când bărbatul o găsește pe femeia care-l odihnește și este capabil s-o țină lângă el, atunci inima lui se bucură

Extras din cartea ”AVVA ISAIA, cuvinte ascetice”, Arhim. Emilianos Simonopetritul,
seria Tâlcuiri la filocalie, vol. 1, editura Sfântul Nectarie, Arad, 2010. (pag. 276-278)

”Cel căsătorit cu o femeie, dacă ea l-a odihnit și el a păzit-o bine, se bucură inima lui de ea și-i arată încredere”.

Pentru ca o nuntă să poată reuși, se cer după avva Isaia, două premise care au legături corespunzătoare în viața duhovnicească. Nunta este cel mai frumos simbol pentru devenirea duhovnicească a unui om și de aceea îl folosesc atât de mult toți părinții. Dacă cineva nu reușește în căsătorie, a eșuat cu desăvârșire în viață, care devine foarte obositoare, fără bucurie și trece din schimbare în schimbare, din nefericire în nefericire, din despărțirea inimii în despărțirea vieții, până ajunge la despărțirea de Dumnezeu. Căsătoria nereușită arată că sufletul nu știe să trăiască și să iubească pe Dumnezeu.

Se bucură inima lui. Dacă bărbatul se bucură înseamnă că femeia l-a odihnit, iar el a păzit-o bine. Căsătoria presupune ca femeia să aibă însușirea de a-l odihni pe bărbat, să-i aducă bucurie și mulțumire, încât gândul lui să nu trebuiască să meargă altundeva. Dacă femeia nu are putința de a-l odihni, este firesc să-l împingă la preacurvie.

Dacă l-a odihnit. Bărbatul reușește în căsătorie când alege o femeie care cu adevărat știe, poate, reușește să-l odihnescă, ale cărei purtări, gândire, dragoste, suflet, trup, toate sunt dăruite lui.

Dacă a păzit-o bine. Din text rezultă clar că fraza se referă la bărbat, care trebuie să-și păzească bine femeia ca pe un vas mai slab. Ne amintește de Apostolul Petru, care spune cât de simțitoare, de subțire și de plăpândă este femeia. Din clipa în care ai o inimă ce bate pentru tine, deodată o vezi devenind un cristal fin în mâinile tale sau în brațele tale. De aceea, Apostolul Petru spune soțului, dar și fiecărui bărbat, că trebuie să se poarte cu femeia cu multă subțirime și bună-cuviință, dar mai ales cu multă cinstire (1 Petru 3, 7).

Iubirea este ceva care este propriu femeii. Bărbatului îi este proprie cinstirea, demnitatea și purtarea care o înalță pe femeie. Este singurul mod în care poate cineva să-și țină femeia acasă. Dacă nu-i arată prețuire și cinstire, o va pierde cu siguranță, pentru că ea se va simți zdrobită și-și va căuta altundeva cinstirea pe care n-o primește. De aceea, bărbatul reușește ca soț când știe să aibă subțirimea conștiiței și să-și prețuiască femeia sa.

Când Tobit l-a trimis pe fiul său Tobie ca să ia banii de la rudele lui pentru a-și satisface nevoile economice, îngerul care l-a condus pe Tobie i-a dat nu numai banii, ci și femeia pe care o căuta și pe care tatăl lui o dorea. Când a ajuns la casa rudelor sale și îngerul le-a spus că v-am adus un bărbat în familie, Tobie s-a închinat părinților fetei, apoi, cu multă bună-cuviință și respect, s-a întors către ea. A binecuvântat-o, i-a vorbit cu cele mai bune cuvinte, a lăudat-o, a cinstit-o. De atunci, ea a devenit pentru tot restul vieții sclava lui, tocmai pentru că s-a purtat în acest fel cu ea. Astfel și-a făcut-o a lui și a așezat-o lângă el (Tobit, 4, 20 ș.u.).

Așadar, când bărbatul o găsește pe femeia care-l odihnește și este capabil s-o țină lângă el, atunci inima lui se bucură.”