– Este laşitatea mai gravă decât cruntul adevăr? Crezi că iubeşti, dar nu eşti sigur şi, de teamă să nu răneşti persoana despre care crezi că te iubeşte, eviţi să-i spui adevărul…
– (…) Fiţi atenţi cum o complicăm noi: Măria îl iubeşte pe Gheorghe – doar se vede pe ea, Doamne, iartă-mă! O femeie, când iubeşte, schimbă ţinuta, ridică sprâncenele, se uită înainte, e luminoasă. Nu poţi să iubeşti şi să-ţi pută gura, decât dacă eşti bătut în cap! Se schimbă ceva în atitudini… Şi Gheorghe vede asta, dar el e parşiv, pentru că, în timp ce iubirea femeii este absolută dăruire, iubirea bărbatului e ca ecluza, mai ia o ţâră, mai trăieşte un pic, o mai deschide, mai foloseşte puţin, că ăsta e sistemul – n-ai ce-i face! – scurtcircuitării adamice. Şi, la un moment dat – doar fata asta emite, prin toţi porii, dragostea ei; îi zâmbeşte, numai nu-i duce cafeaua, supiţa, ciorbicuţa, biletul de film – băi, nărodule, hai odată! Ăsta, nimic! De ce? Pentru că iubirea se mărturiseşte prin cuvinte! Ca nărodul să priceapă, trebuie să-i scrii cu majuscule: Bă, te iubesc şi când eşti prost, că de aia te iubesc! Este însă valabil şi invers.
Spuneţi-i celui pe care îl iubiţi, că nu pierdeţi nimic – dacă nu vă iubeşte şi nu-l interesează, va spune: eşti liberă, nu mai pierde timpul! Şi să ştiţi că într-o iubire cel mai preţios element este timpul. Nu because time is money, ci pentru că timpul este ireversibil.
