresari de bucurie când îl zăreşti de departe sau îl auzi la telefon.

    Doamne, iartă-ne şi ne miluieşte !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s