Cand simt necesitatea sa ma gandesc la cineva, de obicei acea persoana e cea care provoaca in mine, printr-o inraurire de la distanta, acest gand, precum gandindu-ma la ea in mod voluntar, ii trimit o unda de la mine

13662113_10208109171345812_1630789573438318623_o

din Ascetica si mistica Bisericii Ortodoxe

de Pr Dumitru Staniloae

Ed IBMBOR

Dar metodele rugaciuniii inimii dau impresia ca la inceput inima n-ar avea pe Iisus, ci trebuie sa-L aducem noi acolo prin rugaciune.

Dar privind mai atent, vedem ca in aceste metode e vorba propriu-zis de numele lui Iisus.

Cu acesta trebuie sa ciocnim staruitor la usa inimii ca sa se deschida si pe acesta sa-l facem sa se auda in inima, repetandu-l in cuprinsul ei necontenit.

Hristos aflat in inima ne deschide pentru ca Il chemam pe nume, pentru ca Ii aratam nevoia noastra de El.

Dar nevoia aceasta de El e trezita in noi de oarecare simtire a dulcetii Lui in apropierea noastra.

El ne face sa-L chemam.

Numele lui Iisus e gandul la Iisus.

Iar gandul unei persoane la alta e marturia unei legaturi tainice si mijlocul de intensificare a acestei legaturi.

Cand simt necesitatea sa ma gandesc la cineva, de obicei acea persoana e cea care provoaca in mine, printr-o inraurire de la distanta, acest gand, precum gandindu-ma la ea in mod voluntar, ii trimit o unda de la mine.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s